În mitologia greacă Medusa (Μέδουσα „gardian”, „protectoare„)Este posibil să fie participiul prezent-feminin al lui medein, "a proteja, a conduce" (American Heritage Dictionary; compară Medon, Medea, Diomedes, etc.). Totodată, poate avea aceeași provenienșp, fiind format din participiul verbului respectiv. OED 2001 revision, s.v.; medein in LSJ. a fost o ființă mitologică, descrisă ca fiind o femeie hidoasă, care are șerpi în loc de păr. Totodată, aspectul ei monstruos este însoțit de o abilitate de a pietrifica pe oricine o privește direct în ochi. Majoritatea surselor o descriu ca fiind fiica lui Phorcys și Ceto,Teogonia lui Hesiod, 270, și Pseudo-Apollodorus Bibliotheke, 1.10. cu toate că autorul Hyginus (Fabulae Preface) consideră că Medusa este fiica lui Gorgon și Ceto"From Gorgon and Ceto, Sthenno, Eurylae, Medusa".. Ea ar fi avut și două surori, Euryale și Stheno, dar dintre acestea, numai Medusa era considerată muritoare. Potrivit mitologiei, Medusa era cândva o femeie frumoasă, dar când a fost violată de Poseidon, zeul mărilor, într-un templu al Atenei, ea a fost transformată în creatura monstruoasă cu șerpi în loc de păr.
Medusa a fost ucisă de eroul Perseus cu ajutorul Atenei și al lui Hermes. A ucis-o tăindu-i capul, dar abilitățile ei de pietrificare s-au menținut. până în momentul când a fost înmânat Atenei, care l-a întipărit pe egida ei, purtată drept platoșă. Din corpul neînsuflețit al Medusei au răsărit gigantul Chrysaor și calul înaripat Pegas. Mythology 101: From Gods and Goddesses to Monsters and Mortals, Your Guide ..., de Kathleen Sears, pagina 193.
Atena i-a luat capul pentru a-l plasa pe scutul ei. În Antichitatea clasică, imaginea Medusei a fost folosită ca talisman pentru alungarea spiritelor rele, cunoscut sub numele de Gorgoneion.
Potrivit lui Hesiod și Eschil, Medusa ar fi trăit și ar fi murit în Sarpedon, lângă Cisthene. Autorul Dionysios Skytobrachion a scris în secolul al II-lea î.Hr. că ea ar fi trăit în Libia. Herodot a scris că berberii se închinau la Medusa.
Medusa în mitologia clasică Cele trei gorgone — Medusa, Stheno și Euryale— erau fiicele zeităților marine Phorcys (sau "Phorkys") și ale surorii sale, Ceto (sau "Keto"), monștri htonici. Genealogia lor este împărțită cu cea a Graielor, după cum prezinta Eschil în Prometeu înlănțuit:
Lângă ele, cele trei surori, înaripatele Gorgone Cu șerpi în loc de păr - disprețuind muritorul—
Unele referințe clasice consideră Gorgonele ca fiind un trio; Jane Ellen Harrison consideră că triplarea Medusei în formula celor 3 surori este o parte secundară a mitului:
În cea de-a unsprezecea Odisee, Homer nu o indică în mod specific pe Gorgona Medusa:
thumb|right|Versiune arhaică a Medusei purtând o cingătoare din șerpi împletiți, simbol al fertilității, prezentată în pavilionul vestic al Templului lui Artemis din Corfu, expus la Muzeul Arheologic din Corfu În timp ce meșteșugarii antici greci o reprezentau pe Medusa și surorile sale ca fiind sub o formă monstruoasă, sculptorii și lucrătorii în ceramică din secolul V începuseră să o prezinte ca fiind frumoasă și înspăimântătoare totodată. Într-o odă scrisă în 490 î.Hr, Pindar o descria ca fiind "Medusa cu obraji albi".(Pythian Ode 12). Noted by Marjorie J. Milne in discussing a red-figured vase in the style of Polygnotos, ca. 450–30 BC, in the Metropolitan Museum of Art; Milne noted that "It is one of the earliest illustrations of the story to show the Gorgon not as a hideous monster but as a beautiful woman. Art in this respect lagged behind poetry." (Marjorie J. Milne, "Perseus and Medusa on an Attic Vase" The Metropolitan Museum of Art Bulletin New Series, 4.5 (January 1946, pp. 126–130) 126.p.)
Într-o versiune târzie a mitului Medusei, relatată de către poetul roman Ovidiu (Metamorfoze 4.770), Medusa era inițial o tânără fecioară foarte frumoasă, "aspirația multor pețitori", însă pentru că Poseidon a violat-o în templul Atenei, Medusa a fost atât de furioasă, încât s-a transformmat într-un monstru cu șerpi în loc de păr și a făcut în așa fel încât chipul ei să pietrifice pe oricine o privește. În relatarea lui Ovidiu, Perseu afirmă că pedeapsa aplicată Medusei de către Minerva (Atena) este justificată.
Majoritatea versiunilor mitului prezintă decapitarea Medusei de către eroul Perseu, trimis de către regele Polidect din Serif deoarece Polidect voia să se căsătorească cu mama sa. Zeii știau de încercarea eroului și l-au ajutat pe Perseu. Va primi un scup lucios din partea Atenei, sandale aurii înaripate din partea lui Hermes, o sabie făurită de Hefaistos și casca invizibilă a lui Hades. Medusa era singura Gorgonă muritoare, astfel încât Perseu a putut să o ucidă în timp ce o privea în reflexia scutului. În acel timp, Medusa era însărcinată cu Poseidon în urma violului, iar când Perseu i-a retezat capul, Pegasus (cal înaripat) și Chrysaor, un gigant cu sabie aurie, au țâșnit din corpul ei.
Conform lui Ovidiu, în Africa nord-vestică, Perseu a trecut peste titanul Atlas care susținea bolta cerească și l-a transformat în piatră când acesta a încercat să îl atace.Roger Lancelyn Green suggests in his Tales of the Greek Heroes written for children that Athena used the aegis against Atlas. În aceeași manieră, coralul din Marea Roșie s-ar fi format în urma scurgerii sângelui Medusei pe algele marine atunci când Perseu a așezat capul pe mal în timpul unei scurte șederi în Etiopia, unde a salvat-o pe viitoarea sa soție, prințesa Andromeda. Totodată, viperele veninoase ale Saharei și scorpionii, în Argonautica 4.1515, Metamorfozele lui Ovidiu, 4.770 și Pharsalia lui Lucan, 9.820, sunt considerați a fi născuți din picături din sângele Gorgonei. Acesta a dat naștere de asemenea și Amfisbenei (creatură asemănătoare cu un dragon, care are un șarpe în loc de coadă).
Perseus zboară apoi la Serif, unde mama lui era forțată să se căsătorească cu regele. Regele Polidect va fi pietrificat de către privirea Medusei, iar apoi Perseu va înmâna capul Gorgonei Atenei, care o va plasa pe scutul ei, Egida.Smith, "Perseus".
Jane Ellen Harrison afirmă că "potența ei începe să se manifeste abia când capul ei este tăiat, iar acea potență e prezentă în cap; într-un cuvânt, ea este o mască întrupată ulterior...baza Gorgoneionului este un obiect de cult, o mască de ritual înțeleasă greșit"Harrison, p. 187.. Traducerea lui Harrison afirmă "Gorgona era făurită din teroare, nu teroarea din Gorgonă."
Interpretare modernă thumb|Reprezentare romană, sec. al II-lea sau al III-lea Istoric O parte din savanții clasici au interpretat mitul Medusei ca fiind unul cvasi-istoric, sau o memorie "sublimată" a unei invazii. O mare parte din miturile Greciei este istorie politico-religioasă. Belerefon îl stăpânește pe Pegasus și ucide Himera. Perseu, într-o variantă similară, o decapitează pe mama lui Pegasus, Gorgona Medusa; în aceeași manieră, Marduk, erou babilonean, ucide monstrul feminin Tiamat, zeița Sigiliului. Numele lui Perseu ar trebui să exprime "distrugerea"; cu toate că profesorul Kerenyi sugerase că Perseu ar fi o figură arhetipală a Morții, acesta ar fi reprezentat elenii care invadaseră Grecia și Asia Mică la începutul mileniului II înainte de Hristos, provocând astfel puterea zeiței-treimii. Pegasus a fost considerat sacru datorită urmelor de copite lăsate în urma ceremoniilor de invocare a ploii și instaurării regilor sacri; aripile sale erau simbol al unei naturi celestre, în detrimentul simbolului vitezei.
thumb|left|Medusa de Arnold Böcklin, circa 1878 Jane Harrison accentuase (Prolegomena to the Study of Greek Religion) că însăși Medusa era o zeiță, ascunzându-și chipul în spatele unei măști profilactice de Gorgona: un chip îngrozitor menit să înlăture orice profan care dorea să aibă acces la Misterele ei. Perseu o decapitează: asta însemnând că elenii copleșesc altarele sfinte ale zeiței, le privează pe preotese de măștile lor de Gorgone și le capturează caii sacri - reprezentare timpurie a unui cap de Gorgonă și corpul unui armăsar a fost găsită in Boetia. Belerefon, dublura lui Perseu, ucide Himera Liciană: elenii anulează calendarul Medusan și îl înlocuiesc cu un altul.
Este posibil ca în cel de-al treilea secol înainte de Hristos s-a produs o ruptură istorică, asemănată cu o traumă sociologică, în cadrul acestui mit, în mare parte asemănat cu termenul freudian latent de nevroză
Psihanaliză Lucrarea lui Sigmund Freud, Das Medusenhaupt (Capul Medusei) a fost publicată postum în anul 1940, fiind lucrarea care semnifică cadrul pentru contribuția sa fundamentală privind critica acestui monstru. În viziunea freudiană, Medusa este considerată a fi o amuletă care asociază actul castrării - identificată în mintea copilului cu descoperirea sexualității materne - și refularea ei."Das Medusenhaupt (Medusa's Head). First published posthumously. Int. Z. Psychoanal. Imago, 25 (1940), 105; reprinted Ges. W., 17,47. The manuscript is dated 14 mai 1922, and appears to be a sketch for a more extensive work. Translation, reprinted from Int. J. Psychoanal.,22 (1941), 69; by James Strachey. Psihanaliștii continuă criticismul arhetipal până în prezent: Beth Seelig a analizat pedeapsa Medusei din perspectiva violului săvârșit în templul Atenei decât din perspectiva actului sexual consensual în locul indicat, ca urmare a unor conflicte nerezolvate cu tatăl ei, Zeus.Seelig, B.J. (2002). "The Rape of Medusa in the Temple of Athena: Aspects of Triangulation". International Journal of Psycho-Analysis, 83:895–911.
Feminism În secolul XX, mișcarea feministă a reintrodus imaginea Medusei în literatură și cultura modernă, prezență observată și în utilizarea Medusei ca logo al companiei de modă Versace.Pratt, A. (1994). Archetypal empowerment in poetry: Medusa, Aphrodite, Artemis, and bears : a gender comparison. Bloomington: Indiana University Press. ISBN 0-253-20865-3Stephenson, A. G. (1997). "Endless the Medusa: a feminist reading of Medusan imagery and the myth of the hero in Eudora Welty's novels."Garber, p. 7. Chiar și numele de "Medusa" este deseori folosit într-o manieră care nu face o legătură directă cu personajul, ci mai degrabă cu abilitățile sale de pietrificare sau cu conotații negative; în ciuda originii sale ca frumusețe, numele a ajuns în limbaj comun să denote monstruozitatea."Garber, p. 1. Cartea Female Rage: Unlocking Its Secrets, Claiming Its Power scrisă de către Mary Valentis și Anne Devane specifică "Atunci când întrebăm femeile cum percep ele furia, mereu este amintită Medusa, monstrul mitologic cu șerpi în loc de păr... De-a lungul interviurilor, ni s-a spus că Medusa este 'cea mai înspăimântătoare femeie din lume' ... [deși] nici una dintre femeile intervievate nu puteau să-și amintească detalii despre mit."Wilk, pp. 217–218.
thumb|Placă în stilul Art Nouveau, 1911 Chipul Medusei a fost de atunci adoptat de către multe femei ca și simbol al furiei feminine, una din primele publicații ce a exprimat această idee a fost un jurnal feminist intitulat Women: A Journal of Liberation în primul lor număr, volumul 6 pentru 1978. Coperta figura imaginea gorgonei Medusa de către Froggi Lupton, iar editorii copertei interioare au explicat „poate fi o hartă menită să ne ghideze prin teroarea proprie, în interiorul mâniei noastre spre sursa puterii noastre ca femei.”
În numărul 3, toamna 1986 pentru revista Woman of Power, un articol numit Gorgons: A Face for Contemporary Women's Rage, a fost publicat. Autoarea Emily Erwin Culpepper a scris că „Chipul amazonian al gorgonei este furia feminină personificată. Imaginea gorgonei/Medusei a fost rapid adoptată de către un număr mare de feminiști care au recunoscut-o ca și o reprezentare a propriei furii.”" Griselda Pollock analizase pasajul prin prisma filosofiei Adrianei Cavarero și Bracha Ettinger și teoriei matriciale.Griselda Pollock, "From Horrorism to Compassion" in G. Pollock (ed.) Visual Politics of Psychoanalysis, London: I.B.Tauris, 2013. ISBN 978-1-78076-316-3
Nihilism