Poiana cu narcise Gurghiu este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în Transilvania, pe teritoriul județului Mureș.
Localizare Aria naturală se află în partea sud-estică a Depresiunii colinare a Transilvaniei, în nord-estul județului Mureș, pe teritoriul administrativ al comunei Gurghiu, pe drumul județean DJ153C, care leagă municipiul Reghin de satul Ibănești.
Descriere
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate și are o suprafață de 3 hectare.
Poiana cu narcise se află la poalele vestice ale Munților Gurghiu (grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțului carpatic al Orientalilor, în bazinul hidrografic al râului Gurghiu) și este inclusă în situl de importanță comunitară - Mociar.Biodiversitate.mmediu.ro - Mociar - Sit de importanță comunitară ; accesat la 10 aprilie 2014
Zona reprezintă o fâneață mezo-higrofilă, în arealul căreia au fost identificate mai multe specii de plante (ce conferă zonei un aspect peisagistic deodebit), printre care: narcisa (Narcissus stellaris), piciorul cocoșului (Ranunculus repens), bulbucul (Caltha palustris), floarea-cucului (Lychnis flos-cuculi), stupitu cucului (Cardamine pratensis), calcea calului (Caltha palustris), iarba-câmpului (Agrostis stolonifera), spetează (Juncus effusus), pipirig (Juncus efussus), firuță (Poa pratensis), păiuș roșu (Festuca rubra) sau rogoz (cu specii de: Carex brizoides și Carex lasiocarpa).Apmms.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Mureș - Poiana cu narcise Gurghiu ; accesat la 10 aprilie 2014
Căi de acces Drumul național DN16, pe ruta: Cluj Napoca - Zorenii de Vale - Cămărașu - Silivașu de Câmpie, Bistrița-Năsăud - Urmeniș - Fărăgău - Reghin - drumul județean DJ153C - Gurghiu.
Monumente și atracții turistice În vecinătatea rezervației naturale se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:
Rezervația naturală de tip botanic Pădurea Mociar, Ansamblul castelului Bornemisza (Castelul Bornemisza, Parcul Dendrologic, Capela Rakoczi și turnul), construcție sec. XVIII-XIX, monument istoric (cod LMI MS-II-a-A-15692), Biserica reformată din satul Gurghiu, construcție 1756, Biserica romano-catolică din Gurghiu, Fabrica de porțelan din Gurghiu, construcți,e secolul al XVII-lea, monument istoric (cod LMI MS-II-a-A-15691), Așezarea romană romană de la Gurghiu (Epoca romană), Situl arheologic de la Gurghiu (cetăți medievale din sec. XIV; Epoca medievală).
Note
Vezi și Lista rezervațiilor naturale din România Lista rezervațiilor naturale din județul Mureș
Legături externe Reportaje Poiana Narciselor din Gurghiu, una dintre cele mai frumoase zone din Mureș, se extinde văzând cu ochii , Zi de zi (Autor: Amalia Vasilescu, 17 mai 2005). Poiana cu narcise, dar fără narcise! Așa a devenit luminișul de la poalele munților Gurghiu din județul Mureș. Acum turiștii care vin în zonă au în fața ochilor o altă priveliște! Poiana este acum "vizitată" nu numai de iubitorii de natură, ci și de oile mânate de ciobani, realitatea.net (6 iunie 2009). Poiana fără narcise de la Gurghiu , romanialibera.ro (Autor: Adrian A. Giurgea , 08 mai 2008). Valea Gurghiului, o regiune cu aer regal , vacantesicalatorii.ro (Autor: Astrid Hecker; Foto: Horațiu Ghețan).
Poiana cu narcise Gurghiu Poiana cu narcise Gurghiu