Profesorul James Moriarty este un personaj literar fictiv și dușmanul detectivului Sherlock Holmes în opera literară a lui Sir Arthur Conan Doyle. Moriarty este un lider al criminalității organizate, fiind descris de Holmes ca un "Napoleon al crimei". Doyle a preluat fraza de la un inspector real de la Scotland Yard care se referea astfel la Adam Worth, unul dintre modelele din viață reală ale lui Moriarty. Introducerea lui Moriarty în povestirea Ultima problemă (publicată în decembrie 1893) ca cel mai mare inamic al lui Holmes a avut rolul de a-i permite lui Conan Doyle să-l ucidă pe Sherlock Holmes, el apărând în mod direct doar în două opere literare cu Sherlock Holmes. Cu toate acestea, în cele mai recente lucrări derivate din opera lui Conan Doyle i se acordă adesea o importanță mai mare și este prezentat ca având un caracter antagonist față de cel al lui Holmes.

Apariție în opera literară a lui Doyle Prima apariție a profesorului Moriarty și sfârșitul lui a avut loc în povestirea "Ultima problemă" a lui Doyle, în care Holmes, pe punctul de a-i da o lovitură fatală rețelei criminale a lui Moriarty, a fost forțat să fugă pe continent pentru a scăpa de răzbunarea lui Moriarty. Geniul criminal l-a urmărit și l-a ajuns la Cascadele Reichenbach, urmărirea terminându-se prin aparenta cădere mortală în prăpastie a lui Holmes și a lui Moriarty, în timp ce erau încleștați într-o luptă mortală. În această povestire, Moriarty este un fel de naș al Mafiei: el îi protejează pe aproape toți criminalii din Anglia în schimbul ascultării lor și a împărțirii unei părți din profiturile lor. Holmes a ajuns inițial la Moriarty prin sugestia că multe dintre crimele pe care le-a perceput nu au fost opera spontană a unor criminali, ci mașinațiuni ale unei vaste și subtile rețele criminale.

Moriarty joacă un rol direct în încă o altă povestire cu Holmes a lui Doyle: "Valea terorii", a cărei acțiune se desfășoară înainte de cea din "Ultima problemă", dar care a fost publicată ulterior. În "Valea terorii", Holmes încearcă să-i oprească pe agenții lui Moriarty de la comiterea unei crime. Moriarty nu se întâlnește cu Holmes în această povestire. Într-un episod în care Moriarty este vizitat de către un polițist, un tablou de Jean-Baptiste Greuze este descris ca fiind atârnat pe perete; remarca lui Holmes despre o altă lucrare a aceluiași pictor are rolul de a arăta faptul că tabloul nu ar fi putut fi achiziționat din salariul său de profesor. Lucrarea menționată este La jeune fille à l'agneau; unii comentatori . A book review of THE NAPOLEON OF CRIME — The Life and Times of Adam Worth, Master Thief., by Ben Macintyre. au descris-o ca pe un joc de cuvinte al lui Doyle de la numele lui Thomas Agnew de la galeria Thomas Agnew and Sons, care a avut o pictură celebră furată de Adam Worth, dar fără a putea să se dovedească acest fapt.

Holmes îl menționează pe Moriarty în alte cinci povestiri: "Casa pustie" (continuarea imediată a povestirii "Ultima problemă"), "Constructorul din Norwood", "Fundașul dispărut", "Un client ilustru" și "Ultima reverență". Mai mult chiar, o povestire din 1908 a lui Doyle care a fost intitulată "The Lost Special" prezintă un geniu criminal care ar putea fi Moriarty și un detectiv care ar putea fi Holmes, deși numele niciunuia dintre ei nu este menționat.

Deși Moriarty a apărut în doar două din cele 60 de povestiri cu Sherlock Holmes ale lui Conan Doyle, atitudinea lui Holmes față de el i-a adus impresia populară de dușman principal al lui Holmes - după cum se precizează în mod clar în "Ultima problemă": "Holmes și-a petrecut luni de zile într-un război privat împotriva operațiunilor criminale ale lui Moriarty" - și el a fost frecvent folosit în povestirile ulterioare ale altor autori, în parodii și în alte adaptări media.

În povestirile lui Doyle, relatate de către asistentul lui Holmes, dr. Watson, Watson nu-l întâlnește niciodată pe Moriarty (obține numai referiri îndepărtate cu privire la el în "Ultima problemă") și se bazează pe Holmes pentru ca acesta să-i descrie lupta detectivului cu răufăcătorul.

Doyle însuși, cu toate acestea, se contrazice în ceea ce privește familiaritatea lui Watson față de Moriarty. În "Ultima problemă", Watson îi spune lui Holmes că el nu a auzit niciodată de Moriarty, în timp ce în "Valea terorii", a cărei acțiune este anterioară, Watson deja știe de acesta că este "faimosul criminal științific."

Arma aleasă de Moriarty a fost "pușca pneumatică": o armă unică construită pentru profesor de un mecanic german orb (pe nume von Herder) și folosită de acolitul său, colonelul Sebastian Moran. Este foarte asemănătoare cu un baston, permițându-i o ascundere ușoară, era capabilă de a trage cu gloanțe de revolver și făcea foarte puțin zgomot atunci când se trăgea cu ea, făcând-o ideală pentru lunetiști. Arma a devenit celebră ca instrument preferat al lui Moriarty. Moriarty avea, de asemenea, o preferință pentru organizarea de "accidente". Încercările sale de a-l ucide pe Holmes includeau zidărie care se prăbușea și trecerea prin fața sa a unei trăsuri în viteză. El este, de asemenea, responsabil pentru coordonarea uciderii lui Birdy Edwards.

Holmes îl descrie astfel pe Moriarty:

Holmes își exprimă acest sentiment în "Valea terorii", el precizând următoarele:

Despre "universitatea mai mică" implicată s-a pretins că ar fi unul dintre colegiile care au fost încadrate ulterior în Universitatea Leeds.Bowers, John F., "James Moriarty: A Forgotten Mathematician", 23 decembrie 1989, New Scientist Cu toate acestea, în "Sherlock Holmes: The Unauthorized Biography", s-a spus că "universitatea mai mică" ar fi Durham.Nick Rennison, Sherlock Holmes: The Unauthorized Biography, p. 68

Motivul inițial al lui Doyle pentru crearea lui Moriarty a fost intenția sa evidentă de a-l ucide pe Holmes. "Ultima problemă" a fost destinată să fie exact ceea ce spunea titlul său; Doyle a încercat să îndulcească sfârșitul personajului său ucigându-l pe Holmes în plină glorie, el scăpând astfel lumea de un criminal atât de puternic și de periculos încât orice sarcină suplimentară ar fi devenit banală prin comparație (după cum a spus Holmes în povestirea propriu-zisă). Moriarty a apărut doar într-o singură carte pentru că, pur și simplu, lăsându-l să scape în mod constant l-ar fi discreditat pe Holmes.

În cele din urmă, presiunea opiniei publice și problemele financiare l-au forțat pe Doyle să-l aducă înapoi pe Holmes.

Un punct de interes este faptul că "fruntea ridicată și bombată" a fost văzută ca semn al unui intelect prodigios în timpul lui Conan Doyle. Oferindu-i lui Moriarty această trăsătură, care apăruse deja atât la Sherlock Holmes, cât și la fratele detectivului, Mycroft, Doyle ar fi încercat să-l reprezinte pe Moriarty ca un om cu un intelect egal sau mai mare decât cel al lui Holmes și, astfel, singurul om capabil să-l învingă. Moriarty a murit după ce a căzut în Cascadele Reichenbach în timp ce Holmes, așa cum s-a relatat în "Casa pustie", și-a înscenat moartea pentru a-i face să se expună pe cei câțiva acoliți ai lui Moriarty rămași în libertate.

Familia lui Moriarty și prenumele său În povestiri sunt oferite o serie de indicii despre familia profesorului, unele aparent contradictorii. În prima sa apariție (în povestirea "Ultima problemă"), Moriarty este menționat doar ca profesorul Moriarty – fără a fi menționat niciun prenume. Watson se referă, totuși, la numele unui alt membru al familiei atunci când scrie despre "scrisorile recente în care colonelul James Moriarty apără memoria fratelui său". Mai târziu, în "Casa pustie", Holmes se referă la Moriarty numindu-l "profesorul James Moriarty". Aceasta este singura dată când i se dă un prenume lui Moriarty și, în mod ciudat, este același cu cel al fratelui său. În romanul "Valea terorii" (scris după ultimele două povestiri, dar a cărui acțiune se desfășoară anterior), Holmes spune despre profesorul Moriarty: "El este necăsătorit. Fratele său mai mic este șef de gară în partea de vest a Angliei."

Aceste referințe nu stabilesc în mod clar cât de mulți frați are de fapt Moriarty. (Este posibil ca șeful de gară și colonelul să fie același frate, dar este puțin probabil având în vedere diferențele de clasă din perioada victoriană). În consecință, au existat întrebări privind numărul de frați ai lui Moriarty și care dintre ei se numește James, ceea ce a produs mult amuzament fanilor lui Sherlock Holmes în anii de după publicarea acelor povestiri.

Simon Newcomb și alte modele din viața reală

În afară de liderul criminal Adam Worth, au existat multe speculații Schaefer, B. E., 1993, Sherlock Holmes and some astronomical connections, Journal of the British Astronomical Association, vol.103, no.1, p.30-34. Pentru un rezumat al acestor opinii, vezi acest articol din New Scientist, tot din 1993. în rândul astronomilor și fanilor lui Sherlock Holmes că Doyle și-a inspirat personajul ficțional Moriarty din astronomul american Simon Newcomb. Newcomb a fost stimat ca un geniu multitalentat, cu o măiestrie deosebită în matematică și el a devenit celebru pe plan internațional în anii anteriori publicării povestirilor lui Doyle. Mai clar, Newcomb și-a câștigat o reputație de dușmănos și răutăcios, care căuta aparent să distrugă carierele și reputațiile oamenilor de știință rivali. De exemplu, a se vedea animozitatea lui Newcomb față de cariera și lucrările lui Charles Peirce.

Faptele reputate ale profesorului Moriarty ar fi putut, de asemenea, să fie inspirate de realizările unor matematicieni din lumea reală. Carl Friedrich Gauss a scris un studiu faimos asupra dinamicii unui asteroid , as described in Donald Teets, Karen Whitehead, 1999, The Discovery of Ceres: How Gauss Became Famous, Mathematics Magazine, Vol. 72, No. 2 (aprilie 1999), pp. 83-93 la vreo 20 de ani, care a avut cu siguranță un succes pe plan european și a fost numit într-o funcție de profesor în parte ca urmare a acestui studiu. pe forța de acest rezultat. Srinivasa Ramanujan a scris despre generalizările teoremei binomiale și a câștigat o reputație de geniu prin scrierea de articole care i-au uimit pe cei mai buni matematicieni ai timpului. Povestea lui Gauss a fost bine cunoscută în timpul lui Doyle, iar povestea lui Ramanujan s-a desfășurat la Cambridge, de la începutul anului 1913 până la mijlocul anului 1914;Vezi, de exemplu, cartea lui Kanigel, The Man Who Knew Infinity Valea terorii, care conține un comentariu cu privire la matematica atât de greu de înțeles prin faptul că nimeni nu a putut să o critice, a fost publicată în septembrie 1914.

Des MacHale, în cartea sa George Boole : his life and work (1985, Boole Press) sugerează că George Boole ar putea fi un model pentru Moriarty.

Modelul pe care Conan Doyle îl menționează (prin intermediul lui Sherlock Holmes) în Valea terorii este un criminal londonez din secolul al XVIII-lea, Jonathan Wild. El menționează acest lucru în încercarea de a-l compara pe Moriarty cu un personaj din lumea reală pe care inspectorul Alec MacDonald ar putea să-l știe, dar este în zadar pentru că MacDonald nu este la fel de citit ca și Holmes.

S-a dovedit că preoții iezuiți de la Stonyhurst au recunoscut imediat descrierea fizică a lui Moriarty ca fiind cea a preotului Thomas Kay, S.J., prefect însărcinat cu disciplina, sub a cărui protecție a intrat Doyle ca un elev neastâmpărat. Conform acestei ipoteze, Doyle prezintă o discuție privată purtată pe un ton glumeț între Holmes și inspectorul MacDonald, acesta din urmă descriindu-l astfel pe Moriarty: "Ar fi putut ajunge un mare preot cu fața lui prelungă, cu părul cărunt și felul solemn de a vorbi."The Oxford Sherlock Holmes, The Valley of Fear, Explanatory Notes to p. 15, at p. 181 (1993)

În cele din urmă, Conan Doyle este cunoscut că a folosit fosta sa școală, Stonyhurst College, ca sursă de inspirație pentru mai multe detalii din seria de povestiri cu Holmes; printre colegii săi contemporani de la școală au fost doi băieți pe nume Moriarty.