Cozmești este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Iași, România

Așezare geografică Satul Cozmești este satul de reședință al comunei omonime din județul Iași, situat în partea de sud-est a județului, la limita cu județul Vaslui, în regiunea istorică a Moldovei. Localitatea se află în microdepresiunea Văii Moșnei, într-un areal de dealuri și văi care aparține Podișului Central Moldovenesc.

Relieful este puternic fragmentat, fiind alcătuit din dealuri, versanți și văi secundare. Satul este încadrat de dealuri cu denumiri locale precum Blidan, Dubăsari, Ungurului și Morii, iar spre est terenul coboară către lunca și șesurile brăzdate de apele locale.

Așezarea are altitudini diferite de la o zonă la alta, coborând spre vale și urcând pe culmile din jur. Diferențele de nivel, împreună cu expoziția versanților și apropierea de cursurile de apă, au influențat atât folosirea terenului, cât și modul de dezvoltare a vetrei satului.

Satul se dezvoltă de-a lungul pârâului Cozmești, afluent al sistemului hidrografic local, iar în apropiere se află și pârâul Moșna, alături de afluentul său Moșnișoara. Aceste ape au contribuit la formarea unor lunci înguste, a unor terenuri fertile și, în trecut, a unor instalații de apă și iazuri.

Istorie Numele Cozmești este atestat documentar în mai multe locuri din Moldova medievală, fapt care a generat confuzii în identificarea satului actual cu alte așezări omonime, precum cele din apropiere de Pașcani, Golăiești, Delești sau Galați. Cercetările istorice recente realizate au clarificat că satul Cozmești din actuala comună cu același nume trebuie identificat cu o așezare situată inițial pe malul Prutului, în vechiul ținut al Lăpușnei. Originea numelui Cozmești a fost explicată de Iorgu Iordan prin raportare la un nume personal vechi, Cozma, Cozmiță sau Cosma, aparținând, probabil, unui boier moldovean. Toponimul s-a conservat până în prezent, fiind transmis de la vechea așezare la satul actua.

Cea mai veche mențiune documentară a satului datează din 13 martie sau mai (sters din document) 1540, când domnitorul Ștefan Lăcustă întărea unor boieri seliștea lui Gagea, aflată „mai sus de Obileni și mai jos de Cozmești”. Acest document nu trebuie văzut însă ca "actul de naștere" a Cozmeștiului pentru că un altul, din 29 aprilie 1691, indică faptul că satul de pe Prut fusese danie de la Ștefăniță Vodă (1517–1527), ceea ce sugerează o existență a așezării anterioară acestei date. Documente din 1631 și 1636 confirmă apartenența satului la moșiile vistiernicului Gheorghe Roșca, membru al familiei boierești Roșculești, care a deținut și satul vecin Podoleni.

În cursul secolului al XVIII-lea, vatra satului a fost mutată de două ori, pe fondul schimbărilor de proprietate, al inundațiilor provocate de Prut și de vechea Jijie, ori a tulburărilor militare și epidemiilor din regiune. În jurul anului 1751, vatra Cozmeștiului se afla pe malul drept al Prutului (pe actualul teritoriu românesc), între Cotul Ghermănești și Podoleni (așezare aflată și ea, în acea epocă, pe malul apei). Importanța strategică a zonei reiese din documentele anului 1774, când satele Cozmești și Podoleni funcționau ca stații poștale („menziluri”) în cadrul rețelei de comunicații a Moldovei, dispunând împreună de 160 de poștași.

Un document din anul 1820 consemnează o nouă așezare a vetrei, indicând o transformare a organizării teritoriale a comunității: satul fusese mutat „la pădure”, locuitorii având „și câmpu, hrana lor cu viile i livezi ci au și cu plugăria”. Această a doua strămutare a fost determinată de politica de administrare a domeniilor aparținând Mănăstirii Fâstâci, care își extinsese stăpânirea în regiune. Asemenea evoluției satului Podoleni, retragerea comunității din zona comercială expusă a văii Prutului într-un amplasament mai ferit a reprezentat o măsură strategică a mănăstirii, menită să protejeze forța de muncă de inundații sau de incursiuni militare, asigurând astfel continuitatea producției agricole.

Catagrafia fiscală a Moldovei din 1831 înregistrează Cozmeștii ca un sat de clăcași de mărime medie, rămas sub autoritatea mănăstirii. Aplicarea Regulamentelor Organice a sporit sarcinile țăranilor, claca fiind fixată la 12 zile pe an, însoțită de norme zilnice de muncă (nartul) stabilite cu strictețe.

În anul 1889, satul Cozmești forma singur o comună, cu o suprafață de aproximativ 481 ha, din care vatra satului ocupa 57 ha. Populația comunei număra 337 de familii, respectiv 1.293 de suflete, dintre care 379 erau contribuabili. Infrastructura religioasă și educațională era bine dezvoltată pentru acea perioadă: biserica satului, ridicată în 1795, era deservită de un preot și doi dascăli, iar școala, înființată în 1865, era frecventată de 30 de elevi. Economia locală se baza îndeosebi pe viticultură, dealurile din jurul satului fiind acoperite de vii, principala sursă de venit a locuitorilor.

În timpul Primului Război Mondial, satul Cozmești nu a fost teatru de operațiuni militare, însă a găzduit, începând cu sfârșitul anului 1916, un lagăr pentru cetățeni străini originari din țările inamice (austro-ungari, bulgari, turci și germani). Numărul internaților a ajuns, în noiembrie 1917, la 781 de persoane. Condițiile precare au dus la izbucnirea unei epidemii de tifos exantematic, boală care a afectat atât prizonierii, cât și populația locală.

În perioada interbelică, satul a parcurs schimbările aduse de reforma agrară din 1919. A fost expropriată moșia Ghermănești, deținută de stat, obținându-se terenuri arabile pentru loturile țărănești. Totuși, problema pășunilor a persistat mulți ani, Cozmeștiul fiind, în 1924, una dintre puținele localități din județul Fălciu lipsite de islaz, situație rezolvată abia în 1935 prin cumpărarea a 20 de hectare din pădurea statului.

Al Doilea Război Mondial a afectat direct satul. La 22 iunie 1941, bărbații apți de luptă au fost mobilizați pentru frontul de est, participând la campaniile de la Odessa și Stalingrad, unde mulți au căzut prizonieri și au fost deportați în lagăre sovietice.

Imediat după război, satul a fost lovit de foametea din 1946–1947, provocată de secetă și de condițiile postbelice. Situația extremă a forțat populația să recurgă la înlocuitori alimentari din floră spontană și a determinat evacuarea unui număr mare de copii către alte județe. Pentru a combate criza, Crucea Roșie a distribuit cantități de porumb (8 tone), iar în decembrie 1946 a fost înființată o cantină socială în incinta școlii primare.

Evoluția satului Cozmești în ultimele decenii ale regimului comunist a fost marcată de schimbări profunde ale peisajului agricol și ale vetrei locuite. În anii '60 și '70, vechea organizare a gospodăriilor a fost subordonată colectivizării, iar autoritățile au inițiat campanii masive de reîmpădurire și de extindere a plantațiilor viticole pe dealurile din jur. Din punct de vedere edilitar, alunecările de teren din anii 1969–1970 au afectat grav așezarea, determinând autoritățile să înființeze o zonă de relocare denumită „Satul Nou”, dotată cu școală, dispensar și un bloc de locuințe. Cu toate acestea, mulți locuitori au refuzat strămutarea, preferând să își refacă gospodăriile pe vechile amplasamente. La căderea regimului comunist în 1989, satul Cozmești își menținea caracterul viticol și bipolaritatea vetrei (între zona veche și Satul Nou), rămânând centrul administrativ al comunei omonime.

Monumente istorice

Biserica „Sf. Voievozi” (1909), monument de arhitectură; Cod LMI: IS-II-m-B-04138

Note

Bibliografie

Lectură suplimentară Cozmești. Între pămant și cer, Mădălin-Cornel Văleanu, Ciprian Dumitrache, Editura Spiru Haret, Iași, 2009 Contribuții monografice la istoricul comunei Cozmești, Marian Cozma, Editura PIM, Iași, 2020

Legături externe

Cozmești, Cozmești