CONCEPTUL „ÎNVĂȚAREA ÎN CADRUL REȚELELOR”

Perfecționarea joacă pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) un rol decisiv în planul reușitei economice a acestora. Această înțelegere extrem de răspândită asupra lucrurilor se află, nu numai în România, ci și în Germania, într-o discordanță majoră cu măsurile de perfecționare desfășurate în mod real, îndeosebi în firmele mici. Cauza trebuie căutată, în cele mai multe dintre cazuri, nu atât în bunăvoința sau în lipsa unei perspective mai ample, cât mai ales în deficiențele condiționate de dimensiuni în ceea ce privește capacitățile și competențele. Abordarea dezvoltată de către GAB München (Asociație de Cercetare și Dezvoltare în domeniul Formării Profesionale și al Ocupării) privind modalitățile de instruire în cadrul rețelelor, cu accent principal pe procesul de învățare în raport cu propriile dificultăți, s-a dovedit potrivită și benefică în cadrul mai multor proiecte din Germania, precum și în cadrul proiectului NETIMM, reprezentând un instrument adecvat de stimulare a proceselor de învățare, bazate pe practică, în cadrul IMM-urilor.

Semnificația economică a IMM-urilor

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) prezintă în toate statele europene de o semnificație majoră pentru dezvoltarea și stabilitatea economiilor naționale . Ele contribuie la stimularea concurenței, precum și la crearea unei structuri economice echilibrate la nivel regional. IMM-urile pot reacționa adesea mai bine și mai rapid la modificările economice, contribuind astfel în mod esențial la capacitatea inovativă a economiei. Ele joacă în multe regiuni un rol-cheie, de suport, ca principali angajatori, precum și în ceea ce privește sprijinirea tinerilor în procesul de încadrare pe piața muncii, fiind adesea motoarele principale în procesul de creare de noi locuri de muncă. IMM-urile beneficiază de cele mai multe ori de o legătură strânsă a angajaților cu mediul operațional, conformându-se astfel și unei meniri socio-politice. Această semnificație majoră în planul economiilor naționale le revine IMM-urilor, nu în ultimul rând datorită unei serii întregi de competențe, aflate în strânsă legătură cu structura lor mică sau mijlocie. Mulțumită dimensiunii lor organizaționale reduse, IMM-urile prezintă un grad sporit de flexibilitate, precum și capacitatea de a oferi variații. În raport cu modificările pieței (cum ar fi dorințele în schimbare ale clienților sau noile tehnologii) ele posedă o capacitate specială de adaptare, deoarece prezintă un grad redus de birocratizare, dispun de căi de informare mai eficiente, iar multe dintre drepturile din planul proceselor decizionale se concentrează în mâna unui grup mic de persoane. IMM-urile au adesea un contact mult mai direct cu clienții lor, putând astfel reacționa flexibil la dorințele acestora. Ele au posibilitatea de a avea performanțe în mod individualizat și la standarde calitative ridicate, putându-se astfel delimita în mod clar de soluțiile standard. Succesul IMM-urilor se află adesea într-un strâns raport cu personalitatea administratorului (directorului) firmei. De acesta depinde în mod hotărâtor dacă avantajele de care se poate bucura un IMM sunt valorificate în mod real. Căci, în afara competențelor, particularitățile structurale ale IMM-urilor presupune și o serie întreagă de provocări: Ele nu pot valorifica avantajele economice ale producției de masă decât într-o mică măsură, au o influență minoră asupra pieței de achiziții și dispun adesea de canale de desfacere mai puțin proeminente. De multe ori ele nu pot garanta cantități mari de livrări, confruntându-se de regulă și cu anumite restricții în ceea ce privește lichiditățile, astfel că în cazul unor comenzi mai mari nu pot onora livrările anticipate. Pe fundalul acestor provocări, deficiențele în ceea ce privește resursele, timpul, expertiza, forța de negociere și competențele reprezintă adesea cel mai mare obstacol în dezvoltarea IMM-urilor. În timp de firmele mari operează (exploatează) propriile departamente strategice, de OE (echipamente de birou), de HR (resurse umane) sau de R&D (cercetare și dezvoltare), în cazul IMM-urilor aceste sarcini se concentrează adesea în mâna întreprinzătorului însuși, respectiv a unui mic grup de management. Firește, aceștia sunt exploatați la maxim, li se alocă multe responsabilități cotidiene, ceea ce conduce la faptul că (îndeosebi în perioadele de presiune economică și de provocări majore în plan concurențial) pe termen mai lung perspectivele esențiale sunt neglijate în favoarea celor pe termen scurt, iar problemele importante, dar care nu sunt presante, nu sunt abordate. În acest mod sarcinile privind dezvoltarea organizațională stagnează, ceea ce pe termen mediu poate periclita succesul firmei. Pentru a preîntâmpina asemenea provocări, firmele mici și mijlocii trebuie să caute soluții care să le permită să compenseze dezavantajele menționate, fără a-și pierde concomitent atuurile. Dincolo de acestea, soluțiile identificate ar trebui să permită IMM-urilor să poată dezvolta o strategie pe termen mai lung pentru câmpurile lor operaționale, care să permită în același timp suficientă flexibilitate privind necesitatea unor reacții pe termen scurt. În continuare prezentăm un model care permite administratorilor (directorilor) firmelor pe de o parte să învețe pe baza problemelor lor operaționale concrete și să dezvolte astfel strategii pentru câmpurile lor operaționale, iar pe de altă parte să cunoască și să poată valorifica pentru ei înșiși avantajele oferite de lucrul în rețele.

Rețelele de firme

Rețelele de firme reprezintă un instrument benefic, îndeosebi pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru a face față complexității unei lumi globalizate și pentru a-și stimula capacitatea inovativă, pentru asigurarea și îmbunătățirea competitivității. Rețelele permit IMM-urilor să se adune și să valorifice avantajele unei cooperări mai ample, fără a-și abandona identitatea ca întreprindere mică sau mijlocie. În cadrul rețelelor, membrii altminteri independenți își asumă o anumită colaborare în anumite chestiuni, putând crea astfel efecte de sinergie prin coordonarea resurselor și a competențelor. Ei rămân însă, în același timp, independenți unul față de celălalt, evitând astfel riscul de a trebui să construiască structuri birocratice costisitoare și de a-și pierde astfel flexibilitatea. Rețelele de firme oferă posibilitatea de a genera efecte instructive între întreprinderi, prin procesele de schimb de bune practici. Experiența relevă faptul că nu există o consiliere mai bună pentru un întreprinzător decât aceea oferită de alți întreprinzători, care au testat și au validat deja anumite strategii. Deoarece procesul de schimb al unor asemenea experiențe are loc prin alternanță, toate firmele implicate pot să profite. Rețelele beneficiază de potențialul de a crea avantaje de cost prin valorificarea în comun a resurselor. Utilizarea în comun a utilajelor și mecanismelor, împrumutul reciproc sau punerea la dispoziție a tehnologiilor și angajaților, cooperarea în procesele de marketing și de desfacere, toate acestea reprezintă posibilități ca în cadrul rețelelor să se ajungă la soluții flexibile, pentru a economisi la capitolul cheltuieli. În cadrul rețelelor, IMM-urile își pot consolida poziția pe piață. Îmbunătățirea poziției firmelor implicate în mediul concurențial se produce atunci când acestea se prezintă împreună în fața terților și negociază eventuale condiții mai favorabile, atunci când oferă în comun soluții pe piață și concurează astfel cu firme mai mari, atunci când se sprijină reciproc în situații de criză. În cadrul rețelelor de firme riscurile pot fi de asemenea suportate în comun, cum ar fi în cazul finanțării unor bunuri de investiție ce revendică un capital semnificativ, dar și în situația angajărilor de personal. Deoarece numărul întreprinzătorilor care suportă anumite riscuri este mai mare, se pot lua decizii mai curajoase la nivel de firmă, iar procesele decizionale sunt securizate prin expertiza unui grup mai mare de întreprinzători. Reușita unor asemenea asocieri este justificată prin caracteristicile speciale ale formei de organizare numită rețea, pe care se cuvine să o descriem în continuare în mod succint. În literatura referitoare la management rețelele au fost descrise încă de timpuriu ca o formă mixtă între structurile organizatorice ierarhice și cele de piață . Particularitatea constă în acest caz în faptul că rețelele permit concurenților să treacă la relații de cooperare bazate pe onestitate și concomitent să infiltreze în structurile ierarhice rigide elemente ale competitivității. Rețelele descriu o asociere de relații relativ durabile între membri, altminteri independenți. Firmele care aparțin unei anumite rețele își iau propriile decizii, ca și înainte, în mod autonom, însă cooperează o anumită perioadă cu privire la anumite chestiuni ce țin de modul de acțiune antreprenorial. Ele devin astfel, pentru anumite interese, partenere, însă în alte privințe rămân concurente. Deoarece acest raport între cooperare și concurență trebuie de regulă reconfigurat și renegociat constant, rețelele își conservă vivacitatea și permit celor implicați să se pregătească în mod flexibil în raport cu modificările survenite. Rețelele au în același timp un caracter voluntar, nefiind ierarhice. Față de federații, asociații și organizații care din cauza structurii lor interne și a raporturilor existente exercită o influență directă asupra membrilor lor, scopul unei rețele este de a încuraja disponibilitatea de cooperare a membrilor săi, fără însă a obține acest lucru prin constrângere. Acest aspect duce la un tip de cooperare orientat în mod semnificativ către reușită. Participanții vor rămâne în rețea numai atunci când au personal sentimentul că munca laolaltă în cadrul rețelei le aduce un anumit avantaj. Pe de altă parte, experiența concretă potrivit căreia colaborarea cu alte firme duce la reușită, determină întreprinderile să fie dispuse să-și împartă cunoștințele și resursele, pe bază de voluntariat și disponibilitate. Atunci când un întreprinzător poate porni de la premisa că și el va fi ajutat de către ceilalți membri ai rețelei într-o anumită situație, va fi el însuți dispus să investească în rețea prin punerea la dispoziție a expertizei și resurselor. În timp ce într-o relație de competitivitate, ca și în cadrul unei organizații, există motive întemeiate de a ascunde anumite informații, modul de funcționare a rețelelor este deosebit datorită faptului că informațiile sunt distribuite de cele mai multe ori rapid și cu acuratețe. Rețelele oferă oportunitatea de a îngloba într-o relație de cooperare parteneri extrem de eterogeni. Deoarece firmele pot gestiona aspectele în care vor coopera și cele în care nu vor coopera, diferențele și deosebirile pot fi soluționate în manieră deschisă. Chiar și atunci când se colaborează, nu trebuie ca toată lumea să fie de acord cu priire la toate aspectele. Așa-numitele „puncte forte ale legăturilor slabe” – flexibilitatea și capacitatea de adaptare, orientarea către succes, fluxul informațional rapid și eficace, cooperarea între parteneri extrem de diferiți – au condus la ideea că rețelele de firme reprezintă un concept verificat și validat în timp. Pe lângă parteneriatele din cadrul procesului de producție, cooperările în chestiuni ce țin de marketing și de desfacere sunt în acest context formele cele mai des întâlnite. În același timp, în ultimii ani s-a cristalizat o anumită luciditate în privința capacității funcționale a rețelelor. E drept, acestea ar fi o idee nemaipomenită, însă adesea ar da greș, s-ar destrăma și ar sfârși ca forme fără fond .