Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași este o închisoare de maximă securitate în Iași, România. În anul 2007, aici se aflau aproximativ 1.600 de deținuți.Cu Dumnezeu în penitenciar, 7 septembrie 2007, Narcisa Elena Balaban, Ziarul Lumina, accesat la 9 august 2013

Istoric Istoria Penitenciarului Iași este legată de evoluția sistemului penitenciar din municipiul Iași. În anul 1906, în subordinea Ministerului de Interne funcționa la Iași „Închisoarea Centrală Iași”.

În anul 1930, închisoarea militară a Corpului IV Armată a fost mutată în zona Dealului Copoului, într-o clădire situată pe strada Dr. Vicol, care a fost amenajată pentru acest scop. În aceeași perioadă, închisoarea din zona Mănăstirii Galata a continuat să funcționeze sub denumirea de Penitenciarul Central Iași.

În anul 1950, Penitenciarul Central Iași s-a contopit cu închisoarea militară a Corpului IV Armată, iar activitatea penitenciară a fost mutată de la Mănăstirea Galata în clădirile de pe Dealul Copoului, pe strada Dr. Vicol.

Prin Decretul nr. 225 din 16 iulie 1977, Penitenciarul Iași a fost desființat începând cu 31 iulie 1977, atribuțiile sale fiind preluate de Penitenciarul Botoșani.

Prin Ordinul ministrului de interne nr. I/04820 din 1 aprilie 1980 a fost aprobată repunerea în funcțiune a Penitenciarului Iași. În toamna aceluiași an au început lucrările de demolare și reconstruire a unității, vechile pavilioane prezentând degradări importante ale structurii de rezistență.

Lucrările de reconstrucție au fost finalizate în anul 1984. Au fost construite noi clădiri, cu structuri de rezistență din beton armat, destinate atât cazării persoanelor private de libertate, cât și activităților administrative.

În luna iulie 1993 a fost demolată ultima clădire veche din sectorul de deținere. Pe amplasamentul acesteia a fost construit un nou pavilion de detenție, cu peste 450 de locuri, dat în folosință în luna august 1997.

Regimuri de executare Penitenciarul Iași custodiază persoane private de libertate care execută pedepse în diferite regimuri de executare, în condițiile stabilite de legislația în vigoare. Potrivit reglementărilor privind organizarea secțiilor interioare, unitatea dispune de secții pentru persoane condamnate în regim de maximă siguranță, închis și deschis. De asemenea, Penitenciarul Iași are o secție de arestare preventivă pentru persoane arestate preventiv.

Note

Legături externe Penitenciarul Iași

Iași Categorie:Iași