Faroald al II-lea (sau Faruald) a fost duce longobard de Spoleto din anul 703.
Faroald a succedat tatălui său, Thrasimund I și a domnit alături de unchiul său Wachilap. La un moment dat, el a atacat Classis, portul orașului Ravenna aflat în mîinile exarhului bizantin, însă la ordinul regelui Liutprand al longobarzilor a fost obligat să îl restituie.
De asemenea, Faroald a întemeiat și înzestrat mănăstirea San Pietro in Valle din Ferentillo.
În 724, fiul său Thrasimund s-a răsculat împotriva lui Faroald, obligându-l să intre într-o mănăstire.
Bibliografie Paul the Deacon, Historia Langobardorum (trad. William Dudley Foulke), University of Pennsylvania, 1907. Nicholas Everett, Literacy in Lombard Italy, c. 568–774, Cambridge, Cambridge University Press, 2003. ISBN 0-521-81905-9. Ludo Moritz Hartmann, Geschichte Italiens im Mittelalter, Gotha, 1903. Thomas Hodgkin, Italy and her Invaders, Clarendon Press, 1895. H. Pabst, "Geschichte des langobardischen Herzogthums", Forschungen zur deutschen Geschichte, Vol. II, p. 405, Göttingen, 1862.
Categorie:Longobarzi