Landulf I (n. cca. 795 – d. 843), supranumit cel Bătrân, a fost primul gastald longobard de Capua din ilustra sa familie, care va guverna Capua până la anul 1058. Potrivit Cronaca della dinastia di Capua, el a guvernat Capua Veche vreme de 25 de ani și 4 luni, iar Capua Nouă pentru încă un an și 8 luni. Conform cronicarului Erchempert, Landulf a fost un vir bellicosissimus ("bărbat foarte belicos").
În 839, în conformitate cu Chronica S. Benedicti Casinensis, Landulf a luat inițiativa eliberării lui Siconulf, fratele principelui Sicard de Benevento care fusese asasinat. Astfel, Landulf l-a sprijinit pe Siconulf în războiul acestuia cu uzurpatorul Radelchis I. Siconulf a fost proclamat principe în Salerno, iar Landulf i-a garantat acel oraș. Anterior, Landulf luptase pentru Sicard împotriva Neapolelui, însă încheiase un tratat de pace cu napolitanii tocmai pentru a se dedica integral luptei împotriva lui Radelchis. Radelchis, la rândul său, a făcut apel la mercenarii sarazini, care au jefuit Capua în 841. Ruinele cetății sunt ceea ce a mai rămas din "Capua Veche" (vezi Santa Maria Capua Vetere). Landulf a întemeiat atunci actualul oraș, "Capua Nouă", pe colina din apropiere de Triflisco, pe care a fortificat-o sub numele de "Rebelopolis", potrivit Chronicon Salernitanum.
El a lăsat patru fii care s-au remarcat în deceniile următoare în cadrul luptelor din sudul Italiei: Lando, care i-a succedat; Pando, care a devenit marepaphias la Salerno iar mai târziu conte de Capua; Landenulf, primul conte de Teano; și Landulf, care va deveni atât episcop cât și conte de Capua mai târziu.
Bibliografie Historia Langabardorvm Beneventarnorvm la Biblioteca Latină Chronica S. Benedicti Casinensis at Institut für Mittelalter Forschung Mario Caravale (ed.), Dizionario Biografico degli Italiani: LXIII Labroca – Laterza, Roma, 2004.
Categorie:Decese în 843 Categorie:Longobarzi