Melvin Jerome Blanc (născut Blank /blæŋk/; ) a fost un actor de voce și personalitate radio american, a cărui carieră s-a întins pe o durată de peste 60 de ani. În perioada de aur a radioului, a oferit voci de personaje și efecte sonore vocale pentru emisiuni radio comice, inclusiv cele ale lui Jack Benny, Abbott și Costello, Burns și Allen, The Great Gildersleeve, Judy Canova, precum și propriul său sitcom de scurtă durată.
Blanc a devenit cunoscut la nivel mondial pentru munca sa în perioada de aur a animației americane, ca voce a personajelor Bugs Bunny, Daffy Duck, Tweety, Sylvester the Cat, Yosemite Sam, Foghorn Leghorn, Tasmanian Devil și a multor altor personaje din desenele animate Looney Tunes și Merrie Melodies. De asemenea, a fost vocea personajelor Porky Pig și Elmer Fudd, înlocuindu-i pe interpreții originali Joe Dougherty și Arthur Q. Bryan, deși l-a interpretat ocazional pe Elmer chiar și în timpul vieții lui Bryan.
Mai târziu, Blanc a oferit voci pentru desenele animate de televiziune produse de Hanna-Barbera, inclusiv: Barney Rubble și Dino în The Flintstones, domnul Spacely în The Jetsons, Secret Squirrel în The Atom Ant/Secret Squirrel Show, personajul principal din Speed Buggy și Captain Caveman în Captain Caveman and the Teen Angels și The Flintstone Kids.
Numit „Omul cu o mie de voci”, este considerat una dintre cele mai influente persoane din industria actoriei vocale și unul dintre cei mai mari actori de voce din toate timpurile.
Viața timpurie Mel Blanc s-a născut pe 30 mai 1908, în San Francisco, California. Era cel mai mic dintre cei doi copii ai Evei (născută Katz; idiș: עוואַ קאַץ בלאַנק) și ai lui Frederick Blank (idiș: פרעדריק בלאַנק). Mama sa era o evreică lituaniană care emigrase în Statele Unite, iar tatăl său se născuse în New York City, din părinți evrei germani imigranți.
A crescut în cartierul Western Addition din San Francisco, iar mai târziu în Portland, Oregon, unde a urmat Lincoln High School. A manifestat de mic o pasiune pentru voci și dialecte, pe care a început să le exerseze de la vârsta de 10 ani. Spunea că și-a schimbat ortografia numelui, de la „Blank” la „Blanc”, la vârsta de 16 ani, după ce un profesor i-a spus că nu va ajunge nimic, fiind „ca numele său” – adică un „spațiu gol” (blank).
În tinerețe, s-a alăturat organizației Order of DeMolay și, mai târziu, a fost inclus în Hall of Fame-ul acesteia. După ce a absolvit liceul în 1927, și-a împărțit timpul între a conduce o orchestră – devenind, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr dirijor din țară – și a face comedie în spectacole de vaudeville din Washington, Oregon și nordul Californiei.
Carieră
Activitatea în radio miniatura|149x149px|Soldatul Snafu Blanc și-a început cariera în radio la vârsta de 19 ani, în 1927, când a debutat ca actor în emisiunea The Hoot Owls de la postul KGW. Acolo a atras pentru prima dată atenția prin abilitatea sa de a interpreta mai multe personaje cu voci diferite. miniatura|148x148px|The Wabbit Who Came to Supper În 1932 s-a mutat în Los Angeles, unde a cunoscut-o pe Estelle Rosenbaum (1909–2003), cu care s-a căsătorit un an mai târziu, înainte de a reveni în Portland. În 1933 s-a mutat la postul KEX, unde a produs și co-prezentat, împreună cu soția sa Estelle, emisiunea Cobweb and Nuts, care a avut premiera pe 15 iunie. Programul era difuzat de luni până sâmbătă, de la ora 23:00 la miezul nopții, iar spre finalul celor doi ani de difuzare, fusese mutat între 22:30 și 23:00. Cu încurajarea soției sale, Blanc s-a întors în Los Angeles și, în anul 1935, s-a alăturat postului KFWB din Hollywood, deținut de Warner Bros.. A intrat în echipa emisiunii The Johnny Murray Show, dar în anul următor a făcut trecerea la CBS Radio, unde a început să lucreze pentru The Joe Penner Show.
Blanc a fost un membru obișnuit al emisiunii „The Jack Benny Program” de pe rețeaua NBC Red, interpretând diverse roluri, printre care: vocea automobilului Maxwell al lui Benny (care avea constant nevoie de reparații), profesorul de vioară LeBlanc, papagalul Polly, ursul polar de companie Carmichael al lui Benny și crainicul de la gară.
Primul său rol a apărut întâmplător, când înregistrarea cu sunetele mașinii nu s-a redat la momentul potrivit, iar Blanc a luat microfonul și a improvizat sunetele. Reacția publicului a fost atât de pozitivă, încât Jack Benny a renunțat complet la înregistrări și i-a cerut lui Blanc să continue în acel rol.
Unul dintre personajele lui Blanc din emisiunile radio (și mai târziu de televiziune) ale lui Benny era „Sy, micul mexican”, care vorbea doar câte un cuvânt o dată. miniatura|375x375px|Distribuția emisiunii „The Jack Benny Program”, de la stânga la dreapta: Eddie „Rochester” Anderson, Dennis Day, Phil Harris, Mary Livingstone, Jack Benny, Don Wilson și Mel Blanc. Blanc a continuat să lucreze cu Jack Benny la radio până la încheierea emisiunii în 1955 și l-a urmat apoi în televiziune, începând cu debutul lui Benny în 1950, continuând cu apariții în emisiuni speciale NBC până în anii ’70.
Revista Radio Daily scria în 1942 că Blanc „se specializează în peste cincizeci și șapte de voci, dialecte și efecte sonore complexe”, iar până în 1946, el apărea în peste cincisprezece emisiuni radio în diverse roluri secundare.
Succesul din emisiunea lui Jack Benny i-a adus propria emisiune la CBS Radio, intitulată „The Mel Blanc Show”, care a fost difuzată între 3 septembrie 1946 și 24 iunie 1947. Blanc îl interpreta pe el însuși, ca proprietar ghinionist al unui atelier de reparații, dar și pe vărul său tânăr, Zookie.
De asemenea, Blanc a apărut în alte emisiuni radio celebre, precum:
The Abbott and Costello Show Burns and Allen, în rolul poștașului „Happy Postman” Point Sublime, în rolul August Moon
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, l-a interpretat pe Private Sad Sack în mai multe emisiuni, inclusiv în G.I. Journal.
Blanc a înregistrat și o piesă muzicală intitulată „Big Bear Lake”.
Activitatea vocală în animație în timpul epocii de aur a Hollywoodului În decembrie 1936, Mel Blanc s-a alăturat studioului Leon Schlesinger Productions, care producea scurtmetraje animate pentru Warner Bros. După ce Treg Brown, responsabil cu sunetul, a preluat conducerea secțiunii de voci pentru animații, iar Carl Stalling a devenit director muzical, Brown l-a prezentat pe Blanc regizorilor de animație Tex Avery, Bob Clampett, Friz Freleng și Frank Tashlin, care au fost încântați de vocile sale.
Primul desen animat la care a lucrat Blanc a fost Picador Porky (1937), unde a oferit vocea prietenilor beți ai lui Porky, care se deghizau într-un taur. La scurt timp, a primit primul său rol principal, înlocuindu-l pe Joe Dougherty ca voce a lui Porky Pig, în scurtmetrajul Porky's Duck Hunt, marcând și debutul lui Daffy Duck, de asemenea dublat de Blanc.
Ulterior, Blanc a devenit un artist vocal extrem de important pentru Warner Bros., oferind voci pentru o gamă largă de personaje din Looney Tunes. În rolul Bugs Bunny, în care și-a făcut debutul în A Wild Hare (1940), Blanc a devenit faimos pentru scena în care personajul ronțăie morcovi (în special când spune replica „Eh, what’s up, doc?”). Pentru a obține sunetul corect, Blanc mușca dintr-un morcov și apoi scuipa rapid într-un recipient. O poveste des repetată este că ar fi fost alergic la morcovi, dar Blanc a negat acest lucru.
În filmul Pinocchio de la Disney, Blanc a fost angajat să dea voce pisicii Gideon, dar ulterior s-a decis ca personajul să rămână mut (asemănător cu Mutulică din Albă ca Zăpada), așa că toate replicile înregistrate de Blanc au fost eliminate, cu excepția unui singur sughiț, care apare de trei ori în filmul final.No Strings Attached: The Making of Pinocchio, Pinocchio DVD, 2009
Blanc a creat, de asemenea, vocea și râsul personajului Woody Woodpecker, pentru desenele animate produse de Walter Lantz pentru Universal Pictures. A renunțat însă la acest rol după primele patru scurtmetraje, când a semnat un contract de exclusivitate cu Warner Bros. Deși părăsise studioul Lantz, râsul său caracteristic a continuat să fie folosit în desenele animate cu Woody până în 1951, iar replica sa „Guess who!?” a fost folosită în genericul de început până la încheierea seriei și închiderea studioului Walter Lantz în 1972. miniatura|320x320px|„Private Snafu: Spies”, cu vocea lui Blanc, din 1943. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Blanc a fost vocea ghinionistului Private Snafu, într-o serie de scurtmetraje produse de Warner Bros., menite să instruiască noii recruți prin animație.
Pe parcursul carierei sale, conștient de valoarea sa, Blanc și-a protejat legal drepturile asupra interpretărilor vocale. El – și mai târziu moștenitorii săi – nu ezitau să acționeze în justiție atunci când aceste drepturi erau încălcate. La acea vreme, actorii vocali rar erau creditați pe ecran, dar Mel Blanc a fost o excepție: în 1944, contractul său cu Warner Bros. includea deja creditul „Voice characterization(s) by Mel Blanc”. Potrivit autobiografiei sale, Blanc a cerut acest credit după ce i s-a refuzat o mărire de salariu de către Leon Schlesinger.
Inițial, această mențiune apărea doar în desenele cu Bugs Bunny, dar în martie 1945 contractul a fost modificat astfel încât Blanc să fie creditat și în desenele cu Porky Pig și/sau Daffy Duck. Totuși, această modificare nu s-a aplicat retroactiv pentru episoadele anterioare (cum ar fi Book Revue sau Baby Bottleneck, deși au fost lansate după modificare).
Până la sfârșitul anului 1946, Blanc a început să fie creditat pentru orice desen animat Warner Bros. în care a oferit voci.
Muncă vocală pentru Hanna-Barbera și alte studio-uri În anul 1960, după expirarea contractului său de exclusivitate cu Warner Bros., Mel Blanc a continuat să lucreze pentru acest studio, dar a început totodată să ofere voci și pentru desenele animate produse de Hanna-Barbera. În această perioadă, a interpretat personaje precum:
Barney Rubble din The Flintstones (Familia Flintstone) Cosmo Spacely din The Jetsons (Familia Jetson) Dino the Dinosaur, Secret Squirrel, Speed Buggy și Captain Caveman A dat voce și personajelor din Wally Gator și The Perils of Penelope Pitstop
De asemenea, Blanc a colaborat cu fostul regizor de la Looney Tunes, Chuck Jones, care la acea vreme realiza scurtmetraje prin propria companie Sib Tower 12 (mai târziu cunoscută ca MGM Animation/Visual Arts). În această colaborare, Blanc a realizat efecte vocale pentru seria Tom și Jerry între 1963 și 1967.
Mel Blanc a fost, de asemenea, prima voce a lui Toucan Sam în reclamele pentru cerealele Froot Loops.
A reluat interpretarea unor personaje Warner Bros. în anii 1960, când studioul a realizat noi scurtmetraje de animație pentru cinematograf. Aici, Blanc i-a dublat pe Daffy Duck și Speedy Gonzales, personaje folosite frecvent în acea perioadă. Personajele noi precum Cool Cat și Merlin the Magic Mouse au fost dublate de Larry Storch.
Blanc a continuat să ofere voci pentru personajele Looney Tunes în secvențele de legătură din emisiunea The Bugs Bunny Show, dar și în numeroase reclame animate și filme compilații precum The Bugs Bunny/Road Runner Movie (1979). A mai dat voce și personajului Granny pe înregistrările Peter Pan Records în 4 More Adventures of Bugs Bunny (1974) și Holly-Daze (1974), înlocuind-o pe June Foray. Totodată, l-a înlocuit pe răposatul Arthur Q. Bryan în rolul lui Elmer Fudd în perioada de după epoca de aur a animației.
Accidentul de mașină și consecințele