Siliștea Crucii este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume.
Așezare Comuna se află în Câmpia Băileștilor, pe malurile râului Baboia, la 42 km vest față de Craiova. Este vecină la nord cu comuna Cioroiași, la sud cu comuna Afumați, la est cu comuna Urzicuța și la vest cu orașul Băilești. Teritoriul comunei este tranversată la sud de calea ferată Craiova-Calafat.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Siliștea Crucii se ridică la 1.248 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.609 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (86,46%), cu o minoritate de romi (2,32%), iar pentru 10,9% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,62%), iar pentru 11,14% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Băilești a județului Dolj, fiind formată din satul omonim având în plus și satul Cioroiu Nou, cu o populație de 2333 de locuitori. În comună funcționau două biserici. În 1925, satul Cioroiu Nou trece la localitatea vecină, Cioroiași, comuna Siliștea Crucii fiind consemnată de Anuarul Socec în aceiași plasă și cu o populație de 2500 de locuitori. În 1931, comuna mai primește și satul Principesa Maria.
Odată cu instaurarea regimului comunist, satul Principesa Maria dispare, iar comuna Siliștea Crucii trece în administrația raionului Băilești din regiunea Dolj (1950-1952), din regiunea Craiova (1952-1960) și din regiunea Oltenia (1960-1968). În 1968, aceasta revine la județul Dolj, reînființat;
Monumente istorice Singurul monument istoric de interes local din comuna Siliștea Crucii inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Dolj este Biserica „Sf. Împărați” din sat, ridicată în 1850-1852. A fost refăcută în 1904.
Politică și administrație Comuna Siliștea Crucii este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Personalități Mihail Nemeș (1944 - 2005), traducător român din literaturile franceză și germană.
Note
Legături externe Ghidul Primăriilor, Primăria Siliștea Crucii
Siliștea Crucii Siliștea Crucii