Vidolm (în ) este un sat în comuna Ocoliș din județul Alba, Transilvania, România.
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 108) satul Vidolm apare sub numele de Vidally. Este atestat pentru prima dată în a doua jumătate a secolului al XV-lea. În Evul Mediu a făcut parte din domeniul familiei Toroczkay (de Rimetea).
Obiective turistice La Vidolm se găsește muntele Colțul Roșu, cu faimoasa rezervație de zadă („larice” - Larix decidua sp. carpatica), extinsă pe 92 ha, declarată rezervație forestieră, cu arbori seculari de 35–40 m înălțime.
Transporturi Haltă de cale ferată a Mocăniței (în prezent inactivă). Halta este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Albahttp://www.monumenteistorice.ro/legislatie/LMI/LMI-2010_AB.pdf elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 (cod AB-II-m-B-20914.10).
Note
Vezi și Biserica de lemn din Vidolm Rezervația de zadă de la Vidolm Lista monumentelor istorice din județul Alba
Legături externe
Repertoriul așezărilor rurale din Dacia romană
Imagini
Vidolm, Ocoliș