Nicoleta Filoftea Safta (n. 17 noiembrie 1994, la Râmnicu Vâlcea) este o jucătoare de handbal din România care evoluează pe postul de pivot, pentru echipa HC Dunărea Brăila.
Cariera Nicoleta Safta și-a început activitatea sportivă la clubul CS Chimia Râmnicu Vâlcea, având-o ca antrenor pe Nicoleta Lazăr.
A fost legitimată la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea începând din luna ianuarie 2012, debutând în meciul cu HCM Baia Mare din Liga Națională de handbal feminin, desfășurat pe 15 ianuarie 2012, în Sala Sporturilor Traian, și terminat cu scorul de 46-23 (24-12) în favoarea gazdelor, meci în care Nicoleta Safta a înscris un gol pentru echipa sa.
Din octombrie 2012, Safta a fost împrumutată la Universitatea Jolidon Cluj. A revenit la echipa vâlceană în ianuarie 2013. În urma disoluției clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în vara anului 2013, Nicoleta Safta s-a transferat la HC Dunărea Brăila. După două sezoane la Dunărea Brăila, a semnat cu HC Alba Sebeș. La sfârșitul sezonului 2015-2016, după retrogradarea echipei din Sebeș, Safta s-a transferat la HCM Râmnicu Vâlcea. În 2017, a semnat cu CSU Danubius Galați. După sezon, s-a transferat la HC Dunărea Brăila, iar în vara lui 2019 și-a prelungit contractul cu echipa brăileană.
Palmares Liga Campionilor: Semifinalistă: 2012 Grupe: 2013
Liga Europeană: Locul IV (Turneul Final Four): 2024 Sfertfinalistă: 2021
Cupa EHF: Optimi: 2015
Liga Națională: 13px|Aur Câștigătoare: 2012, 2013 13px|Bronz Medalie de bronz: 2014
Cupa României: 13px|Argint Finalistă: 2024 13px|Bronz Medalie de bronz: 2023
Supercupa României: 13px|Bronz Medalie de bronz: 2023
Statistică goluri și pase de gol ''Conform Federației Române de Handbal, Federației Europene de Handbal și Federației Internaționale de Handbal:
Goluri în competițiile naționale:
Goluri în Liga Națională Sezon Echipă Goluri2011-1217px Oltchim Râmnicu Vâlcea2012-1317px „U” Jolidon Cluj / Oltchim Râmnicu Vâlcea - / 12013-1417px HC Dunărea Brăila152014-1517px HC Dunărea Brăila112015-1617px HC Alba Sebeș492016-1717px HCM Râmnicu Vâlcea312017-1817px CSU Danubius Galați582018-1817px HC Dunărea Brăila412019-2017px HC Dunărea Brăila182020-2117px HC Dunărea Brăila202021-2217px HC Dunărea Brăila52022-2317px HC Dunărea Brăila292023-2417px HC Dunărea Brăila1 Goluri în Cupa României Sezon Echipă Goluri2012-1317px Oltchim Râmnicu Vâlcea2013-1417px HC Dunărea Brăila2014-1517px HC Dunărea Brăila -2015-1617px HC Alba Sebeș2016-1717px HCM Râmnicu Vâlcea22017-1817px CSU Danubius Galați22018-1917px HC Dunărea Brăila42019-2017px HC Dunărea Brăila72020-2117px HC Dunărea Brăila -2021-2217px HC Dunărea Brăila -2022-2317px HC Dunărea Brăila5 Goluri în Supercupa României Sezon Echipă Goluri2022-2317px HC Dunărea Brăila -
Goluri și pase de gol în competițiile internaționale:
Goluri și pase de gol la Campionatul European de Handbal Feminin pentru Junioare Ediția Echipă Goluri Pase de golCehia 201117px România junioare213 Goluri și pase de gol la Campionatul Mondial de Handbal Feminin pentru Junioare Ediția Echipă Goluri Pase de golMuntenegru 201217px România junioare323 Goluri și pase de gol la Campionatul European de Handbal Feminin pentru Tineret Ediția Echipă Goluri Pase de golDanemarca 201317px România tineret187 Goluri și pase de gol la Campionatul Mondial de Handbal Feminin pentru Tineret Ediția Echipă Goluri Pase de golCehia 201217px România tineret21Croația 201417px România tineret20 - Goluri și pase de gol la Campionatul Mondial de Handbal Feminin Ediția Echipă Goluri Pase de golDanemarca, Norvegia și Suedia 202317px România2 -
Goluri în Liga Campionilor Sezon Echipă Goluri2011-1217px Oltchim Râmnicu Vâlcea -2012-1317px „U” Jolidon Cluj2 Goluri în Liga Europeană Sezon Echipă Goluri2020-2117px HC Dunărea Brăila192023-2417px HC Dunărea Brăila3 Goluri în Cupa EHF Sezon Echipă Goluri2014-1517px HC Dunărea Brăila12
Referințe
Legături externe EHF: Profilul Nicoletei Safta
Categorie:Jucătoare de handbal din România Categorie:Jucătoare ale CS Oltchim Râmnicu Vâlcea Categorie:Handbaliste ale CS Universitatea Cluj-Napoca Categorie:Sportivi din Râmnicu Vâlcea Categorie:Sportivi români în viață