thumb|left|Aruncuta - topor din roca dură de bazalt ,șlefuit și perforat din neolitic Aruncuta (în , în , în trad. "Fântâna de Aur") este un sat în comuna Suatu din județul Cluj, Transilvania, România. În perioada 1846-1847 cercetările arheologice au scos la iveală mai multe obiecte din epoca romană, iar săpăturile arheologice de suprafață, din 1977, au scos în evidență că așezarea este locuită din mileniul al II-lea î.e.n. În hotarul satului a fost găsit un topor pană, din piatră, șlefuit și perforat, de tipul celui aflat în așezarea Coțofeni de la Boarta, iar în anul 1967, un sătean, a descoperit un tezaur monetar compus din 251 monede din argint, emise în perioada 1600 - 1707 în mai multe regiuni din Europa. În Aruncuta au locuit și se află înmormântați mai mulți nobili, inclusiv membri ai familiilor nobiliare Haller de Hallerko, Wesselenyi de Hadad, Korniș de Gonczruszka, Karacsay de Valje-Szaka etc. De asemenea, este locul în care s-a născut Profesor dr. Liviu Victor Pandrea, preot greco-catolic, deținut politic timp de 6 ani, scriitor. O altă personalitate marcantă a satului este Alexandru Cistelecan (n. 1951), critic literar de poezie, traducător, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În perioada 1987-2005 a câștigat 13 premii literare pentru critică și istorie literară, publicistică etc., printre care Premiul George Călinescu în anul 1987 și Premiul pentru critică și istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2000. Nu lipsit de importanță este și ing.Gheorghe Lăpădeanu { originar din Aruncuta }, primar al Clujului în perioada 1960 - 1968 și viceprimar în perioada 1968 - 1972. Este considerat artizanul modernizării municipiului Cluj-Napoca în perioada socialismuluiPrimarii Clujului, pag.228 - 245, editura " Fundația culturală Carpatica ", Cluj - Napoca, 2013, autor : Lazăr Marian Pictorii Alexandru Cherecheș, Mihai Cherecheș, Mircea Corpodean și Mihu Luca întregesc zestrea culturală a satului.
Scurtă prezentare thumb|left|Aruncuta,fragmente de ceramică dacică - situl arheologic "Cremeniş"
Prima atestare documentară a satului Aruncuta datează din 18 noiembrie 1346. Cercetările arheologice făcute de-a lungul timpului și consemnate în literatura de specialitate atestă locuirea teritoriului satului Aruncuta cel puțin din epoca bronzului. În hotarul satului au fost descoperite o serie de vestigii arheologice, precum o seceră de bronz cu buton, un celt de bronz cu plisc și cu corpul de secțiune ovală, un fragment de picior de vas de lut, de la sfârșitul epocii bronzuluiErd. Muz. V, 1878, pag. 244,Hampel, I., Bronzkor, II, p. 5
În punctele la Cremeniș, Cânepiști și la „Râtul Jii” (Viei) au fost descoperite, în anii 1846-1847, mai multe obiecte din epoca romană, cuprinzând: un capitel de coloană, cărămizi cu ștampila Leg. V Macedonica, țigle, fragmente ceramice și un inel de aur;Popa, Dumitru, Așezările rurale din Dacia romană intracarpatică, Editura economică, 2002Neigenbauer, I., Dacien, pag. 222,Erd. Muz.V, 1878, pag. 244, toate pledând pentru existența pe teritoriului satului Aruncuta a unei așezări din epoca romană. thumb|left|Tuburi apeducte din argilă, zona arheologică "Ciurgău - Cremeniș".|150px
În data de 27 iulie 2012, în urma unor lucrări de excavare în zona izvorului de apă potabilă "Ciurgău - Cremeniș" pentru realizarea unei amenanjări piscicole, pictorul Mircea Corpodean și geologul Mihai Cherecheș din Aruncuta au găsit intacte 5 bucați tuburi de apeducte din argilă arsă cu interiorul rotund și exteriorul de formă hexagonală, avînd următoarele caracteristici: lungime tub = 320 mm., diametrul interior pentru circulația apei{fi}= 100 mm.,latură hexagon = 90 mm.,grosime perete (hexagona)= 25 mm. De altfel, la circa 60 metri nord - est de izvor s-a descoperit în anul 2010, în urma unor lucrări agricole, urmele unei clădiri romane reprezentând blocuri mari de piatră cioplită sub forma unor stâlpi de susținere (coloane). Se presupune că acele tuburi de apeducte ar avea legătură cu așezarea din zona Cremeniș - Ciurgău în care s-au descoperit și alte vestigii arheologice romane.
În Aruncuta au existat mai multe familii nobiliare, între care familia Medjes de Band în prima jumătate a secolului al XIV-lea, familia de nobili catolici Bogáth de Juc în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea, urmată de familia nobiliară Suky în a doua jumătate a secolului al XV-lea și în secolul al XVI-lea. În secolele al XVII-lea-al XIX-lea, mari suprafețe de teren au deținut familiile nobiliare Haller de Hallerkő, Wesselényi de Hadad, Kornis de Gonczruszka, Karacsay de Válje-Száka etc.
Referitor la structura populației după naționalitate, de-a lungul timpului, statisticile consemnează o pondere majoritară a românilor, de circa 75-85% din totalul populației, diferența fiind reprezentată de maghiari, romi etc. În perioada 1800-1940 statisticile consemnează și câteva familii de evrei.
În anul 1967 s-a descoperit un important tezaur monetar cuprinzând 251 monede din argint, păstrate într-o cană de cositor, emise în mai multe regiuni ale Europei în perioada 1600-1707, iar săpăturile arheologice de suprafață, din 1977, au scos în evidență că așezarea este locuită din mileniul al II-lea î.e.n. În hotarul satului a fost găsit un topor pană, din piatră, șlefuit și perforat, de tipul celui aflat în așezarea Coțofeni de la Boarta. thumb|left|Aruncuta-casă țărănească tradițională (în două ape).|150px Primele informații privind existența unei biserici în sat datează din 1714, iar a unei școli românești din 1801, când arhivele bisericești prezintă conflictul apărut între învățătorul Ioan Pascu din Aruncuta și preotul Alexandru Iuri. Existența, relativ timpurie, a școlii românești din sat este explicabilă prin înseși situațiile statistice din sec. al XVIII-lea care consemnează în Aruncuta un număr relativ mare de oameni liberi, mici proprietari de pământ, superior numeric iobagilor, la care se adaugă ponderea covârșitoare a populației românești din sat, factori care ajută la înțelegerea motivelor apariției relativ timpurii a școlii românești din sat. Școala română din Aruncuta a format un mare număr de intelectuali, cei mai reprezentativi fiind George Roman, Liviu Victor Pandrea și Alexandru Cistelecan. George Roman din Aruncuta a fost dascăl și revoluționar. La 25 martie 1848 Roman a redactat cea de-a doua proclamație de la Blaj, dictată de Simeon Bărnuțiu, președintele Comitetului Națiunii Române Simion Bărnuțiu, Discursul de la Blaj și scrieri de la 1848, p. 77, prefața de Ioan Rațiu, ediție îngrijită de Ioan Chindriș și editată de Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Cluj-Napoca, 1990 . Liviu Victor Pandrea este fiul preotului Vincențiu Pandrea, născut în Aruncuta la 2 august 1915, preot greco-catolic, deținut politic timp de șase ani, scriitor. Profesor dr. Liviu Victor Pandrea a fost declarat om internațional al anului 1997-1998 de International Biographical Center of Cambridge (Anglia), fiind distins și cu certificatul de merit acordat de același prestigios institut . A murit la Cluj-Napoca, la 25 martie 1999.
O altă personalitate marcantă a satului este Alexandru Cistelecan (n. 1951), critic literar de poezie, traducător, profesor universitar la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, membru al Uniunii Scriitorilor din România; activitate publicistică la numeroase ziare și reviste cu studii și cronici literare. A publicat 18 cărți, din care 7 individual și 11 în colaborare. La acestea se adaugă traducerea din italiană a două cărți cu tematică religioasă. În perioada 1987-2005 a câștigat 13 premii literare pentru critică și istorie literară, publicistică etc., printre care Premiul George Călinescu în anul 1987 și Premiul pentru critică și istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2000.
Istoric Prima atestare documentară a satului Aruncuta este data de 18 noiembrie 1346. thumb|left|Placheta atestare documentară
Satul este unul românesc, care a aparținut în trecut domeniului latifundiar al familiei nobiliare Suki. Cercetările arheologice scot în evidență locuirea satului cel puțin din epoca bronzului timpuriu. În Aruncuta, de-a lungul istoriei, au existat multe familii nobiliare, care au deținut mari suprafețe de teren, din care menționăm familia Medjes de Band în prima jumătate a secolului al XIV-lea, familia de nobili catolici Bogath de Juc—în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea, urmată de familia nobiliară Suky—în a doua jumătate a secolului al XV-lea și în secolul al XVI-lea. În secolele al XVII-lea–al XIX-lea, mari suprafețe de teren au deținut familiile nobiliare Haller de Hallerko, Wesselenyi de Hadad, Kornis de Gonczruszka, Karacsay de Valje-Szaka etc. De-a lungul istoriei, statisticile consemnează o pondere majoritară a românilor, de circa 75-85% din totalul populației, diferența fiind reprezentată de maghiari, rromi etc. În perioada 1800-1940 statisticile consemnează și câteva familii de evrei. În anul 1967, în Aruncuta, s-a descoperit un important tezaur monetar, alcătuit din 251 piese de argint, iar săpăturile arheologice de suprafață, din 1977, au scos în evidență că așezarea este locuită din mileniul al II-lea î.e.n. De altfel, în hotarul satului s-a găsit un topor pană, din piatră, șlefuit și perforat de tipul celui aflat în așezarea Coțofeni de la Boarta. thumb|left|Locul unde s-a descoperit tezaurul (în centrul fotografiei, la baza dealului semănat cu porumb),Click (aici) pentru imagine interactivă. În martie 1967 a fost descoperit un tezaur de către săteanul Șimon Dănilă (poreclit Doanițö, un om simplu, modest și integru, născut în anul 1932 și decedat în 2010, la hotarul satului Aruncuta, în partea de est a satului, unde a fost cultivată vița de vie în timpul CAP-ului, numită La Răzoare. Tezaurul se compune din 251 piese de argint depozitate într-o cană de cositor. Cana este de formă obișnuită, cu capac, fără ornamente sau marcă de meșter. Atât cana, cât și monedele se păstrează în Muzeul orașului Gherla. Piesele tezaurului au fost emise în Transilvania, Polonia, Lituania, la Elbing, la Danzig, în Prusia, în provinciile austriece Austria Inferioară, Stiria și Carintia, în Silezia, în Boemia, în Tirol, în Ungaria și în ducatul Liegnitz-Brieg. Cea mai veche piesă din tezaur este emisă în 1609, iar cea mai nouă din 1706. Aceasta dă o indicație în legătură cu data îngropării lor, care a avut loc în 1706 sau 1707 din cauza luptelor și a atmosferei de nesiguranță generată de înlocuirea administratiei maghiare din Transilvania cu cea a imperiului Habsburgic, etapa istorică cunoscută sub numele de Răscoala lui Rakoczi sau Războiul curuților (1703-1711). thumb|right|Monede austriece (creițari) din 1780 si 1819 descoperite în Aruncuta,anul 2000|150px.Din punct de vedere al numerarului, tezaurul se compune din 10 piese de 15 creițari, 45 de șase groși, trei orți, 11 piese de trei groși, șase de șase creițari, 37 de 1, 5 groși, 133 de trei creițari, cinci groși și un denar. De asemenea, în anul 2000, în gospodaria familiei Maria și Pavel Plăcintar din Aruncuta, aproape de biserică și casa parohială din sat s-au gasit doua monede austriece (creițari) emise în anul 1780 și 1819, moneda din 1780 fiind de un creițar.Monografia localității Aruncuta,jud.Cluj, Editura Ecou Transilvan Cluj, 2012, pag.12 Autor: Gheorghe Tare