Nicolae Ceaușescu () a fost secretarul general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 9 decembrie 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.

La 22 decembrie 1989, printr-un decret al Consiliului Frontului Salvării Naționale:s:Hotărârea CFSN privind instituirea Tribunalului Militar Excepțional semnat de Ion Iliescu (1930–2025), a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați de acest tribunal în cadrul unui proces sumar, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.

Copilăria și adolescența În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu ziua sa de naștere era sărbătorită pe 26 ianuarie. În perioada postdecembristă a fost prezentat Registrul stării civile care dovedește că Ceaușescu s-a născut în ziua de 23 ianuarie 1918. Din Revista muzeelor și monumentelor reiese că actul de naștere eliberat de primăria localității se găsea la muzeul din Scornicești încă dinainte de 1989, astfel încât prezentarea din perioada postdecembristă nu este o noutate. Data de 26 ianuarie 1918 apare și într-un referat întocmit în perioada interbelică.Fragment dintr-un referat întocmit în perioada interbelică: Procedând la investigațiuni pentru stabilirea ultimului domiciliu și supravegherea comunistului CEAUȘESCU NICOLAE, semnalat prin alăturata notă informativă, am stabilit următoarele: CEAUȘESCU NICOLAE, născut la 26 ianuarie 1918, în comuna Scornicești, județul Olt, fiul lui Andrei și Alexandra, de naționalitate română, religie ortodoxă, de profesiune cizmar, este cunoscut la cazierele Direcțiunii Generale a Poliției, având dosarul No. 36 885. Sus-numitul activează în mișcarea comunistă de la vârsta de 14 ani. După cum este arătat mai jos, a fost arestat de mai multe ori, având și o condamnare de 2 ani. A venit în București în anul 1928, angajându-se ca ucenic la cizmia Săndulescu Alexandru din Calea Victoriei No. 89, unde a stat până în anul 1932. La 25 noiembrie 1933 cu actele de anchetă a fost înaintat Parchetului Tribunalului Ilfov, de către Prefectura Poliției Capitalei cu adresa No.109593, pentru acte de sabotaj și îndemn la grevă. Sursa: Gheorghe Buzatu, Ion Antonescu Un A.B.C. al anticomunismului românesc, vol. 2, Editura Majadahonda, 1999. Familia Ceaușescu a fost o familie de țărani cu 10 copii. Tatăl său, Andruță, avea 3 hectare de pământ, câteva oi și își mai susținea familia din croitorie. „Nu se interesa de copiii lui; fura, bea, sărea la bătaie și înjura...”, spunea despre el bătrânul preot din Scornicești. Mama lui, Alexandrina (născută Lixandra), era o femeie supusă și muncitoare. Casa lor avea două camere, iar mâncarea de bază era mămăliga. Nicolae a făcut patru clase la școala din sat, în care învățătorul preda într-o sală cursuri simultane pentru elevii mai multor clase. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil. La vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar. Alexandru Săndulescu, membru activ al PCR, și-a inițiat ucenicul în misiuni conspirative.

thumb|150px|left|Nicolae Ceaușescu, la vârsta de 15 ani, deținut la Doftana, 1933

Activitate politică timpurie

Perioada ilegalistă În noiembrie 1933 a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. A fost arestat prima oară în 1933 pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În 1934 a fost atras în Comitetul raional din Negru unde a lucrat până în august când a fost desemnat să muncească în mișcarea antifascistă. A făcut parte din Comitetul Na­țional antifascist și în Comitetul Central al tineretului antifascist. Au urmat încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte acțiuni similare, dar a fost pus imediat în libertate. În urma acestor arestări, a fost etichetat de autoritățile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum și „distribuitor activ de material de propagandă comunistă și antifascistă”.

După eliberarea din arest, Ceaușescu a dispărut pentru o vreme, el povestind în autobiografia sa de după război că a activat în rețelele comuniste din Oltenița și „regionala Prahova” (ceea ce în organizarea interbelică a PCdR însemna județele Prahova și Dâmbovița).

Procesul de la Brașov și detenția la Doftana Cert este că în 1936 Ceaușescu era secretar regional al UTC și încerca, împreună cu agitatorul polonez Vladislav (sau Vladimir) Tarnovski, să coaguleze celulele comuniste. În ianuarie 1936 cei doi au vizitat celula comunistă constituită în comuna Ulmi de lângă Târgoviște, încercând să-i atragă pe membrii ei cu funcții mai înalte în ierarhia comunistă. Întâlnirea a fost deconspirată de un informator al Siguranței, Ion Olteanu, iar Ceaușescu a fost din nou arestat împreună cu Tarnovski, Gheorghe Dumitrache (organizatorul celulei) și alți comuniști. În cursul anchetei și interogatoriilor separate, Ceaușescu a rămas singurul care a refuzat să recunoască, împotriva tuturor evidențelor, activitatea subversivă. La sfârșitul lunii grupul a fost transferat la Palatul de Justiție din Brașov, unde a fost judecat. În perioada judecării procesului a fost încadrat în PCdR. Ceaușescu a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare (doi ani pentru acțiunile propriu-zise și șase luni pentru ultraj în urma protestelor vehemente la adresa curții). El și Tarnovski au primit cele mai mari pedepse din lotul de 13 activiști comuniști condamnați. Transferat ulterior la Închisoarea Doftana, Ceaușescu i-a întâlnit pe Vasile Luca, Alexandru Moghioroș și apoi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Gheorghe Apostol. Propaganda comunistă avea să creeze multiple legende romanțate în jurul detenției la Doftana. miniatura|Ceaușescu și alți comuniști la o ședință publică la Colentina, salutând Armata Roșie la intrarea în București, 30 august 1944 Eliberat la termen în 1938, Ceaușescu a rămas în libertate doar doi ani, întrucât în 1939 a fost condamnat în lipsă la 3 ani de închisoare pentru continuarea propagandei comuniste, fiind din nou arestat în 1940. În această scurtă perioadă de libertate, a cunoscut-o pe Elena Petrescu, activistă comunistă din București. Încarcerat la închisoarea din Jilava, Ceaușescu a continuat întâlnirile cu Elena, profitând de permisiunea primită din partea conducerii penitenciarului de a primi tratament stomatologic la Spitalul Militar. Transferat în 1942 la Caransebeș și în 1943 la Văcărești, la terminarea detenției în 1943 nu a fost eliberat, în condițiile în care generalul Antonescu se ferea să elibereze activiști comuniști ce i-ar fi subminat regimul, ci a fost transferat în lagărul de la Târgu Jiu, unde erau aduși comuniștii. A fost eliberat pe 4 august 1944.

Perioada postbelică După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – UTC – (1944–1945).Viața lui Nicolae Ceaușescu, pagina 2. Revista National Geographic. Accesat la 21 februarie 2010. În 1946 a fost ales deputat din partea Blocului Partidelor Democratice, ocupând locul 2 pe lista acestuia din circumscripția Slatina, după Eduard Mirto.

thumb|300 px|Gheorghiu-Dej, Ceaușescu și delegații în februarie 1948 După preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, în urma abdicării regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica Populară Română și în februarie 1948 a avut loc primul congres al PMR. Ulterior, pe 13 mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, în Guvernul Petru Groza (4), iar pe 18 martie 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei.România - Viața politică în documente - 1950, arhivelenationale.ro Nicolae Ceaușescu a devenit general-maior în ianuarie 1950, deși nu făcuse armata,Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent.Iași, Polirom, 2011, p. 256 și a fost înaintat pe 2 octombrie 1952 la gradul de general-locotenent (cu două stele).Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 362 din 1 octombrie 1952 pentru înaintarea în grad a unor ofițeri generali și ofițeri superiori, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 3, 6 octombrie 1952, pp. 58–59.

Ceaușescu în timpul procesului de colectivizare În funcția de subsecretar de stat în ministerul Agriculturii a activat direct la cooperativizarea forțată a agriculturii și a ordonat reprimarea sau arestarea țăranilor care se împotriveau cooperativizării. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), la doar câteva luni după eliminarea „facțiunii moscovite” (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În 1954, Ceaușescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, responsabil cu problemele de cadre, iar ulterior ajunge să ocupe poziția numărul doi în ierarhia PMR.Viața lui Ceaușescu, pagina 3. Revista National Geographic. Accesat la 21 februarie 2010.

În toamna anului 1956, aflându-se la Cluj, Ceaușescu a avut un rol important în reprimarea mișcărilor de simpatie față de revoluția ungară.

Pe 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate), Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate. Flancat de două tancuri, Ceaușescu ordonă personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoțeau tancurile. 9 țărani sunt uciși de gloanțe (Aurel Dimofte, Ionuț Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) și alți 48 sunt răniți.Varujan Vosganian-Cartea șoaptelor, pag 256-272, Editura Polirom, Iași, 2009, ISBN 978-973-46-0887-4Confesiunea lui Gheorghe Apostol, ultimul mohican al dinastiei comuniste, 23 august 2010, Jurnalul Național, accesat la 6 iulie 2012

18 țărani au fost întemnițați pentru „rebeliune” și „uneltire contra ordinii sociale”, petrecând între 15–25 de ani de închisoare la Gherla și Aiud.

După datele PMR-ului, între 1949–1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de țărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentințe de închisoare.Relatarea țăranului Nițu V. Stan care nu și-a recăpătat proprietatea nici după 50 de ani , ziua.net, 14 decembrie 2007

Conducerea României (1965—1989)

Politica externă

thumb|220px|Ceaușescu și soția sa cu împăratul Hirohito în timpul unei vizite în Tokyo, 1975 thumb|Cuplul prezidențial român este primit de către regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, iunie 1978 thumb|Ceaușescu și soția lui, Elena, în vizită la Pol Pot, 30 mai 1978 thumb|Ceaușescu este întâmpinat de regele Juan Carlos I al Spaniei în Madrid, mai 1979

Relația cu Pactul de la Varșovia