Roger Williams (c. 1603 – între ianuarie și martie 1683) a fost teolog protestant englez, un promotor timpuriu a libertății religioase și a separării bisericii de stat. În 1636, el a fondat colonia Plantațiile Providence, care a oferit un refugiu pentru minoritățile religioase. Williams a întemeiat prima biserică Baptistă în America, Prima Biserică Baptistă din Providence. El a studiat limbile Americanilor Nativi și a fost un susținător pentru relații corecte cu Nativii Americani. Williams a fost, fără îndoială, primul aboliționist în America de Nord, care organizase prima încercare de a interzice sclavia, în oricare din cele treisprezece colonii originale.
Biografie Copilăria, adolescența și maturitatea Roger Williams s-a născut la Londra, în 21 decembrie 1603. Înregistrarea nașterii sale a fost distrusă în Marele Incendiu din Londra, în 1666, atunci când Biserica Sf. Sepulchre's a fost arsă. La vârsta de 11 ani, el a avut o experiență de conversie spirituală dezaprobată de tatăl său. Tatăl său, James Williams (1562–1620), a fost un comerciant de croitorie în Smithfield, Anglia. Mama lui a fost Alice Pemberton (1564–1634).
Ca adolescent, Williams a fost ucenicul lui Sir Edward Coke (1552–1634), jurist celebru, și sub patronajul lui Coke, Williams a fost educat la Charterhouse și, de asemenea, la Colegiul Pembroke, Cambridge (B.A., 1627). El părea să fi avut un dar pentru limbi, și a dobândit timpuriu familiarizare cu limba Latină, Ebraică, Greacă, Olandeză și Franceză. Ani mai târziu, el a dat lecții în olandeză lui John Milton, în schimbul lecțiilor de reîmprospătare în ebraică.Robert H. Pfeiffer, "The Teaching of Hebrew in Colonial America". The Jewish Quarterly Review, (April 1955), pp. 363–73, accessed through JSTOR.
Deși a fost hirotonit în Biserica Anglicană, el a devenit un puritan la Cambridge, pierzând orice șansă la un loc de promovare în biserica Anglicană. După ce a absolvit de la Cambridge, Williams a devenit capelan la un lord puritan, Sir William Macham. S-a căsătorit cu Mary Barnard (1609–76) la 15 decembrie 1629, în biserica din High Laver, Essex, Anglia. Ei au avut șase copii, toți născuți în America: Mary, Freeborn, Providence, Mercy, Daniel și Joseph.
Williams a fost introdus în planurile liderilor puritani de a migra în Lumea Nouă și în timp ce el nu s-a alăturat primului val în vara anului 1630, înainte de sfârșitul anului, el a decis că nu putea să rămână în Anglia sub administrarea riguroasă a arhiepiscopului William Laud (și Înalta biserică). El considera Biserica Anglicană ca fiiind coruptă și falsă și, când el și soția lui s-au îmbarcat pe Lyon la începutul lunii decembrie, el a ajuns la poziția Separatistă.
Viața în America Când Roger și Mary Williams au sosit la Boston, pe 5 februarie 1631, el a fost salutat și aproape imediat invitat să devină învățătorul (predicatorul asistent) în biserica din Boston pentru a oficia în timp ce predicatorul John Wilson s-a întors în Anglia pentru a-și aduce soția. El i-a șocat pe ei prin respingerea poziției, spunând că el a descoperit că era „o biserică neseparată“. În plus el afirma că magistrații civili nu pot pedepsi vreun fel de „încălcare a primei table [a Celor Zece Porunci]“, cum ar fi idolatria, încălcarea de Sabbat, adorarea falsă și blasfemia, și că fiecare persoană trebuie să fie liber să urmeze convingerilor sale în probleme de religie. Chiar de la început, el a dat voce la trei principii care au fost centrale în cariera lui ulterioară: separatismul, libertatea religioasă și separarea bisericii de stat.
Ca un separatist, el a concluzionat că Biserica Anglicană era iremediabil coruptă și că el trebuie să se separe complet de aceasta pentru a întemeia o nouă biserică pentru cultul adevărat și pur a lui Dumnezeu. Căutarea sa pentru biserica adevărată în cele din urmă l-a scos din Congregaționalism, la baptiști și la orice biserică vizibilă. Începând de la 1639, el aștepta ca Hristos să trimită un apostol nou pentru a restabili Biserica, și el s-a văzut pe sine însuși ca un „martor“ la creștinism până când acel timp va veni. El credea că libertatea sufletului, libertatea conștiinței, a fost un dar de la Dumnezeu, și că toată lumea avea dreptul natural la libertatea religioasă. Libertatea religioasă cerea ca biserica și statul să fie separate. Williams a fost primul care a folosit expresia „zid de separare“ pentru a descrie relația dintre biserică și stat. El a chemat pentru ridicarea unui zid înalt de separare între „grădina lui Hristos“ și „sălbăticia lumii“. Această idee a fost unul din fundamentele clauzei religioase în Constituția Statelor Unite, și Primul Amendament la Constituția S.U.A., deși limbajul folosit de fondatori este destul de diferit. Ani mai târziu, în 1802 Thomas Jefferson, scriind de „zidul de separare“, îl răsuna pe Roger Williams într-o scrisoare adresată Asociației Baptiste din Danbury.
Biserica din Salem a fost mult mai înclinată la separatism, astfel încât ei l-au invitat pe Williams să devină învățătorul lor. Când liderii din Boston au aflat de aceasta, ei au protestat energic, și oferta a fost retrasă. Pe la sfârșitul verii anului 1631, Williams s-a mutat la colonia din Plymouth unde era binevenit, și, neoficial, a asistat pastorul de acolo. El a predicat în mod regulat și în conformitate cu guvernatorul Bradford, „învățăturile lui au fost bine acceptate.“
Viața în Salem, Exilul
După un timp, Williams s-a simțit dezamăgit de faptul că Biserica Plymouth nu a fost suficient separată de Biserica Anglicană, și studiul său, a Nativilor Americani, l-au determinat să se îndoiască de validitatea documentelor constitutive coloniale. Guvernatorul Bradford a scris mai târziu că Williams a căzut „în unele opinii ciudate care au cauzat unele controverse între biserică și el“.Quoted in Edwin Gaustad, Liberty of Conscience: Roger Williams in America Judson Press, 1999, p. 28. În decembrie 1632 el a scris un tractat lung în care a condamnat deschis documentele constitutive regale și a pus la îndoială dreptul lui Plymouth (sau Massachusetts) la terenuri fără ca prima dată să fie cumpărate de la indieni. El l-a acuzat pe Regele James că a rostit o „minciună solemnă“ atunci când a afirmat că el a fost primul monarh Creștin care a descoperit țara. Ulterior, el s-a mutat înapoi la Salem, în toamna anului 1633 și a fost salutat de pastorul Samuel Skelton ca un asistent neoficial în biserică.
Autoritățile din Massachusetts nu au fost încântați să-l vadă pe Williams reântors, iar când au aflat de tractatul său atacând regele și documentele constitutive, el a fost citat în decembrie 1633 să apară în fața Curții Generale în Boston. Problema a fost netezită, și tractatul a dispărut pentru totdeauna, probabil ars. În august 1634 (murind pastorul Skelton), Williams a devenit pastorul în funcție al bisericii Salem și a continuat să fie implicat în controverse. El a promis mai devreme, să nu mai ridice problema documentelor constitutive din nou, dar a făcut-o. Din nou, în martie 1635 i s-a ordonat să apară în fața Curții Generale pentru a se explica. În aprilie, el s-a opus cu atâta fermitate jurământului nou de credință față de guvernul colonial, că a devenit imposibil să se pună în aplicare. El a fost citat din nou să apară în fața Curții în iulie ca să răspundă pentru „opiniile lui eronate“ și „periculoase“, iar Curtea a declarat că el ar trebui să fie înlăturat din poziția sa din biserică. Această ultimă controversă tâșnise exact în momentul în care orașul Salem a petiționat la Curtea Generală anexarea unor terenuri la strâmtoarea Marblehead. Curtea declarase că nu va lua în considerare cererea până când biserica Salem nu-l va înlătura pe Williams. Biserica Salem a considerat că acest ordin încălca independența bisericii, și o scrisoare de protest a fost trimisă la celelalte biserici. Cu toate acestea, scrisoarea nu a fost citită, iar Curtea Generală a refuzat să așeze delegații de la Salem, la următoarea sesiune. Suportul pentru Williams a început să scadă sub această presiune și atunci când Williams a cerut ca biserica Salem să se separe de celelalte biserici, sprijinul său s-a prăbușit în întregime. El a demisionat și s-a întâlnit în casa lui cu câțiva dintre adepții săi cei mai devotați.
În cele din urmă, în octombrie 1635 el a fost judecat de Curtea Generală și condamnat de răzvrătire și erezie. Curtea a declarat că el a răspândit „opinii diverse, noi și periculoase“.FaFantasie, Glenn W., ed. The Correspondence of Roger Williams, University Press of New England, 1988, Vol. 1, pp.12-23. Apoi a fost ordonat ca el să fie surghiunit. Executarea ordinului a fost amânat pentru că Williams a fost bolnav și iarna se apropia, și i-a fost permis să rămână temporal cu condiția ca el să înceteze agitația sa. El nu a încetat, astfel încât în ianuarie 1636 șeriful a venit să-l ia doar pentru a descoperi că Williams a plecat deja pe furiș cu trei zile înainte în timpul unui viscol. El a mers prin zăpada adâncă a unei ierni grele cei 105 mile de la Salem la capul golfului Narragansett, unde Wampanoags locali i-au oferit adăpost și l-au dus la tabăra de iarnă a șefului lor sachem, Massasoit, unde el a stat timp de 3 luni și jumătate.
Așezarea de la Providence <noinclude> În primăvara anului 1636 Williams și un număr din adepții săi din Salem au pus bazele unei așezări pe un teren pe care Williams l-a cumpărat de la Massasoit, doar pentru ca să îi fie spus de Plymouth că el era încă în interiorul concesiei terenului lor. Ei l-au avertizat că ei ar putea fi forțați să-l predea la Massachusetts și l-au invitat să traverseze râul Seekonk pe teritoriul dincolo de orice document constitutiv. Proscrișii au vâslit dincolo pe teritoriul Narragansett și având teren asigurat de la Canonicus și Miantonomi, șefii sachems a Narragansetts-ilor, Williams a întemeiat o așezare cu douăsprezece „prieteni iubitori“. A numit-o „Providence“ pentru că a simțit că providența lui Dumnezeu l-a adus acolo. (El va numi mai târziu al treilea lui copil, primul născut în noua sa așezare, tot așa „Providence“.) A spus că așezarea lui va fi să fie un cer pentru aceia cu „conștiința disperată“ și a atras destul de curând o colecție de disidenți și persoane individuale altfel gânditoare. De la început, așezarea a fost guvernată de o majoritate de voturi a capetelor gospodăriilor, dar „numai în lucrurile civile“, și nou-veniții putea fi admiși la cetățenie completă cu o majoritate de voturi. În august 1637 ei au întocmit un acord al orașului, care din nou restricționa guvernul la „lucrurile civile“. În 1640, a fost semnat un alt acord de treizeci și nouă de „oameni liberi“ (de oameni care aveau cetățenie deplină și drepturi de vot), care au declarat determinarea lor „de a menține mai departe libertatea de conștiință“. Astfel, Williams a fondat primul loc în istoria modernă unde cetățenia și religia au fost separate, un loc unde era libertate religioasă și biserica și statul erau separate.
În noiembrie 1637, Curtea Generală a coloniei Massachusetts a dezarmat, a nedreptățit și a forțat în exil Antinomianiștii, adepții lui Anne Hutchinson. Unul dintre ei, John Clarke, a învățat de la Williams că Insula Aquidneck ar putea fi cumpărată de la Narragansetts. Williams a facilitat cumpărarea de către William Coddington și alții, și în primăvara anului 1638 Antinomianiștii au început stabilirea la un loc numit Pocasset, care este acum orașul Portsmouth, în Rhode Island. Unii dintre Antinomianiști, în special cei descriși de către guvernatorul John Winthrop ca „Anabaptiști“, s-au stabilit în Providence.