Bătălia din strâmtoarea Tsushima (în limba japoneză:対馬海戦, tsushima-kaisen, (în limba rusă:Цусимское сражение, Tsusimskoye srazheniye) a fost principala bătălie navală care a avut loc între Rusia și Japonia în Războiul Ruso-Japonez. Această bătălie a fost singura bătălie navală decisivă din Istoria marinei în care au luptat între ele cuirasate moderne cu corp de oțel. Prima bătălie navală în care telegraful a jucat un rol extrem de important și a fost caracterizat ca "ecoul pe moarte al erei vechi - pentru ultima dată în istoria navală de război navele de linie ale unei flote învinse s-au predat în larg".Brown p. 10

Lupta a fost purtată în zilele 27-28 mai 1905 (14-15 mai, în Calendarul Iulian, în uz pe atunci în Rusia), ca poziție în strâmtoarea Tsushima, între Coreea de Sud și Japonia. În această luptă Flota japoneză sub comanda amiralului Heihachirō Tōgō a distrus două treimi a flotei ruse, aflată sub comanda amiralului Zinovi Rojestvenski, care a efectuat o călătorie de peste 18.000 de mile marine (33.000 km) din Marea Baltică, pentru a ajunge în Orientul Îndepărtat. La Londra în 1906, Sir George Sydenham Clarke scria: „Bătălia de la Tsushima este de departe cel mai mare și mai important eveniment naval de la Bătălia de la Trafalgar încoace." Semenoff (1907) p. ix Decenii mai târziu, istoricul Edmund Morris a susținut că aceasta a rămas cea mai mare bătălie navală de la Trafalgar .

Înainte de Războiul ruso-japonez, țările au construit cuirasate cu tunuri de diferite calibre, în principal de 152 mm (6 țoli), 203 mm (8 țoli), 254 mm (10 țoli) și 305 mm (12 țoli), cu intenția ca aceste cuirasate să lupte cu alte nave în acțiuni decisive ale flotei. Bătălia de la Tsushima a demonstrat că viteza cuirasatelor și armele de mare calibru Massie p. 470-480 cu bătaie mai lungă sunt mult mai avantajoase în bătăliile navale decât un amestec de tunuri de diferite calibre. Semenoff (1907) p. 124, 135

Telegrafia a fost inventată în ultima jumătate a anilor 1890 și la sfârșitul secolului toate forțele navale majore au adoptat acest mijloc de comunicare mult îmbunătățit. Deși Aleksandr Popov de la Institutul de Lupte Navale a construit și a prezentat un telegraf în 1900, Marina Imperială Rusă a adoptat inițial echipamentele fabricate de firma Telefunken din Germania. În Japonia, profesorul Shunkichi Kimura a primit sarcina de la Marina Imperială Japoneză să își dezvolte propriul sistem de comunicații fără fir, iar acest sistem a fost montat pe multe dintre navele de război japoneze înainte de 1904. Deși ambele părți au avut telegrafie fără fir devreme, rușii au folosit echipamente germane și au avut dificultăți în utilizarea și întreținerea lor, în timp ce japonezii au avut avantajul de a folosi propriul echipament. Este recunoscut astăzi că această luptă a fost începutul aplicării contramăsurilor electronice în conflictele militare. p. 459

Contextul politic În Orientul Îndepărtat a izbucnit un război, care în Europa nu a trezit interes deosebit. Japonia a intrat în conflict cu China, care de multă vreme era închisă în sine. Motivul conflictului a fost peninsula Coreeană, ocupată de Hideoshi Toyotomi încă în 1500 Földi, Csuzima 1905, pag. 6. De-a lungul secolelor în peninsula Coreeană Japonia exercita influență politică aproape totală, pe care pentru propria sa siguranță o considera ca fiind de importanță strategică. Elita Coreeană se opunea din ce în ce mai mult acestei stări de fapt, căutând sprijinul Chinei. Astfel a început o rivalizare între China și Japonia, care s-a încheiat în 1885 cu un tratat, care impunea ambelor părți să-și retragă forțele militare din peninsulă. În 1894 însă, datorită revoltei unei secte religioase, atât China cât și Japonia au trimis trupe în Coreea și în curând a izbucnit războiul.

Atenția Europei a fost atrasă de un incident, când un crucișător japonez a oprit nava britanică Kowching cerându-i să se predea. La refuzul căpitanului englez de a se preda, căpitanul japonez a scufundat nava fără a sta prea mult pe gânduri. Știrea a ajuns în curând în ziarele europene, producând indignare generală. Ziarele publicau și numele căpitanului navei japoneze. Acesta era Tōgō Heihachirō Földi, Csuzima 1905, pag. 7. Europa nici nu și-a revenit din surprindere când armata micii țări insulare a învins cu ușurință China, au intrat în Manciuria, pe mare amiralul Ito a învins flota chineză, iar la fluviul Yalu trupele japoneze au ocupat Port Arthur și portul chinezesc Veihai. În aprilie 1895 China a cerut pace, și-a retras trupele din Coreea, a renunțat la insula Taiwan, partea de sud a Manciuriei și a plătit recompense Japoniei. Pe lângă China învinsă, în regiune mai era o altă putere cu ambiții imperiale, Rusia. Port Arthur în această perioadă era un port retrocedat de marile puteri Chinei, dar luat în chirie și folosit de Rusia.

Între Japonia și Rusia războiul a izbucnit în 1904, pentru că au apărut mai multe diferende teritoriale între cele două imperii. Unul dintre cele mai mari a apărut în legătură cu Port Arthur. Acest port de importanță strategică era principalul scop al japonezilor. Cu toate că rușii puteau să mobilizeze mai mulți militari, din cauza tacticilor și strategiilor învechite și ale armelor de proastă calitate ale rușilor, japonezii repurtau victorie după victorie. Forțele militare rusești la sfârșitul războiului au pierdut din putere, iar după ce au pierdut Bătălia de la Mukden, forțele terestre rusești s-au prăbușit. Rușii după ce și-au pierdut flota din Oceanul Pacific, au ordonat flotei din Marea Baltică să navigheze până în Oceanul Pacific. Flota rusă din Marea Baltică ajungând obosită, înfometată, înfruntând probleme de logistică după ce a înconjurat jumătate din Glob trebuia să înfrunte flota japoneză proaspătă, bine echipată, folosind tactici și strategii moderne.

Contextul militar Conflictul din Orientul Îndepărtat La data de 8 februarie 1904, distrugători ale Marinei Imperiale Japoneze, au lansat un atac surpriză asupra flotei ruse din Extremul Orient, ancorată în Port Arthur, în atac au fost avariate 3 nave: 2 cuirasate și 1 crucișător. Astfel a început războiul ruso-japonez.

Primul obiectiv al Japoniei a fost de a asigura liniile sale de comunicare și de aprovizionare către continentul asiatic, care să îi permită să poarte un război pe uscat în Manciuria. Pentru a realiza acest deziderat, se impunea să neutralizeze puterea navală rusă în Orientul Îndepărtat. La început, forțele navale ruse au rămas inactive și nu s-au angajat în luptă cu forțele navale japoneze, ceea ce, fără nicio opoziție, a permis debarcările japoneze în Coreea. Cu toate acestea, rușii au fost revitalizați de sosirea amiralului Stepan Makarov și au fost capabili să realizeze un anumit succes împotriva japonezilor. Nava amiral al amiralului Makarov, Petropavlovsk printr-un nefericit accident a lovit o mină marină. În urma exploziei și-a pierdut viața amiralul Makarov, pictorul Vassili Vereșciaghin, 32 ofițeri și 600 de marinari Manole, Damaschin, Zemba Confruntări Navale, pag. 274-275. Succesorii săi nu au reușit să înfrunte marina japoneză și rușii au fost efectiv prinși în baza lor de la Port Arthur.

Până în mai, japonezii au debarcat forțele pe Peninsula Liaodong și în luna august au început asediul bazei navale. La 9 august, țarul Nicolae al II-lea îi ordonă amiralului Wilgelm Vitgeft comandantul Primei Escadrile Navale din Pacific să disloce flota sa la Vladivostok Forczyk p. 48, să ia legătura cu escadrila staționată acolo, iar apoi să atace decisiv Marina Imperială Japoneză Forczyk p. 26 & 54. Totuși, ambele escadrile ale flotei ruse din Pacific au fost în cele din urmă dispersați în timpul luptelor din Marea Galbenă, la 10 august în Bătălia de la Ulsan la 14 august 1904. Ce a rămas din puterea navală rusă va fi în cele din urmă scufundată în Port Arthur.

A Doua Escadrilă Navală Rusească din Pacific

Cu inactivitatea de Escadrilei Navale Rusești nr. 2 din Pacific după moartea amiralului Makarov și strângerea încercuirii japoneze în jurul bazei navale ruse din Port Arthur, rușii au considerat necesară trimiterea Flotei Baltice Ruse în Orientul Îndepărtat. Planul era de a elibera Port Arthur dinspre mare, realizarea contactului cu Escadrila Navală Rusească nr. 2 din Pacific, învingerea Marinei Imperiale Japoneze și apoi întârzierea avansului japonez în Manciuria până sosirea întăririlor rusești prin intermediul căii ferate transsiberiene și învingerea forțelor terestre japoneze din Manciuria. Ca situația din Orientul Îndepărtat deteriorată, țarul (încurajat de către vărul său Kaiserul Wilhelm al II-lea) în cele din urmă a fost de acord cu formarea de celei de a doua escadrile navale rusești în Pacific. Aceasta ar fi fost compusă din cinci divizii ale flotei din Marea Baltică, inclusiv 11 din cele 13 cuirasate. Escadrila a plecat la 15 octombrie 1904, sub comanda amiralului Zinovi Rojestvenschi.

A Doua Escadra Navală Rusească din Pacific a navigat prin Marea Nordului. Întrucât au fost zvonuri că niște torpiloare japoneze se află în Marea Nordului, mai multe nave rusești au deschis focul asupra unor pescadoare britanice, scufundând unul și avariind șase pescadoare, incidentul numindu-se Incidentul de la Dogger Bank (21-22 octombrie), ca urmare Royal Navy a început să urmărească flota rusă până când problema nu s-a rezolvat pe cale diplomatică. Franța a depus mari eforturi diplomatice să aplaneze conflictul dintre Marea Britanie și Rusia pe care îi considera viitori aliați alături de Franța împotriva Germaniei. Ca urmare a acestor eforturi Marea Britanie nu a declarat război RusieiȘaptezeci de Bătălii ale tuturor timpurilor - Jerry Black, Gábor Ágoston, Charles R. Bowlus etc. Editura Aquila’93 -2003, pag. 225. Pe de altă parte Marea Britanie a interzis utilizarea Canalului Suez de către navele rusești, rușii au navigat în jurul Africii ajungând în mai 1905 în Indochina la Cam Ranh Bay. Voiajul a fost lung și greu solicitând echipajul atât fizic cât și moral. Rușii aveau inițial ordinul de a sparge blocada japoneză a bazei navale Port Arthur, dar orașul la 2 ianuarie era deja ocupat de japonezi, astfel încât obiectivul lor a devenit portul rus de Vladivostok.

Strâmtoarea Tsushima

Rușii pentru a ajunge la Vladivostok ar fi putut să navigheze printr-una dintre cele trei strâmtori posibile: Strâmtoarea La Perouse, Strâmtoarea Tsugaru, și Strâmtoarea Tsushima. Amiralul Rojestvenski a ales strâmtoarea Tsushima prentru a simplifica traseul. Amiralul Togo, cu baza la Pusan, Coreea, de asemenea, credea că ar fi Tsushima va fi drumul preferat al rușilor. Strâmtoarea Tsushima se află lângă insulele Tsushima, situată la jumătatea distanței dintre insula japoneză Kyushu și Peninsula coreeană, fiind ruta cea mai scurtă și cea mai directă de la Indochina. Alte rute ar fi însemnat ca flota să navigheze în jurul părții estice a Japoniei. Flota Combinată Japoneză, precum și cea de a doua și a treia escadră navală rusă trimise din Europa urmau să se lupte în strâmtorile dintre Coreea și Japonia, in apropiere de insulelor Tsushima.

Preludiul Bătăliei Datorită lungului drum parcurs (18.000 mile) cu ocolirea Africii, flota rusă era în stare relativ proastă pentru a purta o bătălie. În afară de noile cuirasate rusești din clasa Borodino Divizia a 3-a a amiralului Nebogatov era compusă de nave de luptă depășite moral și prost întreținute.Forczyk p. 66 În general nicio parte nu avea un avantaj semnificativ de manevrabilitate.Forczyk p. 33 Cu toate acestea, călătoria lungă, combinat cu o lipsa posibilității pentru întreținerea navelor a însemnat că partea sub nivelul apei a navelor rusești era puternic încărcată de murdărie și vietăți marine, reducând semnificativ viteza lor.Forczyk, p. 32 Navele japoneze puteau atinge o viteză de 15 noduri (28 km/h) pe când navele rusești doar 14noduri (26|km/h) iar chiar și atunci doar pe durate scurte.