Nae Ionescu (Nicolae C. Ionescu), () a fost un filozof, pedagog, legionar și jurnalist român.
Filozofia sa a fost numită trăirism, o variantă românească a „vitalismului” german, incluzând elemente mistice și teologice din tradiția creștin-ortodoxă, axată pe preponderența trăirii asupra intelectului. Cuvântul a fost tradus din limba germană "Lebensphilosophie" (filozofia trăirii), de criticul Șerban Cioculescu.
Nae Ionescu a adunat în jurul său o pleiadă de membri ai intelectualității interbelice a literaturii și gândirii românești, ca Vasile Băncilă, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica și alții. Prin intermediul ziarului Cuvântul, el s-a implicat în politică, susținând inițial doctrina țărănistă, apoi ideea unei „monarhii organice” (reprezentate de regele Carol al II-lea), iar din vara anului 1933 a trecut spre fascism, antisemitism militant și ideile promovate de Mișcarea Legionară.
Biografie Nae Ionescu s-a născut la Brăila pe data de 4 iunie 1890 (stil vechi). A urmat studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În perioada liceului a frecventat cercurile socialiste, unde l-a cunoscut pe Panait Istrati. În ultimul an de studiu, a fost exmatriculat de la Liceul „Nicolae Bălcescu”, motivul oficial fiind convingerile sale privind republicanismul național. Termină studiile medii la alt liceu.
Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912 este numit profesor la Liceul „Matei Basarab” din București. După o vreme în care colaborează la Studii filosofice sau la Noua Revistă Română, în toamna anului 1913, după logodna cu Elena-Margareta Fotino, pleacă în Germania, la Göttingen, în vederea desăvârșirii studiilor. Revine în România și își satisface stagiul militar la Brăila, iar pe 25 noiembrie 1915 se căsătorește cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleacă din nou în Germania, împreună cu soția, pentru continuarea doctoratului. Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naște la începutul anului 1917, iar cel de-al doilea, Răzvan, în luna iunie a anului 1918.
În 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik („Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii”). Revine în țară în același an dedicându-se carierei didactice și jurnalistice. Convingerile sale fasciste și relațiile cu cercuri ostile regelui Carol al II-lea vor face să fie de mai multe ori arestat și închis. Bolnav de inimă, moare la 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavrancea, după ce devenise cunoscut pentru legăturile sale intime cu câteva dintre femeile celebre ale vremii, printre care Maruca Cantacuzino-Enescu (ulterior soția muzicianului George Enescu), Elena Popovici-Lupa și pianista Cella Delavrancea.
Biografia sa este legată, printre altele, de casa construită la Băneasa (proprietate construită cu ajutorul financiar al prietenului său, industriașul Nicolae Malaxa). După moartea lui Nae Ionescu, vila de la Băneasa a fost confiscată și a servit ca reședință de protocol a lui Ion Antonescu.
Cariera didactică
Revenit în țară în 1919, este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu pentru ca, în același an, să fie numit asistent la Catedra de Logică și Teoria cunoașterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Nae Ionescu își inaugurează activitatea universitară cu prelegerea „Funcțiunea epistemologică a iubirii”.
Le-a fost profesor universitar lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Țuțea, Jeni Acterian, Mircea Vulcănescu și Constantin Floru, printre alții.
Cursurile sale, litografiate sau păstrate sub formă de stenograme, au fost publicate după moartea sa, la începutul anilor '40, prin grija discipolilor. În perioada comunistă (1945-1989) Nae Ionescu a fost un autor interzis. Publicarea cursurilor sale a fost reluată după 1990.
A fost mentorul unei generații de studenți extremiști și antisemiți.
Cariera jurnalistică
Între 1911-1916, în calitate de colaborator și apoi de redactor la Noua Revistă Română, condusă de Constantin Rădulescu-Motru, publică mai multe articole și cronici.
În perioada 1919-1925, colaborează cu numeroase articole la revista Ideea europeană (director: Constantin Rădulescu-Motru), alături de Tudor Vianu, Octav Onicescu, Dimitrie Gusti, Ștefan Nenițescu, Emanoil Bucuța, Cora Irineu, Mircea Florian.
În 1922, publică în Gazeta Matematică studiul Comentarii la un caz de intranziență a conceptelor matematice, pentru care obține în anul 1923 Premiul de filosofie matematică.
Din mai 1926 N. Ionescu conduce ziarul Cuvântul, la care a colaborat și grupul de talente adunate în jurul său: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran etc.
A semnat, sub diferite pseudonime, atât în ziarul Cuvântul, cât și în alte periodice în care a scris pe perioada celor patru ani de suspendare a acestuia (1934-1938).
Volume (antume și postume) Roza vânturilor în 1937, o culegere de articole gazetărești strânse din inițiativa lui Mircea Eliade, care a și prefațat-o. Este singura carte publicată în timpul vieții (republicată în ediție anastatică la Ed. Roza Vînturilor, 1990). Corespondența de dragoste (epistolar cu Elena-Margareta Fotino), 2 volume, Ed. Anastasia, București, 1997. Curs de istorie a logicii, ediție îngrijită de Marin Diaconu, Humanitas, 1993. Curs de metafizică, ediție îngrijită de Marin Diaconu, Humanitas, 1995. Curs de filosofie a religiei. 1924 - 1925, ediție îngrijită de Marin Diaconu, prefață de Nicolae Tatu, postfață de Mircea Vulcănescu, Editura Eminescu, 1998. Pe lângă alte numeroase ediții, mai ales ale unor cursuri universitare, operele lui Nae Ionescu au fost strânse într-o ediție completă (20 de volume) și în colecția de „Opere fundamentale” (trei volume) a Academiei Române: Nae Ionescu, Opere, vol. I-XV, ediție îngrijită de Marin Diaconu și Dora Mezdrea (la editurile Crater, Istros, Muzeul Literaturii Române), 1999-2018. Nae Ionescu, Opere, vol. I-III, ediție îngrijită de Marin Diaconu și Dora Mezdrea, postfață de Eugen Simion, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2020 (volumele I și II conțin Cursuri universitare, iar vol. III studii, prefețe și o selecție de articole și cronici).
Repere biografice thumb|right|Nae Ionescu înfățișat ca diavol (cel din stânga) în fresca Judecății de Apoi a Catedralei Patriarhale. Detalii în cartea Nae Ionescu, de Mircea Vulcănescu.
La 23 ianuarie 1911, la Societatea Studenților în Litere ține conferința Literatura celei de a IV-a proporționale: Sărmanul Dionis de Eminescu - tipărită în Noua Revistă Română la 22 februarie 1911 (debutul publicistic avusese loc, probabil, în 1909). La 23 septembrie 1912 publică în Noua Revistă Română, sub pseudonimul Mihai Tonca, Preocupările filosofice ale geometrului Poincare; ulterior va fi cooptat ca redactor la respectiva revistă. În octombrie susține examenul de licență la Facultatea de Litere și Filosofie din București cu teza Istoria argumentului ontologic (magna cum laude; certificat nr. 152, din 11 decembrie 1912), după care este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București. În septembrie 1913 se logodește la Iași, cu Elena-Margareta Fotino. Cu recomandarea lui Constantin Rădulescu-Motru primește un ajutor din partea Fundațiunei Universitare Carol I pentru pregătirea tezei de doctorat (privitoare la filosofia lui Kant).
În 1924, 29 iunie — 6 iulie, publică art. „Cum se pregătește revoluția”, în Ideea Europeană (cu semnătura Niculae Ivașcu). În cadrul Cursurilor de vară de la Vălenii de Munte (15 iunie-15 august) ține prelegerea „Contribuția latină în filosofie”, iar în noiembrie deschide cursul de Istorie a logicii (până în februarie 1925). În anul universitar 1924-1925 propune ca temă de seminar crearea unui dicționar filosofic românesc (încercare de precizare a câtorva noțiuni filosofice fundamentale, precum și a unei terminologii filosofice românești). În noiembrie - în revista Gândirea se publică Individualismul englez - cuvânt introductiv la o traducere din Herbert Spencer Individul împotriva statului (Cultura Națională; trad. I. Olimpiu Ștefanovici-Svensk; reed.1996).
La 14 februarie 1925 încheie cursul de Istorie a logicii (litografiat; tipărit, 1997). Între 27 februarie-15 mai deschide cursul de Filozofie a religiei (litografiat; tipărit: 1990-1991, 1993, 1994, 1998). În primăvară dă examenul de docență cu Constantin Rădulescu-Motru (președinte), P. P. Negulescu, Dimitrie Gusti și T. Ziegler și din iunie lucrează ca docent universitar de Istoria logicii și Metafizică (adresa Facultății de Litere și Filosofie din București, nr. 259, 12 iunie 1929). În noiembrie deschide cursul de Teoria cunoștinței (predat până în mai 1926) și cel de Metafizică, cu tema Problema salvării în „Faust” al lui Goethe. În Cartea Semicentenarului, Nae Ionescu apare cu art. Filosofia românească.
La 1 ianuarie 1926 este numit conferențiar definitiv de Istorie a logicii și Metafizică (adresa Ministerului Instrucțiunii nr. 8667, din 1926). 24 ianuarie - conferința Misticii italieni (aula Fundației Universitare Carol I, ciclu organizat de Institutul de Cultură Italiană din București). 18 februarie - conferința Charles Piguy (aula Fundației Universitare Carol I, ciclu consacrat literaturii franceze, organizat de Gruparea „Poesis”). 20 februarie - după șase prelegeri, încheie cursul cu tema Problema salvării în „Faust" al lui Goethe (litografiat; tipărit in 1996). Ține conferința Filosofia regionalismului cultural la Biblioteca populară „Petre Armencea", în cadrul Cercului de studii și cercetări locale al orașului și ținutului Brăilei. (Rezumat în „Analele Brăilei", ianuarie - martie 1936, după presa vremii). În 2 mai începe să colaboreze la ziarul Cuvântul, unde preia rubrica Duminica. Vreme de mulți ani, va scrie zilnic cel puțin un articol. Cele mai multe vor fi semnate cu câteva pseudonime (atât spre a varia semnătura, în același număr sau în zile succesive, cât și întrucât îi plăcea să se ascundă sub diverse înfățișări). La 29 mai încheie cursul de Teorie a cunoștinței (litografiat; tipărit, 1996). În iunie 1926, ca președinte al Comisiei de bacalaureat la Liceul „N. Bălcescu" din Brăila (din acest liceu fusese exmatriculat în primăvara lui 1909, cu puțin înaintea bacalaureatului propriu) îl remarcă pe elevul Iosef M. Hechter, viitorul Mihail Sebastian.
La 1 ianuarie 1930 este numit profesor titular al Catedrei de Psihologie și Pedagogie a Institutului Superior de Educație Fizică (înalt Decret Regal nr. 4456, din 31 decembrie 1929). Îi urmează profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Predă cursuri de psihologie generală și pedagogie teoretică (în cadrul catedrei, Gheorghe Zapan este conferențiar, iar Elena Pușcuța, asistentă benevolă).
La 1 iunie 1930, la alegerile pentru Camera Deputaților Nae Ionescu candidează la Brăila, din partea Uniunii Naționale și este ales.
În anul universitar 1930-1931 predă cursul Istoria metafizicei ca tipologie a culturii - prelegerea inaugurală are ca temă Moda în filosofie (cursul a fost litografiat; tipărit, 1996).
În anul universitar 1932-1933 a predat cursul Din metodologia logicei. Analogia și cursul Metoda statistică. Cu aplicație la psihologie, sociologie si pedagogie. (Nu au fost litografiate).
În anul universitar 1933-1934 a predat cursul Logica științelor exacte (nu a fost litografiat).
2 ianuarie 1934 - în urma asasinării lui I. G. Duca, Nae Ionescu este arestat la Sinaia; ziarul Cuvântul este suspendat (ultimul număr apărut: 1 ianuarie 1934, cu articolul 1933-1934, scris la Sinaia, în 29 decembrie 1933).