Constantin T. Stoika () a fost un traducător și poet român.
Studiile și copilăria Constantin T. Stoika s-a născut în data de 14 februarie 1892 în orașul Buzău în casele bunicului său matern, cărturarul pașoptist Costache Canella Ciorogârleanu, care pe la 1851, ctitorise prima „schola națiunală”. Tatăl său era ofițerul și ziaristul Titus Ștefan Stoika, originar din Țara Moților, aprigi luptători pentru libertate. Mama sa, Irene Canella-Ciorogârleanu, a avut o influență covârșitoare în educația fiului său, ea fiind cea care i-a călăuzit primii pași în activitatea literară. Constantin T. Stoika a mai avut doi frați, pe Cezar T. Stoika și Titus T. Stoika. Studiile liceale le-a început la Buzău și Brașov și le-a terminat în Pitești. În perioada 1912 - 1916 urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București.Însemnări din zilele de luptă – Constantin T. Stoika
Fiind un elev eminent, Constantin s-a remarcat prin entuziasmul și profesionalismul cu care a condus „Societatea literară Gion”, unde prezenta versuri proprii sau traduceri, portrete literare sau schițe care lăsau să se întrevadă un talent care se disipa într-o multitudine de direcții. În acest sens, Paul Papadopol îl caracterizează astfel:
Debut literar Constantin T. Stoika a debutat cu versuri la revista „Curierul liceului" din Ploiești în anul 1909 și a continuat să publice aici până în anul 1912. Pe perioada în care a urmat cursurile liceale înființează revista „Tinerimea literară și artistică" din Pitești care are o perioadă de existență de doi ani, 1909 - 1910, în total 7 numere. În aceasta, redactează și publică împreună cu Cezar T. Stoika, poezii, articole literare și proză sub pseudonimul Delaziliște, pseudonim folosit și la placheta operei de debut „Licăriri" din anul 1910. Pseudonimul Delaziliște a fost dedicat mamei sale Irene. Pe lângă acest pseudonim a mai folosit și psudonimele: Sapiens, Amor, Tartar, Costo, Mocado, Tarmes, Ego și Troedo.
Versurile publicate în opera sa de debut erau „străbătute de o nostalgie prematură, de voluptatea singurătății și a visării”Caracterizare făcută de către criticul literar Dumitru Murărașu, evidență de care chiar autorul era conștient considerându-le „niște fructe care mai trebuiau lăsate să se coacă”.
Activitatea literară ___Imn Pacei__Deschide a cerului mândră grădinăȘi-aruncă poporului flori de lumină,Zeiță a păcii!………………………………………………………Frumoaso, ce zeii în veci te răsfață,Redă primăverii izvoru-i de viață;Să cânte iubirea în mândre grădini,Și ochii să ardă ca sfinte luminiCăzute din ceruri…Pandora, simbolul ispitelor toate,Pe aripa nopții, în dar lui HecateTrimite-o: să tacă al patimei glas-Și omul în drumu-i spre veșnic popasCântări să înalțe din gînduri curate.……………………………………………………..Tresare Pământul de mugetul vieții,Și orice vibrare-i un imn tinerețiiCe negurile triste le-alungă în haos…Coboară din templu-ți zeiescul repaos,Căci zorii de aur surâd pe cupoleCu sfinte ecouri s-abat spre Acropole;Iar Mars dormitează în tronu-i de-aramă…O, vino, Zeiță, Poporul te cheamă!”___Constantin T. Stoika__ În perioada studenției din București, Constantin T. Stoika colaborează cu mare succes la numeroase reviste literare și culturale, cum au fost: „Ramuri", „Simbolul", „Săptămâna politică și culturală", „Vieața nouă", „Noua revistă română", Văpaia", „Rampa", „Versuri și proză", „Flacăra" etc. În coloanele publicației „Neamul românesc literar” a tipărit, într-un număr dublu, o poezie originală Niobea și Loto, inspirată din mitologia greacă. În perioada 1 februarie 1915 - 1 august 1915 devine redactor al revistei „Poezia", unde publică la secțiunea denumită „Ecuații", pe lângă versuri, analize după scrierile lui Gala Galaction, Mihai Codreanu, Panait Cerna și Dimitrie Anghel, precum și despre Ovid Densusianu care i-a fost profesor. Ovid Densusianu l-a remarcat, l-a sprijinit și încurajat și l-a făcut membru al cenaclului literar de pe lângă revista „Vieața nouă", unde era director. În această revistă și-a publicat Constantin Stoika cea mai mare parte a creaților sale.
Fiind un promotor al modernismului, Constantin T. Stoika avea crezul că „poezia nouă" supusă simbolismului, aduce prin disecarea lirismului o mai mare energizare a creativității și un plus de cunoaștere, fapt ce o face sa fie aptă să facă din vers „o apoteoză a vieții".Reflexii în fața poeziei nouă, „Vieața nouă", 1922
Constantin Stoika a tradus din versurile poeților latini Titus Lucretius Carus, Publius Vergilius Maro, Quintus Horatius Flaccus, Pindar, din versurile poeților simboliști francezi Charles Baudelaire, Paul Verlaine și Joséphin Péladan. Din opera celui din urmă a publicat tragedia în trei acte „Oedip și Sfinxul” în revista „Vieața nouă", în anul 1914. Alexandru Macedonski menționa cu această ocazie că poetul Constantin T. Stoika „a deșirat unele după altele mărgăritarele și pietrele scumpe ale propriei tinereți, îmbătată de armonii și de tot ce este mai înălțător”. Tot în 1914, împreună cu Perpessicius obține Premiul Hillel pentru traducerea poemului „de rerum natura” de Titus Lucretius Carus.
În evoluția literară a lui Constantin T. Stoika, un rol decisiv l-a avut revista literară „Poezia” pe care a editat-o în perioada 1914 - 1915 cu sprijinul unor prieteni. Această revistă i-a oferit oportunitatea să se manifeste ca publicist, redactor, traducător, poet și critic literar. Constantin a reușit să editeze doar două numere (în cinci fascicule) într-un mic spațiu unde locuia în strada Amzei nr.11. Aici era declarat oficial sediul redacției revistei „Poezia” și tot aici a pregătit pentru tipar poezii, nuvele, fragmente din piese de teatru, povestiri, cronici literare,eseuri, comentarii despre artă, filozofie, muzică. Colaboratorii săi în paginile revistei erau George Murnu, Ion Alexandru George, Duiliu Zamfirescu, Arhim Scriban, Ovid Densusianu, Simion Mehedinți, Gala Galaction, Mihail Sorbul, Mihail Dragomirescu la care se adăugau alții mai tineri ca: Victor Eftimiu și Mihail Săvulescu.
Activitate militară Din 1913 își începuse și cariera ostășească, urmând cursurile Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, apoi fiind concentrat, cu scurte pauze, care i-au îngăduit să termine facultatea. A participat ca sublocotenent la luptele din Transilvania (august-octombrie 1916). A fost înregimentat în cadrele Regimentului 1 de grăniceri la baza sa din localitatea Câineni. Când a plecat din București spre garnizoană i-a scris lui Ovid Densusianu:
Ca răspuns, Șerban Cioculescu nota: „Rețineți vă rog această splendidă formulă lirică prin care poetul erou definea una dintre armele glorioasei noatre armate – pe grăniceri: poeți ai munților și ai hotarelor”.
Entuziasmul și curajul său în luptă a fost menționat de către Alexandru Macedonski:
A murit pe un munții din nordul Văii Oltului la data de 23 octombrie 1916, în urma unui bombardament de artilerie. A fost multiplu decorat post-mortem. Constantin T. Stoika a fost înmormântat pe o colină la marginea satului Boișoara.
Varia Irene, mama sa a primit post-mortem ultima scrisoare trimisă de către Constantin de pe frontul de luptă. Ea conținea următoarele rânduri:
Valorificarea literară Din declarațiile fratelui său Cezar T. Stoika, o mulțime de manuscrise rămase după moartea poetului cum ar fi piesele de teatru neterminate „Floarea cimitirului”, „Azemia” și piesa inspirată din tragedia lui Dimitrie Anghel, „Pentru o femeie”, precum și studii și critică literară, poezii, strofe răzlețe și antologia traducerilor din poezia latină, au fost distruse în timpul ocupației germane a Bucureștiului.
Referințe critice Nicolae Davidescu
Opera Licăriri, Buzău, 1910; Un profil feminin: Carmen Sylva, Pitești, 1912; Însemnări din zilele de luptă, ediție îngrijită de Titus T. Stoika, prefață de Ovid Densusianu, cu desene de Victor Ion Popa, București, 1921; ediție îngrijită și prefață de Gheorghe Preda, București, 1977; Poezii, prefață de Ovid Densusianu, introducere de Cezar și Titus T. Stoika, Chișinău, 1928; Poezii, ediție îngrijită și prefață de D. Murărașu, fișă biobibliografică Titus T. Stoika, București, 1973.
Traduceri: Josephin Sâr Peladan, Oedip și sfinxul, București, 1914.
Note
Bibliografie Gheorghe Preda - Poetul erou sublocotenet Constantin T. Stoika , Editura Militară, București, 1974
Legături externe Fundația literar istorică „Stoika"
Categorie:Nașteri în 1892 Categorie:Decese în 1916 Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Editori români Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Buzoieni Categorie:Simboliști români Categorie:Militari români în Primul Război Mondial Categorie:Traducători români Categorie:Oameni uciși în Primul Război Mondial Categorie:Nașteri pe 14 februarie Categorie:Decese pe 23 octombrie