Vincenzo Puschiasis (n. 3 decembrie 1874, Rigolato, Friuli-Veneția Giulia, Italia – d. 27 august 1941, Piatra Neamț) a fost un sculptor în piatră italian, stabilit în România.PUSCHIASIS Vincenzo

Viața După ce a urmat cursurile primare și școala profesională în localitatea natală, a lucrat ca muncitor, deprinzând de tânăr arta cioplitului în piatră.

În 1899, a venit în Piatra Neamț și nu și-a mai vizitat niciodată țara de baștină, naturalizându-se definitiv în România.

A deschis cariera de piatră Peste Vale, la poalele Cernegurei, la Băcioaia de lângă Văleni. L-a cunoscut pe maistrul zidar Carol Zani și a făcut parte din echipa lui de muncitori italieni, încă din primul deceniu al secolului al XX-lea. După Primul Război Mondial, această echipă a constituit nucleul Antreprizei de construcții din județul Neamț.

În 1905, s-a căsătorit cu Tereza Barassi din Piatra Neamț, o italiancă venită și ea în România împreună cu părinții, la sfârșitul secolului al XIX-lea. La nuntă au participat nu numai italienii din oraș, dar și cei din Bicaz și de pe valea Tarcăului. Au avut doi copii: Anna Puschiasis (n. 1908) și Carol Puschiasis (n. 1912).

Opera artistică Dintre lucrări, cele mai remarcabile sunt: Complexul funerar din Cimitirul “Eternitatea” Piatra Neamț, realizat în colaborare cu Gh. Iconaru, lucrare unică în țară în concepția ei, care a devenit, în timp, sanctuarul de pomenire a celor căzuți la datorie. Monumente ale eroilor în: Bistricioara, Căciulești, Verșești, Roznov, Bahna, Văleni, Zănești. Obeliscuri în: Gârcina, Oanțu, Roznov, Piatra Șoimului, Podoleni. Statuia ostașului erou din Viișoara. Zidul de piatră pe care sculptorul Mihai Onofrei a executat altorelieful lui Calistrat Hogaș și basoreliefurile lui Ion Negre și Mihai Stamatin, cei trei mari directori ai Liceului “Petru Rareș” din Piatra Neamț. Mormântul pictorului Aurel Băeșu, în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamț. Mormântul lui G.D. Lalu. Piatra funerară și mormântul lui Gheorghe Ruset Roznovanu, din Roznov. Din 1929 a participat la construirea clădirii Teatrului Național din Piatra Neamț, cunoscut în prezent ca Teatrul Tineretului Piatra Neamț. Clădirea a fost ridicată de constructorul Carol Zani și ornamentată de sculptorul Vincenzo Puschiasis.

Opera utilitară Lucrările sale se regăsesc din valea Tarcăului și până în dealurile Vasluiului: poduri, apeducte, viaducte, ziduri de consolidare, fântâni, biserici, monumente funerare diverse. În lucrările sale a îmbinat stiluri arhitectonice bine diferențiate, care au marcat îndeosebi epocile regilor Ferdinand și Carol al II-lea.

In memoriam Prin Hotărârea Consiliului Local nr.108/1999, Vincenzo Puschiasis a fost declarat cetățean de onoare post-mortem al orașului Piatra Neamț.Cetățeni de onoare

Note

Bibliografie Munteanu, Gheorghe: Vincenzo Puschiasis - Sculptor în piatră, 85 p., fotografii color, Editura Nona, Piatra Neamț, 1998 Constantin Pangrati: Dicționarul oamenilor de seamă din județul Neamț, Editura Crigarux, Piatra Neamț, 1999

Categorie:Nașteri în 1874 Categorie:Decese în 1941 Categorie:Sculptori români Categorie:Sculptori italieni Categorie:Români de origine italiană