Ducele Paul Frederic de Mecklenburg (; 19 septembrie 1852 – 17 mai 1923) a fost membru al Casei de Mecklenburg-Schwerin și general de cavalerie.

Biografie Ducele Paul Frederic s-a născut la Castelul Ludwigslust ca al doilea fiu al lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg și a primei lui soții, Prințesa Augusta de Reuss-Köstritz, fiica Prințului Henry LXIII Reuss of Köstritz.

Ducele Paul Frederic s-a căsătorit la Schwerin la 5 mai 1881 cu verișoara lui austriacă, Prințesa Marie de Windisch-Graetz, fiica Prințului Hugo de Windisch-Graetz și a soției acestuia, Ducesa Louise de Mecklenburg-Schwerin. Cuplul a avut cinci copii care au fost crescuți ca romano-catolici, religia Prințesei Marie, și au trăit o viață liniștită la Veneția. În timp ce s-au aflat la Veneția, familia s-a împrietenit cu Cardinalul Sarto (mai târziu Papa Pius al X-lea), care a vizitat de multe ori familia și a acționat ca un consilier spiritual pentru ei.

La 21 aprilie 1884 Ducele Paul Frederic a renunțat la drepturile sale și ale fiilor săi asupra succesiunii Marelui Ducat de Mecklenburg-Schwerin în favoarea fraților mai mici și ale fiilor acestora. În 1887, Ducele Paul Fredric crescut ca luteran a decis să se convertească la romano-catolicism, religia soției și a copiilor săi.

În 1906, după supărarea nepotului său Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg în legătură cu o sumă de bani pe care el a cheltuit-o, Ducelui Paul Frederic și soției sale li s-a ordonat să se supună controlului regal.

Ducele Paul Frederic a murit la Ludwigslust, la vârsta de 70 de ani.

Copii Ducele Paul Friedrich de Mecklenburg (1882–1904) Ducesa Maria Luise de Mecklenburg (1883-1883) Ducesa Marie Antoinette de Mecklenburg (1884–1944) Ducele Henry Borwin de Mecklenburg (1885–1942) căsătorit cu 1. Elizabeth Tibbits Pratt; 2. Natália Oelrichs și 3. Carola von Chamisso. Ducele Joseph de Mecklenburg (1889-1889)

Note

Categorie:Nașteri în 1852 Categorie:Decese în 1923 Categorie:Duci de Mecklenburg-Schwerin Categorie:Casa de Mecklenburg-Schwerin Categorie:Oameni din Ludwigslust Categorie:Cavaleri ai Ordinului Elefantului Categorie:Beneficiari ai Ordinului Vulturul Negru