right|250px|thumb|Bărăştii Iliei în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 Bărăștii Iliei () este un sat în comuna Brănișca din județul Hunedoara, Transilvania, România.
Este așezată în sfertul Nord-Vestic al județului la o distanță de 27 km de Deva, 58 km de Brad (pe la Bejan), 17 km de Ilia (pe la Boz) și 14 km de Brănișca.
Satul este așezat într-o zonă splendidă, una dintre puținele localități din România „capăt de drum”, mai precis drumul principal se oprește în Bărăștii Iliei, fără să mai meargă spre alt sat. La vărsarea Pârâului Corbului în Valea Bărască pe malul stâng al acestuia există amenajat un drum pe care se poate merge pe jos (=celnic), cu calul, carul, căruța, mașina de teren, până la șaua de lângă Țuclă, se coboară pe Petriceaua (o culme de deal cu pantele de aprox. 45 grade) până la satul Furcșoara (aproximativ 5 km distanță). La vărsarea Pârâului Cișerii (Valea Oneștilor) în Valea Bărască, pe lângă acesta se face un drum care trece peste șaua de la Podul Bărăștiului, merge pe malul stâng al Pârâului Furcșorii până la Furcșoara. Între Șaua de la Podul Bărăștiului și Șaua de lângă Țuclă există pe culmea dealului un drum de cca 2 km foarte bine amenajat pe care se poate circula foarte bine. Circulația cu auto pe cele două drumuri de legătură este bine să fie evitată în perioada iarnă-primăvară pentru a evita eventualele neplăceri datorate pantelor mari, patinărilor din cauza terenului argilos, etc. În sat existǎ trei troițe (rugi, cruci de hotar) așezate astfel:-una la podul peste Pârâu Corbului și vărsarea acestuia în valea Bărască (ruga lui Crǎciun), -una la vǎrsarea Pârâului Oneștilor în valea Bărască, -una pe șaua de la Podul Bărăștiului lângă drumul ce trece la Furcșoara.
În Bărăști nu există nici castele, nici cetăți, dar în schimb este o liniște desăvârșită și sunt niște peisaje mirifice (câteva exemple în josul paginii), și (încă) niște oameni deosebiți.
Istorie Satul Bărăștii Iliei este atestat din anul 1482 Coriolan Suciu. Dicționar istoric al localităților din Transilvania, c.p 64-poss Bareșth. Variantele pentru originea numelui Bărăști sunt toponime derivate cu sufixul -ăști" de la: bar - antroponim, nume de familie, ori oamenii lui Bar. bar - bază lingvistică de origine preindoeuropeană care exprimă ideea de proeminență geografică. I.I.Rusu menționează radicalul i.e bher cu sensul de a fi proeminent, a forma o dungă sau un vârf ascuțit; vârf, deci înălțime. bara - de origine slavă, cu sensul de mlaștină, baltă, smârc. Având în vedere tradiția orală care spune că până în anul 1900 de la intrare pe Valea Bărască pe o distanță de circa 3 km era o mlaștină pe toată lunca văii, și apoi după o pauză de aproximativ 2,5 km începea alta de aproximativ 1,5 km se pare că aceasta variantă este cea mai plauzibilă. în albaneză există berr cu sensul de berbec, oaie, țap, capră, vită măruntă, iar Gr. Brâncuși precizează ca este posibil că în româna comună să fi existat un apelativ bâră (sau bără) cu sensul generic pe care îl are corespondentul albanez.
Terminația Iliei a apărut cam odată cu apariția plaselor și ulterior raioanelor pentru a se deosebi de celălalt Bărăști din zona Hațeg. În 1956 pe acte oficiale se scria simplu: sat. Bărăști, com. Furcșoara. Oamenii locului și din satele învecinate pronunță Bărășci, iar populației i se spune bărășceni Demografie În anul 1733 la prima conscripție erau 25 familii unite.
În anii 1750 și 1760-1762 a fost construită biserica ce aparținea celor 30 de familii neunite, păstorite de un preot neunit (și unde se pare că veneau și cei din Luncșoara și Dumești deorece ei nu aveau biserici nici în anul 1773). -Vezi harta Iosefină.
În anii 1769-1773 satul includea 26 case, 1 biserică, 1 moară, suprafața satului era de cca. 1 sfert din suprafața arabilă din anii 1950, restul fiind pădure și mlaștini.Evoluția populației la recensăminte:-1784 existau 338 persoane și 70 case. -1857 existau 337 persoane. -În anul 1858 apare prima precizare despre școala din sat, care avea împreună cu satul Dumești 30 de elevi și un învățător Trif Foraș. -1880 existau 397 persoane și 84 case. -1900 existau 544 persoane, 46 știau să scrie și să citească, 120 case toate din lemn,acoperite cu paie și 1911 iugăre teren arabil. -1910 existau 527 persoane, 138 case și 1924 iugăre teren arabil. -1930 existau 572 persoane, 124 case. -1966 existau 233 persoane, 48 case. -2010 existau 14 locuitori permanenți și 6 flotanți, 40 case, din care 9 locuite permanent. În perioada interbelică a avut statut de ,,comună rurală" condusă de un primar, un ajutor de primar și un comitet format din cinci membri, era subordonat preturii plasei Ilia fie direct, fie prin intermediul Cercului Notarial Furcșoara.
Geografie,toponimie,hidronimie - Toponimia, o adevărată arhivă nescrisă citat istoric dr.Mircea Valea. Valea satului se numește Valea Bărască sau Valea Bărăștiului si curge de la nord la sud având o lungime de aproximativ 14 km. Este mărginită atât la est cât și la vest de dealuri dispuse sub formă de culmi, pinteni, dâmburi. Începând de la vărsare (S-N) valea trece prin locurile(denumiri): Poieni, Strâmtoare, Pornituri de după Corbu, Steni, Trăoaș, Prin Sat, Cătă Ancești.
Dealurile de pe malul stâng(estic) încep cu: - dealul Cornetu cu dâmpurile Capu Dealului, Cornetu și Vârful Cornetului, Platoul Vârful Oărzâști, Platoul de lângă Țuclă, șaua de lângă Țuclă, Vârful Țucla, Dealul Corbu(o formație cu formă tronconică individualizată) legat de Cornetu printr-o șa și tot printr-o șa se continuă cu dealul și platoul Podeu, șaua de la podul Bărăștiului prin care se continuă cu: - dealul Cerătu legat prin șei de deluțul mai mic Cișera(Kicera,Ticera) tronconic și individualizat, de culmea joasă, lungă și cu pante mari Lăzuț.Tot prin șa se continuă cu dealul masiv Gliganu cu pante dulci întinse, platouri și care este al doilea ca înălțime din sat.
Notă 1-În perioada de început ’50 în perimetrul Șaua Țucla-Vârful Țucla a fost făcut un sanț lung de apr. 1.5 km pentru cercetări arheologice unde au fost redescoperite urme ale locuirii din comuna primitivă,(primele săpături au fost făcute prin anii 1935-36) lucrările trebuiau să continue, dar din motive necunoscute au fost sistate definitiv. Până prin anul 1970 în timpul lucrărilor agricole (arat, săpat, grăpat) ieșeau la iveală tot felul de cioburi, hârburi de ceramică (după această perioadă terenul respectiv nemaifiind lucrat).Coordonator de lucrări în '35-'37 a fost istoricul Octavian Floca.(Sargeția 1)
Notă 2-Pe dealul Gliganu s-a descoperit o secure de "diorit" și fragmente de ceramică. Cf.Octavian Floca.(Sargeția 1) Dealurile de pe malul drept (vestic) încep cu: - Dealul Copăciosu, Dumbrăvița, Brezaia, Ponița, Dâmpu lui Crăciun, dealul Zănoaga (masiv cu platouri și pante dulci întinse), Naltu care este pe locul întâi ca altitudine(cca 599m), din sat. Peisajul complet a satului se vede de pe dealul Corbu și/sau de pe dealul Cerătu de unde în plus se poate vedea pâna la Săcăramb, Dealu Mare, Băița. Afluenții văii: - pe malul stâng (de la vărsare în sus) sunt:Părăul Corbului, Părăul (Valea) Oneștilor (Cișerii), Părăul Gliganului; - pe malul drept(de la vărsare în sus) Părăul Lung, Părăul Copăciosului, Părăul Băii, Părăul Țigănii, Părăul (Valea) Brezăii, Părăul Bisericii, Părăul lui Crăciun.
Notă 3- Părăul Băii se numește așa deorece trecea prin perimetrul unei băi =(exploatare minieră la zi=carieră de piatră (calcar marmorean)) care a fost deschisă o dată în 1918 de niște italieni (și când un inginer a spus că aceste zăcăminte erau cunoscute de pe vremea romanilor,conform spuselor unor băieși care au lucrat atunci la baie) , a doua oară prin ’48-’49 cînd a funcționat până în anul 1956, când a fost închisă datorită condițiilor foarte costisitoare de exploatare (descopertă apr.17 m, zăcămîntul cobora, curent electric lipsă, transportul prin târâre vreo 12 km pe drum de pământ),deși calitatea rocii era foarte bună atît ca aspect căt și ca stare. Calcarul marmorean de aici este de culoare( nuanță) maro-gri-vișinie, cu vinișoare de diferite nuanțe de gri, textură compactă (cristalină), spărtură concoidală, foarte rezistent (având un conținut destul de mare de siliciu) și un coeficient de tărie destul de mare =12-15.
Notă 3- Pe platoul dealului Zănoaga a existat (a fost atestat) în anul 1482 un sat Zenoaia(Zenalya) și care la următorul recensământ (circa 80 ani) nu se mai regăsește .
Satul este în mare parte așezat pe valea Bărăștiului, dar și pe platouașele de pe versanții dealurilor, mini depresiuni, văii (păraie) astfel: - pe dealul Copăciosu cătunul Bâcuiești, pe valea Brezăii cătunul Albești, pe depresiunea de sub Podeu Germănești, în capătul din nord pe vale Anceștii. Cătunele cu zonele agricole, pășunat, pădure aferente se numeau crânguri.
Intrarea (acccesul) în sat se face acum de la sud spre nord pe două drumuri (unul al satului si unul al pădurii), amenajate de o parte și alta a văii, care după vreo 4 km se unesc și se continuă până aproape de izvorul văii. Pe drumul pădurii înainte de unire cu cel al satului se ramifică un drum amenajat pe lângă părăul Copaciosului care duce la cătunul Bâcuiești și vârful Dumbrăvița.
Pe vremuri, drumul de bază era pe dealul Cornetu cu urcare pe Capu Dealului, cu o pantă cam dură, dar după care se mergea liniștit pe un drum uscat, neaglomerat, cu o ușoară urcare până în vârful Oărzâștii dupa care se cobora ușor pană în șaua de la Podul Bărăștiului. De aici se cobora fie în satul Bărăști fie la Furcșoara, sau se continua pe drumul care tăia Cerătul până la șaua de la Doba, unde o ramificație ducea în satul Bărăști, alta în satul Furcșoara, și alta la Păpucești un cătun al satului Dealu Mare și se continua spre satul Luncșoara. A fost activ până prin anii '70 cu excepția tronsonului care tăia Cerătul. Conform tradiției locale accesul pe vale pâna aproape de 1900 era mai mult sporadic și/sau pe tronsoane din cauza văii care nu era oblită și afundată (regularizată, îndreptată și adâncită), ceea ce făcea ca circa 4–5 km sa fie mlaștini (argument în acest sens este faptul că în 1960 și ceva aproape fiecare familie avea un loc mai mare ori mai mic scos de la vale), iar in zona steni era o strâmtoare foarte strânsă și unde când venea valea mare și se unea cu valea Brezăii se facea un baraj în fața stenilor și cât vedeai cu ochii era numa o apă, care se desfunda de multe ori numai toamna dacă era secetă. De fapt lacul, balta care se forma avea o lungime de cca 5–600 m, o lățime de cca 300 m, iar la cca 2–300 m mai sus(în amonte) era o altă baltă (mlaștină) cam de aceleaș dimensiuni. De la Steni mai în jos la cca 350 m era și este o zonă cu alunecări de teren de pe dealul Corbu, valea foarte strâmtă, panta dealului foarte mare, deci un loc de netrecut.
După 1900 Stenii au fost (puscați) dinamitați, sa tăiat drum prin pornituri, sa început amenajarea văii și a drumului pe vale, fiind necesar la: - transportul lemnelor în cantități industriale de la Naltu (tăierile și transportul cu caru sau căruța până la Brănișca au durat zeci de ani), - accesul sătenilor, - transportul calcarului marmorean de la cariera din sat. Notă 4-Odată cu începerea lucrului la pădure a început și o creștere demografică mult mai mare față de celelalte perioade prin venirea în sat a mai multor persoane. Graiul local
Modul de vorbire, intonație, forma, graiului local din sat se aseamănă foarte mult cu cel din satele așezate pe văile dealurilor munților Metaliferi cu delimitare aproximativă astfel: -la vest valea Almaș; -la nord vârfurile Păroasa, Malului, Ciușului, pasul Vălișoara: -la est valea Vălișoara-Fornădia: -la sud valea Mureșului, dar fără localitățile de pe lunca Mureșului Zam, Ilia, Bretea Mureșană, Brănișca unde influențele bănățene, pădurenești, orășănești sunt mai mari. Pronunție
Sunetele cu pronunție diferită (ori mai diferită) față de limba literară, graiul bănățean, ardelean sunt: