Ana Ecaterina Emmerich (în germană Anna Katharina Emmerick) (n. 8 septembrie 1774 – d. 9 februarie 1824) a fost o călugăriță a ordinului augustinian din Windesheim al bisericii catolice, stigmatică, mistică, vizionară și extatică.Vatican Biography

S-a născut în Flamschen, o comunitate de fermieri din Coesfeld, Dieceza de Münster, Westfalia, Germania și a murit la vârsta de 49 de ani în Dülmen, unde a fost călugăriță și, din cauza bolii, țintuită la pat între 1813-1824, în ultima parte a vieții.Emmerich, Anna Catherine: The Dolorous Passion of Our Lord Jesus Christ ISBN 978-0-89555-210-5 page viiiCatholic encyclopedia: Anne Catherine Emmerich

În acești ani de suferință unii contemporani cunoscuți au venit să o viziteze. Poetul Clemens Brentano i-a luat un lung interviu în urma căruia a scris două cărți despre viziunile călugăriței. Veridicitatea scrierilor lui Brentano a fost pusă la îndoială, criticii caracterizând cărțile drept “creațiile unui poet “ sau “invențiile” lui Bretano .Suzanne Stahl, Between God and Gibson: German Mystical and Romantic Sources of "The Passion of the Christ", The German Quarterly Vol. 78, No. 4, Fall, 2005 Link to JSTORFather John O' Malley A Movie, a Mystic, a Spiritual Tradition America Magazine, 15 March 2004 Emmerich, Anne Catherine, and Clemens Brentano. The Dolorous Passion of Our Lord Jesus Christ. Anvil Publishers, Georgia, 2005 pages 49-56 (Note: ediția cu coperți tari a acestei cărți are un ISBN greșit tipărit pe copertă, dar textul (împreună cu ISBN ul greșit) apare pe Google Books ca fiind publicat de Anvil Press) Totuși, deși nici ea și nici Bretano nu au fost niciodată la Efes, clădirea descoperită acolo și considerată a fi fost casa Fecioarei Maria, corespunde exact scrierilor lui Brentano conform revelațiilor Caterinei, iar cartea a fost folosită pentru a descoperi clădirea.Mary's House by Donald Carroll (Apr 20, 2000) Veritas, ISBN 0-9538188-0-2

Emmerich a fost beatificată pe 3 octombrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea. Vaticanul a ținut cont de smerenia și pioșenia sa și nu de cărțile scrise de Bretano despre care a spus “că nu este sigur că ea a scris acele lucruri."John Thavis, Catholic News Service 4 February 2004: "Vatican confirms papal plans to beatify nun who inspired Gibson film" John Thavis, Catholic News Service 4 October 2004: "Pope beatifies five, including German nun who inspired Gibson film"

Actorul și regizorul american Mel Gibson a indicat-o pe Emmerich ca sursă de inspirație alternativă evangheliilor la realizarea filmului Patimile lui Hristos.Jesus and Mel Gibson's The Passion of the Christ by Kathleen E. Corley, Robert Leslie Webb 2004 ISBN 0-8264-7781-X pages 160-161

Copilăria S-a născut Anna Katharina, într-o familie săracă de fermieri și a avut nouă frați și surori. Încă de mică a trebuit să ajute la muncă din gospodărie și de la fermă. Nu a urmat cursuri școlare pentru mult timp, dar toți cei care o cunoșteau au remarcat înclinația sa către rugăciune încă de la o vârsta foarte mică. La 12 ani a început să lucreze la o fermă mai mare din apropiere pentru trei ani, apoi a devenit croitoreasă lucrând astfel următorii ani.

A cerut să fie primită în mai multe mânăstiri dar acest lucru nu s-a întâmplat deoarece pentru a intra în mânăstire era cerută o anumită dotă și ea nu avea suficienți bani pentru aceasta. În cele din urmă mânăstirea Poor Clares (Sărmanele Clarise) din Münster a primit-o, cu condiția să învețe să cânte la orgă. A mers la organistul Söntgen din Coesfeld pentru a studia muzica și a învăța să cânte la orgă acolo, dar nu a apucat să facă acest lucru, căci datorită sărăciei familiei organistului Söntgen a fost obligată să lucreze acolo, epuizându-și astfel micile economii. Mai târziu una din fiicele Söntgen a mers împreună cu ea la mânăstire.

Viața religioasă În 1802, la vârsta de 28 de ani, Ana Ecaterina și prietena sa Klara Söntgen au reușit în sfârșit să intre în ordinul măicuțelor augustiniene al mânăstirii Agnetenberg din Dülmen. În anul următor Ana Caterina și-a depus jurămintele religioase. În mânăstire a devenit cunoscută pentru respectarea strictă a regulilor ordinului dar încă de la început și până în 1811 era adesea foarte bolnavă îndurând mari dureri. Zelul și dorința ei de a respecta întocmai regulile mânăstirii a deranjat alte surori care nu erau atât de entuziaste și nu înțelegeau prea bine boala și extazele sale religioase.

Când Jérôme Bonaparte, regele Westfaliei a închis mânăstirea în 1812 s-a adăpostit în casa unei văduve. Aici, săraci și bolnavi veneau să-i ceară ajutor și conform spuselor contemporanilor, despre ea s-a pretins că știa în mod supranatural ce boli aveau și prescria remedii.

Stigmatele și alte fenomene

Stigmatele

Conform adeptului ei Brentano, începând cu 1799 Ana-Ecaterina ar fi simțit durerile coroanei de spini a lui Iisus, iar sângele acestor stigmate ar fi curs în fiecare vineri, dar ar fi reușit să ascundă asta.Clemens Brentano, "Dureroasele Patimi", Viața Anei Ecaterina Emmerich, p 14:"Scriitorul acestor pagini poate fi îndreptățit să afirme că el însuși a văzut de multe ori, la lumina zilei, sânge curgând din capul, fața și chiar din jurul gâtului Anei Ecaterina." Conform adeptului ei, în toamna lui 1807 ar fi apărut durerile stigmatelor la picioare și mâini, fără însă să fi apărut sânge sau semne exterioare. La 25 noiembrie 1812 o cruce i-ar fi apărute pe piept; crucea s-ar fi dublat în perioada Crăciunului și ar fi sângerat în fiecare miercuri.Clemens Brentano, "Dureroasele Patimi", Viața Anei Ecaterina Emmerich, p17:"Din acest moment i-a apărut un semn al crucii pe piept constând în două linii încrucișate lungi amândouă de 7 cm, iar una mai lată.[...] De Crăciun o mică cruce i-a apărut pe piept. Era de aceeași formă ca și prima, iar cele două formau o cruce dublă bifurcată. Sânge a curs din această cruce în fiecare miercuri, iar pentru a i se observa forma se imprima pe o hârtie pusă deasupra ei.După un timp aceasta i se întâmpla vinerea. În 1814 sângele a început să curgă mai des, iar crucea devenea la fel de roșie ca focul, mai ales vinerea. În ultima perioadă a vieții sale, în special de Vinerea Sfântă mult sânge curgea din cruce; dar nici o atenție nu dădea acestui fapt. În ultima zi din 1812, stigmatele de la mâini, picioare și cel corespunzător rănii lăncii din coastă, ar fi devenit vizibile iar sângele ar fi început să curgă. Nici o viziune nu a acompaniat stigmatele în acel moment, după cum A.C. Emmerich avea să declare anchetei ecleziastice ce a avut loc.

Prin indiscreția unei surori care îi descoperă rănile de la mâini pe 28 februarie 1813, fenomenul ajunge să fie cunoscut. Medicul din Dülmen, W. Wesener (1782-1832), care o vizitează pe bolnavă cu scopul de a o demasca, a fost obiectul (așa cum și Dr. Druffel și alții apoi) unei impresionante dovezi a cardiognozei (comuniune cu Dumnezeu, sfințenie)Acest termen care semnifică cunoașterea inimii desemnează un dar supranatural primit de o persoană sfântă, care îi permite ca în interiorul inimii sale să intre în comunicare cu Dumnezeu și să stabilească un dialog intim cu acesta. Misticii care posedă această charismă ar avea și darul de a citi gândurile și sentimentele persoanelor cu care intră în contact. ajungând să fie convins de sfințenia și autenticitatea stigmatelor.Carl E. Schmoger, The Life and Revelations of Anne Catherine Emmerich], vol I, capXXXII,p342

Pe 25 martie , episcopul Clemens Augustus von Droste-Vischering (1773-1845), viitorul arhiepiscop de Köln, vine însoțit de doctorul Druffel și de superiorul seminarului Bernard Overberg (1754-1826). Doctorul Krauthausen, doctorul mânăstirii, a încercat să trateze rănile, dar fără succes; a fost însărcinat cu supravegherea medicală atentă a cazului.

Postul continuu

O supraveghere continuă timp de 10 zile (Iunie 10-19) a confirmat sângerarea stigmatelor și postul continuu. Odată cu apariția stigmatelor, într-adevăr, dorința de a mânca a dispărut, fără ca acest fenomen sa fie cauzat de vreo boală; curând Ana-Ecaterina nu va mai consuma nici apă, conform a ceea ce susțin adepții ei.Carl E. Schmoger, The Life and Revelations of Anne Catherine Emmerich, vol I, p 205 Mai târziu o anchetă guvernamentală (August 5-29, 1819), a confirmat faptul că nu este vorba de vreun truc.

Doctorul W. Wesener și-a asumat responsabilitatea pentru îngrijirea medicală. Jurnalul său ce conține pagini consistente scrise între martie 1913 și noiembrie 1819 , ca și o scurtă istorie pe care a scris-o la moartea Anei-Caterina, pentru o publicație medicală, constituie «o sursă rară pentru studiul psihologiei religioase și pentru studii medicale asupra stigmatelor și al fenomenelor asemănătoare».

Hierognozia

Hierognozia (gr:hieros sacru, gnosis, cunoaștere) este capacitatea de a distinge între ceea ce este sacru și ceea ce este profan.http://theses.univ-lyon3.fr/documents/getpart.php?id=lyon3.2008.louis_j&part=218330

W. Wesener este primul care o încadrează pe A.C. Emmerich în categoria celor care posedă această capacitate. În 1817, Christian Brentano descoperă la rândul său, așa cum deja o făcuseră mai înainte abatele Lambert și P. Limberg, extrema sensibilitate a stigmatizaților față de sacru, mai ales în timpul extazelor, sensibilitate care se poate manifesta prin puterea de a autentifica relicvele, de a recunoaște ostiile consacrate, sau supunerea față de autoritatea bisericească. Clement Brentano la rândul său, atrage atenția doctorului Wesener asupra faptului că stigmatizații acceptă voluntar să ia asupra lor bolile și suferințele celorlalți.Clemens Brentano, "Dureroasele Patimi", Viața Anei Ecaterina Emmerich, p 16:"Am aflat din atente cercetări făcute zilnic, de-a lungul mai multor ani și chiar din ceea ce ea însăși a fost nevoită să recunoască, că în timpul vieții ei ( și mai ales în perioada petrecută în mânăstire unde s-a bucurat de înalte favoruri spirituale) o mare parte din suferințe și boli se trăgeau din luarea asupra ei a chinurilor celorlalți. Câteodată cerea boala unei persoane pe care aceasta nu o putea suferi, eliberând-o de o parte din suferință și luând-o asupra sa; uneori, dorind să ispășească un păcat sau să pună capăt durerii, se abandona în mâna lui Dumnezeu, iar El, acceptând sacrificiul ei, îi permitea ca, în uniune cu meritele pasiunii sale, să spele vina suferind boli identice cu patima Sa."

În scurta sa istorie, doctorul explică: "Abia de-a lungul ultimilor doi ani ai vieții sale am putut înțelege suferințele sale misterioase. Cea mai mare parte a bolilor sale, se datorau într-adevăr, acceptării spontane de a suferi în locul prietenilor săi care îi încredințau problemele și se încredeau în rugăciunile ei. În extazele sale a confirmat această realitate, indicând de cele mai multe ori momentul în care intervenția sa lua sfârșit." Ar fi fost și cazuri de vindecări spontane și simultane.

Viziuni și inspirații Anne Catherine Emmerich mărturisește că încă din copilărie a avut viziuni în care a stat de vorbă cu Iisus, în care a văzut sufletele în Purgatoriu pentru care s-a rugat, sau în care a văzut esența Sfintei Treimi sub forma a trei sfere concentrice ce se întrepătrundeau - cea mai mare dar mai puțin luminoasă reprezentând esența Tatălui, sfera mijlocie esența Fiului, iar cea mică dar cea mai luminoasă sfera reprezentând Duhul Sfânt. Fiecare sferă a omniprezentului Dumnezeu se extinde în infinitul care se desfășoară în jurul esenței Divinității plasată în Cer.

Datorită reputației în creștere, de-a lungul vieții sale, o serie de figuri ce au avut influență în mișcarea de renaștere a Bisericii începutului de secol 19, au venit să o viziteze, printre acestea aflându-se Clemens von Vischering, arhiepiscopul Kolnului; Johann Michael Sailer, episcopul din Ratisbon, Bernhard Overberg și autorii Luise Hensel și Friedrich Stolberg. Clemens von Vischering care era episcop în acea vreme a numit-o pe Emerich "prietenul special al Domnului" într-o scrisoare scrisă lui Stolberg.

Vizitele lui Bretano