Mircea Carp () a fost un ziarist român.
Tatăl lui Mircea Carp a fost ofițerul de cavalerie Constantin Carp, dintr-o familie Carp din Iași. Mama lui Mircea Carp a fost Ecaterina (Tatiana) Catargi, descendentă din Lascăr Catargi (1823-1899), prim-ministru conservator al României, în patru rânduri.Filip-Lucian Iorga, Un cântec de lebădă. Vlăstare boierești în Primul Război Mondial. Pref. de Ștefan S. Gorovei. București, Corint Books, 2016, p. 113. ISBN 978-606-793-072-6 În Primul Război Mondial, ofițerul Constantin Carp a comandat un escadron de cavalerie, care a luptat la Măgheruș în anul 1916.
Mircea Carp a copilărit la Botoșani, a urmat Liceul Militar la Iași și la Mănăstirea Dealu din Tîrgoviște, după care a fost ofițer, luptând și în al Doilea Război Mondial. Din motive politice a fost dat afară din armată în 1946 și a fost închis între august și noiembrie 1947.
A plecat clandestin din România în Austria (prin Ungaria) în ianuarie 1948, iar după emigrarea în SUA (1951 sau 1952) a lucrat la postul de radio „Vocea Americii” (din 1955), mai întâi ca și crainic, iar apoi ca redactor și șef al secției române.
În 1979 a fost angajat de Radio Europa Liberă ca director-asistent, unde a rămas până la pensionarea sa din 1995.Mircea Carp îi cere iertare lui Adrian Marino, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 531, iulie 2010, accesat la 29 ianuarie 2014
A fost nepotul lui Garabet Ibrăileanu.„Mergeam amîndoi pe același drum“, Simona-Maria Pop, Observator cultural - numărul 532, iulie 2010, accesat la 29 ianuarie 2014
La Biblioteca Centrală Universitară din Cluj există un fond „Mircea Carp”.
În ultima parte a vieții a locuit la München. A fost căsătorit de două ori (a doua soție fiind Gabriela Dumitrescu, critic de artă) și are un fiu, Mihai, căruia i-a dat numele după unchiul său (fratele tatălui) și în onoarea Regelui Mihai I al României.
Scrieri Vocea Americii în România (1969-1978), ed. Polirom, 1997 Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine, 2013 - recenzie
Note
Legături externe Minibiografie la situl „Radio Europa Liberă” Mircea Carp îi cere iertare lui Adrian Marino, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 531, iulie 2010 „Mergeam amîndoi pe același drum“, Simona-Maria Pop, Observator cultural - numărul 532, iulie 2010 Interviu pe saitul Confluente.ro Interviu Mircea Carp: „Cineva îmi spunea: ai făcut istorie. Nu! Am trăit istorie!”, 10 iulie 2013, Andrada Văsii, Ziarul Metropolis Cum l-a făcut Hitler ofițer pe unul dintre cei mai celebri jurnaliști români , 6 septembrie 2013, Claudiu Padurean, Virgil Lazar, România liberă
Categorie:Nașteri în 1923 Categorie:Nașteri pe 28 ianuarie Categorie:Decese în 2024 Categorie:Decese pe 7 iunie Categorie:Jurnaliști români Categorie:Ziariști români Categorie:Radio Europa Liberă Categorie:Centenari români Categorie:Români emigrați în Statele Unite ale Americii Categorie:Jurnaliști de radio