Lista instituțiilor de învățământ desființate din Iași cuprinde instituții de învățământ de stat sau private care au existat în Iași de-a lungul timpului. Dispariția lor se datorează fie desființării, fie fuziunii, fie transformării în alte instituții (ca nume și/sau ca scop educațional).
Lista precizează pe lângă nume, atunci când sunt cunoscute sau când este cazul, data înființării și a dispariției, numele instituției continuatoare, tipul de instituție (de stat sau privată), nivelul educațional (învățământ primar, gimnazial, liceal sau universitar), profilul (general, profesional, etc.) și personalitățile marcante (profesori sau elevi) care au activat în aceste instituții.
+Lista instituțiilor de învățământ desființate din Iași Nume Data înființării Data dispariției Numele instituției continuatoare Numele actual instituției'''(dacă mai există) Tip de instituție Nivel educațional Profil Personalități marcante Observații ReferițeAcademia Mihăileană18351847 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din IașiColegiul Național din Iași Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din IașiColegiul Național din Iașipublicămixt(învățământ liceal și superior)general Gheorghe Asachi Școala Preparandală de la Trei Ierarhi1855(15 decembrie)1864 Școala Normală „Vasile Lupu” Școala Normală „Vasile Lupu”publicălicealpedagogic(de băieți) Titu Maiorescu Școala Normală „Mihail Sturdza” din Iași ???? 1955 Liceul Pedagogic din Iași Școala Normală „Vasile Lupu”publicălicealpedagogic(de fete) Școala centrală (de fete) ???? 1864 Școala secundară (de fete) Școala Normală „Vasile Lupu”publicălicealgeneral Școala secundară (de fete) 1864 1893 Școala normală de fete Școala Normală „Vasile Lupu”publicălicealgeneral Școala normală de fete 1893 1904 Școala de învățătoare Școala Normală „Vasile Lupu”publicălicealpedagogic(de fete) Școala de învățătoare 1904 ???? Școala Normală „Mihail Sturdza” din Iași Școala Normală „Vasile Lupu”publicălicealpedagogic(de fete) Academia Vasiliană(Colegiul Vasilian)(Școala mare domnească) 1640 ???? Academia Domnească din Iași publică Vasile Lupu Academia Domnească din Iași 1707 1821 Gimnaziul Vasilian publică Gimnaziul Vasilian 1828 1835 Academia Mihăileană publicălicealgeneral Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași ???? ???? Colegiul Național din Iași Colegiul Național din Iașipublicălicealgeneral Colegiul Național 1860 1864 Liceul Național din Iași Colegiul Național din Iași Liceul Național din Iași 1864 ???? Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași Colegiul Național din Iașipublicălicealgeneral Liceul Internat din Iași 1895(5 octombrie) 1948 Liceul de băieți nr. 2 Colegiul „Costache Negruzzi” din Iașipublicălicealgeneralsecțiile clasică, modernă și reală Gheorghe Iacob, File de Istorie, Liceul Negruzzi , pagină pe situl liceului.Liceul de băieți nr. 2 1948 1952 Școala de 10 ani nr. 2 de băieți Colegiul „Costache Negruzzi” din Iașipublicălicealgeneralsecțiile clasică, modernă și reală Școala de 10 ani nr. 2 de băieți 1952 1954 Școala medie nr. 2 de băieți Colegiul „Costache Negruzzi” din Iașipublicălicealgeneralsecțiile clasică, modernă și reală Școala medie nr. 2 de băieți 1954 1956 Liceul „C. Negruzzi” Colegiul „Costache Negruzzi” din Iașipublicălicealgeneralsecțiile clasică, modernă și reală Liceul „C. Negruzzi” 1956 1977 Liceul de matematică–fizică „C. Negruzzi” Colegiul „Costache Negruzzi” din Iașipublicălicealgeneralsecțiile modernă și reală Liceul de matematică–fizică „C. Negruzzi” 1977 ???? Colegiul „Costache Negruzzi” din Iașipublicălicealgeneralsecțiile de matematică și fizică Liceul Internat din Iași ???? 1998 Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași Colegiul „Costache Negruzzi” din Iașipublicălicealgeneralsecțiile de matematică și fizică Gimnaziul „Alexandru cel Bun” ???? ???? publicăgimnazial Situat pe strada Palat, lângă Palatul Culturii, în clădirea care va adăposti ulterior Tribunalul.Școala Secundară de Fete(Externatul Secundar de Fete) 1865(ianuarie) 1875 Școala profesională ? (nume exact ?) Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăgimnazial Școala profesională ? (nume exact ?) 1875 1882 Externatul Secundar de Fete Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăgimnazial, profesional Externatul Secundar de Fete 1882 1905 Școala Secundară de Fete Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăgimnazialgeneral si o secție normală În perioada 1893-1896, în cadrul școlii a funcționat o secție normală care pregătea învățătoare suplinitoare.Școala Secundară de Fete1905 1908(5 octombrie) Școala Secundară de Fete „Oltea Doamna” Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăgimnazial Școala Secundară de Fete „Oltea Doamna”1908(5 octombrie) 1925 ? Liceul „Oltea Doamna” Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăgimnazial Liceul „Oltea Doamna” 1925 ? 1945 Liceul Teoretic de Fete nr. 1 Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăliceal Liceul Teoretic de Fete nr. 1 1945 1952 Școala medie de zece ani nr. 1 Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăliceal Școala medie de zece ani nr. 1 1952 1956 Școala medie nr. 2 Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăliceal Școala medie nr. 2 1956 1960(20 august) Liceul nr. 2 „Mihai Eminescu” Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăliceal Liceul nr. 2 „Mihai Eminescu” 1960(20 august) 1990 Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăliceal Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” 1990 ???? Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașipublicăliceal Pagina Istoric pe situl Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași.Institutul liceal de domnișoare Humpel 1872 1901 privatăliceal Înființat de Emilia Maiorescu-Humpel, sora lui Titu Maiorescu, si de Wllhelm Humpel.complex școlar, cu o clasă preparatoare, o diviziune primară, cu două clase, o diviziune secundară cu trei clase, o diviziune superioară sau specială cu două clase și cursul de pian, cu trei diviziuni. Limba de predare era franceza și se propuneau în limba română, limba maternă, istoria și religia. Alături de profesorii care predau în 1875 îi mai vedem în anul următor pe AI. Lambrior, M. Pompiliu, A. D. Xenopol. Institutul Academic 1866(26 iulie) 1879 Institutele Unite privatăliceal Liviu PAPUC, IOAN M. MELIK SAU SIMTUL PRACTIC LA JUNIMEA , Convorbiri literare.Liceul Nou 1870 1879 Institutele Unite privatăliceal http://eminescu.petar.ro/opera_completa/volum09/v9p0626.htmInstitutele Unite 1879 1907 privatăliceal Pensionatul Karakash Pensionatul Alexis și Gabrielle Petit Pensionatul francez al lui Victor Cuenim Pensionatul Sacre-Coeur Pensionatul de fete al doamnei Blumenthal 1858 Pensionatul de fete al doamnei Fajare 1858 Școala Normală de Conductoare pentru Grădinițele de Copii 1858 http://curierul-iasi.ro/portile-deschise-ale-iesenilor-pe-care-ii-chema-constantin-sau-elena-194Pensionatul doamnei Dodun des Perrières (fete) 1858 Pensionatul Lincourt, chefneux și Bagarre 1858 La Miroslava ?Institutul Densușianu 1858
Note
Vezi și Educație pe pagina municipiului Iași
Categorie:Educația în județul Iași Iași Categorie:Liste legate de educația în România Categorie:Liste legate de Iași Categorie:Organizații desființate din România