29 iulie este a 210-a zi a calendarului gregorian și a 211-a zi în anii bisecți. Mai sunt 155 de zile până la sfârșitul anului.

Evenimente

1565: Văduva Maria, regina Scoției se căsătorește cu Henric Stuart, Lord Darnley la Palatul Holyrood din Edinburgh, Scoția. 1567: Iacob al VI-lea este încoronat rege al Scoției la Stirling. 1834: A fost înregistrat primul accident rutier. O diligență cu abur, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod intenționat în drum. Cazanul de abur a explodat provocând moartea a 5 persoane. 1836: Inaugurarea Arcului de Triumf din Paris, Franța. 1848: Guvernul Porții Otomane a recunoscut Locotenența Domnească a Țării Românești drept legitimă. Sub presiunea Rusiei și la intervenția boierilor munteni va refuza confirmarea acestei recunoașteri. 1848: În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste "Deșteaptă-te, române", devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României. 1851: Annibale de Gasparis descoperă asteroidul 15 Eunomia. 1857: A fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București. 1877: Carol I, principe (1866–1881) și rege (1881–1914) al României, a aprobat construcția unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliștioara–Măgura. 1900: În Italia, regele Umberto I al Italiei este asasinat de un anarhist de origine italiană, Gaetano Bresci. 1921: Adolf Hitler devine liderul Partidului Național-Socialist German al Muncitorilor. 1938: Japonia a atacat URSS în regiunea lacului Hassan de lângă Vladivostok. 1946: Începe Conferința de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria (se va încheia la 15 octombrie același an). 1947: Este dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, Partidul Național Țărănesc. 1948: După o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară. 1952: La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Prima medalie de aur olimpică a României. 1957: Și-a început activitatea Agenția Internațională pentru Energie Atomică. 1957: A fost înființată NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție independentă a guvernului Statelor Unite responsabilă cu programul spațial civil, precum și cercetarea aeronautică și aerospațială. 1958: Președintele american Dwight Eisenhower a semnat actul care a dus la crearea NASA. 1981: Charles, Prinț de Wales se căsătorește cu Lady Diana Spencer. 1984: La cea de a XIII–a ediție a Olimpiadei de vară, organizată la Los Angeles, sportivii români au cucerit 20 de medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz (29 iulie–12 august). 1994: Este adoptată prima Constițutie a Republicii Moldova. 2005: Astronomii anunță descoperirea planetei pitice Eris.

Nașteri

1166: Heinrich II., conte de Champagne și rege al Ierusalimului (d. 1197) 1605: Simon Dach, poet german (d. 1659) 1793: Ján Kollár, scriitor slovac (d. 1852)

1805: Alexis de Tocqueville, publicist și politician francez (d. 1859) 1819: Theodor Brorsen, astronom danez (d. 1895) 1845: Abai Kunanbaev, scriitor cazac (d. 1904) 1846: Isabel, Prințesă Imperială a Braziliei (d. 1921) 1883: Benito Mussolini, dictator fascist italian (d. 1945) 1885: Theda Bara, actriță americană (d. 1955) 1895: Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist român (d. 1945) 1895: Mihail Zoșcenko, scriitor rus (d. 1958) 1898: Isidor Isaac Rabi, fizician american, laureat Nobel (d. 1988) 1900: Eyvind Johnson, scriitor suedez, laureat Nobel (d. 1976)

1904: Dmitri Ivanenko, fizician rus (d. 1994) 1905: Clara Bow, actriță americană (d. 1965) 1905: Dag Hammarskjöld, diplomat, economist suedez, laureat Nobel (d. 1961) 1912: Nicolae Steinhardt, monah și scriitor român (d. 1989) 1925: Carmen Stănescu, actriță română (d. 2018) 1925: Mikis Theodorakis, compozitor grec (d. 2021) 1927: Harry Mulisch, scriitor olandez (d. 2010) 1927: Dan Damian, actor român (d. 2012) 1929: Jean Baudrillard, sociolog și filosof francez (d. 2007) 1937: Daniel McFadden, economist american 1935: Peter Schreier, tenor german (d. 2019) 1939: Zoltán Boros, compozitor, pianist, dirijor și critic muzical român 1945: Mircea Lucescu, fotbalist și antrenor român (d. 2026) 1949: Arif Alvi, politician pakistanez, președinte al Pakistanului (2018 - 2024) 1950: Constantin Drumen, politician român (d. 2024) 1950: Maricica Puică, atletă română, campioană olimpică 1950: Radu Voina, handbalist și antrenor român 1953: Geddy Lee, muzician rock canadian (Rush) 1957: Nellie Kim, gimnastă rusă 1966: Marius Tucă, jurnalist român 1972: Wil Wheaton, actor american și scriitor 1974: Josh Radnor, actor american 1981: Fernando Alonso, pilot spaniol de Formula 1 1985: Aneta Benko, handbalistă croată 1986: Camelia Lupașcu, canotoare română 1993: Sandro Bazadze, scrimer georgian 1995: Dorin Rotariu, fotbalist român

Decese

238: Balbinus, împărat roman (n. 165) 238: Pupienus, împărat roman (n. 178) 1030: Olaf al II-lea al Norvegiei (n. 995) 1099: Papa Urban al II-lea (n. 1042) 1108: Regele Filip I al Franței (n. 1052) 1236: Ingeborg a Danemarcei, a doua soție a regelui Filip al II-lea al Franței (n. 1175) 1644: Papa Urban al VIII-lea (n. 1568) 1844: Franz Xaver Wolfgang Mozart, compozitor austriac, fiul lui Mozart (n. 1791) 1854: Pierre Duval Le Camus, pictor francez (n. 1790)

1856: Robert Alexander Schumann, compozitor german (n. 1810) 1856: Karel Havlíček Borovský, poet ceh, critic literar, traducător, politician și jurnalist (n. 1921) 1890: Vincent van Gogh, pictor olandez (n. 1853) 1897: Ștefan V. Vârgolici, critic literar, traducător și publicist român (n. 1843) 1898: John Alexander Newlands, chimist englez (n. 1838) 1913: Tobias Asser, jurist și politician olandez (n. 1938) 1944: Ion C. Pena, publicist, poet, epigramist și prozator român (n. 1911) 1950: Joe Fry, pilot britanic (n. 1915) 1951: Walt Brown, pilot american (n. 1911) 1951: Cecil Green, pilot american (n. 1919)

1962: Leonardo De Lorenzo, flautist italian (n. 1875) 1970: Ionel Perlea, compozitor și dirijor român (n. 1900) 1970: Sir John Barbirolli, dirijor englez (n. 1899) 1976: Octav Dessila, prozator și dramaturg român (n. 1895) 1979: Herbert Marcuse, filozof germano-american, politolog și sociolog (n. 1898) 1982: Marcel Anselme, pictor francez (n. 1925) 1982: Vladimir Zworikin, fizician de origine rusă (n. 1889) 1983: Luis Buñuel, regizor spaniol (n. 1900) 1983: David Niven, actor britanic (n. 1909) 1990: Georges Conchon, scriitor francez, câștigător al Premiului Goncourt în 1964 (n. 1925) 1990: Bruno Kreisky, politician austriac (n. 1911) 1992: Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică română (n. 1910) 1993: Nicolai Costenco, scriitor moldovean (n. 1913) 2001: Edward Gierek, politician polonez (n. 1913) 2009: Thomas von Randow, matematician german (n. 1921) 2018: Tomasz Stańko, trompetist polonez (n. 1942) 2022: Juris Hartmanis, informatician american de origine letonă (n. 1928)

Sărbători

România: Ziua Imnului național - "Deșteaptă-te, române!", sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, din 18 mai 1998

Note

! 29 ! 07 29