Neamul Șoimăreștilor (roman)

Neamul Șoimăreștilor este un roman istoric scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară sub formă de foileton în anii 1912–1913 în revista literară ieșeană Viața Românească (numerele 10, 11–12 din 1912 și 1, 4, 5, 6, 7–8 și 9 din 1913) și în volum în 1915 de către Editura Minerva din București.

Acțiunea romanului se petrece la începutul secolului al XVII-lea,Octav Botez, „M. Sadoveanu. Neamul Șoimăreștilor”, în Viața Romînească, Iași, anul X, nr. 5–6, mai–iunie 1915.Octav Botez, „M. Sadoveanu: Neamul Șoimăreștilor. Umbre. Cocostârcul Albastru”, în Pe marginea cărților. Scriitori români și străini, Editura Viața Românească, Iași, 1923. în timpul domniei în Moldova a lui Ștefan Tomșa al II-lea (1611–1615). Sursa principală de inspirație a romancierului a fost Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace al cronicarului Miron Costin (1633–1691) în care sunt relatate principalele evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Tomșa Vodă. Multe personaje ale cărții sunt figuri istorice precum domnitorul Ștefan Tomșa, Doamna Elisabeta Movilă și fiii ei, viitorul domnitor Miron Barnovschi Movilă (pe care scriitorul în numește Simeon Bârnovă), vornicul Nistor Ureche, vornicul Bărboi și fiul său, boierii polonezi Ștefan Potocky și Samuel Korecki, oșteanul turc Hussein-aga, hanul tătar Cantemir Bei ș.a. Scriitorul a introdus și personaje ficționale cum ar fi Tudor Șoimaru și răzeșii șoimăreșteni, boierul Stroie Orheianu și fiica sa, precum și unii nobili polonezi a căror existență reală nu a fost dovedită.

Primirea romanului de către criticii literari ai epocii sale a fost una elogioasă; poetul George Topîrceanu, unul dintre cronicarii literari ai vremii, îl considera a fi cel mai valoros roman istoric publicat până la acel moment.Teodor Vârgolici, prefață la vol. Mihail Sadoveanu, Neamul Șoimăreștilor, Editura Minerva, București, 1988.

Romanul a fost ecranizat într-un film omonim, regizat de Mircea Drăgan după un scenariu scris de Alexandru Struțeanu și Constantin Mitru.Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp. 114–115. Premiera oficială a filmului a avut loc în aprilie 1965.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000.

Rezumat

După instalarea lui Ștefan Tomșa al II-lea ca domn al Moldovei cu ajutorul turcilor, boierii fugari rămași credincioși fostului domnitor Constantin Movilă și mamei acestuia, Doamna Elisabeta, precum și câțiva magnați polonezi au strâns o oaste de mercenari și au invadat țara în vara anului 1612. Bătălia are loc la Cornul lui Sas, pe malul Prutului, iar oastea moldovenească a lui Tomșa învinge, cu ajutorul hoardei tătarilor din Bugeac conduse de hanul Cantemir bei. În timpul luptei, căpitanii de oști Tudor Șoimaru și Simeon Bârnovă îi salvează viața hanului și cei trei devin frați de sânge potrivit unei vechi tradiții tătărești.

Șoimaru provenea dintr-o veche familie de răzeși din satul Șoimărești de pe malul Răutului, pribegise prin străinătate o lungă perioadă și nu-și mai văzuse locurile natale de aproape 20 de ani. El hotărăște să se ducă într-acolo pentru a-și revedea rudele, iar cei doi frați de sânge ai săi îi propun să-l însoțească. Ei fac un popas la hanul de la Fântâna lui Albotă și acolo îl întâlnesc pe boierul Stroie Orheianu, salvându-i acestuia fata din mâinile cazacilor zaporojeni care o răpiseră. Boierul avea conacul la Murgeni, în apropiere de Șoimărești, și merge o porțiune de drum împreună cu cei trei frați de sânge. Tudor Șoimaru se îndrăgostește de Magda, fiica boierului, iar fata îi răspunde la sentimente.

Ajuns în satul natal, Tudor Șoimaru află de la moș Mihu, unchiul său, că boierul Stroie Orheianu ocupase jumătate din moșia răzășească în urma unei judecăți strâmbe făcute în timpul lui Aron Vodă și îl ucisese cu buzduganul pe Ionașcu, tatăl lui Tudor, care se ridicase pentru drepturile răzeșilor. Casa părinților lui fusese incendiată apoi de oamenii boierului. Între timp, după scurtul popas făcut la Murgeni, Orheianu a fugit în Podolia, alăturându-se curții Doamnei Elisabeta Movilă de la Ianev.

Șoimaru și Bârnovă, împreună cu slujitorii lor, pleacă în Podolia pentru a o găsi pe Magda. Tătarii lui Cantemir intră și ei în Polonia, prădând localitățile de graniță. La un bal organizat la palatul șleahticului Vladimir Coribut de la Ianev, Tudor o vede pe Magda și vrea să-i vorbească, dar fata se preface că nu-l cunoaște, moment în care boierul Stroie Orheianu îl prezintă celor din sală ca pe un spion al lui Tomșa. Șoimaru este arestat, dar reușește să fugă cu ajutorul lui Bârnovă și al oamenilor săi de încredere.

Întors în Moldova, Tudor Șoimaru îi cere lui Tomșa Vodă să le facă dreptate răzeșilor șoimăreșteni. Moș Mihu îi prezintă voievodului abuzurile săvârșite de Stroie Orheianu care le răpise pământurile dăruite lor de Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. Ștefan Tomșa le dă dreptate răzeșilor, poruncind să li se restituie moșiile moștenite din moși-strămoși până dincolo de Murgeni cu toată curtea lui Stroie Orheianu care fusese clădită pe pământul luat cu japca. Dreptatea lui Tomșa îi nemulțumește pe unii boieri care îngroașă rândurile fugarilor din Polonia. Doamna Elisabeta Movilă îi convinge pe boierii fugari și pe magnații polonezi să o ajute cu bani pentru formarea unei noi oști de mercenari.

Răzeșii șoimăreșteni iau în posesie vechea lor moșie, iar Tudor se stabilește în sat unde-și construiește o casă nouă. El se îndrăgostește de țăranca Anița, o fată simplă, dar cinstită. Liniștea nu ține mult, iar la începutul primăverii anului 1614 Simeon Bârnovă aduce vestea că boierii moldoveni s-au răsculat împotriva domnitorului și au pornit cu o oaste de strânsură asupra Iașilor. Căpitanul Tudor îi ridică la luptă atunci pe răzeșii din împrejurimile Șoimăreștilor pentru a-l apăra pe domnitorul care le făcuse dreptate. Bătălia este câștigată de oastea domnitorului, iar boierii trădători prinși sunt uciși, cu excepția armașului Nicoriță căruia i se scot ochii.

După mai mult de un an, oastea de mercenari plătită de Doamna Elisabeta Movilă intră iarăși în țară. Deși i se alătură hoarda lui Cantemir bei, mica oaste a lui Tomșa este copleșită de numeroșii inamici. Domnitorul fuge în străinătate cu puținii slujitori credincioși rămași, dar Tudor Șoimaru hotărăște să se întoarcă în satul părintesc. Alexandru Movilă, un al fiu al Doamnei Elisabeta, este înscăunat ca domnitor. Stroie Orheianu își recapătă privilegiile deținute anterior și se întoarce la curtea boierească de la Murgeni. Șoimaru îi anunță pe răzeși să fie pregătiți și înarmați pentru a-și apăra pământurile atunci când boierul va veni în sat. Magda, care se măritase între timp cu șleahticul Anton Ludno, îl previne pe Șoimaru să fugă pentru că Orheianu a venit cu gânduri de răzbunare.

În duminica următoare, boierul vine la biserică pentru a vorbi cu răzeșii. El le spune că i-a cerut noului domnitor să-i ierte pe șoimăreșteni pentru că au luptat de partea lui Tomșa, pretinzând în schimb ca sătenii să-i dea de bunăvoie întregul lor pământ pentru a-și întregi moșia sa. Tudor Șoimaru îi spune boierului că nu înțelege judecata lui, iar Orheianu ridică buzduganul pentru a-l lovi așa cum făcuse cu ani în urmă și cu tatăl său. În acel moment, fostul căpitan de oști scoate sabia și îl lovește cu ea pe boier drept în moalele capului, apoi îi târăște cadavrul pe mormântul lui Ionașcu. În acest timp, șoimăreștenii îi atacă pe dragonii polonezi care-l însoțeau pe boier și îi ucid, dau foc curții boierești sub privirile Magdei și a soțului ei care sunt alungați din sat, iar apoi ară cu plugurile pământul unde a fost odinioară conacul lui Stroie Orheianu.

La finalul romanului, scriitorului face un rezumat al evenimentelor petrecute ulterior și în care au fost implicate personajele cărții. După un an de la detronarea lui Tomșa, turcii și tătarii au intrat în Moldova și l-au dus pe domnitor ca prizonier la Constantinopol. Potrivit cronicarului, văduva lui Ieremia Vodă a fost prinsă și rușinată de păgâni. Feciorii ei au fost umiliți, iar numai fetele ei s-au putut bucura de averi. Familia Movilă s-a stins în secolele următoare în urma războaielor. Ștefan Tomșa a venit în țară pentru o a doua domnie (1621–1623), arătându-se de această dată mai iertător. Simion Bârnovă a ajuns și el domnitor sub numele de Barnovschi, iar în timpul lui tătarii lui Cantemir n-au atacat Moldova. Magda Orheianu a pribegit tot restul vieții prin țări străine, trăind cu amintirea dragostei ei din tinerețe față de tânărul oștean din Șoimărești. Codrii Orheiului au dispărut. Răzeșii șoimăreșteni în frunte cu căpitanul Tudor au fost prigoniți, dar au rezistat cu dârzenie. Urmașii lor au pierdut însă pământurile, fiind siliți să se supună puterii.

În final, naratorul mărturisește: „Bunicii mei sunt strănepoții acelor oameni. Și această istorisire de acum trei sute de ani, din vremea când strămoșii erau încă dârji, am scris-o în liniștea unei prisăci, având în inima mea răsunetul durerii lor”.Mihail Sadoveanu, Neamul Șoimăreștilor, Editura Minerva, București, 1988.

Structură Romanul este împărțit în 36 de capitole numerotate cu cifre romane, fiecare dintre ele având un titlu, după cum urmează:

I. – La Cornul lui Sas II. – Cât de repede se câștigă bătăliile III. – Unii cad, alții se ridică IV. – Se leagă o frăție de sânge V. – Sfat de drum VI. – La popas, se arată boierul Stroie VII. – O pradă scumpă VIII. – Alioșa a sfătuit de bine pe Vasca vatamanul IX. – Orheianu se împacă cu moș Chirilă X. – Bucuria lui jupân Stroie XI. – Lui jupân Stroie îi plac chefurile cu soții XII. – Codrul și tinerețile XIII. – Crucea răzășilor XIV. – Tudor Șoimaru se arată om care șovăiește XV. – Cum urcă Tomșa în scaun domnesc XVI. – Drum peste Nistru XVII. – Un șleahtic subțire XVIII. – Calea întâmplării XIX. – O întâlnire de dragoste XX. – Visurile lui pan Coribut XXI. – Cum se întoarce puiul la cuib XXII. – Umbra Ionașcului XXIII. – Hârțoagele cele vechi XXIV. – Răzășul prinde rădăcină XXV. – Boierii se burzuluiesc împotriva Tomșei XXVI. – Ce poate spune o fată neștiutoare XXVII. – Neliniștile lui Vodă XXVIII. – Arată un crâncen județ XXIX. – Sfaturi la Doamna Irimiei-Vodă XXX. – Se întâlnesc prietini vechi XXXI. – Cum și domniile sunt trecătoare, ca toate XXXII. – Durerea lui jupân Stroie XXXIII. – Se pregătește ceas rău XXXIV. – Magda se arată a treia oară XXXV. – Morții poruncesc celor vii XXXVI. – Orice istorisire are sfârșit

Personaje

Tudor Șoimaru poreclit „Limbă-dulce” — căpitan de oști originar dintr-o veche familie de răzeși din satul Șoimărești de pe malul Răutului. A pribegit prin străinătate o lungă perioadă împreună cu un frate mai mare, a copilărit la Kiev și a slujit în oștile polonezilor, nemților și ungurilor, nemaivăzându-și locurile natale de aproape 20 de ani. S-a alăturat oștii lui Tomșa. Simeon Bârnovă — oștean moldovean din neam vechi de boieri, rudă cu Movileștii, dar devotat lui Tomșa. Va ajunge ulterior domn al Moldovei sub numele de Miron Barnovschi Movilă (1626–1629, 1633). Cantemir bei — hanul tătarilor din Bugeac; „călăreț tânăr și mândru, palid la obraz, cu ochii foarte mici și foarte negri” Stroie Orheianu — boierul de la Murgeni (din apropiere de Șoimărești), aliat al Movileștilor Magda — fiica boierului Stroie Orheianu, fată frumoasă și cu studii în Polonia. Este salvată din mâinile cazacilor lui Vasca de Tudor Șoimaru și de prietenii lui. Se căsătorește cu șleahticul Anton Ludno și va pribegi tot restul vieții prin țări străine. moș Mihu — fratele lui Ionașcu și unchiul lui Tudor Șoimaru Anița — o țărancă din Șoimărești simplă, dar cinstită; iubita lui Tudor Șoimaru Ștefan Tomșa al II-lea — domn al Moldovei (1611–1615, 1621–1623), instalat pe tron cu ajutorul turcilor Nistor Ureche — vornic moldovean refugiat în Polonia împreună cu Movileștii Bărboi — vornic bătrân, aliat al Movileștilor