thumb|Caricatură a lui Jules Verne apărută în Journal d'Oran, 1884. Unele dintre manuscrisele la care a lucrat Jules Verne au rămas multă vreme necunoscute publicului cititor. Printre ele se numără opere rămase neterminate, o parte dintre acestea fiind modificate de fiul său, Michel, și publicate în continuare la editura lui Hetzel sub numele tatălui său. Alte manuscrise au fost abandonate de autor la solicitarea lui Hetzel-tatăl și rescrise sub o nouă formă, devenind romane din seria Călătoriilor extraordinare. Manuscrisele originale au fost descoperite un secol mai târziu și publicate în forma în care se aflau. Lor li se adaugă câteva opere finalizate, dar rămase ascunse până la descoperirea lor, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Manuscrise abandonate de Jules Verne
Jédédias Jamet ou l’histoire d’une succession Acest roman neterminat conține trei capitole și un rezumat al intrigii. "Catalogue des manuscrits de Jules Verne" consideră că 1847 este anul probabil al redactării romanului, deoarece acesta conține noțiuni juridice care par a fi desprinse din studiile de drept ale lui Jules VerneJacques Davy. Notice. în San Carlos et autres récits inédits. 1993. Cherche-Midi.. Pe de altă parte, Samuel Sadaune observă că diferitele părți ale rezumatului seamănă ciudat de mult cu cele scenariul romanului Martin Chuzzlewit a lui Charles DickensVezi Samuel Sadaune. Suite à Jules et Boz. Buletinul Societății Jules Verne 141. 2002. Pag, 9.. Dar opera scriitorului englez, apărută în 1844, nu a fost tradusă în franceză decât în 1858De către editura Hachette, după "Louandre-Bourquelot"., ceea ce a determinat redacția Buletinului Societății Jules Verne să presupună că scriitorul francez a revenit asupra rezumatului operei sale la câțiva ani după prima redactare.
Romanul povestește cum, pe 13 iunie 1842, Jédédias Jamet, un proprietar care trăiește în apropiere de Tours, află despre decesul unchiului soției sale, Opime Romuald Tertullien, care a lăsat vorbă să fie chemat la funeraliile care vor avea loc la biserica Sainte-Colette din Rotterdam. Jédédias Jamet se decide să plece în Olanda unde, conform rezumatului, nimeni nu cunoaște o biserică numită Sainte-Colette. Mai mult, Jamet întâlnește alți prezumtivi moștenitori ai lui Opime, alături de care ajunge să călătorească în America, apoi în Abisinia, înainte de a reveni în Europa fără a fi găsit biserica în chestiune și fără a pune mâna pe moștenirea la care fiecare considera că are dreptul.
Personajele care apar în primele trei capitole sunt: Jédédias Jamet Perpétue Jamet - născută Romuald Tertullien, soția lui Jédédias Francis Jamet - fiul lor Joséphine Jamet - fiica lor o doamnă în vârstă Hector - câinele doamnei un tânăr cioban Opime Romuald Tertullien - unchiul decedat Honoré Rabutin - notarul lui Jédédias.
Jédédias Jamet este un om strict, inflexibil, de o precizie dusă la extrem, fiind primul om-orologiu dintre numeroasele personaje similare care aveau să se regăsească în Călătoriile extraordinare (cel mai celebru dintre ele rămânând Phileas Fogg)Vezi François Raymond. L'homme et l'horloge. Cahier de L'Herne. Jules Verne. 1974. Pag. 141-151.. El pare o caricatură a tatălui scriitorului, Pierre Verne, la fel de intransigent cu familia saDupă cum notează Jacques Davy în introducerea la San Carlos et autres récits inédits. 1993. Cherche-Midi. Olivier Dumas remarcase deja acest aspect în articolul Le père inflexible. Buletinul Societății Jules Verne 95. 1990. Pag. 17..
Acest rezumat, lăsat deoparte de Jules Verne, avea să constituie sursa de inspirație pentru alte opere ulterioare. Același gen de personaje devenite pioni care se deplasează după voia hazardului se regăsesc și în Testamentul unui excentric, dar mai ales în Uimitoarele peripeții ale jupânului Antifer, operă în care protagoniștii sunt purtați în cele patru vânturi în căutarea unei moșteniri. După cum remarca Daniel CompèreÎn Jules Verne - Parcours d'une œuvre. Encrage. Amiens. 1996., acest lucru dovedește coerența totală a operei verniene.
Un prêtre en 1839 Acest roman neterminatManuscrisul poartă titlul Un prêtre en 1835, dar Christian Robin notează în postfață că există un dubiu în privința corectitudinii datei. a fost scris fără îndoială în 1845 și conține 21 de capitole. Textul a fost publicat abia în 1992.
Pe 12 martie 1839, în biserica Saint-Nicolas se produce un accident teribil.Clopotul se prăbușește și, în căderea sa, provoacă un masacru printre credincioși. Printre victime se numără și clopotarul Joseph, prietenul tânărului avocat Jules Deguay, fiu al unui rentier nantez, care o salvează din catastrofă pe Anna Deltour, fiica unui burghez grotesc. Suspectând că nu a fost vorba despre un accident, Jules și prietenul său, Michel Randeau, pornesc o anchetă. În timpul ei descoperă personaje ciudate: Abraxa, o vrăjitoare oribilă și iubitul ei damnat, Mordhomme, care au luat sub control un preot hirotonit, Pierre Hervé, provenit dintr-o familie de țărani săraci.
Printre personajele care apar în acest roman neterminat se numără: Jules Deguay - 25 de ani, fiul unui rentier nantez, tânăr avocat stagiar Michel Randeau - orfan, fiu de ofițer, prieten cu Jules Louise Pinaudier Abraxa - fiica unui cuplu sărac inițiată în vrăjitorie de șeful unor tâlhari, a fugit alături de amantului ei, Mordhomme, apoi l-a luat sub control pe Pierre Hervé Mordhomme - copil găsit, spirit credul care a cedat avansurilor Abraxăi, devenindu-i amant și complice Joseph - clopotarul bisericii Saint-Nicolas, al cărui singur prieten este Jules Deguay Paschase Deltour - om mediocru care trăiește din renta soției sale D-na Deltour - soția lui, o femeie fără caracter, dar bună la suflet Anna Deltour - fiica lor, îndrăgostită de Jules Deguay și subiect al unor crize misticePrima eroină verniană atinsă de nebunie, al fel cum vor fi ulterior Ellen Hodges din Un oraș plutitor și Myra Roderich din Secretul lui Wilhelm Storitz). Cf. François Angelier. Dictionnaire Jules Verne. Pygmalion. 2005. Pag. 946. Mathurin Hervé - bătrân țăran nantez, martor al morții soției și fiicei celei mai mici la prăbușirea casei Catherine Hervé - soția lui, indiferentă atât în ceea ce-l privește pe soțul ei, cât și pe copii Jeanne Hervé fiica lor, o femeie frumoasă și robustă Jean Hervé - fratele Jeannei, un bărbat mare și puternic Pierre Hervé - fratele lor mai mic, care a intrat la seminar cu ajutorul lui Dorbeuil Marguerite Hervé - cel mai mic copil al familiei, moartă la prăbușirea casei Dl. Dorbeuil - un om de 50 de ani salvat din ghearele hoților de Jean și Pierre și devenit binefăcătorul familiei Hervé Turpin - medic și prieten al lui Dorbeuil, îl îngrijește pe Mathurin Gustave Desperrier - prieten al lui Michel Randeau, decedat la prăbușirea bisericii.
Joyeuses misères de trois voyageurs en Scandinavie Este un roman neterminat, scris cu doi înainte de Cinci săptămâni în balon și publicat în 2003 în seria revistei GEO Jules Verne, l’Odyssée de la Terre.
Din el s-au mai păstrat doar primele douăsprezece pagini, care corespund capitolului întâi. Manuscrisul pornește de la însemnările făcute de Jules Verne cu ocazia călătoriei în Scandinavia în 1861Călătoria a început pe 2 iulie 1861, cei trei participanți la ea revenind abia în luna august. Cf. Jean-Paul Dekiss. Jules Verne l'enchanteur. Ediția Félin. 1999. alături de doi dintre cei mai buni prieteni ai săi, muzicianul nantez Aristide Hignard (1822-1898) și avocatul "Émile L.", a cărui identitate a rămas multă vreme o enigmă. Astăzi se știe că este vorba despre Émile Lorois, deputat francez născut la Vannes în 1831 și avocat în baroul din ParisJules Verne îl menționează în câteva scrisori către tatăl său, în special în cea din 15 iulie 1859. Vezi Volker Dehs: Soyons trois! - Al treilea călător în Scandinavia. "Bulletin de la Société Jules Verne" 150. trimestrul al 2-lea 2004..
În pasajul păstrat este vorba despre mitologia scandinavă și despre problema alegerii unor parteneri potriviți de călătorie, cele trei personaje care sunt menționate fiind Aristide H., Émile L. și baronul de Rothschild.
L'Oncle Robinson Acest roman neterminat a fost scris de Jules Verne în preajma anului 1870. Un an mai t\ryiu i l-a propus editorului Pierre-Jules Hetzel, dar acesta l-a refuzat, considerând acțiunea prea lentă. Manuscrisul a fost publicat în 1991 la editura Cherche-MidiÎn 2001 a fost cuprins în colecția Le Livre de poche..
Romanul povestește despre naufragiul pe o insulă pustie al familiei Clifton și al franco-americanului Flip. Spre deosebire de situația din romanul Le Robinson suisse de Johann David Wyss, ei nu au la dispoziție niciun fel de obiecte materiale, bazându-se doar pe inteligența și inventivitatea lor.
Verne a utilizat ulterior textul pentru a scrie prima parte a romanului Insula misterioasă.
Manuscrise remaniate de Michel Verne
Pierre-Jean Această nuvelă din tinerețea lui Jules Verne pare a fi fost scrisă în jurul anului 1852Olivier Dumas în 1988, apoi Jacques Davy în 1993, înclină spre această datare. Ultimul chiar remarcă în ediția apărută la Cherche-Midi că vasul care-l aduce din America pe dl. Dubourg la începutul piesei Les Châteaux en Californie (apărută în 1852) se numește "Cérès", fiind același care îl duce pe Pierre-Jean în Lumea Nouă, la sfârșitul nuvelei.. Textul a fost revizuit în totalitate de Michel Verne, care l-a făcut să apară în culegerea de povestiri Ieri și mâine sub titlul Destinul lui Jean Morénas.
Personaje: Dl. Bernardon - 35 de ani, negociator bogat instalat la Marsilia Pierre-Jean - 30 de ani, deținut din penitenciarul Toulon, având numărul matricol 2224 Romain - ocnaș cu state vechi, coleg de lanț cu Pierre-Jean Jeanne Renaud - mama lui Pierre-Jean, decedată D-na Bernardon - bătrâna mamă a negociatorului, salvată la un moment dat de Pierre-Jean
En Magellanie Manuscrisul a fost finalizat în 1897, dar a fost publicat abia în 1987, după descoperirea sa de către Piero Gondolo della RivaEn Magellanie. Societatea Jules Verne. 1987.. La baza romanului a stat viața lui Johann Salvator de Habsburg-Toscana, fratele mai mic al arhiducelui Ludwig Salvator de AustriaJean-Louis Sarthou - L'archiduc sans frontière (2013).
Opera prezintă viața unui anarhist mizantrop care trăiește izolat pe o insulă. Într-o zi, pe insula respectivă eșuează o navă, ai cărei pasageri îl recunosc drept șef.
Manuscrisul original a fost modificat de Michel Verne, fiul autorului, noua versiune fiind publicată în 1909 (după moartea lui Jules Verne) sub titlul Naufragiații de pe Jonathan. În prefața romanului Familia fără nume, Francis Lacassin indică faptul că Michel Verne a modificat finalul romanului: în En Magellanie, Kav-gerul este influențat foarte mult în final de doi preoți catolici, în timp ce în versiunea remaniată niciun om nu mai vine pe insula pe care se retrage acesta pentru a juca vreun rol în viața acestuia.
Voyage d'étude Din acest roman, Jules Verne a apucat să scrie doar cinci capitole înainte de a muri. Apărător înfocat al limbii esperanto, el dorea să descrie în cadrul romanului meritele ei. Fiul său, Michel, a reluat romanul original și l-a completat, însă a eliminat toate mențiunile la subiectul esperanto. Noua versiune a romanului a fost publicată în 1919 sub titlul Uimitoarea aventură a misiunii Barsac.
În 1981, orașul Nantes a intrat în posesia a numeroase texte verniene inedite, printre care figura și Voyage d'étude. Capitolele originale ale romanului au fost publicate în volumul al treilea din Manuscrits nantais, în 1991.