Jumbo (n. aprox. decembrie 1860, Eritreea – d. 15 septembrie 1885, St. Thomas, Ontario, Canada) a fost un elefant african (Loxodonta africana), primul animal de circ celebru la nivel internațional. A fost adus din Africa la menajeria de pe lângă Grădina Botanică din Paris. Din 1865 a fost ținut în Grădina Zoologică din Londra, de unde a fost cumpărat în 1882 de antreprenorul și showman-ul american Phineas Taylor Barnum. A murit lovit de tren. De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în prezent este talismanul Universității Tufts din SUA.
Viața Până în secolul al XIX-lea, foarte puțini elefanți africani erau aduși în Europa. Izvoarele scrise atestă doar trei astfel de cazuri. În secolul al XIII-lea, menajeria de pe lângă Turnul Londrei adăpostea un elefant african dăruit în 1255 regelui Angliei Henric al III-lea de către regele Franței Ludovic al IX-lea. Un alt elefant, imortalizat în gravura Schongauers Elefant de către gravorul și ilustratorul german Martin Schongauer în jurul anului 1485, a fost trimis de către Ioan al II-lea al Portugaliei imperatorului Sfântului Imperiu Roman Frederic al III-lea.
În februarie 1862, un grup de vânători arabi, năimiți de colecționarul bavarez Johann Schmidt, au capturat un pui de elefant cu vârsta de 1 an și înălțimea de 1 m. În același an, la Gare d'Austerlitz, Schmidt a vândut animalul menajeriei de pe lângă Grădina Botanică din Paris. La 26 iunie 1865 a avut loc un schimb între menajeria din Paris și Grădina Zoologică din Londra, în care tânărul elefant împreună cu două echidne au fost schimbați pe un rinocer. Acest transfer s-a dovedit a fi salvator pentru animalele evacuate din Paris, întrucât în timpul Războiului franco-prusac parizienii înfometați au ucis toate animalele ținute în captivitate.
Viețuirea în Londra left|120px|thumb|Abraham Dee Bartlett în jurul anului 1871 Proaspăta achiziție a Grădinii Zoologice din Londra a fost botezată „Jumbo” de către directorul acesteia, zoologul și taxidermistul britanic Abraham Dee Bartlett, acesta fiind inspirat probabil de cuvântul din limba swahili „jumbo”, care se traduce ca „salut”, sau „jumbe”, care se traduce ca „conducător”. Pe parcursul următorilor 16 ani, Jumbo a devenit, împreună cu hipopotamul Obaysch, principala atracție a Grădinii. Elefantul a devenit favoritul copiilor, pentru că acesta îi plimba pe spinare. La Grădina din Londra a fost vizitat de peste un milion de copii, printre care tinerii Winston Churchill, Theodore Roosevelt și alți copii ale unor celebre dinastii din Europa. Victoria a Regatului Unit vizita des grădina zoologică și, de multe ori, îl servea pe Jumbo cu pâine. Datorită efortului depus de oamenii presei, care evocau motivul elefantului gigantic în articole, cronici, fotografii, desene și caricaturi, Jumbo a căpătat renume mondial către sfârșitul anilor 1870.
Pe parcursul anilor 1870, dimensiunile animalului se măreau pe zi ce trece. Către anul 1880, a atins înălțimea de 3,25 m și greutatea de 6 t. Ridicându-se pe labele posterioare și întinzându-și trompa de 2 m, putea atinge obiecte aflate la 7 m înălțime. Rația zilnică de alimente a lui Jumbo era alcătuită din 200 funți (aprox. 90 kg) de fân, 2 obroace (aprox. 70 l) de ovăz, 2 l de ceapă, un bidon de cartofi și 10-15 pâini. Mai mult, supraveghetorul Matthew Scott, cu care elefantul a fost de nedespărțit până la sfârșitul vieții, îl servea din când în când cu câte un bidon de bere tare sau o sticlă de whisky. Scott susținea că alcoolul îi era benefic animalului, întrucât acționa asupra lui ca un „elixir al sănătății” și îi stimula creșterea.
În anul 1880, Jumbo a început să fie afectat de musth, o stare de comportament caracteristică elefanților masculi, provocată de creșterea nivelului de testosteron și caracterizată prin comportamentul agresiv al animalului. La acea vreme, acest tip de comportament încă nu fusese supus unui studiu amănunțit. Rupându-și colții, Jumbo se năpustea ore întregi asupra ușii cu gratii de fier a ocolului său. Femela elefant Alice nu-i trezea lui Jumbo niciun interes. Avocatul și zoologul britanic Philip Lutley Sclater mărturisea că în cadrul Societății zoologilor din Londra, pe care o conducea, a fost pusă problema uciderii elefantului, întrucât acesta devenise prea periculos pentru a mai putea fi ținut într-o grădină zoologică publică.
thumb|Jumbo, prietenul copiilor: ilustrată din Regatul Unit, aprox. 1880 În anul 1882, antreprenorul și showman-ul american Phineas Taylor Barnum, proprietarul circului The Greatest Show on Earth, care a încercat de multe ori în trecut achiziționarea a diferite lucruri celebre din Anglia (inclusiv casa în care s-a născut William Shakespeare, colecția de figuri de ceară din Madame Tussauds, cât și un stejar plantat de George Gordon Byron în abația Newstead atunci când acesta avea 10 ani), a propus Societății zoologilor să îi vândă elefantul pentru 10.000 de dolari americani. Afacerea a fost acceptată la o adunare a Societății, fapt ce a stârnit o nemulțumire masivă în Regatul Unit. Mii de școlari englezi s-au adresat reginei Victoria și prim-ministrului William Gladstone cu rugămintea de a nu permite comercializarea elefantului. Regina Victoria, Eduard al VII-lea și specialistul în teoria artei John Ruskin au trimis Societății zoologilor o scrisoare deschisă în care și-au exprimat „marea uimire” pe marginea activității comerciale a zoologilor de frunte ai țării. Regina s-a oferit să compenseze personal pierderile lui Barnum în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare va fi anulat.
Imediat ce a aflat despre comercializarea elefantului, populația Londrei a fost cuprinsă de așa-numita „jumbomanie”, tendința de a numi în cinstea elefantului diferite obiecte legate direct sau indirect de acesta. Mătasea de culoarea pielii de elefant, numită și ea „jumbo”, a devenit senzația sezonului. A crescut cererea de pălării, paltoane, cravate și evantaie de aceeași nuanță. Diferite bucate, printre care supă și carne înăbușită, au fost numite „jumbo”. Cărțile, broșurile, culegerile de cântece și calendarele dedicate elefantului se vindeau în tiraj extins. Jurnalul Punch a publicat o caricatură în care lui Barnum i se propunea să-l ia în America nu pe Jumbo, ci pe anticlericalul Charles Bradlaugh, fondatorul Societății naționale laice, reprezentat în caricatură ca un porc sălbatic. Revista London Fun a propus ca leul de pe stema Regatului Unit să fie înlocuit cu un elefant, iar motto-ul țării să fie schimbat din Dieu et mon droit („Dumnezeu și dreptul meu”) în Dieu et mon Jumbo! („Dumnezeu și al meu Jumbo!”).
Obținând sprijinul unor persoane influente din politica și societatea britanică nemulțumite de comercializarea „averii de importanță națională”, membrii Societății zoologilor Berkeley Hill și Sir George Bowyer au dat în judecată Societatea, cerând să fie anulat contractul de vânzare-cumpărare pe motiv că nu satisface legea britanică. La ședința de judecată, petrecută pe 9 martie 1882, contractul a fost declarat legal.
La 24 martie 1882, elefantul și supraveghetorul său au urcat la bordul vaporului Assyrian Monarch, care se îndrepta către New York. Plecarea a avut loc mai târziu decât s-a prevăzut, din cauza lui Jumbo care, alarmat fiind de gălăgia și agitația din jurul grădinii zoologice și de caii puternici înhămați să-l transporte, nu voia să părăsească grădina. Elefantul a fost, în sfârșit, ademenit de Matthew Scott și William Newman, dresor de frunte în circul lui Barnum, în containerul de lemn pregătit pentru transportarea lui. Mai târziu s-a descoperit că o pricină a încăpățânării neobișnuite a lui Jumbo au fost eforturile depuse de lucrătorii grădinii de a ademeni elefantul înapoi în ocol, motivați fiind de păstrarea sursei sigure de venit (vizitatorii grădinii le ofereau bacșișuri generoase). Când a aflat aceasta, directorul Bartlett l-a amenințat pe Scott că-l va concedia pentru sabotaj. Îndărătnicia lui Jumbo le-a dat ziariștilor motiv să răspândească vestea că „favoritul familiei regale” dă dovadă de patriotism.
Viețuirea în America left|120px|thumb|Phineas Taylor Barnum, 1885 În cinstea sosirii la New York, pe 9 aprilie 1882 a fost organizată o paradă de amploare, care consta în defilarea de-a lungul Broadway-ului spre hipodromul Madison Square Garden, cu acompaniamentul muzical a trei fanfare. Jumbo era transportat pe o platformă specială trasă de 16 cai și împinsă de doi elefanți.
thumb|Parada de pe Broadway. Ilustrare de revistă. SUA, aprilie 1882 Jumbo era descris în afișe și fluturași ca fiind un animal de dimensiuni extraordinare: „Trompa lui e de mărimea unui crocodil adult, coada e la fel de mare ca piciorul unei vite, iar urma pe care le lasă pe nisip parcă e un crater lăsat de un om foarte obez aruncat de pe o clădire foarte înaltă”. Barnum, pentru a înteți interesul față de noua lui achiziție, a lansat în presă zvonuri precum că stăpânii britanici ai lui Jumbo ar fi încercat să-l hrănească cu chifle otrăvite, în nădejdea că acesta va alege moartea decât „robia la yankeii ăia vulgari”.
Transportarea lui Jumbo din Londra în New York l-a costat pe Barnum 20.000$, ceea ce reprezintă de două ori mai mult decât suma pe care acesta a dat-o pentru a-l cumpăra. Turneele de amploare pe care trupa de circ (până în 1888 The Greatest Show on Earth, după care P. T. Barnum’s Greatest Show on Earth and the Great London Circus, Sanger’s Royal British Menagerie and Grand International Allied Shows United) le întreprindea cereau și ele investiții masive: către sfârșitul unui sezon de turnee, cheltuielile de transport depășeau 100.000$. Cei 30.000$ investiți în Jumbo au fost recuperați în doar patru zile de expunere a animalului în Madison Square Garden. La un an de când făcea parte din circul lui Barnum, Jumbo îi adusese acestuia venituri între 1,5 și 1,7 milioane de dolari americani. În anii 1882-1885, în cadrul prezentărilor din SUA și Canada, elefantul a fost văzut de 16 milioane de adulți și 4 milioane de copii.
De la apariția lui Jumbo în America, anunțul recitat de prezentatorul de circ a devenit: „Monarhul suprem al unei rase mărețe, colosul elefanților, cel mai mare și cel mai faimos animal din lume, care a dus în spate pe regina Victoria, toată familia regală și peste un milion de copii, tocmai sosit din Grădinile zoologice regale, JA-AMBO!”. De regulă, „colosul elefanților” ieșea pe arenă însoțit de elefantul pitic Tom Thumb (din engleză „Tom cel pitic”) care, după Barnum, trebuia să accentueze dimensiunile mari ale lui Jumbo. Alți elefanți demonstrau diverse trucuri, cum ar fi ridicarea pe labele anterioare, datul în scrânciob sau echilibristica pe butoaie. Întrucât Jumbo nu putea face astfel de trucuri (elefanții africani, spre deosebire de cei indieni, nu pot fi dresați), el era condus împrejurul arenei sau pur și simplu lăsat să stea într-o parte, „oarecum plictisit”, după cum își amintesc spectatorii.
Motivul elefantului gigantic, la fel ca în Regatul Unit, era intens exploatat de antreprenori. În cinstea lui au fost numite țigarete, mănuși de bucătărie și o mașină de cusut mare. Fluturași cu imaginea lui Jumbo promovau țesături, săpun, pastă de dinți și praf de copt.
La 17 mai 1884, Jumbo a participat la o prezentare publică organizată de primăria orașului New York pentru a demonstra rezistența noului pod Brooklyn. 20 de elefanți din circul lui Barnum, în frunte cu Jumbo, au defilat de-a lungul podului.
Moartea thumb|Cadavrul lui Jumbo la stația de trenuri din St. Thomas, Ontario, Canada, la 15 septembrie 1885