Constantin N. Maimuca (n. 9 ianuarie 1896, Bitola – d. 10 decembrie 1962, Penitenciarul Gherla) a fost un jurist român care, în perioada interbelică, a îndeplinit funcții de conducere în cadrul Siguranței Statului. Ultimul post ocupat a fost de director-adjunct al Siguranței în perioada Statului Național-Legionar (14 septembrie 1940 - 3 februarie 1941).
Notă biografică Familia Constantin N. Maimuca s-a născut la 9 ianuarie 1896, în orașul Bitola (Bitolia, în greacă Monastir) din Macedonia. Numele de familie este o formă arhaică a cuvântului maimuță, momâie, sperietoare.(din maimu, în ngr. sau tc.) Orașul avea pe atunci o populație mare de aromâni. Comunitatea aromânilor (Comuna armânească - "Frats Manachia") reprezintă azi 1,3% din populația orașului. Tatăl său, Naum Maimuca, a fost institutor și ulterior, director al Școlii Centrale de băieți din Bitolia.(1881-82)Cordescu, Mihail-Virgiliu : Istoricul școalelor române din Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limbă română din Lipsca, Viena și Berlin : 1866-1906, București : Tipografia Curții Regale, F. Göbl Fii, str. Regală 19, 1906. În 1887, tatăl său era profesor de fizică și franceză la Gimnaziul din Bitolia, cu o subvenție anuală de 1710 lei.Berciu-Drăghicescu, Adina : Aromânii din Albania - prezervarea patrimoniului lor imaterial, ISBN 978-973-8369-85-6. De asemenea, a condus librăria românească din oraș, iar ulterior a devenit administrator școlar.Hâciu, Anastase N.: Aromânii, Comerț, industrie, Arte, Expansiune, Civilizație - Focșani, Tipografia Cartea Putnei, 1936. În luna august 1899, Take Ionescu emite o decizie privitoare la reorganizarea școlilor românești din Peninsula Balcanică. Naum Maimuca este însărcinat cu “înființarea unei tipografii și librării românești în acest oras (Bitolia), poate chiar a unui ziar în limbile română și turcă”.Papacostea, Victor; Regleanu, Mihail: Documentele redeșteptării macedoromâne, Predania, București, 2012, ISBN 978-606-8195-28-5. Într-o listă cu membrii corpului didactic din Macedonia, publicată în Monitorul Oficial nr. 099/6 august 1921, Naum Maimuca figurează la poz.9, profesor definitiv în Salonic, având o vechime de 32 ani și 7 luni.
Constantin Maimuca s-a stabilit la începutul secolului al XX-lea în România, urmând studii la Facultatea de Drept din București și Paris. A obținut în anul 1924 titlul de doctor în drept al Universității din Iași. Era poliglot și vorbea șase limbi străine (franceza, germana, italiana, sârba, greaca și bulgara). Din acest motiv, a fost înrolat în perioada Primului Război Mondial ca translator în Armata Franceză.Mihai Pelin - „Un veac de spionaj, contraspionaj și poliție politică: dicționar alfabetic” (Ed. Elion, București, 2003), p. 175-176. După ce războiul a luat sfârșit, a revenit în România și a fost angajat în anul 1919 ca funcționar la Siguranța Statului, fiind mutat în diverse localități și servicii.
Parcursul ierarhic în Poliție și Siguranță
O parte din parcursul ierarhic al lui Constantin Maimuca, precum și diversele posturi ocupate se poate reconstitui pe baza deciziilor de avansare publicate în Monitorul Oficial din perioada interbelică.
august 1922 : agent special clasa I, este înaintat în funcția de subșef de serviciu special de siguranță la Serviciul Special Central de Siguranță (Transilvania) în Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale . (M.O. Nr. 113 - Miercuri, 24 august 1922 ) octombrie 1929 : șef de serviciu de siguranță cl. II, este înaintat la gradul de chestor de poliție cl. II la Chestura Poliției orașului Deva. (M.O. Nr. 223 din 6 octombrie 1929.) 1 decembrie 1931 : înaintat la gradul de inspector de poliție cl. II octombrie 1936 : inspector de poliție cl. II la Inspectoratul Regional de Poliție Timișoara, propus pentru a fi înaintat la gradul de inspector de poliție cl. I, începând cu data de 1 iunie 1936, la Inspectoratul Regional de Poliție Cluj, prin decretul regal nr. 2224/9 octombrie 1936. (M.O. Nr. 237 din 10 octombrie 1936 și Nr. 238 din 12 octombrie 1936.) În data de 12 decembrie 1930, odată cu trecerea în retragere din oficiu, prin decizie ministerială, a lui Zinovie Husărescu, inspector regional de poliție, fost șef al Siguranței Generale din Basarabia, presa centrală a început să avanseze diverse ipoteze privind posibilul succesor al acestuia, primul vizat fiind Constantin Maimuca, care putea ocupa acest post doar provizoriu, căci nu avea gradul de inspector general. Cu toate acestea, a fost numit în funcția de șef al Inspectoratului Regional al Siguranței din Basarabia, succedându-i lui Zinovie Husărescu, post pe care l-a ocupat cu intermitențe în perioada 1930 - 1940. După anexarea Basarabiei de către URSS, în urma ultimatumului din 28 iunie 1940, Constantin Maimuca a fost numit în iulie 1940 ca funcționar superior la Direcția Generală a Poliției. În noiembrie 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea (4 septembrie 1940) și instaurarea Statului Național-Legionar (14 septembrie 1940), Constantin Maimuca a fost numit director-adjunct al Siguranței. Director general al Siguranței Statului și Polițiilor era prințul Alexandru Ghica (Alexandru Ghyka, 19.. - 1982), comandant legionar. A fost ultima funcție ocupată de Constantin Maimuca în cadrul Poliției și Siguranței.Buzatu, Gheorghe; Cheptea, Stela; Cîrstea, Marusia : Pace și Război (1940-1944) - Jurnalul Mareșalului Ion Antonescu, Casa Editorială Demiurg, Iași 2008, ISBN 978-973-168-547-2. După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1940, cunoscute îndeobște sub numele de Rebeliunea legionară, a fost arestat și demis din funcție. (M.O. anul CIX, din 3 februarie 1941)
Cartea Tehnica și tactica comunistă miniatura|Coperta ediției a II-a a cărții "Tehnica și tactica comunistă". În 1936, pe când ocupa funcția de șef al Siguranței Generale din Basarabia, la Chișinău, publică cartea "Tehnica și tactica comunistă", în colaborare cu lt.col. Aurel Panaitescu, al cărui nume nu apare pe coperta cărții, rod al experienței sale în combaterea activității rețelelor sovietice de spionaj și diversiune. Prima ediție a cărții, tipărită pobabil într-un număr redus de exemplare, posibil doar pentru uz intern, este azi o carte extrem de rară. A doua ediție, cu "14 scheme în text", tipărită la imprimeria din Chișinău a Monitorului Oficial, s-a bucurat de succes, fiind tipărită într-un număr suficient de exemplare pentru ca guvernul comunist instalat la cârma țării după lovitura de stat de la 23 august 1944 s-o interzică printr-un decret. Astfel, printre culegeri de discursuri în Parlament ale lui Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, lucrări de Onisifor Ghibu și Ștefan Ciobanu, tratând problema Basarabiei, devenită deja “noua realitate internațională” cartea lui Constantin Maimuca este trecută și ea pe lista publicațiilor interzise.(MO Anul CXV nr.169 din 26 iulie 1947.) Prin grija prof. Corneliu Crăciun, o nouă ediție a cărții, de doar 100 ex., a fost scoasă în 2011, cartea fiind lansată la Oradea în 29 martie 2011.
Activitatea sa contra rețelelor de spionaj sovietice din Basarabia a făcut obiectul unei interpelări în parlament, în ședința din marți 14 martie 1933, interpelare adresată de către deputatul și ziaristul Emanoil Socor (1881-1951), ministrului de interne în funcție Armand Călinescu, în legătură cu represiunea sângeroasă a grevei de la atelierele CFR Grivița din 16 februarie 1933. Interpelarea viza și un interviu al lui Constantin Maimuca acordat ziarului parizian "Le Journal", în care acesta afirmase că 1600 de agitatori comuniști fuseseră deja arestați și condamnați în virtutea legii pentru asigurarea națională. (legea Mârzescu) (M.O., partea a 3-a, nr. 056 din 14 martie 1933.)
Conflictul cu Mihail Moruzov
Ca și prințul Mihail R. Sturdza, Constantin Maimuca, încă de la debutul activității sale în slujba siguranței statului, a bănuit că Mihail Moruzov este agent al sovieticilor, sau cel puțin că este în slujba acestora, încă din timpul primei conflagrații mondiale, având să afirme mai târziu în Memorii :
Maimuca, Constantin : Memorii, în "Lumea-Magazin", 3-6/1995.Memoriile lui Constantin Maimuca, publicate fragmentar în "Lumea-Magazin", 3-6/1995, nu au fost publicate integral până în prezent.
Funcționar ireproșabil în slujba siguranței statului, Constantin Maimuca avea să sesiseze manevrele ilegale ale lui Mihail Moruzov de a transforma S.S.I., serviciul secret de informații al armatei, într-un serviciu de spionaj în slujba camarilei regale, urmărind ca prin Regulamentul de functionare intrat în vigoare la 20 aprilie1934, să capete puteri sporite, scoțând serviciul de sub tutela M.St.M. :
Iar consecințele nefaste ale activității lui Mihail Moruzov nu au întârziat să apară : pe baza suspiciunilor Palatului că urmărește activitatea Elenei Lupescu, în urma manevrelor lui Moruzov, Eugen Cristescu a fost eliminat de la conducerea Direcției Siguranței, fără a fi totuși destituit, și pus la dispoziția Ministerului de Interne.Arhiva S.R.I., fond "y", dosar nr. 73865, vol. 1, f. 330., citat în Troncotă, Cristian : Mihail Moruzov și frontul secret, Ed. Elion, București, 2004, ISBN 973-8362-19-9.
Adversar ireductibil al activităților ilegale ale lui Mihail Moruzov în slujba camarilei regale, în 6 septembrie 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea, Constantin Maimuca se prezintă la gen. Ion Antonescu, împreună cu col. Ștefănescu și col. Stancov, sperând să-l poată aresta pe Moruzov, demersul său rămânând fără rezultat :
Afirmația lui Constantin Maimuca confirmă faptul că Mihail Moruzov a fost arestat, în cursul acelei nopți (5/6 septembrie 1940), din ordinul expres al lui Ion Antonescu, de către o echipă de militari din Marele Stat Major al armatei, și nu de către Poliția Legionară, care nu exista la acea dată, așa cum se afirmă în mod eronat în unele lucrări.
6 septembrie 1940 - 23 ianuarie 1941
După abdicarea lui Carol al II-lea, (6 septembrie 1940), Constantin Maimuca este numit director adjunct al Siguranței Statului, superiorul său direct fiind prințul Alexandru Ghica, comandant legionar.
În 10 septembrie 1940, din partea lui Ion Antonescu, conducătorul statului, primește ordinul de a percheziționa sediile S.S.I., pentru a recupera dosare privind activitatea lui Mihail Moruzov.Arh . SRI, dos. nr. 17.240, f. 324.(citat în Troncotă, Cristian : Omul de taină al Mareșalului, Ed. Elion, București, 2005, ISBN 973-8362-20-2.)
După înlocuirea (sau retragerea) de la conducerea S.S.I., a colonelului în rezervă Ioan Nicolaid, Constantin Maimuca, în calitate de inspector general în siguranță, devine unul din posibilii candidați să preia șefia Serviciului Secret de Informații. Gheorghe Cristescu, fratele lui Eugen Cristescu, tehnician la S.S.I., într-un memoriu întocmit la 28 octombrie 1950, precizează :
Arh.SRI, fond „d”, dosar nr. 4 703, f. 12.(citat în )
Dat fiindcă Constantin Maimuca era cel mai îndreptățit să ocupe acest post, Eugen Cristescu va depune eforturi susținute pentru a compromite activitatea acestuia. Într-un interviu din 1993 (citat în ), col. Traian Borcescu, cel care va prelua șefia S.S.I. după lovitura de stat din 23 august 1944 și arestarea lui Eugen Cristescu, precizează într-un interviu din 1993: