Arini (în trecut Ungureni și Unguri; în ) este un sat în comuna Găiceana din județul Bacău, Moldova, România. La recensământul din 2002 avea o populație de locuitori.
Satul este recunoscut ca fiind cea mai estică așezare ceangăiască din regiunea Moldovei, aparținând categoriei satelor ceangăiești dintre Prut și Siret care s-au format în ultimele patru secole ca urmare a extinderii spre est a nucleului original de pe valea Siretului.
Etimologie În surse istorice satul a fost menționat ca Slobozia Ungurenii, Ungurenii și Ungurii, iar în nomenclatoarele bisericești ca Găiceana, preluând numele comunei., „Credința religioasă din Arini”, în Moldvai Magyarság, Új sorozat, 25. évfolyam, 3. szám, március 2015, pp. 16-17 Alte denumiri vechi folosite au fost Găiceana-Unguri sau Magyarfalu.
La sfârșitul secolului al XIX-lea a purtat numele oficial de Ungureni, iar Unguri de către locuitori, motivul denumirii fiind acela că locuitorii erau în totalitate maghiari veniți din județul Bacău cu circa 300 de ani înainte, după Marele Dicționar Geografic al României.
Numele satului a fost schimbat din Unguri în Arini după Legea nr. 2 din 16 februarie 1968.
Geografie La sfârșitul secolului al XIX-lea, la vest de sat, pe vârful Dealului Mare, se puteau observa urmele șanțului unei cetăți. În aceeași epocă satul se afla situat în capătul văii Ungurilor, sub poalele Dealului Mare, în partea nord-vestică a comunei Găiceana, plasa Berheciul, județul Tecuci și avea 418 locuitori, precum și o biserică catolică. Se află în valea râului Berheci, lângă punctul de primire al afluentului Găiceana.
Satul este format din următoarele părți: Nagyfalu (partea cea mai veche), Kőt, Külső kőt, Alsó kőt, Arinósza, Bandi, Burdozsén, Zsórát Kuttya și Tocsilásza. Drumurile din sat au purtat denumirile: Bécsi út, Arinószai út, Kóti ut, Nagyfalu uttya și altele. Terenurile arabile au fost denumite: Bodó kapuja, Szélmalom, Rozorok, Cserefa teteje, Csibi ugara și altele. În ceea ce privește pășunile, acestea au fost: Futás, Gerge ugara, Isláz, Nyomászok. Tufișurile au fost: Kádár cilhája, Bálint bokrosa. Cseres oldal, Belső futás, Demókné ódala. Pădurile au fost: Nagyerdő, Cseres, Hosszúerdő, Esztát erdeje. Deaurile au fost: Kövek alatt, Szilfa hegye; pârâuri: Csorgó pataka și vii: Deák szőleje. Kötijók szóléjik. Istoric
Origine și fondare
Surse istorice În legătură cu originea satului și, respectiv, a populației, sursele maghiare și române au propus mai multe variante. Studiile științifice au la bază surse istorice puține, confirmate și de memoria colectivă a populației.
După Marele Dicționar Geografic al României, locuitorii erau în totalitate maghiari veniți din județul Bacău cu circa 300 de ani înainte. Primul care a atestat populația a fost călătorul maghiar în perioada 1844–1845, în cartea Keleti utazása a' magyarok' őshelyeinek kinyomozása végett 1844 és 1845 (1851), în timpul cercetării vechilor așezări ale maghiarilor. Acesta a găsit 524 de persoane organizate în 115 familii, toți romano-catolici, maghiari și vorbitori de limbă maghiară., „Găiceana-Unguri Arini/Gajcsána-Magyarfalu”, în Csángó újság, 2. évfolyam, 10. szám, február 1991, p. 3 Atât Jerney cât ulterior au făcut legătura între populație și coloniștii secui din Moldova, Jerney referindu-se că locuitorii din Găiceana au venit din Bucovina, iar Lükő făcând referire că maghiarii din Moldova în majoritate sunt veniți după Masacrul de la Siculeni (1764), în condițiile în care deși autoritățile imperiale au ghidat refugiații secui către Bucovina la sfârșitul secolului al XVIII-lea, mulți dintre aceștia au ajuns și în Principatul Moldovei, deci inclusiv în satul Unguri. Jerney a mai menționat ca proprietar pe boierul mare Alecu Sturdza și satul ca filială a parohiei Văleni, la o distanță de 4 ore de mers. Cu toate acestea, nu este clar la ce localitate s-a referit acesta, existând posibilitatea ca vizitatorii să fi considerat Găiceana și Unguri o singură localitate pentru că erau deținute de același boier, ori că Unguri desemna populația maghiară a comunei Găiceana. Tot Jerney a fost de acord că aceștia erau colonizați din Adjudeni, Săbăoani și Tămășeni.
În ediția din 1936 a cărții lui Lükő, satul Ungureni-Magyarfalu a fost desemnat și cu numele Tociloasa, ceea ce în prezent este numele unei străzi, neexistând informații dacă autorul a considerat locul ca parte a satului sau un sat distinct.
(1868) a menționat în filiala Văleni satele Gaicsána, cu biserică în onoarea Sfântului Ștefan al Ungariei și 481 de romano-catolici și Ungurén cu 36, , Káróly-Fehérvári hittanár, Uti-Naplója, 1868 în Veszely Károly, és Kovács Ferenc, Utazása Moldva-Oláhhonban 1868, 1870, Marosvásárhely, p. 50 și că în primul sat vorbesc limba maghiară și română, există o biserică ortodoxă și o populație totală în anul 1912 de 438 de persoane. Lükő (1936) a găsit 216 persoane.
a concluzionat că satul s-a format în urma migrației interioare a ceangăilor din valea Siretului înainte de secolul al XVII-lea, neexcluzând nici posibilitatea ca, printre coloniștii ulteriori, să fi existat și emigranți secui de pe urma Masacrului de la Siculeni, însă care din cauza numărului mai mic, au fost asimilați de către majoritatea locală mai veche. a enunțat că satul s-a format în ultimii 400 de ani, ca o desprindere din populația maghiară de pe valea Siretului, dar a fost mereu alimentat de valuri mai mari sau mai mici de imigranți maghiari romano-catolici. Acesta a considerat stabilirea de refugiați secui în urma masacrului ca probabilă.
Tradiție Tradiția populară a menționat o vechime mai mare, cu stabilirea populației în perioada războaielor cu turcii sau sau mai înainte, în timpul regelui Ladislau I al Ungariei. Tot tradiția a consemnat o origine moldovenească veche, aceștia poreclind locuitorii din Vladnic, Bacău , Vladnic fiind cel mai apropiat sat ceangăiesc, la 8–10 km spre nord în valea pârâului Soci, iar cei din Arini la rândul lor fiind porecliți de vecini ca „ceangăi cu pălării mari” (în ). S-a remarcat un sentiment de mândrie pentru apartenența la maghiarime, considerându-se mai buni maghiari decât călătorii care i-au vizitat.
Alte studii Cercetările lingvistico-istorice includ satul Arini ca aparținător grupului ceangăilor de sud sau ceangăilor de tip secuiesc. Din punct de vedere cultural, al obiceiurilor și portului popular, prezintă asemănări cu ceangăii din valea Siretului.
La recensământul din 1930 satul Unguri din județul Tecuci avea 847 de persoane din care 837 erau maghiari și 10 români.Recensământul General al Populației din 1930, „Vol. II: Neam, limbă maternă, religie, Partea 1: Neam, limbă maternă”, Monitorul Oficial, Imprimeria Națională, București, 1938, pp. 450-451 Din aceștia, 843 erau romano-catolici,Recensământul General al Populației din 1930, „Vol. II: Neam, limbă maternă, religie”, Monitorul Oficial, Imprimeria Națională, București, 1938, p. 746 3 reformați și un ortodox. După limba maternă, 837 de persoane erau de limbă maghiară iar 10 erau de limbă română.
Satul este cea mai estică așezare ceangăiască din regiunea Moldovei, aparținând categoriei satelor ceangăiești dintre Prut și Siret care s-au format în ultimele patru secole ca urmare a extinderii spre est a nucleului de pe valea Siretului.
Epoca contemporană Satul și populația a asistat la mai multe evenimente notabile: Primul și Al Doilea Război Mondial, colonizarea la începutul anilor 1940 a 424 persoane (aproximativ 40 de familii) în comitatul Bácska din Regatul Ungariei, relocați ulterior în 1944 în împrejurări tragice în comunele Egyházaskozár, Mekenyes și Szárász din județul Baranya, precum și seceta și foametea de la începutul anilor 1950, ce au contribuit la formarea unui nou val de emigrări, însă interioare, pe o arie întinsă la cătunele din preajma Aradului și a Oradei.
În perioada comunistă marea majoritate a populației, în preponderență bărbații, s-a angajat în unitățile industriale ale orașelor din împrejurimi precum Adjud, Bacău, Galați, Brașov, Tecuci și altele. Din populația rămasă și activă, de ambele sexe, au fost angajați în Cooperativa Agricolă de Producție (CAP) Dealul Morii–Găiceana între 1962/1964–1990. Emigrația pentru locuri de muncă după 1989 a continuat către centrele industriale din țară, într-o măsură mai mică, și către Europa de Vest (Italia, Spania, Germania, Anglia), plus Israel, într-o măsură mai mare. Fenomenul a condus la amestecul de etnii, conducând la eterogenizare culturală și asimilare lingvistică.
Potrivit datelor recensământului din 2011, marea majoritate (96,22%) a populației comunei Găiceana s-a declarat de etnie română, adică 2953 de persoane din populația totală de 3069 de persoane, 20 de persoane (0,65%) s-au declarat de etnie maghiară, 13 persoane (0,42%) s-au declarat ceangăi, iar 83 de persoane (2,71%) au refuzat să-și declare etnia.
După datele etnografului maghiar din Transilvania Vilmos Tánczos, în 1992 toți locuitorii satului cunoșteau limba maghiară. Unii locuitori ai satului încă mai vorbesc limba maghiară cu numeroase elemente arhaice și aparțin cultului romano-catolic, însă slujbele religioase se țin în limba română. Educația obligatorie în școală se face exclusiv în limba română, în timp ce limba maghiară se poate învăța facultativ patru ore pe săptămână, doar de către cei care se înscriu la aceste ore.
Printre cele mai comune nume de familie au fost Gyurka, Bodó, Bandi, Bogdán, Zsigmond, Gál, Bíró, Furulyás, Kati, Béres, Vadána, Vas, Abráhám, Bácsi, Csernik, Tállász, Jancuj, Pogár și altele.
În anul 2007 localitatea Egyházaskozár a oferit posibilitatea înfrățirii cu Arini, însă intenția trebuia să vină și din partea primarului comunei Găiceana, majoritar ortodoxă, iar până la o viitoare înfrățire locuitorii au avut în vedere a ține legătura prin Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova și Asociația Domokos Pál Péter din Egyházaskozár., „Știri din Moldova”, în Moldvai Magyarság, Új sorozat, 17. évfolyam, 11. szám, november 2007, p. 3
Biserica Biserica romano-catolică construită în 1910 Klára Gazda, „Material Culture and Identity at the Moldavian Catholics”, în în Sándor Ilyés, Lehel Peti, Ferenc Pozsony (editori), Local and Transnational Csángó Lifeworlds, Kriza János Néprajzi Társaság, Cluj-Napoca, 2008, p. 192 sau 1913 „Lapszemle/Revista presei”, în Moldvai Magyarság, Új sorozat, 17. évfolyam, 1. szám, január 2007, p. 7 a avut anterior ca patron pe Sfântul Ștefan al Ungariei, sărbătorit în data de 20 august.Attila Hegyeli, Din Arini la Săbăoani, Fundația Culturală Siret, Roman, 2004, pp. 55-56 ISBN 973 0 03492 3 Numele a mai fost purtat de bisericile catolice din Hârlău, Tețcani, Neamț, Pustiana și Pârgărești, Bacău, având asociate la sărbătoarea patronului și zile festive. Ulterior, în Unguri numele patronului a fost schimbat în Sfântul Ștefan cel Martir de către Episcopia Romano-Catolică de Iași, care potrivit unui autor, modificarea fiind făcută în scop de dezinformare și eliminare a conștiinței etnice a populației.E. Petre, „În Moldova, cine a vrut să-i maghiarizeze pe «românii refugiați din secuime»?”, în Csángó újság, 1. évfolyam, 6. szám, augusztus 1990, p. 2 Potrivit unei alte surse, după 1945 icoana din altar a fost schimbată din Sfântul Ștefan al Ungariei în Sfântul Ștefan. Din acestea, doar biserica din Pustiana încă mai păstrează numele original.
Pe lângă instituțiile bisericești, biserica propriu-zisă și parohia, și căminul cultural, în sat funcționează două instituții de stat: școala generală construită în anii 1950 și grădinița de copii înființată în anii 1970.
Note
Arini, Găiceana Arini, Găiceana