Marele Gatsby este un film dramatic și istoric, realizat după romanul omonim al lui F. Scott Fitzgerald. Filmul a fost produs și regizat de Baz Luhrmann; rolul lui Jay Gatsby este jucat de Leonardo DiCaprio, în timp ce Tobey Maguire, Carey Mulligan, Joel Edgerton și Elizabeth Debicki au roluri secundare. Producția a început în 2011 și a avut loc în Australia, pelicula având un buget de 105 milioane de dolari. Filmul urmărește povestea milionarului Jay Gatsby și a vecinului său, Nick (Maguire), în perioada de vârf a anilor '20 în New York.
Cu toate că filmul a primit recenzii mixte din partea criticilor, care au lăudat jocul actoricesc, dar au criticat coloana sonoră și lipsa de loialitate față de carte, spectatorii au răspuns mult mai pozitiv, iar nepoata lui F. Scott Fitzgerald a lăudat filmul, spunând că "Scott ar fi fost mândru". Este cel mai profitabil film al lui Baz Luhrmann, câștigând peste 353 milioane de dolari pe plan mondial. La cea de-a 86 ediție a Premiilor Oscar, filmul a câștigat premiul la categoriile: Cele mai Bune Decoruri și Cele mai Bune Costume.
Intrigă
În 1929, Nick Carraway, veteran al Primului Război Mondial, se află la un spital de psihiatrie pentru a-și trata alcoolismul. El vorbește despre Jay Gatsby, descriindu-l ca pe cel mai optimist om pe care l-a întâlnit vreodată. Doctorul lui Nick îi sugerează să-și scrie gândurile, de vreme ce scrisul este singura pasiune a lui Nick.
În vara lui 1922, Nick se mută din Vestul mijlociu la New York, după ce abandonează scrisul. El închiriază o căsuță pe malul nordic al Long Island, în West Egg, care se află lângă conacul lui Jay Gatsby, un magnat misterios care organiezează des petreceri extravagante. Într-o zi, Nick se duce să cineze cu verișoara sa, Daisy Buchanan, și soțul acesteia, Tom, care îi fac cunoștință cu Jordan Baker, cu care Daisy dorește să-l cupleze pe Nick. Când Nick se întoarce acasă, el îl vede pe Gatsby pe doc, încercând să atingă o lumină misterioasă verde, venită de pe docul Buchanan.
Jordan îi spune lui Nick că Tom are o amantă ce trăiește în "valea cenușii", o groapă de deșeuri industriale dintre West Egg și New York. La puțin timp după, Nick călătorește în vale, unde se opresc la garajul lui George Wilson și al soției sale, Myrtle, amanta lui Tom. Ulterior, Nick primește o invitație la una dintre petrecerile lui Gatsby. Acolo, el află că a fost singurul care a primit o invitație și că niciunul dintre oaspeți nu îl cunoaște pe Gatsby. Nick o vede acolo pe Jordan, iar cei doi se întâlnesc cu Gatsby. Nick și Gatsby iau prânzul împreună. Pe drum, Gatsby îi spune lui Nick că a fost la Oxford și că este un erou de război, dintr-o familie înstărită din Vestul mijlociu. Ei se duc la un restaurant, unde îi face cunoștință cu partenerul său de afaceri, Meyer Wolfsheim.
Jordan îi spune lui Nick că Gatsby a avut o relație cu Daisy cu cinci ani în urmă și că încă este îndrăgostit de ea. Gatsby ținea acele petreceri extravagante în speranța că Daisy va veni. Gatsby îl roagă pe Nick să o invite pe Daisy la ceai. După o reuniune stânjenitoare, Gatsby și Daisy încep o aventură. Gatsby este dezamăgit atunci când Daisy îi spune că vrea să plece în lume cu el; în schimb, el vrea ca ea să divorțeze de Tom. În cele din urmă, el îl sună pe Nick să-i ceară lui să-l acompanieze până la conacul Buchanan, unde Gatsby și Daisy plănuiesc să-i spună lui Tom că ea îl părăsește. În timpul prânzului, Tom devine suspicios față de Gatsby, dar ea îl oprește pe Gatsby din a dezvălui ceva și sugerează ca toți să meargă la Plaza Hotel; Tom îi conduce pe Nick și Jordan în mașina lui Gatsby, în timp ce Gatsby o conduce pe Daisy în mașina lui Tom. El se oprește la garajul lui George, unde George îi spune lui Tom că el și Myrtle o să se mute, deoarece o suspectează pe aceasta că îl înșeală.
La Plaza, Gatsby îi spune lui Tom că el și Daisy sunt împreună. Tom îl acuză pe Gatsby că nu a fost niciodată la Oxford și că și-a câștigat averea prin afaceri ilegale. Daisy îi spune lui Gatsby că încă îl iubește, dar nu poate spune că nu l-a iubit niciodată pe Tom. Eventual, Gatsby și Daisy pleacă. După ce o confruntă pe Myrtle în legătură cu infidelitatea ei, ea fuge în stradă și este lovită de mașina galbenă a lui Gatsby, crezând că este a lui Tom. După ce află de moartea lui Myrtle, Tom îi spune lui George că mașina galbenă este a lui Gatsby și că îl suspectează pe Gatsby de aventura cu Myrtle. Nick deduce că Daisy conducea, cu toate că Gatsby intenționează să-și asume vina. Nick aude cum Tom îi spune lui Daisy că el va avea grijă de tot, dar decide să nu-i spună lui Gatsby. El îi spune lui Nick că s-a născut sărac; numele său adevărat este James Gatz, și că a rugat-o pe Daisy să-l aștepte până când el va ajunge cineva.
A doua zi, Gatsby aude telefonul sunând și crede că e Daisy. Înainte să apuce să răspundă. Gatsby este împușcat de George, care se sinucide imediat după aceea. La înmormântarea lui Gatsby participă doar reporterii și Nick, de vreme ce Daisy și Tom pleacă din New York. Dezgustat de oraș și de oameni, Nick pleacă după ce face o ultimă plimbare prin conacul părăsit al lui Gatsby, reflectând la optimismul acestuia. În sanatoriu, Nick își termină manuscrisul, pe care îl intitulează Marele Gatsby.
Distribuție
Leonardo DiCaprio în rolul lui Jay Gatsby Tobey Maguire în rolul lui Nick Carraway Carey Mulligan în rolul lui Daisy Buchanan Joel Edgerton în rolul lui Tom Buchanan Emily Foreman as Pamela "Pammy" Buchanan Elizabeth Debicki în rolul lui Jordan Baker Isla Fisher în rolul lui Myrtle Wilson Jason Clarke în rolul lui George Wilson Amitabh Bachchan în rolul lui Meyer Wolfsheim Jack Thompson în rolul dr. Walter Perkins Adelaide Clemens în rolul lui Catherine Callan McAuliffe în rolul tânărului Jay Gatsby Richard Carter în rolul lui Herzog Max Cullen în rolul lui Owl Eyes "Ochi de bufniță" Heather Mitchell în rolul mamei lui Daisy Gus Murray în rolul lui Teddy Barton Steve Bisley în rolul lui Dan Cody Vince Colosimo în rolul lui Michaelis Felix Williamson în rolul lui Henri Kate Mulvany în rolul dnei. Mckee Eden Falk în rolul lui Chester Mckee Nick Jantz în rolul lui Robert Stellenbosh iOTA în rolul lui Trimalchio Brendan Maclean în rolul lui Ewing Klipspringer Kahlia și Karinna Greksa în rolul Gemenelor
Producție
Dezvoltare Premergător acestei versiuni, a existat deja o operă și numeroase alte adaptări ale nuvelei omonime aclamate din 1925 a lui F. Scott Fitzgerald. În decembrie 2008, Variety a scris că această adaptare cinematografică îl va avea regizor pe Baz Luhrmann.
Luhrmann a declarat că a filmul va fi actualizat zilelor noastre datorită tematicii ce critică stilul de viață iresponsabil al oamenilor bogați. Pentru a se dedica proiectului, în septembrie 2010, Luhrmann s-a mutat cu familia sa din Australia în Manhattan, unde el intenționa să filmeze Marele Gatsby. În timp ce Luhrmann se afla la Consumer Electronics Show în ianuarie 2011, el a spus celor de la The Hollywood Reporter că a proiectat Marele Gatsby în varianta 3D, cu toate că încă nu s-a decis dacă va și filma în acest format. La sfârșitul lui ianuarie 2011, Luhrmann arăta îndoieli dacă va rămâne la cârma proiectului, dar ulterior a decis că va rămâne.
În 2010, se zvonea că filmul va fi finanțat de Sony Pictures Entertainment dar în 2011, Warner Bros. era aproape să obțină un contract pentru finanțare și distribuirea internațională a filmului.
Casting Luhrmann a spus că rezultatele castingului pentru Marele Gatsby au fost "foarte încurajatoare" pentru el. Leonardo DiCaprio a fost distribuit primul, în rolul protagonistului Jay Gatsby. Este a doua oară când Luhrmann și DiCaprio au lucrat împreună; DiCaprio a jucat și în Romeo + Juliet (1996) a lui Luhrmann. Tobey Maguire a primit rolul lui Nick Carraway. Zvonurile spuneau că Amanda Seyfried va primi rolul lui Daisy Buchanan, în octombrie 2010. În noiembrie, Deadline Hollywood a scris că Luhrmann a primit la casting diferite actrițe, incluse Keira Knightley, Rebecca Hall, Amanda Seyfried, Blake Lively, Abbie Cornish, Michelle Williams, și Scarlett Johansson, și a luat-o în considerare pe Natalie Portman, pentru Daisy. La puțin timp după, datorită implicării în filmul We Bought a Zoo (2011), Johansson s-a retras.
Pe 15 noiembrie, Luhrmann a anunțat că Carey Mulligan a primit rolul lui Daisy după ce și-a recitat partea pe 2 noiembrie în New York. Ea a primt rolul la puțin timp după ce Luhrmann le-a arătat audiția executivilor de la Sony Pictures Entertainment, Amy Pascal și Doug Belgrad, care au fost impresionați de implicarea actriței în personaj. Mulligan a izbucnit în lacrimi după ce a aflat că a primit rolul printr-un telefon de la Luhrmann, actrița aflându-se în acel moment pe covorul roșu la un eveniment în New York. Luhrmann a spus: "Am fost privilegiat să explorez personajul cu unele dintre cele mai talentate actrițe ale lumii, fiecare aducând propria interpretare, toate fiind veridice și încântătoare. Cu toate acestea, specific producției de la Marele Gatsby, am fost nerăbdător să o sun acum o oră pe tânăra britanică nominalizată la Oscar Carey Mulligan, și să îi spun: 'Bună, Daisy Buchanan.'"
În aprilie, Ben Affleck era în discuții pentru a juca rolul lui Tom Buchanan, dar a fost nevoit să refuze datorită implicării la Argo (2012). Câteva săptămâni mai târziu, Affleck a fost înlocuit de Joel Edgerton. Bradley Cooper și Luke Evans au fost și ei luați în considerare pentru rol. Isla Fisher a primit rolul lui Myrtle Wilson. Actrița australiană Elizabeth Debicki a câștigat rolul lui Jordan Baker, la puțin timp după ce a absolvit Colegiul Victorian de Arte.
În timp ce se afla la audiții pentru rolul lui Jordan, cineastul a spus că personajul trebuie să fie "examinată la fel de riguros ca și Daisy", adăugând, "E ca și cum Hamlet-ul lui Olivier a fost cel mai bun Hamlet în acea perioadă. Cine l-ar juca pe Hamlet în prezent? La fel și cu Jordan și Daisy". În iunie 2011, Jason Clarke a primit rolul lui George B. Wilson. Actorul indian Amitabh Bachchan are o apariție cameo în rolul lui Meyer Wolfshiem; acesta a fost primul rol al său la Hollywood .
Filmări Marele Gatsby era plănuit să fie turnat în zona New York City, acolo unde romanul are loc, începând din iunie 2011. Regizorul a ales însă să desfășoare filmările principale în Sydney. Ele au demarat pe 5 septembrie 2011, la Fox Studios Australia și s-au încheiat pe 22 decembrie 2011, cu filmări adiacente turnate în ianuarie 2012. Filmul a fost turnat cu camere digitale Red Epic și Zeiss Ultra Prime lenses. Inițial plănuit să fie lansat pe 25 decembrie 2012, pe 6 august 2012, a fost amânat pentru vara lui 2013. În septembrie 2012, data premierei a fost stabilită ca fiind 10 mai 2013. Filmul a avut premiera la Cannes pe 15 mai 2013, la puțin timp după lansarea în format RealD 3D și 2D.
Platouri
Pentru a crea fundalul lumii zugrăvite în film, designera Catherine Martin a spus că echipa a stilizat platourile interioare ale domeniului lui Jay Gatsby cu opulență poleită, într-un stil care îmbină stilul organizat cu Art Deco. Turnurile Beacon, dispărute de mult, crezute de experți ca fiind cele de la care Fitzgerald s-a inspirat pentru domeniul Jay Gatsby, au fost folosite ca inspirație principală pentru casa lui Gatsby din film. Filmările pentru exteriorul domeniului Jay Gatsby s-au desfășurat la Colegiul Internațional de Management din Sydney. Cineaștii s-au mai inspirat din locații precum Gold Coast, Long Island, și pensiuni, inclusiv Castelul Oheka și Domeniul La Selva. Detalii precum casele din Long Island au fost adăugate în post-producție.
Inspirația pentru domeniul Buchanan a venit de la Vechile Grădini Westbury. Exteriorul a fost filmat pe un platou specializat pe sunet, cu adăugări digitale ulterioare. Platourile de interior pentru domeniul Buchanan au fost inspirate din stilul Hollywood Regency.