Enăchești este un sat în comuna Berești-Tazlău din județul Bacău, Moldova, România.
Așezare
Localitatea se învecinează astfel: la Vest, satele - Berești-Tazlău (1.7 nm); Gura Cernului (1.4 nm); Românești (Stroești)(1.4 nm). la Nord - Boșoteni (1.2 nm); Nadișa (2.0 nm). la Est - Iaz (1.7 nm). la Sud - Verșeștii de Jos (2.0 nm); Prisaca Vidrașcu (1.2 nm).
Căi de acces: DJ 118 Sănduleni-Florești cu acces către DN 11 Bacău-Brașov si DN 2G Bacău - Moinești cu acces la DN 12A, spre Comănești.
Economie
Activități zonale: cultivarea pământului, creșterea animalelor, industria petrolieră, prelucrarea lemnului, zonă de deal cu mari posibilități de pășunat și produs furaje. Surse de apă: la suprafață râul Tazlău; subteran: pânza freatică de mică adâncime cu un coeficient ridicat de puritate. Beneficii și avantaje: Mari posibilități de exploatare a minereurilor de piatră și nisip din albia râului Tazlău, posibilitatea racordării la conducta de gaz metan (Magistrala Mediaș - Iași), racordare ce urmează a fi executată printr-un proiect cu finanțare externă; Clădiri sau instituții reprezentative: Biserica Ortodoxă Sfânta Cuvioasă Parascheva Școala cu cladele I-VIII, clădire modernă cu săli de clasă și grădiniță, sala de sport, teren de sport Biserica Romano-catolică Schimbarea la Față Cămin cultural Numeroase troițe
Istoric Ca vechime, cercetările arheologice atestă așezările omenești din zona Văii Tazlăului până în neoliticS-au descoperit urmele unor așezări neolitice în zona Poduri, Vermești, Comănești, Lucăcești, Ardeoani și Tescani, după Monografia orașului Moinești, Bacău 1972. și perioada stăpânirii Imperiului Roman.Numeroase descoperiri de monedă datând din timpul împăraților Flavius, Vespasian și Antonius Pius, în sec. I-II d. Hr., după lucrarea Județul Bacău – file de istorie, ediția 1974, p. 29. În zonele imediat învecinate s-au descoperit așezări neolitice aparținând culturii Starĉevo-Criș (la Verșești, Onești, Oituz), culturii Cucuteni (Băsești, Florești, Leontinești, Marginea, Scorțeni) sau culturii Monteoru (Ardeoani, Moinești, Florești).
În Lucăcești – Moinești s-a descoperit, în zona numită La Cetățuia, o cetățuie dacică, situată la 698 m altitudine, din civilizația Lathène, perioada târzie (150 î.Hr. – 106 d.Hr.). Mai aproape de Enăchești, la Ardeoani s-au descoperit 1 (un) denar din vremea împăratului Marcus Antonius și 95 denari imperiali de la Vespasian la Septimius Severus; la Cetățuia, Strugari, mai mulți denari imperiali cu emisiuni ce se termină la împăratul Commodus (sec. 1-2 d.Hr.) iar la Nadișa monede romane republicane și un tezaur de denari imperiali cu emisiuni de la împărații Vespasian și Traian din anii 79 și 98 d. Hr.
În zona Târgu Ocna s-a descoperit o monedă de bronz din timpul împăratului bizantin Justinian I, emisă la Cyzic, ceea ce demonstrează legăturile cu sudul bizantin în sec. VI-IX.Corneliu Stoica, Valea Trotușului - enciclopedie, ediția a II-a, Editura Magic Print, Onești 2008, pag. 102. Documente din sec. XIV atestă existența multor sate de prin părțile Bacăului, cum este și cazul satelor Berești și Boșoteni, dar din conținutul acestor documente se poate deduce existența lor cel puțin din secolul anterior.
Începuturi
Satul Berești de pe Valea Tazlăului este pentru prima dată menționat într-un document al cancelariei lui Ștefan cel Mare din anul 1491 (6999) septembrie 16, împreună cu alte sate vecine precum Boșoteni, Nadișa, Năsoiești, iar mențiunea de la sfârșitul documentului ne îndreptățește să credem că satul exista și în anul 6969, adică 1461,M. Costăchescu, Supliment la Documentele lui Ștefan cel Mare, p. 218, în Colecția de documente de la Arhivele Statului, Bacău (1442-1848), inventarii arhivistice, 7, București, 1976; întrucât este amintit în hrisoave. Preotul Ioan Goagă,Ioan Goagă, Când a fost zidită bisrica de lemn din Berești?, în Anuarul Episcopiei Roman, Roman 1936, p. 440-444. pe baza unor studii și documente de la Alexandru cel Bun — referitoare la o moșie din stânga Tazlăului — susține că satul poate fi atestat documentar încă din 1432. În documentul din 16 septembrie 1491 se arată că Ștefan cel Mare întărește Marinei, fiica lui Mihu Berescu, satele Berești pe Tazlău, Petrilești și Boșoteni – mai sus de Berești și Năsoiești, deasupra Nadișei, cu hotarele lor vechi.Documenta Romaniae Historica, III, nr. 94.
Într-un document dat la Vaslui în 15 martie 1497 (7005), Ștefan cel Mare întărește actul prin care Marina, fiica lui Mihu (Mihai) Berescu „și-au vândutu dreapta ei ocină după cel vechiu ce era de la bătrânu moș nostru Alexandru Domn”, popii Stroia pentru suma de 202 zloți.Documenta Romaniae Historica, III, nr. 220. Obiectul vânzării era o poiană în Gura Strâmbei, pe Tazlău, în fața Bereștilor, cu bălți și cu loc pentru moară la Tazlău. Deci numai pe baza acestui document se poate pune vechimea satului Berești pe la 1432, ținând seama că Marina moștenise de la tatăl ei satele Berești, Petrilești, Boșoteni și Năsoiești.
În raport cu poziția actuală a vetrei satului Berești, vechea vatră se afla la punctul cunoscut astăzi sub numele de Coasta Bereștilor, situat peste Tazlău, spre răsărit, pe coasta de vest a dealului Fănăriș,Dorinel Ichim, Monumente de arhitectură populară din județul Bacău – bisericile din lemn, Editura Episcopiei Romanului, Roman 1984, pagina 21. adică exact pe teritoriul actual al satului Enăchești de astăzi, adică la șosea, peste Tazlău. Până astăzi se păstrează denumiri și toponimice care atestă acest lucru; astfel dealul Fănăriș se cheamă și astăzi la fel, cu variantele Dealul Fânăriei, Dealul Fânațului, Valea Fânațului, La Fânaț, iar partea de sus, dinspre apus, se numește Fundu`(Fundătura) Fânațului sau Fundoaia. Partea din margine, mai aproape de pădure, se numește până astăzi Fundu` (Fundătura) lui Berea – probabil acolo se vor fi retras din calea turcilor vechii bereșteni, care mai apoi au coborât în sat. Bătrânii satului vorbesc despre zona numită astăzi La Cruce (acolo unde cei din vechime au înălțat o troiță care încă se păstrează) că era plină de stejari seculari uriași, care astăzi au dispărutSe mai păstrează un singur exemplar, în zona balastierei Floresti, chiar în curtea institutiei, si care este declarat monument al naturii. și care troiță se află într-o poiană, în pădure, probabil în locurile unde odinioară răzeșii își puneau familiile la adăpost din calea turcilor. Mai mult decât atât, unele documente atestă chiar existența unui sat numit Fânațul sau FânațiOiconim minor, simplu, caracterizează natura locului (vegetația) și provine dintr-un apelativ. pe la anul 1871,Corneliu Stoica, Valea Trotușului - enciclopedie, ediția a II-a, Editura Magic Print, Onești 2008, pag. 195. după cum, în 1873 apare și satul Vărzăriș, o altă zonă de pe teritoriul satului Enăchești.
Între anii 1600-1700 datorită năvălirilor străine tot mai dese (turci, tătari) dar și pentru că era așezat la drumul ce lega Bacăul de Oituz, satul Berești se mută, în parte la gura râului Strâmba, unde era un cătun – gura Strâmbei, astfel apărând, pe la 1700 satul Berești-Strâmba. O altă parte a populației se retrage în zona de deal a satului Petrilești,Identificat ca avându-și vatra tot pe teritoriul satului Enăchești de astăzi. pomenit în documentele citate mai sus, luând astfel ființă satul Enăchești, care nu este menționat în nici un document până în 1833. Se pare că numele satului vine de la un oarecare Ioan Enache, răzeș mai înstărit, care avea moșieTh. Codrescu, Uricariul, Iași 1895, vol VII, pag. 268, în Arhivele Statului Bacău, vol. XVII în Berești, Petrilești și Boșoteni și care este pentru prima oară amintit într-un document din 17 ianuarie 1762.Ibidem pag. 272
La începutul secolului al XVII-lea, Ion Roset biv vel Medelnicer, din porunca voievodului Ion Matei Ghica,Constantin V. Dimitriu, Bacăul istoric, București 1936, pag. 34, după Dorinel Ichim, Monumente de arhitectură ..., Editura Episcopiei Romanului, Roman 1984, pagina 21. face hotărnicia Bereștilor și Petrileștilor, ca să nu mai fie pricini; era și de așteptat, din moment ce odinioară fuseseră și unii, și alții la un loc, pe aceeași vatră iar acum erau despărțiți. La 17 ianuarie 1762 o poruncă a lui Grigorie Calimachi către ispravnicul Bacăului cerea să se cerceteze o pricină pentru niște părți de moșie în Berești, Petrilești și Boșoteni de pe Tazlăul Mare.Ibidem, pag. 35 și nota de subsol; acum este pentru prima oară amintit Ioan Enache, cel de la care vine numele de astăzi al satului. În 1814 o mărturie hotarnică se referă la plângerea mai multor răzeși din Berești, Petrilești și Boșoteni contra altor răzeși ce au cumpărat moșie în hotarul Berești și care încalcă hotarul vechi. Banul Iordachi Crupenschi primește poruncă să facă cercetare la fața locului. Din anaforaua Divanului Domnesc dată în anul 1824 rezultă neînțelegerile existente între boierul Toma RafailăToma Rafailă locuia în satul Enăchești și ai cărui descendenți încă mai trăiesc; este inmormântat în cimitirul satului Enăchești și până astăzi se mai păstrează casa boierească, chiar lângă Căminul Cultural. A avut doi fii Ticu Rafailă care a și fost învățător în sat, și Ionel Rafailă ai cărui urmași trăiesc. Cel mai apropiat descendent, pe linie indirectă, este nora acestuia, Voica Rafailă și familia acesteia. Convorbire cu Pr. paroh Olteanu Ciprian, Biserica parohială ortodoxă din Enăchești. și răzeșii care stăpâneau pe nedrept terenuri din moșiile Berești, Petrilești și Boșoteni.Constantin V. Dimitriu, idem pag. 37. 25 mai 1818 – carte de judecată în pricina dintre răzeșii din Berești, Petrilești, Boșoteni pentru părți din bătrânul Păstrăv; unii răzeși au vândut părțile lor din Bătrânul Mândru Mănăstirii Berzunți; 17 august 1824 – carte de judecată în pricina dintre căminarulCăminar = dregător care strânge venitul rezultat din darea percepută de domn asupra cârciumarilor; Toma Rafailă și mai mulți răzeși pentru părți din Berești, Petrilești, Boșoteni; 20 martie 1834 – mai mulți săteni din satul Grigoreni, ocolul Tazlăul de Sus, ținutul Bacău, cer de la Vasile, preot în Enăchești, 3 (trei) galbeni, prin aducătorul scrisorii; 20 martie 1834 – Lupul Jigău și Gheorghe Dumitrașcu dau sinetSinet = chitanță de bani. lui Vasile preot din Enăchești pentru 104 lei și 20 parale, care, după analogul cheltuielilor, să-și tragă pământul; 15 iulie 1837 – răzeșii din satele Berești și Boșoteni, ținutul Bacău, cer domnului să le trimită boier hotarnic care să statornicească pământurile lor din Bătrânul Păstrăv, aflate între hotarele moșiilor acelor sate și satul Enăchești; 16 august 1838 – Vasile, preot din Enăchești, plătește 4 galbeni pentru cheltuiala moșiei Berești; 22 martie 1840 – Mihalache vornicVornic = mare boier, locțiitor al domnului în probleme de judecăți; scrie lui Vasile preot și celorlalți răzeși din Enăchești, înștiințându-i că nu va veni duminică pentru că pleacă pentru unele treburi la Bacău; 17 noiembrie 1841 – Vasile șetrarȘetrar = boier de rang mijlociu care se ocupa cu aranjarea corturilor domnești. adeverește că l-a lăsat pe Ioan Cosma vătaf să măsoare părțile de pământ pe care le are Timofte în hotarele moșiei Enăchești, Boșoteni și Nadișa; 15 iulie 1843 – privighetorul ocolului Tazlăului de Jos, ținutul Bacău, întărește zapisul lui Grigoraș Uricaru din satul Nadișa, din 1842, prin care vinde lui Vasile Neicu, preot în sat Enăchești, un pământ în hotarul moșiei Nadișa; 10 martie 1847 – Iordachi Mârza vinde lui Vasile Neica din Enăchești un pământ din hotarul moșiei Nadișa; 22 august 1851 – Judecătoria ținutului Bacău aduce la cunoștința privighetorului ocolului Tazlăul de Jos ca să cerceteze pricina dintre Vasile Neica, preot din satul E. Și Constantin Popa pentru stăpânirea unor suprafețe de pământ de aici; 16 noiembrie 1851 – Timofte Tumurug arată Judecătoriei ținutului Bacău că la împărțirea pământurilor rămase de la Toma Rafailă din satul Enăchești, nu s-au respectat toate prevederile lăsate de el;