Acest articol descrie gramatica limbii esperanto. Fiind o limbă artificală, gramatica limbii este foarte regulată și nu prezintă aproape nicio excepție. Este considerată o limbă ușoară de învățat.

Prezentare generală Din punct de vedere al tipologiei lingvistice, esperanto este o limbă aglutinantă, topica cea mai întâlnită este SVO, dar ea este oarecum flexibilă mulțumită cazurilor, care sunt două: nominativ și acuzativ. Nu există gen sau clase nominale de niciun fel, declinarea substantivelor constă în 4 forme: două posibilități pentru număr și două pentru caz. Formele verbale sunt de asemenea simple, constând în forma de infinitiv, două feluri de participii pentru fiecare timp, imperativ, indicativ (care are 3 timpuri), condițional și imperativ.

Structura cuvintelor Părțile de vorbire se disting prin vocala finală: -o pentru substantive la nominativ singular -i pentru verbe (la infinitiv) și pronume personale -a pentru adjective -e pentru adverbe; există și câteva adverbe, nederivate, terminate în -aŭ numeralele, prepozițiile și câteva adverbe nederivate nu au nici o terminație specifică. Cuvintele consistă dintr-o rădăcină, care le dă sensul, unul sau mai multe afixe (dacă este cazul) și vocala finală, care arată partea de vorbire a cuvântului.

De exemplu, structura cuvântului spital: prefix rădăcină sufix sufix vocală finală mal- san -ul- -ej- -o Rădăcina san- înseamnă sănătate, sănătos. Cu prefixul mal- se obține sensul opus, adică bolnav. Sufixul -ul- înseamnă persoană, iar -ej- înseamnă loc; adică "loc pentru oameni bolnavi".

Fiecare rădăcină are o parte de vorbire inerentă: nominală, adjectivală, verbală sau adverbială. Acestea trebuie memorate explicit și afectează utilizarea sufixelor de parte de vorbire. Cu o rădăcină adjectivală sau verbală, sufixul nominal -o indică o abstracție: parolo (un act de vorbire, cuvântul cuiva) din rădăcina verbală paroli (a vorbi); belo (frumusețe) din rădăcina adjectivală bela (frumoasă); în timp ce cu un substantiv, sufixul nominal indică pur și simplu substantivul. Rădăcinile nominale sau verbale pot fi de asemenea modificate cu sufixul adjectival -a: reĝa (regal), din rădăcina nominală reĝo (un rege); parola (vorbit). Diversele terminații verbale înseamnă a fi [__] atunci când sunt adăugate la o rădăcină adjectivală: beli (a fi frumos); iar cu o rădăcină nominală înseamnă „a acționa ca” substantivul, „a folosi” substantivul etc., în funcție de semantica rădăcinii: reĝi (a domni). Există relativ puține rădăcini adverbiale, astfel încât majoritatea cuvintelor terminate în -e sunt derivate: bele (frumos). Adesea cu o rădăcină nominală sau verbală, echivalentul este o perifrază prepozițională: parole (prin vorbire, oral); vide (prin vedere, vizual); reĝe (ca un rege, regal).

Semnificațiile afixelor de parte de vorbire depind de partea de vorbire inerentă rădăcinii la care sunt aplicate. De exemplu, brosi (a peria) se bazează pe o rădăcină nominală (și, prin urmare, figurează în dicționarele moderne la intrarea broso), în timp ce kombi (a pieptăna) se bazează pe o rădăcină verbală (și, prin urmare, figurează la kombi). Schimbând sufixul în -o, sensurile similare ale lui brosi și kombi devin divergente: broso este o perie, numele unui instrument, în timp ce kombo este o pieptănare, numele unei acțiuni. Altfel spus, schimbarea verbului kombi (a pieptăna) în substantiv creează pur și simplu numele acțiunii; pentru numele instrumentului, se folosește sufixul -ilo, care derivă cuvinte pentru instrumente din rădăcini verbale: kombilo (un pieptene). Pe de altă parte, transformarea rădăcinii nominale broso (o perie) în verb ne dă acțiunea asociată substantivului respectiv, brosi (a peria). Pentru numele acțiunii, sufixul -ado va transforma un verb derivat înapoi într-un substantiv: brosado (a peria). În mod similar, o abstractizare a unei rădăcini nominale (schimbarea acesteia în adjectiv și apoi înapoi în substantiv) necesită sufixul -eco, ca în infaneco (copilărie), dar o abstractizare a unei rădăcini adjectivale sau verbale necesită doar nominalul -o: belo (frumusețe). Cu toate acestea, formele cu afixare redundantă precum beleco sunt acceptabile și utilizate pe scară largă.

Un număr limitat de adverbe de bază nu se termină cu -e, ci cu o terminație parte de vorbire nedefinită -aŭ. Nu toate cuvintele terminate în -aŭ sunt adverbe, iar majoritatea adverbelor care se termină în -aŭ au alte funcții, cum ar fi hodiaŭ "astăzi" (substantiv sau adverb) sau ankoraŭ "încă, încă" (conjuncție sau adverb). Aproximativ o duzină de alte adverbe sunt rădăcini goale, cum ar fi nun "acum", tro "prea, prea mult", fără a număra adverbele din tabelul de corelative.

Terminațiile părții de vorbire se pot dubla.Plena Manlibro de Esperanta Gramatiko În afară de sufixul -aŭ, unde adăugarea unei a doua terminații este aproape universală, acest lucru se întâmplă doar ocazional. De exemplu, vivu! "viva!" (voltivul lui vivi „a trăi”) are o formă nominală vivuo (un strigăt de „viva!”) și o formă dublu verbală vivui (a striga „viva!”).

Articolul Esperanto nu are articole nehotărâte („un”, „o” în limba română), dar are un singur articol hotărât, invariabil gramatical (nu își schimbă forma și nu se acordă cu substantivul la care e atașat), și acela este la. Este similar cu „the” din engleză sau „la”/„el” din spaniolă. Interesant este faptul că, printre limbile europene, doar limbile celtice, precum irlandeza și galeza, au un cuvânt separat pentru articolul hotărât, dar niciun cuvânt pentru articolul nedefinit, în timp ce alte limbi, precum cele majoritatea celor slave, finlandeza sau maghiara nu au niciun fel de articol.

Poate fi folosit pentru a specifica obiecte ale căror existență a fost menționată mai devreme: Mi trovis botelon kaj deprenis la fermilon. Am găsit sticla și i-am scos capacul. Pentru clase de obiecte sau tipuri: La gepardo estas la plej rapida el la bestoj. Ghepardul este cel mai rapid dintre animale. La abeloj havas harojn, sed ili ne taŭgas por karesi. Albinele au blană, dar nu e bine să le mângâi. Pentru adjective folosite ca substantive comune, cum ar fi adjectivele etnice folosite ca nume de limbi: la blua cel albastru la angla engleza (adică „limba engleză”) Adjectivul ar fi putea fi forma adjectivală a unui pronume personal, care funcționează ca un pronume posesiv: La mia bluas, la via ruĝas. A mea este albastră, a ta roșie.

Substantivul Toate substantivele se termină în -o. Pluralul se formează adăugând terminația -j. Există numai două cazuri: nominativ și acuzativ. Acuzativul se formează adăugând terminația -n (la plural, după sufixul -j). Prin urmare, un substantiv din esperanto are patru forme, după cum se vede în tabelul următor:

Nominativ Acuzativ Singular -o -on Plural -oj -ojn

Numele pot fi pluralizate atunci când se face referire la mai mult de o persoană cu acel nume:

la fratoj Felikso kaj Leono Zamenhofoj (frații Felix și Leon Zamenhof)Edvardo Wiesenfeld, ed. (1935: 263) Verkoj de FeZ, Literatura Mondo Budapest.

Nominativul

Nominativul se folosește pentru a exprima subiectul propoziției:

La knabo manĝas panon. Băiatul mănâncă pâine.

De asemenea, numele predicativ stă întotdeauna în nominativ (o greșeală des întâlnită la începători este folosirea acuzativului în această situație):

Mi estas knabo. Eu sunt un băiat. La studento iĝis fama profesoro. Studentul a devenit un profesor faimos.

Nominativul este folosit cu toate prepozițiile:

Mi estas en la domo. Sunt în casă. Mi ne povis veni pro vi. N-am putut să vin din cauza ta. La centro de la urbo estas tre malnova. Centrul orașului este foarte vechi.

Câteva prepoziții pot fi folosite și cu acuzativul, vezi mai jos.

Acuzativul

În majoritatea cazurilor, acuzativul se folosește pentru a desemna complementul direct:

La knabo manĝas panon. Băiatul mănâncă pâine. La knabon vidis mia amiko. Pe băiat l-a văzut prietenul meu.

Acuzativul este de asemenea folosit cu unele prepoziții pentru a indica direcția:

Mi estas en la domo. Sunt în casă. — dar: Mi iras en la domon. Mă duc în casă.

Pentru a arăta durata sau distanța:

La kunveno daŭris kelkajn horojn. Întrunirea a durat câteva ore. Ni piediris du kilometrojn ĝis lia domo. Am mers doi kilometri până la el acasă. Bonvolu atendi min kvin minutojn. Așteaptă-mă cinci minute, te rog.

În câteva expresii uzuale:

Bonan tagon! Bună ziua! Bonan nokton! Noapte bună! Dankon! Mulțumesc! Feliĉan naskiĝtagon! La mulți ani (de zi de naștere)

Adjectivul

Toate adjectivele se termină în -a. Pluralul și acuzativul se formează exact ca la substantive. Prin urmare, un adjectiv are tot patru forme:

Nominativ Acuzativ Singular -a -an Plural -aj -ajn

Adjectivul se acordă în caz și număr cu substantivul pe care îl determină. Cum în esperanto nu există gen gramatical, nu poate fi vorba de acord în gen. Câteva exemple:

Nia nova samklasano estas lerta. Noul nostru coleg este deștept. Mi ne konas nian novan samklasanon. Nu-l cunosc pe noul nostru coleg. Niaj novaj samklasanoj estas lertaj. Noii noștri colegi sunt deștepți. Mi ne konas niajn novajn samklasanojn. Nu-i cunosc pe noii noștri colegi.

Prepozițiile Deși ordinea cuvintelor în esperanto este destul de liberă, prepozițiile trebuie să stea la începutul unei perifrază nominală. În timp ce în limbi precum germana, prepozițiile pot cere ca un substantiv să fie în diferite cazuri (acuzativ, dativ, etc.), în esperanto toate prepozițiile cer nominativ: por Johano (pentru Ioan). Singura excepție este atunci când există două sau mai multe prepoziții și una este înlocuită de acuzativ.

Prepozițiile trebuie utilizate cu un sens precis. Atunci când nicio prepoziție nu este în mod clar corectă, trebuie folosită prepoziția indefinită je: ili iros je la tria de majo (se vor duce pe 3 martie: „pe” folosit aici nu e tradus exact).

Alternativ, acuzativul poate fi folosit fără prepoziție: ili iros la trian de majo.

Deși la trian (al treilea) este la acuzativ, de majo (de mai) este încă o perifrază prepozițională, și astfel substantivul majo rămâne în cazul nominativ.

O utilizare frecventă a acuzativului este în locul lui al (către) pentru a indica direcția sau scopul mișcării (construcție alativă). Este deosebit de frecventă atunci când altfel ar exista o prepoziție dublă: la kato ĉasis la muson en la domo (pisica a urmărit șoarecele în [în interiorul] casei) la kato ĉasis la muson en la domon (pisica a urmărit șoarecele până în casă).

Acuzativul/alativul poate înlocui și alte prepoziții, în special atunci când acestea au semnificații vagi care nu adaugă prea mult context. Adverbele, cu sau fără sufixul de caz, sunt frecvent utilizate în locul frazelor prepoziționale: li iris al sia hejmo (s-a dus acasă) li iris hejmen (s-a dus acasă)

Atât por, cât și pro pot corespunde românescului „pentru”. Cu toate acestea, por indică pentru un scop (sensul cel mai obișnuit al lui 'pentru'), în timp ce pro indică pentru o cauză și poate fi tradus mai des prin 'din cauza': A vota por prietenul tău înseamnă a vota un buletin de vot cu numele său pe el, în timp ce a vota pro prietenul tău înseamnă a vota din cauza a ceva ce i s-a întâmplat sau a ceva ce a spus sau a făcut.

O altă prepoziție, de este folosită deseori ca prepoziția „de” în română, cu diferența că e utilizată și pentru a exprima posesia: libro de Andreio (cartea lui Andrei) li venis de la butiko (a venit de la magazin) mordita de hundo (mușcat de un câine)

Prepozițiile el (din, făcut din) și da (cantitate de, unitate de formă și conținut) vedem iar că se potrivesc destul de bine cu „din” și respectiv „de”: tablo el ligno (o masă din lemn) glaso da vino (un pahar de vin) listo da kondiĉoj de la kandidatoj (o listă de condiții de la candidați)

Pronumele

Pronumele personale din esperanto sunt următoarele:

Singular Plural Pers. I mi ni Pers. a II-a ci / vi vi Pers. a III-a masculin li ili feminin ŝi neutru ĝi Impersonal oni Reflexiv si