alt=Graph showing the difference between self-perceived and actual performance|miniatura|300x300px| Relația dintre performanța medie autopercepută și performanța medie reală la un examen universitar. Zona roșie arată tendința elevilor cu performanțe slabe de a-și supraestima aptitudinile. Autoevaluarea celor cu performanțe slabe tot este mai scăzută însă decât cea a celor cu performanțe ridicate. Efectul Dunning-Kruger este o prejudecată cognitivă în care persoanele cu competență limitată într-un anumit domeniu își supraestimează aptitudinile. A fost descris pentru prima dată în 1999 de psihologii și . Unii cercetători includ și efectul opus de la persoanele cu performanțe ridicate: tendința lor de a-și subestima aptitudinile. În cultura populară, efectul Dunning-Kruger este adesea înțeles greșit ca o afirmație despre excesul de încredere general al persoanelor cu inteligență scăzută, în loc de excesul de încredere specific al persoanelor necalificate într-o anumită sarcină.
S-au efectuat numeroase studii similare. Efectul Dunning-Kruger se măsoară de obicei prin compararea cu performanța obiectivă. De exemplu, participanții pot susține un test, după care își estimează singuri performanța, care este apoi comparată cu rezultatele lor reale. Studiul inițial s-a concentrat pe , gramatică și aptitudini sociale. S-au efectuat și alte studii într-o gamă largă de domenii, inclusiv competențe în afaceri, politică, medicină, șofat, aviație, , examene școlare și alfabetizare.
Există dezacorduri cu privire la cauzele efectului Dunning-Kruger. Conform explicației , cei cu performanțe slabe își evaluează greșit aptitudinile deoarece nu reușesc să recunoască diferența calitativă dintre performanțele lor și performanțele celorlalți. Modelul statistic explică rezultatele empirice ca în combinație cu tendința generală a oamenilor de a se considera . Unii susținători ai acestei viziuni susțin că efectul Dunning-Kruger este în mare parte un artefact statistic (eroare statistică). Modelul rațional susține că sursa autoevaluării eronate o constituie convingerile anterioare excesiv de pozitive despre propriile abilități. O altă explicație afirmă că autoevaluarea este mai dificilă și mai predispusă la erori pentru elevii cu performanțe slabe, deoarece mulți dintre ei au niveluri de competențe foarte similare.
Există și dezacorduri pe marginea ariilor la care se aplică efectul și cât de puternic este acesta, precum și cu privire la consecințele sale în practică. O autoevaluare inexactă poate determina oamenii să ia decizii proaste, cum ar fi alegerea unei cariere pentru care nu sunt potriviți sau angajarea în comportamente periculoase. Ea îi poate împiedica să își abordeze deficiențele pentru a se îmbunătăți. Criticii susțin că un astfel de efect are consecințe mult mai grave decât cele observate.
Definiție Efectul Dunning-Kruger este definit ca tendința persoanelor cu scăzute într-un anumit domeniu de a-și da singuri evaluări exagerat de pozitive ale acestor aptitudini. Aceasta este adesea văzută ca un bias cognitiv, adică o tendință sistematică de a se angaja în forme eronate de gândire și judecată. În cazul efectului Dunning-Kruger, acesta se aplică în principal persoanelor cu competențe scăzute într-un anumit domeniu care încearcă să își evalueze competența în respectivul domeniu. Eroarea sistematică se referă la tendința lor de a-și supraestima considerabil competența, adică de a se considera mai pricepuți decât sunt în realitate.
Efectul Dunning-Kruger este de obicei definit în mod specific pentru autoevaluările persoanelor cu un nivel scăzut de . Însă unii teoreticieni nu se limitează la prejudecățile persoanelor cu calificare scăzută, discutând și efectul invers, adică tendința persoanelor cu înaltă calificare de a-și subestima aptitudinile în raport cu cele ale altora. În acest caz, sursa erorii poate să nu fie autoevaluarea propriilor abilități, ci o evaluare prea pozitivă a aptitudinilor celorlalți. Acest fenomen poate fi înțeles ca o formă a efectului de fals consens, adică tendința de a „supraestima măsura în care alte persoane împărtășesc convingerile, atitudinile și comportamentele cuiva”.
Unii cercetători includ o componentă în definiția lor. În această perspectivă, efectul Dunning-Kruger este teza conform căreia cei care sunt incompetenți într-un anumit domeniu tind să fie ignoranți în ceea ce privește incompetența lor, adică le lipsește capacitatea metacognitivă de a deveni conștienți de incompetența lor. Această definiție se pretează la o explicație simplă a efectului: incompetența include adesea incapacitatea de a face diferența dintre competență și incompetență. Din acest motiv, celor incompetenți le este dificil să își recunoască incompetența. Aceasta este uneori denumită și conceptul de „povară duală”, deoarece persoanele cu performanțe scăzute sunt afectate de două poveri: le lipsește competența, și nici nu sunt conștiente de această deficiență. Alte definiții se concentrează pe tendința de a supraestima propria capacitate și văd relația cu metacogniția ca o posibilă explicație care nu face parte din definiție. Acest contrast este relevant deoarece explicația metacognitivă este controversată. Multe critici aduse efectului Dunning-Kruger vizează această explicație, dar acceptă descoperirile empirice conform cărora persoanele cu performanțe scăzute tind să își supraestimeze aptitudinile.
În rândul nespecialiștilor, efectul Dunning-Kruger este adesea înțeles greșit ca fiind afirmația că persoanele cu inteligență scăzută sunt mai încrezătoare în cunoștințele și abilitățile lor decât persoanele cu inteligență ridicată. Potrivit psihologului Robert D. McIntosh și colegilor săi, în cultura populară este uneori înțeleasă afirmația că „proștii sunt prea proști ca să-și dea seama că sunt proști”. Însă efectul Dunning-Kruger nu se aplică inteligenței în general, ci abilităților în sarcini specifice. Nici nu susține că persoanele care nu au o anumită aptitudine sunt la fel de încrezătoare ca persoanele cu performanțe ridicate. Mai degrabă, persoanele cu performanțe slabe se supraestimează, dar nivelul lor de încredere este totuși sub cel al persoanelor cu performanțe ridicate.
Măsurare, analiză și sarcini investigate
Cea mai comună abordare pentru măsurarea efectului Dunning-Kruger este de a compara autoevaluarea cu performanța obiectivă. Autoevaluarea este uneori numită aptitudine subiectivă, spre deosebire de aptitudinea obiectivă corespunzătoare performanței reale. Autoevaluarea se poate face înainte sau după prestație. Dacă se face ulterior, participanții nu primesc în timpul prestației indicii independente cu privire la cât de bine s-au descurcat. Prin urmare, dacă activitatea implică răspunsul la întrebări de tip test, nu se oferă feedback cu privire la corectitudinea vreunui răspuns dat. Măsurarea aptitudinilor subiective și obiective poate fi în termeni absoluți sau relativi. Atunci când se fac în termeni absoluți, autoevaluarea și performanța sunt măsurate conform unor standarde obiective, de exemplu, în ceea ce privește numărul de întrebări din test la care s-a răspuns corect. Când se fac în termeni relativi, rezultatele sunt comparate cu un grup de egali. În acest caz, participanților li se cere să își evalueze performanțele în raport cu ceilalți participanți, de exemplu sub forma estimării procentului de colegi pe care i-au depășit. Efectul Dunning-Kruger este prezent în ambele cazuri, dar tinde să fie semnificativ mai pronunțat atunci când este realizat în termeni relativi. Aceasta înseamnă că oamenii sunt de obicei mai exacți atunci când își prezic scorul brut decât atunci când evaluează cât de bine s-au descurcat în raport cu grupul lor de egali.
Principalul punct de interes pentru cercetători este, de obicei, corelația dintre capacitatea subiectivă și cea obiectivă. Pentru a obține o formă simplificată de analiză a măsurătorilor, performanțele obiective sunt adesea împărțite în patru grupe. Acestea încep de la quartila inferioară a celor cu performanțe slabe și continuă spre quartila superioară a celor cu performanțe ridicate. Cel mai puternic efect se observă în cazul participanților din quartila inferioară, care tind să creadă că fac parte din primele două cuartile atunci când sunt măsurați în termeni relativi.
Studiul inițial realizat de și a examinat performanța și autoevaluarea unor studenți la raționamentul logic inductiv, deductiv și ; gramatica limbii engleze; și aprecierea umorului. În patru studii, cercetarea indică faptul că participanții care au obținut scoruri în quartila inferioară și-au supraestimat performanța la teste și aptitudinile. Rezultatele testelor îi plasau în 12, dar ei credeau că se clasează în percentila 62. Alte studii se concentrează asupra modului în care a unei persoane provoacă autoevaluări inexacte. Unele studii indică faptul că gradul de inexactitate depinde de tipul de sarcină și poate fi ameliorat prin îmbunătățirea performanței.
În general, efectul Dunning-Kruger a fost studiat într-o gamă largă de sarcini, în aviație, afaceri, dezbateri, șah, șofat, alfabetizare, medicină, politică, și alte domenii. Multe studii se concentrează pe studenți de exemplu, pe modul în care își evaluează performanța după un examen. În unele cazuri, aceste studii adună și compară date din diferite țări. Studiile sunt adesea efectuate în laboratoare; efectul a fost examinat și în alte contexte, de exemplu evaluarea cunoștințelor vânătorilor despre armele de foc și sondaje ample pe internet.
Explicații Diverși teoreticieni au încercat să ofere modele pentru a explica cauzele care stau la baza efectului Dunning-Kruger. Explicația originală a lui Dunning și Kruger susține că principala cauză ar fi lipsa abilităților metacognitive. Această interpretare nu este universal acceptată, iar în literatura academică sunt discutate multe explicații alternative. Unele dintre ele se concentrează doar pe un factor specific, în timp ce altele identifică cauza cu o combinație de diverși factori.
Explicația metacognitivă Explicația metacognitivă se bazează pe ideea că o parte a dobândirii unei competențe constă în a învăța să se facă distincția între o performanță bună și una slabă. Ea presupune că persoanele cu un nivel scăzut de calificare nu sunt capabile să își evalueze corect performanța deoarece nu au dobândit încă aptitudinea de a discerne. Aceasta îi face să creadă că sunt mai buni decât sunt în realitate, deoarece nu văd diferența calitativă dintre performanța lor și cea a celorlalți. În acest sens, le lipsește capacitatea metacognitivă de a-și recunoaște incompetența. Acest model a fost numit și „explicația dublei poveri” sau „dubla povară a incompetenței”, deoarece povara incompetenței obișnuite este asociată cu povara incompetenței metacognitive. Lacunele metacognitive pot împiedica unii oameni să devină mai buni, ascunzându-le defectele, ceea ce apoi se poate folosi pentru a explica de ce încrederea în sine este uneori mai mare pentru persoanele necalificate decât pentru cele cu aptitudini medii: doar acestea din urmă sunt conștiente de lacunele lor.
S-au făcut unele încercări de a măsura direct aptitudinile metacognitive pentru a examina această ipoteză. Unele descoperiri sugerează că cei cu performanțe slabe au o sensibilitate metacognitivă redusă, dar nu este clar dacă amploarea acesteia este suficientă pentru a explica efectul Dunning-Kruger. Un alt studiu a concluzionat că persoanele necalificate nu dispun de informații, dar că procesele lor metacognitive au aceeași calitate ca cele ale persoanelor calificate. Un argument indirect pentru modelul metacognitiv se bazează pe observația că instruirea oamenilor în raționament logic îi ajută să facă autoevaluări mai precise. Multe critici aduse modelului metacognitiv susțin că nu dispune de suficiente dovezi empirice și că modelele alternative oferă o explicație mai bună.
Efectul statistic și efectul peste-medie