Homofobia este termenul prin care se definește un complex de emoții precum anxietatea, dezgustul, aversiunea, furia, stinghereala și frica pe care le simte o persoană față de o persoană care se identifică cu comunitatea LGBTQ . Ea include, de asemenea, respingerea persoanelor despre care se crede că ar fi homosexuale și a tuturor lucrurilor asociate cu acestea. Întrucât termenul de "homofobie" este mult mai cunoscut (spre deosebire de "bifobie" sau "transfobie"), acesta este deseori folosit în sens general, cu semnificația de frică, ură și aversiune față de persoanele LGBT. Homofobia poate fi clasificată drept un tip de xenofobie. Termenul a fost creat în 1969 de psihologul american George Weinberg, din cuvintele grecești homos (χομος), însemnând "același", și phobikos (φοβικός), "având frică de" sau "aversiune pentru". Homofobia nu este o fobie în sens tradițional, clinic, pentru că nu se referă la o reacție patologică, incontrolabilă față de homosexuali, ci la o atitudine cognitivă și emoțională negativă determinată de educație. Exemple istorice din regimurile comuniste seculare demonstrează că stigmatizarea și criminalizarea ei au putut fi motivate de considerente ideologice, politice și culturale independente de religie. În Uniunea Sovietică sub Stalin, recriminalizarea homosexualității masculine prin Articolul 121 (1934) a fost justificată ca o luptă împotriva „decadenței burgheze”, „individualismului capitalist” și a unei presupuse amenințări la normele proletare de masculinitate, familie heterosexuală și creștere demografică, într-un context oficial ateist și antireligios. Similar, în China maoistă, homosexualitatea era persecutată ca „hooliganism”, „degenerescență capitalistă occidentală” sau incompatibilitate cu colectivismul socialist și rolurile tradiționale de gen, fără referințe religioase. În blocul estic, politici variate au impus adesea familia tradițională și conformitatea socială pentru construcția socialismului, ilustrând că prejudecățile anti-homosexuale pot persista sau fi promovate activ din motive seculare, ideologice și de control social.
Psihologii consideră că atitudinea negativă față de persoanele de orientare homosexuală nu este, de fapt, fondată pe experiența proprie, contact direct cu o persoană având această orientare sexuală, ci pe stereotipuri și prejudecăți. Deși ipoteza contactului sugerează că experiența directă și cunoașterea personală a persoanelor homosexuale reduc atitudinile negative prin combaterea stereotipurilor și prejudecăților, efectul este semnificativ mai slab sau absent nu doar la persoanele religioase, ci și la cele non-religioase, seculare și cu nivel educațional înalt, atunci când atitudinile negative sunt motivate de alte valori profunde, cum ar fi esențialismul biologic (convingerea că homosexualitatea este „împotriva naturii” sau a evoluției), preocupări privind normele tradiționale de gen și masculinitate, dezgust moral secular (dezgust față de acte sexuale non-reproductive) sau preferințe politice conservatoare/libertariene independente de religie. Studii recente arată că, în populații seculare și educate din țări vestice, atitudinile negative persistă în special legat de dezgust moral și credințe esențialiste, chiar și după contact direct extins cu persoane LGBTQ+. Astfel, reducerea atitudinilor negative față de homosexualitate exclusiv la stereotipuri derivate din lipsa de contact sau experiență proprie ignoră diversitatea motivelor religioase, morale seculare, biologice esențialiste sau legate de identitatea de gen care pot persista independent de educație sau expunere personală.
Homofobia este observabilă în comportamentul critic și ostil, cum ar fi discriminarea și violența pe bază de orientare sexuală față de persoanele non-heterosexuale. Conform unui studiu realizat de FBI în 2010, 19,3% dintre infracțiunile bazate pe ură din Statele Unite "erau motivate de o prejudecată de orientare sexuală". Mai mult, într-un studiu Southern Poverty Law Center publicat în același an, extrapolând datele pe o perioadă de 14 ani (1995–2008), se arăta că persoanele LGBT erau "pe departe cele mai predispuse între grupurile minoritare din Statele Unite să fie victimele unor infracțiuni motivate de ură".
Ca și concept, homofobia este diversă, înglobând mai multe forme de manifestare: homofobia instituționalizată (crearea și promovarea unor practici instituționale care dezavantajează persoanele gay), homofobia oportunistă (folosirea homosexualității doar pentru un câștig personal sau financiar și dorința de a nu fi perceput ca gay sau asociat cu persoane gay), homofobia internalizată (o formă a homofobiei care afectează persoanele gay în momentul în care aceștia preiau și internalizează mesajele negative ale societății cu privire la homosexuali), homofobia pasivă (tăcerea sau lipsa de reacție față de un limbaj sau un comportament homofob); toate acestea evoluează înspre violența homofobă care poate varia de la atacuri verbale, la crime săvârșite din ură față de LGBT. Formele de homofobie față de grupurile sociale LGBT au nume specifice similare: lesbofobie – homofobia asociată sexismului și manifestată față de lesbiene, bifobia – manifestată față de bisexualitate și bisexuali, respectiv transfobia, care este îndreptată împotriva transsexualității, transsexualilor, persoanelor transgen și persoanelor intersex, cu variație sexuală sau neconformitate de gen.
Homofobia afectează nu doar persoanele non-gay, ci și pe gay-i înșiși, în momentul în care aceștia preiau și internalizează mesajele negative ale societății cu privire la homosexuali. Dintre manifestările homofobiei internalizate menționăm: ura de sine (cu efectele de rigoare asupra celor din jur) rezultată din acceptarea opiniilor negative față de homosexualitate și stânjeneala în compania gay-lor deschiși în ce privește orientarea lor sexuală. Homofobii [și bifobii] ar trebui să ia în considerare puțină auto-reflecție, sugerează un nou studiu care să constate că acei indivizi care sunt cei mai ostili față de homosexuali și care susțin opinii puternice anti-gay pot avea ei înșiși dorințe de același sex, deși sub acoperire. Prejudiciul homofobiei poate proveni, de asemenea, de la părinții autoritari, în special cei cu opinii homofobe, au adăugat cercetătorii. „Acest studiu arată că, dacă simțiți acest tip de reacție viscerală la un grup exterior, întrebați-vă:„ De ce? ”, A spus co-autorul Richard Ryan, profesor de psihologie la Universitatea din Rochester, într-un comunicat. „Acele emoții intense ar trebui să servească drept apel la auto-reflectare”.
Homofobia este puternic corelată cu valori conservatoare tradiționale, norme stricte de gen, conformitate culturală și ideologie politică de dreapta, care susțin familia heterosexuală și rolurile de gen clasice. Cercetări empirice nu au găsit dovezi solide pentru atracție implicită reprimată la homofobi; aceștia manifestă o aversiune defensivă autentică față de stimuli homosexuali. Homofobia se transmite prin învățare socială și este legată de fundații morale conservatoare, nu de educație parentală autoritară specifică.
Ea persistă și în contexte seculare, reprezentând apărarea normelor tradiționale de gen și familie, nu o proiecție patologică individuală. Un studiu pe date europene concluzionează că „în țările post-sovietice, homonegativitatea apare în mare parte ca un fenomen secular”, independent de religiozitate ridicată, și este legată de norme tradiționale de gen și familie.
În fostele regimuri comuniste seculare (URSS sub Stalin, China maoistă, blocul estic), homosexualitatea a fost criminalizată și stigmatizată puternic, deși statele erau oficial ateiste și antireligioase. Aceasta reflecta apărarea normelor tradiționale de masculinitate, familie heterosexuală și conformitate socială, nu influențe religioase.
Deși atitudinile sexuale datând din Grecia antică (secolele VIII–VI î. Hr. până în ultimele decade ale antichității, cca. 600 d. Hr.) au fost catalogate de intelectuali homofobie, termenul în sine este unul relativ nou, iar intoleranța față de homosexualitate și homosexuali a sporit în Evul Mediu, fiind catalizată în special de adepții islamismului și creștinismului.
Creat de psihologul american George Weinberg (n. 1935) la sfârșitul anilor '60, termenul "homofobie" este o combinație între homosexual și cuvântul fobie de origine greacă (φόβος, , însemnând "frică" sau "frică morbidă"). Weinberg este creditat ca prima persoană care a folosit termenul "homofobie", cu înțelesul de frică a bărbaților de a fi considerați homosexuali sau insuficient de masculini. Cuvântul a apărut pentru prima dată într-un articol din 23 mai 1969 pentru revista pornografică SCREW.
Conceptualizarea prejudecăților anti-LGBT ca o problemă socială demnă de atenția intelectualilor nu era nouă. Un articol din același an al revistei americane Time cataloga atitudinile negative față de homosexualitate drept "homofobie", inclusiv "o combinație de repulsie și teamă" pe care unii au numit-o "panică homosexuală". În 1971, Kenneth T. Smith a utilizat termenul ca pe un profil de personalitate pentru a descrie aversiunea psihologică față de homosexualitate. Weinberg a folosit de asemenea termenul cu această conotație în cartea sa "Society and the Healthy Homosexual", publicată în 1972, la un an după ce Asociația Americană de Psihiatrie a votat pentru eliminarea homosexualității din lista ei de boli psihice. Termenul lui Weinberg a devenit cu timpul un instrument important pentru activiștii gay și lesbiene, avocații pentru drepturile LGBT și aliații lor heterosexuali.
John C. Gonsiorek definea homofobia ca fiind "o viziune deformată și irațională asupra homosexualității sau homosexualilor". Din cauza atitudinilor ostile vizavi de homosexualitate, exprimate explicit și implicit în multe societăți, cei mai mulți indivizi simt cel puțin un disconfort general atunci când vine vorba de homosexualitate.
Ediția din 1992 a American Heritage Dictionary (AHD) definește homofobia ca o "aversiune față de homosexuali sau față de stilul lor de viață sau de cultura lor".
În DSM IV, manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, homofobia se încadrează la cod 302.9 (Tulburarea sexuală fără altă specificație), exemplele 1 ("Sentimente intense de inadecvare referitoare la funcționarea sexuală sau alte trăsături în legătură cu standardele autoimpuse de masculinitate sau feminitate") și 3 ("Detresă persistentă și intensă în legătură cu orientarea sexuală").
Cauzele homofobiei Alan K. Malyon a arătat că atitudinile negative față de homosexualitate sunt încorporate în propria imagine de sine a individului, cu consecințe ajungând până la "ură de sine și comportamente auto-distructive". Asociația Medicală Americană declara în 1994:
Măsurarea homofobiei la homosexuali (cu Nungesser Homosexuality Attitudes Inventory) a dus la concluzia că nivelurile mari de homofobie internalizată sunt puternic corelate cu tulburări psihologice, depresie, simptome somatice, stimă de sine scăzută, singurătate și neîncredere. S-au găsit de asemenea asociații cu suportul social scăzut și cu implicarea în comportamente sexuale riscante. Frable, Wortman și Joseph au arătat că importanța pe care persoanele gay o acordă stigmatizării sociale a propriului grup este asociată cu o stimă de sine mai scăzută.
Drept cauze ale homofobiei au fost propuse teoria conform căreia indivizii sunt homofobi pentru a se asigura că ei sunt normali și morali sau cea conform căreia homofobia este o formă de sexism, o reacție împotriva feminității la bărbați și a masculinității la femei.