Căianu Mare este un sat în comuna Căianu Mic din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România.
Căianu Mare este așezat în partea de vest a județului, pe Valea Ilișua, afluent al râului Someșul Mare, fiind situat la o distanță de 20,4 km (24 minute) de Beclean și 27,8 km (32 minute) față de Dej.
Populație Căianu Mare, a cunoscut de-a lungul timpului fluctuații ale populației, reflectând atât schimbările socio-economice, cât și migrația locuitorilor.
La începutul secolului XX, satul avea 764 de locuitori, majoritatea de etnie română, însoțiți de câțiva evrei, maghiari și germani. O parte dintre locuitori au ales, în acea perioadă, să emigreze în Statele Unite, o călătorie dificilă și costisitoare pentru un sătean al vremii.
Pe parcursul secolului XX, populația a scăzut treptat. În 1992, recensământul arăta 718 locuitori, iar în 2002 numărul a coborât la 626. La recensământul din 2011, satul avea 502 locuitori, iar în 2021/2022, conform datelor oficiale, populația a fost de 526 de locuitori.
După 1990, ca și în multe sate transilvănene, o parte însemnată a populației (în special tineri) a emigrat în Statele Unite ale Americii și în țări din Europa de Vest, ceea ce a dus la scăderea demografică sesizată la recensămintele din 2002 și 2011. An recensământPopulațieObservații1910764Majoritatea români; 10 maghiari, 11 germani1992718Scădere moderată față de începutul secolului XX2002626Continuă migrația în străinătate2011502Decline continuă, mai ales din cauza migrației2021/2022526Ușoară creștere, conform recensământului oficial
Istoric Căianu Mare este atestat documentar pentru prima oară în anul 1456 sub numele Naghkaion („Nagy-Kaján” în maghiară). Numele provine, cel mai probabil, din slavul kalen = „noroi, loc noroios”, la fel ca și denumirea satului învecinat Căianu Mic (Kis-Kaján – „Căianu Mic”).
Exploatările de sare din zonă sunt cunoscute încă din antichitate, iar în evul mediu sarea de la Căianu Mare era transportată spre Beclean și mai departehttp://www.cimec.ro/Arheologie/sarea/02-LiviuDraganescu.pdf Sarea gemă din extra- și intracarpaticul României.
Încă din 1456, regele Ladislau al V-lea al Ungariei confiscă atât Căianu Mare, cât și Căianu Mic de la Harinnay Farkas János pentru infidelitate și le donează fraților János și Miklós, fiii lui Harinnay Farkas Tamás. Ambele sate au făcut parte timp de secole din moșia familiei Harinnay Farkas și au aparținut de comitatul Solnocul Interior (mai târziu Szolnok-Doboka).right|250px|thumb|Căianu Mare pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73De-a lungul timpului, cele două sate au avut deseori aceeași traiectorie istorică și același proprietari: Báthory (1576–1596), Tahy, Haller, Kékedy, Bethlen, etc. În secolul al XVIII-lea și al XIX-lea apar și numeroși mici nobili români cu toponimic „Kiskajoni” sau „Kájáni” (Tóth, Bilcz, Vlad, Moldován, Țărmure, etc.), care vor forma nucleul intelectual și preoțesc al satului.
În Conscripția Czirákyana din 1819–1820, satul apare sub denumirea maghiară Nagy-Kaján, în comitatul Belső-Szolnok. Documentul consemnează locuitorii ca români/vlahi (oláhok) și include informații despre obligațiile urbariale, structura socială și gospodăriile contribuabile ale satului, fiind menționate categorii precum coloni, jeleri și sesii pustii.Magyar Nemzeti Levéltár / Arhivele Naționale ale Ungariei, Conscripția Czirákyana, 1819–1820, Belső-Szolnok megye, Nagy-Kaján, V. kötet.
Până la Tratatul de la Trianon (1920), Căianu Mare a aparținut districtului Beclean din comitatul Solnoc-Dăbâca (Regatul Ungariei). Între 1940–1944, în urma Dictatului de la Viena, a făcut parte din Ungaria din nou pentru o scurtă perioadă de 4 ani.
Familii vechi și reprezentative
Printre cele mai vechi și cunoscute familii din Căianu Mare se numără familia Țărmure, Retegan, Ciui și Vidican, care au dat de-a lungul timpului numeroși preoți (ortodocși și penticostali), învățători, intelectuali și emigranți de succes în Europa și SUA.
Activități specifice zonei Bostinăritul
Activități economice principale: Cultivarea pământului Creșterea animalelor Apicultura Producerea de faguri artificiali
Evenimente locale Zilele Căianului au loc în fiecare an în prima și a doua zi de Rusalii odată cu obiceiul popular de instruire a boului. „Înstruțatul boului”, este o datină pastoral-agrară, influențată de cultul solar, care simbolizează fecunditatea și fertilitatea. După slujba religioasă, animalul este “înstruțat” cu panglici multicolore și flori și purtat de flăcăi de-a lungul satului, până în vârful unui deal, însoțit de fete de măritat și călăreți îmbrăcați în costume populare. Localnicii vor arunca apă înspre alaiul de sărbătoare, pentru ca anul să fie bogat în recolte. Boul va fi lăsat, apoi, să coboare singur la vale, iar tradiția spune că fata care va reuși să pună prima mâna pe coarnele boului va fi cea dintâi care se va mărita în acest an.
Biserici
Biserica Penticostală „Betleem” Printre primii credincioși penticostali din sat sunt: Ioan Vlad, Măriuța Deuș și Saveta Țărmure. Unii dintre ei veneau din mișcarea Oastea Domnului, ca de exemplu Ioan Hiticaș (cunoscut sub porecla Ionu Flori după mama sa Floarea) căsătorit cu Maria Retegan.
În 1952, în ciuda ostilității, comunitatea penticostală a primit autorizația de funcționare devenind astfel o biserică legală dar supravegheată de către Securitatea.
Săteanul Simion Țărmure, se convertește de la ortodoxism la penticostalism și devine în scurt timp pastorul bisericii pentru o perioadă de aproximativ 40 de ani.
În perioada 1960-90 mulți săteni plecau în zona Banatului mai cu seama în orașul Sânicolau Mare pentru un trai mai bun. Sătenii plecați au construit o biserică penticostală acolo pentru a se putea închina. Ioan Țărmure, fiul pastorului Simion Țărmure, a fost pastorul acestei biserici pana a emigrat în SUA.
În 1999, au început lucrările pentru construirea unei biserici în sat iar în anul 2004 a fost inaugurată biserica penticostală cu numele Betleem.
Din comunitatea penticostală din Căianu Mare au provenit numeroși pastori care slujesc în biserici din alte orașe și chiar din alte țări. Printre aceștia se numără și pastorul Matei Tărmure, slujitor al Bisericii Penticostale Române din Paris și vicepreședinte al Bisericilor Penticostale Române din nord-vestul Europei.
Parohia ortodoxă română Căianu Mare Ȋnainte de anul 1948 parohia a fost Greco-Catolică. După revenirea la Ortodoxie, Parohia a fost slujită de următorii preoți: P.C. Părinte Gheorghe Retegan (1949-1978) și P.C. Părinte Salustiu Petri (1978-7.12.2011).
Biserica este sfințită la 26 septembrie 1976 de catre Prea Sfințitul Episcop Teofil Herineanul, Preot Paroh fiind P.C. Părinte Gheorghe Retegan și este resfințită ȋn anul 2006 la 24 septembrie de către Prea Sfințitul Episcop Irineu Bistrițeanul, Preot Paroh fiind P.C. Părinte Salustiu Petri.
Biserica este construită din cărămidă, se desfăsoară pe lungime, planul este tip sală, având un naos spațios, despărțit de pronos prin 2 coloane cu bolte semicircular ce susțin corul (balconul). Altarul prezintă absidă semicircular, este despărțir de naos prin iconostas și solee și are adăugate 2 ȋncăperi, ȋn stânga Proscomidiarul și ȋn dreapta Veșmântarul.
Există un foarte mare număr de preoți care iși au originea ȋn Căianu Mare.
Comunitatea evreiască din Căianu Mare La recensământul din 1910, din cei 764 de săteni 21 s-au declarat evrei. În timpul celui de al doilea război mondial au fost deportați sau au fugit pentru a își salva viața. Astăzi nu mai sunt evrei în Căianu.
Monumente Există un monument, deosebit ca expresie artistic, dedicat eroilor căzuți in primul și al doilea război mondial.
Eroii din Căianu Mare căzuți pe câmpul de luptă Primul Război Mondial:
Ciui George, Cius Pantelimon, Hiticas Pahon, Hiticas Vasile, Măluțan George, Rețegan Ion, Rețegan Irimie, Rețegan Maftei, Rețegan Teodor, Rețegan Maftei, Țărmure Alexandru, Țărmure Dumitru, Țărmure Gavrilă, Țărmure Gavrilă, Țărmure Ionaș, Țărmure Macidon, Țărmure Maftei, Țărmure Neculae, Țărmure Vasile și Vlad Vasile.
Al Doilea Război Mondial:
Bălăjan Ion, Ciui Ion, Ciui Grigore, Ciui Valera, Cimpean Maftei, Hiticas Grigore, Hiticas Liviut, Lazăr Ion, Măluțan Georgică, Mureșan Alexandru, Rețegan Aurel, Rețegan Dumitru, Țărmure George, Țărmure Ion, Țărmure Iulian, Țărmure Macidon, Țărmure Pavel și Țărmure Valentin.
Clima Satul este într-o zonă climatică hemiboreală. Temperatura medie este de 8 °C. Cea mai caldă lună este iulie, la 21 °C, iar cea mai rece ianuarie, la -7 °C.
Precipitațiile medii sunt de 1.099 milimetri pe an. Cea mai ploioasă lună este luna mai, cu 148 de milimetri de ploaie, iar cea mai ploioasă noiembrie, cu 60 de milimetri.
Note
Căianu Mare, Căianu Mic