Secolele XII-VIII î.en. sunt pentru istoria Greciei Antice o epocǎ greu de definit datoritǎ surselor precare și a contrastului cu epoca micenianǎ, dar și cu epoca clasicǎ de înflorire a civilizației grecești. Această perioadă mai este denumitǎ "Epoca homerică" deoarece singurele informații despre această perioadă proveneau din cele două epopei homerice,Iliada și Odiseea. Perioada dispariției centrelor palațiale și întreruperea marilor rute de schimb mediteranean a fost comparată de istorici cu Evul Mediu european. Epoca se remarcǎ prin prăbușirea demograficǎ, afectând cam 70% din totalul populației.Snodgrass 1971:360-68. Din punctul de vedere al periodizării arheologice, epoca homerică aparține primei vârste a fierului, cu perioadele submiceniană, protogeometrică și geometrică. Odată cu prăbușirea centrelor palațiale , nu mai erau clǎdite monumente din piatră , pictura murală a încetat sǎ mai fie practicatǎ , scrisul de tip "Linear B" a încetat sǎ mai fie utilizat , legăturile comerciale vitale s-au pierdut , și diferite orașe și sate au fost abandonate . Sistemele de redistribuire, instituțiile, regii , oficialii și armatele organizate au dispărut. Cele mai multe informații despre perioada respectivǎ provin din site-uri funerare și bunurile cuprinse în acestea . Cele mai vechi surse literare grecești , ca epopeile homerice și operele lui Hesiod descriu parțial viața în secolele IX-VII î.en.

Declinul Micenienilor Din 1200 î.en., centrele palațiale ale micenienilor sunt abandonate sau distruse, și din 1050 î.en., elementele culturii miceniene dispar. Multe explicații istorice atribuie declinul micenienilor și colapsul epocii bronzului schimbărilor climatice și catastrofelor naturale combinate cu invaziile dorienilor și "Popoarelor Mǎrii"Sandars (1978). care utilizau unelte din fier. Revoltele din estul bazinului mediteranean și încercările de a răsturna regatele existente au fost făcute ca urmare a instabilității economice și politice de către populațiile care erau afectate de foamete și de greutăți. Imperiul Hitit și Egiptul au fost invadate și cucerite de "Popoarele Mării" ale căror origini obscure provin din Marea Neagră, Marea Egee și regiunile Anatoliei.Edgerton and Wilson (1936), pl 46, p. 53; and J. Wilson, " Egyptian Historical Texts" in Pritchard, Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament (3rd ed., 1969).}}

În 1100 î.en., are loc invazia doricǎ. Dorienii, veniți din Europa Centralǎ, ar fi adus fierul în Grecia, pe care îl extrǎgeau din minele munților Epirului și Macedoniei, făurindu-și arme împotriva cărora armele de bronz ale aheilor sau micenienilor nu le puteau face față. Și-au construit cetatea Corint, de unde dominau istmul și au supus treptat întreaga Grecie, mai puțin Attica unde ionienii au putut să-i respingă.

Așezările

Predominarea stilului de viață pastorală, cu limitarea drasticǎ a creațiilor de mari dimensiuni și durabile și o modificare radicală a practicilor funerare, ale căror urme materiale sunt greu identificabile, ar putea explica frecvența foarte redusă a descoperirilor. Centrele dorienilor se limitează la câteva insule dintr-un pustiu odinioară prosper și înfloritor: Nichoria, Argos, Asine și Tirint, în Peloponez, Lefkandi în Eubeea, Atena, centre în care tehnicile de bazǎ ale agriculturii, olăritului și prelucrării metalului nu au dispărut, dar produsele lor erau mai puține și simplificate. La LekcandiLefkandi excavation reports: bibliography<ref>Edward Bispham, Thomas Harrisom, Brian A. Sparkes, Ancient Greece and Rome, page 89, The Edinburgh Companion, Ed 2006.</ref> s-a descoperit un mormânt deosebit de bogat din secolul al XI-lea î.en., o construcție abisalǎ, înconjuratǎ de coloane de lemn și acoperitǎ de tumulus de mari dimensiuni, care adǎpostea resturi incinerate ale unui cuplu princiar, pentru care s-au sacrificat patru cai (calul era un bun prestigios). Herodot desemna casele nobile ale epocii arhaice ca 'tetrippotrophoi', cei care creșteau patru cai. Detaliile funerare amintesc de ritualul descris de Homer pentru incinerǎrile eroilor cu mari construcții tumulare.M. R. Popham, P. G. Calligas, and L. H. Sackett, (eds.), Lefkandi II: the Protogeometric Building at Toumba, Part 2. The Excavation, Architecture and Finds, BSA Suppl. vol. 23, Oxford 1993.

În Cipru, descoperirile arheologice se înscriu între dovezile unei civilizații complexe. Mormintele cu camere funerare de tip micenian continuau sǎ fie utilizate, implicând aspectul continuității de stil și de structură socialǎ. Înmormântările cu care de lupta delimitează extrem de sugestiv fenomenele de continuitate-carul fiind un obiect micenian, dar și de discontinuitate, în multe principate miceniene, carul era proprietatea regalǎ a lui wa-na-ka și nu însoțea ca bun personal de prestigiu pe războinicii regali dincolo de moarte. În epoca întunecatǎ, obiectul apare ca proprietate individualǎ și un semn al unui statut personal și auto-determinat de autoritate și rang.

În unele site-uri arheologice s-au găsit urme de ceramică grecească, atestând o colonie grecească euboeeanǎ stabilită la Al Mina pe coasta siriană , și o rețea greacă de schimb comercial din Marea Egee revitalizată din secolul al X-lea, datorită urmelor de ceramicǎ găsite în Creta și Samos , în largul coastei Asiei Mici.R.W.V. Catling, "Exports of Attic protogeometric pottery and their identification by non-analytical means", Annual of the British School at Athens 93 (1998:365-78), noted in Robin Lane Fox, Travelling Heroes in the Epic Age of Homer, 2008:48; Fox provides the cultural background to his study of Euboean cultural contacts in the Mediterranean in the 8th century.

Cipru a fost locuit de un popor mixt din " pelasgi " și fenicieni , formându-se primele așezări grecești . Olarii din Cipru au inițiat stilul cel mai elegant: " cypro - fenician" în pictura pe ceramică din secolele X-IX î.en. , care constau în vasele mici și ulcioare pictate , care conțineau ulei parfumat.N. Schreiber, The Cypro-Phoenician Pottery of the iron Age, 2003 Obiecte de ceramicǎ din Eubeea au fost exportate la scară largă și găsite în site-urile arheologice din Levant și lângǎ Tyr , ce datau din secolele XI-X î.en. S-au gǎsit metale cipriote exportate în Creta.V. Karageorghis, Early Cyprus, 2002.

Metalurgia

Epoca este autoarea și a unor inovații tehnice decisive în difuziunea metalurgiei fierului. Obiectele de fier erau de multă vreme cunoscute în bazinul mediteranean, dar procedeul de reducere a minereului fusese, până spre sfârșitul mileniului I î.en., un secret al meșteșugarilor hitiți. Prăbușirea imperiului Hitit duce la răspândirea treptatǎ a noii tehnologii, care apare în lumea greacă a secolului XI î.en., când brusc, devine preponderentǎ pe coasta de est-Argolidă, Eubeea și Attica, în vreme ce în vestul Peloponesului, nu apare decât spre sfârșitul secolului X î.en.

Rezultatul lipsei bronzului și aramei, metalurgia fierului nu era un progres absolut, fierul fiind mai greu de prelucrat decât bronzul, și primele serii de obiecte erau de o calitate îndoielnicǎ. Superioritatea acestui material ținea totuși de două elemente: zǎcǎmintele frecvente, ceea ce îl făcea mai ieftin, și duritatea sensibil mai mare a produselor, ceea ce face ca utilitatea și eficacitatea lor sǎ fie superioară. Pe termen lung, multiplicarea centrelor de prelucrare ale acestui metal duce la un grad sporit de difuziune a tehnicilor și mai ales la pătrunderea utilajului de fier în economia cotidianǎ a gospodăriilor rurale. Spre deosebire de bronz, rezervat armelor și obiectelor prestigioase, fierul era comun, accesibil și producător de efecte în viața de zi cu zi.

Într-o lume în care structurile rigide ale sistemului palatial dispăruseră, aceste inovații tehnice au avut efecte multiple. Dacǎ accentuarea temporarǎ a componentei pastorale în economia agricolǎ asigura posibilități mai rapide și mai lesnicioase de acumulare de bunuri autonome și permiteau diferențieri structurale față de comunitățile epocii bronzului, răspândirea fierului asigura și gospodăriilor de nivel mediu o independență economică și o soliditate care modifica raporturile între diferitele componente ale societății.

Societatea

O gospodărie cu câteva ajutoare ocazionale sau permanente, își putea dobândi și subzistența, și un surplus necesar pentru procurarea uneltelor și a altor bunuri. Instrumentele din fier vor îngădui o nouǎ structurare a economiei agrare, dinspre creșterea animalelor spre lucrarea pământului, dar și o nouă orientare dinspre obștile teritoriale ale epocii miceniene spre gospodăriile individuale. Asigurând autonomia economicǎ a gospodǎriilor de nivel mediu, generalizarea obiectelor de fier accentueazǎ tendința de pulverizare pe care destructurarea lumii palațiale o instaurase. Pe un plan convergent, accesibilitatea și frecvența mai mare a obiectelor de fier a diminuat distanța ireductibilǎ între posesorii de arme (rǎzboinici privilegiați aparținând cândva unei lumi intangibile) și comunitǎțile de țǎrani (a cǎror dependențǎ de aristocrația locală devenea tot mai abstractǎ)."The most striking feature of the Dark Ages is its regionalism, its material diversity" (James Whitley, "Social Diversity in Dark Age Greece", The Annual of the British School at Athens 86 [1991:341–365]) p. 342, 344ff.

Lumea homerică se baza pe o economie naturală. Celula economică de bază se numea oikos. Principala bogăție o constituiau vitele. Ulise avea 72 de turme de vite cu 7-8 mii de capete. Se practica și agricultura, cultivându-se mai ales orzul și grâul, dar și pomicultura și grădinăritul. Meșteșugarii (demiurgii) erau în număr mult mai mic în comparație cu epoca miceniană. Totuși ei se bucurau de un anumit prestigiu în societate. Erau făurari, olari, pielari, dulgheri etc. Producția meșteșugărească era limitată la necesitățile comunității, căci Grecia homerică, spre deosebire de cea miceniană, nu avea decât legături comerciale sporadice cu alte teritorii.

Societatea homerică era împărțită în oameni liberi și sclavi, aceștia din urmă fiind încă foarte puțini, sclavia homerică având un caracter casnic pronunțat, așa cum arată și denumirea dedmoes pentru sclavi. Oamenii liberi se deosebeau după avere. În frunte era aristocrația gentilică care își baza poziția superioară pe faptul că dețineau mai multe turme de vite și suprafețe de teren mai mari. Cea mai mare parte a populației libere era formată din oameni simpli, crescători de vite, agricultori și meseriași. Sistemul economic, social și politic homeric va decade treptat odată cu secolul al VIII-lea î.en., când apar și se dezvoltă elemente care vor caracteriza lumea greacă în epoca arhaică.

Epoca homerică este un exemplu clasic de regres în istorie,O.T.P.K. Dickinson: The Aegean from Bronze Age to Iron Age: continuity and change between the twelfth and eighth centuries B.C. (2006) deoarece lumea greacă se va întoarce, timp de câteva secole, la rânduielile gentilice, dominate de relațiile bazate pe înrudire, pe dispariția statului care lasă loc organizării pe ginți, fratrii și triburi. Eliminarea societǎții rǎzboinice din epoca micenianǎ a lǎsat loc unei prularitǎți de mici centre izolate unul față de celălalt și dominate de o aristocrație fluidă. Destinul cuvântului micenian pasireu, cândva desemnând un mic funcționar local al prinților micenieni, și ajungând sǎ denote cǎpetenia militarǎ localǎ, basileus exprima limpede pulverizarea puterii. Epoca este domnatǎ de o puzderie de personaje rǎzboinice în jurul cǎrora se dezvoltǎ și se desfac structuri fragile de putere. În fruntea tribului se afla filobasileul , în fruntea fratriei basileutatos, iar în fruntea ginții basileuteros. Triburile și fratriile aveau un caracter militar pronunțat. Raporturile gentilice erau reglementate de dreptul gentilic,themis, iar raporturile intergentilice de dike.