Gura Văii (până în 1965 Netotu, în ) este un sat în comuna Recea din județul Brașov, Țara Făgărașului, Transilvania, România. Este situat pe pârâul, afluent al Oltului, care și-a păstrat numele: Netot.
Istorie Satul este menționat pentru prima dată în documentul emis la 16 iunie 1556 la cetatea Făgărașului, cu ocazia unei confirmări de moșii boierești făcută de către Ana de Nadasd, văduva lui Ștefan Mailat, împreună cu boierii jurați din Țara Făgărașului.Motoc, Violeta, Gura Văii - satul cu viteji, Editura Agaton, Făgăraș, 2007, ISBN 978-973-88329-0-9, p. 31 Este menționat și într-un document mai vechi (din 28 iunie 1552) al Arhivei capitulare de Alba Iulia (păstrate în Biblioteca Batthyaneum), în care, alături de alți boieri jurați, apare boierul Bukur de Netot (Netotul-i Bukur). În anul 1733, când episcopul român unit cu Roma (greco-catolic) Inocențiu Micu-Klein a decis organizarea unei conscripțiuniRecensământ în Ardeal, satul Netotu număra 62 de familii, altfel spus, în sat trăiau circa 310 persoane. În localitatea Netotu, în anul 1733, erau recenzați doi preoți uniți (greco-catolici): Dumitru și Bukur, ale căror nume de familie nu le cunoaștem. Din registrul aceleiași conscripțiuni, afăm că în sat funcționa o biserică greco-catolicăAugustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751). Numele localității Nethot, ca și al unuia dintre preoți, Bukur (=Bucur) erau redate în ortografie maghiară, întrucât rezultatele recensământului erau destinate unei comisii formate din neromâni, și în majoritate maghiari. În 1765, satul a fost parțial militarizat și a făcut parte din Compania a IX-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat până în 1851, când a fost desființat.
Personalități familia Lylabul (Liabul/Lyabul/Lyabal) de Netót; v. Listă de familii nobile românești din Regatul Ungariei și Principatul Transilvaniei Ioan Gavrilă Ogoranu (1923-2006), legionar, conducătorul unui grup de luptători anticomuniști activi în Munții Făgărașului (1949-1956). Născut ori la Netotu, ori la Iași, ambele din Țara Făgărașului.
Note
Surse bibliografice Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), Tipografia Seminariului archidiecesan gr.-cat., Blaș, 1900. Motoc, Violeta, Gura Văii - satul cu viteji, Editura Agaton, Făgăraș, 2007, ISBN 978-973-88329-0-9
Bibliografie recomandată Motoc, Violeta, Gura Văii - satul cu viteji, Editura Agaton, Făgăraș, 2007, ISBN 978-973-88329-0-9
Legături externe Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, Anuarul „Socec” al României Mari, 1924-1926.
Imagini
Legături externe
Gura Văii, Recea Gura Văii, Recea