Alexandru Papadopol () este un actor român de teatru și film.
Biografie S-a născut la 5 aprilie 1975 în orașul Râmnicu Vâlcea într-o familie de origine româno-elenă (unul din bunicii săi era grec), dar, potrivit propriei mărturisiri, nu face parte din comunitatea elenă și nu cunoaște limba greacă. A locuit o vreme la Câmpulung și Slatina, după care s-a mutat la București, unde a urmat cursurile Colegiului Național „Ion Neculce”, pe care le-a absolvit în 1993. A studiat intensiv limbile străine în timpul liceului, fiind un foarte bun vorbitor de limba germană.
A absolvit Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane în 1998 și urmat apoi studii la secția de Actorie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (UNATC), pe care le-a absolvit-o în 2002, avându-l ca profesor pe Dem Rădulescu. Catedra de Teatrologie i-a acordat Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină pentru rolurile Tatăl din Pe jos de Sławomir Mrożek și Victor Puhov din Audiția de Aleksandr Galin la Gala Absolvenților UNATC din 2002.
A înființat în anul 2010, împreună cu Dragoș Bucur și Dorian Boguță, școala privată de actorie Actoriedefilm.ro, care a realizat două lungmetraje (Love Building și Alt Love Building). Face parte, începând din 2014, din trupa Teatrului Odeon din București.
De-a lungul carierei sale de două decenii, a avut rolul importante în cinema, televiziune și teatru. A jucat în mai multe seriale de televiziune: Căsătorie de probă (2003), Numai iubirea (2004), Păcatele Evei (2005), Daria, iubirea mea (2006), Lacrimi de iubire (2006), Războiul sexelor (2007), Regina (2008–2009), Aniela (2009–2010), Iubire și onoare (2010–2011), Pariu cu viața (2011–2012) etc., precum și în filme de cinema precum Marfa și banii (2001), Occident (2002), Raport despre starea națiunii (2004), Amintiri din Epoca de Aur 2: Dragoste în timpul liber (2009), Love Building (2013), Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013), Alt Love Building (2014), Acasă la tata (2015), Două lozuri (2016), Toni Erdmann (2016), 6,9 pe scara Richter (2016), Povestea unui pierde-vară (2018) și Arest (2019).
A participat de două ori consecutiv, în timpul facultății, la secțiunea Quinzane des Realizateurs din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes și a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Salonic din 2001 pentru rolul din filmul Marfa și banii (regia Cristi Puiu) și premiul pentru cel mai bun actor acordat de Uniunea Cineaștilor din România în 2002, pentru rolul Luci din filmul OccidentUniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor: 2000-2005, Editura și Tipografia Intact, București, 2005, p. 12. (ex-aequo cu Dragoș Bucur pentru rolul din filmul Furia).
Viața personală Alexandru Papadopol a fost căsătorit cu actrița Ioana Ginghină până la divorțul din 2019. Cuplul are o fetiță, Ruxandra.
Activitatea teatrală Teatrul Odeon An Titlu Rol Note 2013 Liniște! Sărut. Acțiune! Cocaină, director de imagine o adaptare de Peter Kerek după filmul Living in Oblivion al lui Tom Dicillo, regia Peter Kerek 2013 Titanic Vals de Tudor Mușatescu Stamatescu regia Alexandru Dabija 2014 Viză de clown de Saviana Stănescu Bob regia Alexandru Mihail 2015 Trei generații de Lucia Demetrius Ilie regia Dinu Cernescu 2016 Soldatul de ciocolată de George Bernard Shaw Bluntschli regia Andrei Șerban 2016 Svejk după Jaroslav Hašek Lukas / Kotatko / Un bețiv regia Alexandru Dabija 2018 Fugarii după A.P. Cehov Pekarski regia Alexandru Dabija 2019 Persona de Ingmar Bergman Domnul Vogler regia Radu Nica 2019 Delirium de Enda Walsh, după Frații Karamazov de F.M. Dostoievski Ivan regia Vlad Massaci 2020 Kilometrul zero de Saviana Stănescu Radu regia Andrei Măjeri 2023 Neliniște de Ivan Vîrîpaev Steve Racoon regia Bobi Pricop
Alte colaborări An Titlu Rol Loc Note 2001 Noaptea asasinilor de José Triana Lalo Studioul Casandra regia Alexandru Berceanu 2002 Audiția de Aleksandr Galin Victor Puhov Studioul Casandra regia George Ivașcu 2002 Pe jos de Sławomir Mrożek Tatăl Studioul Casandra regia George Ivașcu 2002 Curcanul de Sławomir Mrożek Regizorul Studioul Casandra regia George Ivașcu 2012 Autobahn de Neil Labute El Teatrul de Comedie din București regia Mihai Brătilă 2016 O spovedanie de Dan Chișu Preotul regia Emanuel Pârvu 2020 Și timpul s-a oprit în loc de Donald Margulies James Teatrul de Artă regia Bogdan Budeș 2021 Libretto Solitudine de Matei Lucaci-Grünberg Actorul Teatrul Infinit regia Matei Lucaci-Grünberg 2021 Libretto Impostura de Matei Lucaci-Grünberg Carlos Ribagorda Teatrul Infinit regia Matei Lucaci-Grünberg 2022 Masacrul de Yasmina Reza Alexandru unteatru regia Mihai Brătilă 2022 Funia de Alfred Hitchcock Nae Rădulescu Teatrul Infinit regia Matei Lucaci-Grünberg 2022 Conspiraționiștii - Doi motani de Iulian Postelnicu Laurențiu regia Iulian Postelnicu 2023 Am făcut ce s-a putut de Sever Bârzan și Matei Lucaci-Grünberg Tiberiu Truță Teatrul Dramaturgilor Români regia Matei Lucaci-Grünberg
Filmografie
Filme de cinema Actor An Titlu Rol Note 2001 Marfa și banii Ovidiu regia Cristi Puiu 2002 Occident Luci regia Cristian Mungiu 2004 Raport despre starea națiunii Interpretul regia Ioan Cărmăzan 2005 Legenda curcanului zburător Paznicul de la Armată scurtmetraj, regia Cristian Mungiu 2006 Offset Invitat regia Didi Danquart 2007 Iubire de soră Cristi regia Bogdan Danelopol 2009 Amintiri din Epoca de Aur 2: Dragoste în timpul liber Punkistul regia Cristian Mungiu 2010 Dealuri ca elefanți albi scurtmetraj, regia Constantin Popescu 2013 Love Building Cristian Lazurean regia Iulia Rugină 2013 Când se lasă seara peste București sau Metabolism Laur regia Corneliu Porumboiu 2014 Alt Love Building Cristian Lazureanu regia Iulia Rugină 2014 Monica se întoarce scurtmetraj, regia Paul Negoescu 2014 Kazimir Radu scurtmetraj, regia Dorian Boguță 2015 Acasă la tata Robert regia Andrei Cohn București NonStop Gelu regia Dan Chișu 2016 Două lozuri Pompiliu Borș regia Paul Negoescu 2016 Toni Erdmann Dascalu regia Maren Ade 2016 6,9 pe scara Richter Relu regia Nae Caranfil 2018 Povestea unui pierde-vară Petru regia Paul Negoescu 2019 Arest Dinu regia Andrei Cohn 2021 Balaur Părintele Dragoș Ivanovici regia Octav Chelaru 2023 Încă două lozuri Pompiliu Borș regia Paul Negoescu 2023 Libertate Petrache T. regia Tudor Giurgiu
Filme de televiziune An Titlu Rol Note 2003 Căsătorie de probă Alexandru serial TV 2004 Călătorie de vis Radu film TV, regia Valentin Hotea 2004 Numai iubirea Dan Bratu serial TV, regia Iura Luncașu 2005 Păcatele Evei Robert Nicolau/Mihnea Nicolau serial TV, regia Adrian Batista 2006 Daria, iubirea mea Andi Nichita serial TV, regia Alex Fotea 2006 E dreptul meu! Vlad film TV, regia Corina Radu 2006 Lacrimi de iubire Gabriel serial TV, regia Iura Luncașu 2007 Războiul sexelor Alex serial TV, regia Peter Kerek 2008–2009 Regina Dinu Rotaru serial TV, regia Iura Luncașu 2009–2010 Aniela Aleco Calofresco serial TV, regia Iura Luncașu 2010–2011 Iubire și onoare Claudiu Nicolescu serial TV, regia Alex Fotea 2011–2012 Pariu cu viața Bobby Iordache serial TV, regia Iura Luncașu 2013 Îngeri pierduți Emil Voican serial TV, regia Laurențiu Maronese 2020 Bani negri Doru serial HBO Europe TV, 6 episoade, regia Daniel Sandu 2024 Brigada Nimic Petrică serial TV
Scenarist An Titlu Regizor Note 2014 Cuscrii Radu Potcoavă coscenarist, împreună cu Iulian Postelnicu
Producător An Titlu Regizor Note 2012 Sink Iulia Rugină mediumetraj, producător 2013 Love Building Iulia Rugină producător 2014 Să mori de dragoste rănită Iulia Rugină scurtmetraj, producător 2016 Două lozuri Paul Negoescu coproducător
Note
Legături externe
Alexandru Papadopol pe cinemagia
Categorie:Nașteri în 1975 Categorie:Nașteri pe 5 aprilie Categorie:Actori de teatru români Categorie:Actori de film români Categorie:Oameni din Râmnicu Vâlcea Categorie:Români de origine greacă