300px|thumb|O hartă care arată statele unitare din lume (în albastru). 300px|thumb|Organizarea teritorială a statelor europene|lang=ro
Statul unitar este o formă de stat în care există o singură putere constituțională competentă să stabilească reguli aplicabile pe întregul teritoriu, activitatea de guvernare difuzându-se de la centru pe cale ierarhică, o singură putere politică la nivel central și local, un singur rând de organe centrale (parlament, guvern, președinte etc.), o singură ordine juridică întemeiată pe o constituție unică, iar populația are o singură cetățenie.
Conceptul de stat unitar se delimitează de cel de stat federal, unde coexistă mai multe centre de putere, statul fiind divizat la nivelul organizării politice și la nivelul ordinii juridice. Oniga Tudor. Drept constituțional și instituții publice. Note de curs. Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir". Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, Catedra de Drept Public. Majoritatea țărilor din lume sunt state unitare.
Listă de state unitare Republici
Afghanistan Albania Algeria Angola Armenia Azerbaidjan Bangladesh Belarus Benin Bolivia Botswana Bulgaria Burkina Faso Burundi Camerun Capul Verde Republica Centrafricană Ciad Chile Republica Populară Chineză Columbia Republica Congo Costa Rica Croația Cuba Cipru Republica Cehă Djibouti Dominica Republica Dominicană Republica Democrată Congo Timorul de Est Ecuador Egipt El Salvador Guineea Ecuatorială Eritreea Estonia Fiji Finlanda Franța Gabon Gambia Georgia Ghana Grecia Guatemala Guinea Guinea-Bissau Guyana Haiti Honduras Ungaria Islanda Indonezia Iran Irlanda Israel Italia Coasta de Fildeș Kazahstan Kenya Kiribati Kirgizstan Laos Letonia Liban Lesotho Liberia Libia Lituania Macedonia Madagascar Malawi Maldive Mali Malta Insulele Marshall Mauritania Mauritius Republica Moldova Mongolia Muntenegru Mozambic Birmania Namibia Nauru Nicaragua Niger Coreea de Nord Palau Panama Paraguay Peru Filipine Polonia Portugalia România Rwanda Samoa San Marino São Tomé și Príncipe Senegal Serbia Seychelles Sierra Leone Singapore Slovacia Slovenia Coreea de Sud Sri Lanka Surinam Siria Taiwan (Republica China) Tadjikistan Tanzania Togo Trinidad și Tobago Tunisia Turcia Turkmenistan Uganda Ucraina Uruguay Uzbekistan Vanuatu Vietnam Yemen Zambia Zimbabwe
Monarhii
Andorra Antigua și Barbuda Aruba Barbados Belize Bhutan Brunei Cambodgia Curaçao Danemarca Grenada Jamaica Japonia Iordania Kuweit Liechtenstein Luxemburg Monaco Maroc Olanda Noua Zeelandă Norvegia Oman Papua Noua Guinee Qatar Saint Lucia Sfântul Vicențiu și Grenadine Arabia Saudită Sint Maarten Insulele Solomon Spania Swaziland Suedia Thailanda Tonga Tuvalu Regatul Unit Vatican
Note
Legături externe Open University – The UK model of devolution Open University – Devolution in Scotland
Categorie:Forme de guvernământ Categorie:Geografie politică Categorie:Tipuri de state Categorie:Termeni juridici Categorie:Drept constituțional