De fapt sunt două Busturi prof. dr. Victor Babeș amplasate în București.
Victor Babeș (4 iulie 1854, Viena - 19 octombrie 1926, București) a fost un bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Romane din 1893. Activitatea științifică a lui Victor Babeș a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică și seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris și ofițer al Legiunii de Onoare din Franța.
Unul dintre busturi este opera sculptorului român Cornel Medrea (1888 - 1964). Bustul este așezat pe un soclu placat cu piatră pe care este fixată o plăcuță cu următoarea inscripție:
PROFESOR DR. VICTOR BABEȘ Lucrarea este înscrisă în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 2306, .
Monumentul se află în curtea Institutului Cantacuzino situat pe Splaiul Independenței nr. 103, sector 5.
thumb|290px|Bustul prof. dr. Victor Babeş din curtea Universităţii de Medicină şi Farmacie
Celălalt bust este opera sculptorului Max Kremser, este realizat din piatră de Câmpulung și așezat pe un soclu de beton placat cu marmurăDan Berindei, Sebastian Bonifaciu - „București, ghid turistic”, 1980. La baza bustului se află următoarea inscripție:
V. BABEȘ Acest bust nu este înscris în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București.
Monumentul este amplasat în curtea Universității de Medicină și Farmacie de pe Bulevardul Eroii Sanitari nr. 8, sector 5.
Note
Vezi și Victor Babeș
Categorie:Statui din București Categorie:Monumente istorice de for public din București