Râsul eurasiaticUniversitatea din București - Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact: sau euroasiatic (Lynx lynx) este una dintre cele patru specii extante din genul de felide sălbatice de mărime medie Lynx. Este răspândit la scară largă din Europa de Nord, Centrală și de Est până în Asia Centrală și Siberia, Platoul Tibet și Munții Himalaya. Populează păduri temperate și boreale până la altitudinea de 5.500 m. În ciuda răspândirii sale vaste, este amenințat de pierderea și habitatului, braconaj și raritatea prăzilor.
Taxonomie Felis lynx era denumirea științifică folosită în anul 1758 de către Carl Linnaeus în lucrarea sa Systema Naturae. În secolul al XIX-lea și al XX-lea, au fost propuse următoarele subspecii ale râsului eurasiatic:
Subspecie Răspândire ImagineL. l. lynx Fennoscandia, statele baltice, Polonia, Belarus, Rusia europeană, Munții Ural, Siberia de Vest și la est de Râul Enisei.Râs al Asiei Centrale (L. l. isabellinus) Asia vestic-Centrală până în nordul Asiei de Sud: Afganistan, Bhutan, China (Tibet), India (Jammu și Cașmir, Ladakh), Kazahstan, Kârgâzstan, Mongolia, Nepal, Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan.L. l. dinniki Caucazul, Iran, Turcia și Rusia europeană.faracadruL. l. wrangeli Orientul Îndepărtat Rus, Peninsula Kamceatka, Munții Stanovoi și la est de Râul Enisei.Râs balcanic (L. l. balcanicus) Estul Serbiei și vestul Macedoniei de Nord, cu populații mai mici în Muntenegru și Albania.L. l. carpathicus Bazinul Carpatic din România, Slovacia, Slovenia, Croația, Ungaria, Ucraina și Bulgaria.
Au fost propuși ca subspecii și următorii taxoni, dar aceștia nu sunt considerați a fi taxoni : L. l. wardi L. l. kozlovi L. l. stroganovi L. l. sardiniae
Caracteristici Râsul eurasiatic are o blană roșcată sau brună, relativ scurtă, ce este marcată cu puncte negre; numărul și modelul lor variază foarte mult. Părțile inferioare și porțiunea gâtului sunt albicioase. Blana este de culoare mai deschisă și cu pete mai numeroase la animalele ce trăiesc la capătul sudic al arealului. Iarna este mai deasă și variază de la argintiu-cenușiu la cenușiu brun. Unele animale au dungi brune închis pe frunte și spate. Are picioare puternice, relativ lungi, cu labe palmate mari și cu blană adaptate la deplasarea pe zăpadă. Are de asemenea o coadă scurtă cu vârful complet negru asemănătoare cu un ciot, ciufuri negre de păr pe urechi și o „freză” lungă de culoare cenușie și albă.
Este cea mai mare dintre cele patru specii de râși, lungimea corpului (fără coadă) variind la 76–106 cm la masculi și la 73–99 cm la femele, iar înălțimea până la greabăn este de 55–75 cm. Lungimea cozii este de 11–24,5 cm, ceea ce înseamnă că lungimea totală poate fi maxim 130 cm la cei mai mari masculi. Greutatea ambelor sexe în Rusia variază fiecare la 12–32 kg, dar mai mult de 30 kg se ating foarte rar și înregistrarea lor este posibil să fie exagerată. Un râs eurasiatic din Munții Altai cântărea 35 kg. Cei ce populează Fennoscandia și zonele dinspre vest sunt considerabil mai mici, greutatea unui râs de acolo fiind de numai 7–26 kg, dar indivizi din Munții Carpați pot întrece în mărime indivizi din Munții Altai.
Răspândire și habitat
Râsul eurasiatic populează ținuturi accidentate ce oferă o mulțime de ascunzători și oportunități de pândire. În funcție de zonă, habitatul acesta poate însemna silvostepe, regiuni împădurite, păduri boreale mixte sau de foioase, păduri montane și păduri subalpine. În părțile mai montane ale arealului său, râsul eurasiatic coboară la altitudini mai joase pe timpul iernii, urmând speciile pradă și evitând zăpada adâncă. În ciuda adaptărilor sale de a se deplasa pe zăpadă, găsește zăpada adâncă și afânată dificil de traversat și nu poate supraviețui în zone unde adâncimea zăpezii întrece 1 m. Tinde să fie mai puțin comun acolo unde lupul cenușiu (Canis lupus) este abundent; au fost raportați lupi care au atacat sau chiar mâncat râși.
Europa Râsul eurasiatic era odinioară răspândit la scară largă pe parcursul majorității Europei continentale. Pe la începutul secolului al XIX-lea, a fost persecutat până la în zonele de joasă altitudine din sudul și vestul Europei și a supraviețuit numai în zone muntoase și păduri scandinave. Prin anii 1950, a devenit extinct în majoritatea Europei Centrale și de Vest, unde în prezent există numai populații izolate și răsfirate.
Fennoscandia Râsul eurasiatic a fost aproape de extincție în Scandinavia în anii 1930. Începând din anii 1950, populația s-a recuperat lent și formează trei subpopulații în nordul, centrul și sudul Scandinaviei. În Norvegia se acorda o oficială în perioada anilor 1846–1980 celor care ucidea un râs eurasiatic, râsul putând fi pe atunci vânat fără a deține un permis. În 1994, a fost introdus un sistem de despăgubire pentru animalele din șeptel ucise de râși. În 1996, s-a estimat că populația de râși consta acolo în 410 indivizi, dar a scăzut până la mai puțin de 260 de indivizi în 2004 și din 2005 până în 2008 a crescut până la circa 452 de indivizi maturi.
În Suedia, populația de râși a fost estimată la 1.400 de indivizi în 2006 și la 1.250 în 2011. Vânarea sa este controlată de agenții guvernamentale. În Finlanda erau prezenți vreo 2.200–2.300 de indivizi potrivit unei estimări din 2009. Populația de râși din Finlanda crește de la an la an începând din 1991 și se estimează că în prezent este mai mare decât oricând altcândva. Vânarea limitată este permisă. În 2009, („Ministerul Agriculturii și Silviculturii” din Finlanda) a acordat permisiunea vânării a 340 de râși.
Europa de Vest În Marea Britanie, niște rămășițe subfosile de râs eurasiatic au fost datate ca fiind din Evul Mediu Timpuriu, iar poezia galeză din secolul al VII-lea sau VIII-lea probabil face referire la prezența râsului în Cumbria. Este posibil ca alte referiri medievale și din Epoca modernă la „pisici sălbatice” și „pisici ale muntelui”, până în secolul al XVIII-lea, să se refere de fapt la râși eurasiatici și nu la , după cum se presupune în mod frecvent. A fost propus să se în și din Northumberland.
Un râs mare ce a vânat cerbi și animale din șeptel, uneori numit „tigru” sau „lupul cerbului” (llobu/lobo cerval), a fost raportat și în până în secolul al XIX-lea. Acele relatări erau original privite ca fiind referi la râsul iberic (Lynx pardinus), o specie mai mică endemică în Peninsula Iberică. Cu toate acestea, a unor rămășițe a indicat că în vremuri recente, râșii eurasiatici și cei iberici au coexistat cu puțină suprapunere în Peninsula Iberică, râsul eurasiatic fiind prezent în , iar cel iberic în . Râsul eurasiatic al Spaniei a fost o descendență extinctă unică, cel mai strâns înrudită cu subspeciile baltice și carpatine. A fost încă din vremurile preromane, posibil din cauza efectului de fondator, care l-a făcut să fie vulnerabil și mai mult la vătămarea sa cauzată de oameni. Guvernul Asturiei a studiat fezabilitatea reintroducerii râsului eurasiatic în 2019. În Pirineii din Catalonia, ultimul râs eurasiatic a fost ucis în anii 1930, deși observări neconfirmate au continuat până în anii 1990. a plănuit o reintroducere în 2016, dar a anulat-o din cauza opoziției din partea vânătorilor și a fermierilor cu șeptel.
A fost exterminat din Germania în 1850. A fost reintrodus în Pădurea Bavariei și Harz în anii 1990; alte zone fuseseră populate de râși ce migrau din Franța și Cehia. În 2002, a fost anunțată prima naștere a unui râs sălbatic pe teritoriul Germaniei, urmând un rând de pui de la o pereche de râși din . Populații mici există și în Sächsische Schweiz, Pfälzerwald și Munții Fichtel. Râși eurasiatici a migrat și în Austria, de unde au fost de asemenea exterminați. Un episod al seriei de televiziune de la PBS a prezentat întoarcerea râsului în Parcul Național Alpii Calcaroși din Austria după o absență de 150 de ani. O proporție mai mare este ucisă de oameni decât de boli infecțioase.
În Elveția, râsul eurasiatic a fost exterminat pe la începutul secolului al XX-lea, ultima observare confirmată fiind în jurul trecătorii Simplon în 1904. Din 1971 încoace râși din subspecia L. l. carpathicus au fost reintroduși în Alpi și Munții Jura. De atunci, populația a crescut încet dar sigur. În 2019, în jur de 250 de râși au fost raportați trăind în Elveția, aproximativ o treime dintre ei în Munții Jura, și restul în Alpi și Pre-Alpi.
Râsul eurasiatic a fost exterminat din la începutul secolului al XX-lea. În urma râsului în Munții Jura suedezi în anii 1970, râsul a fost înregistrat din nou în Alpii și Jura francezi începând de la sfârșitul anilor 1970 încoace.
În Italia a recolonizat Alpii Italieni din 1980 încoace, de asemenea din populațiile reintroduse în Elveția, Austria și Slovenia. În 2010, populația alpină de râși cuprindea aproximativ 120–150 de indivizi răspândiți în șase subzone pe o suprafață de peste 27.800 km².
În Țările de Jos, râsul a fost observat sporadic în partea sudică a țării începând din 1985. În 2020, prezența râsului în regiunea Ardeni în sudul Belgiei a fost confirmată de o , ceea ce a dovedit prezența speciei după mai mult de 25 de ani de observări neconfirmate în regiune.
Europa Centrală și de Est
Peninsula Balcanică: Râsul balcanic, subspecia L. l. balcanicus, este găsit în Serbia și vestul Macedoniei de Nord,Melovski, D., Breitenmoser, U., von Arx, M., Breitenmoser-Würsten, C. & Lanz, T. Accessed on 26 March 2022. populații mai mici fiind în Albania și posibil și în Grecia, Kosovo și Muntenegru. Este considerat a fi un simbol național al Macedoniei de Nord și este reprezentat pe spatele monedei nord-macedonene de 5 denari, apărută în 1993. Numele al unui trib macedonean este tradus ca „Tărâmul râsului”. Această subspecie este de 100 de ani în pragul extincției. Numărul total de indivizi este estimat la circa 100, iar scăderea sa este cauzată de braconajul ilegal. Munții Carpați: În jur de 2.800 de râși eurasiatic trăiesc în acest lanț montan, aceștia fiind răspândiți prin Cehia, Polonia, România, Slovacia, Ucraina și Ungaria. Alpii Dinarici și Alpii Iulieni: Slovenia, Croația și Bosnia și Herțegovina găzduiesc aproximativ 130–200 de râși. Râsul eurasiatic a fost considerat dispărut din aceste țări încă de la începutul secolului al XX-lea. Totuși, un proiect de reintroducere ce s-a încheiat cu succes a fost desfășurat în Slovenia în 1973, când trei femele și trei masculi de râs din Slovacia au fost eliberați în pădurea . Astăzi, râsul este prezent în pădurile Dinarice din părțile sudice și sud-estice ale Sloveniei și în regiunile croate ale și Velebit, extinzându-se în Alpii Dinarici și prin Munții Dinara până în Bosnia și Herțegovina. Râsul a fost observat și în Alpi Iulieni și altundeva în vestul Sloveniei, dar reprezintă un impediment semnificativ pentru dezvoltarea populației acolo. Bulgaria: S-a presupus că râsul eurasiatic era extinct în Bulgaria, dar ulterior a fost înregistrat din nou în țară. Estonia: Există 900 de indivizi în Estonia conform unei estimări din 2001. Cu toate că în Estonia în 2010 au fost vânați legal 180 de râși, țara încă are în Europa cea mai mare densitate cunoscută a speciei. Letonia: Conform unei estimări din 2005, în jur de 700 de râși eurasiatici populează zone din Curlanda și . Lituania: Populația este estimată la 80–100 de râși eurasiatici. Polonia: În secțiunea sa despre mediu și protejarea mediului, raportul din 2011 al („Biroul Statistic Central” din Polonia) precizează numărul de râși eurasiatici observați în sălbăticie în Polonia conform datelor din 2010 ca fiind aproximativ 285.