Pál Péter Domokos () a fost un istoric, profesor și funcționar secui, laureat al Premiului Széchenyi (1991). Este cel mai cunoscut cercetător al grupului etnic al ceangăilor din Moldova, fiind supranumit „apostolul pribeag al ceangăilor”. A publicat mai multe izvoare și documente legate de istoria acestora dar și a culturii muzicale – vocale și instrumentale. De asemenea a studiat etnografia spirituală și materială, religiozitatea populară, etnografia socială și demografia istorică. Semnificativ a fost și rolul acestuia în organizarea culturii și educației în viața publică transilvană.
Fiul lui, , a fost un lingvist și istoric literar al limbilor fino-ugrice, profesor de limbă și literatură maghiară la Departamentul fino-ugric al Universității de Stat din Leningrad.
Biografie
Primii ani S-a născut în 28 iunie 1901Moldvai ..., Domokos, 2005, p. 6 la (în , în prezent parte a cartierului Șumuleu Ciuc din periferia Miercurea Ciucului) într-o familie săracă de țărani. A absolvit clasele primare în satul natal iar ulterior gimnaziul romano-catolic din Miercurea Ciuc, unde a învățat limba latină și muzica. După absolvire a urmat studiile la școala normală de învățători din Șumuleu Ciuc. În timpul ofensivei Armatei României în Transilvania în 1916, al doilea an al școlii normale l-a urmat la Debrecen. A absolvit școala și a obținut diploma de dascăl și cantor în 1919. În satul natal a luat contact cu franciscanii ardeleni.
După absolvirea școlii normale a devenit învățător suplinitor la Cârța, fiind renumerat insuficient. Timp de un an a efectuat stagiul militar la Orăștie, iar după ce a învățat limba română la Craiova, a susținut și examenul pentru gradul de locotenent. După lăsarea la vatră, a obținut postul mai bine plătit de cantor al comunei Vulcan.
Studenția și activitatea S-a înscris la secția de matematică-fizică-chimie a institutului pedagogic din Budapesta, având specializarea secundară cântec-muzica. În capitala Ungariei și-a asigurat traiul prin meditații particulare a elevilor. În acești ani, a participat la viața organizatorică și culturală a tinerilor refugiați din Transilvania. Potrivit lui Vilmos Tánczos, sub aspectul formării sale concepțional-spirituale s-a dovedit a fi fundamentală influența Kodály-Bartók, care s-a reflectat în concertele acestuia pentru tineret, Psalmus Hungaricus prezentat în premieră în 1923 și altele.
După finalizarea studiilor, în 1926 s-a întors la Miercurea Ciuc, unde a ocupat un post de profesor la școala normală de învățători. Pe lângă activitatea profesorală, s-a străduit să familiarizeze intelectualii cu cultura populară locală, să obțină recunoașterea tradiției populare și în cultura înaltă: ca profesor a îmbrăcat costume populare, a organizat reuniunile numite balul țesăturilor, a asistat coruri de copii, a organizat concursuri de coruri și expoziții de artă populară, a publicat cântece și altele. Activitatea sa a incomodat autoritățile, urmând ca după trei ani de activitate la catedră să fie eliberat din funcție, cu motivarea că statul român nu acceptă diploma de profesor obținută în Regatul Ungariei.
Între anii 1930–1933, ca urmare a intervenției contelui Gusztáv Károly Majláth, cu funcția de episcop al Transilvaniei, a predat la școala normală de învățători, transferată la un moment dat la Târgu Secuiesc, iar după ce autoritățile i-au interzis definitiv munca la catedră, a fost timp de trei ani cantor în Joseni. În perioada petrecută la Miercurea Ciuc a organizat la 7 iunie 1931 la Șumuleu Ciuc, alături de alți intelectuali, prima ediție a manifestării numite „Ziua celor o mie fete secuience”, având drept scop păstrarea tradiției, devenind ulterior o sărbătoare anuală, reînființată după 1990. A contribuit activ la colecționarea fondului de la Muzeul Secuiesc al Ciucului, unde materialul de bază al muzeului a fost constituit din cele 140 obiecte de artă bisericească și etnografice expuse în 1930, cu ocazia pelerinajului de la Șumuleu Ciuc, de Asociația Muzeul Secuiesc al Ciucului, sub îndrumarea profesorilor Pál Péter Domokos și , a pictorului Imre Nagy, a dascălului Ferenc Gál și a altora.
În anul 1935 s-a căsătorit și în 1936 s-a mutat la Cluj, unde a condus secția de pedagogie a Statusului Romano-catolic, devenind mai apoi inspectorul școlar al episcopiei. După Dictatul de la Viena (1940) a fost consilierul Consulatului maghiar de la București, dar a demisionat din această funcție din cauza diferendelor în privința repatrierii secuilor din Bucovina, Domokos dezaprobând colonizarea lor în Bácska.
S-a întors la Cluj, unde a ocupat funcția de director al școlii normale de învățători. În septembrie 1944 s-a refugiat cu familia în Ungaria, iar bunurile lăsate la Cluj s-au pierdut. În Ungaria a devenit funcționar la Ministerul Educației, apoi la Ministerul Protecției Sociale, fiind învestit cu soluționarea problemelor apărute în urma războiului (situația invalizilor, a văduvelor și a orfanilor de război etc.), însă de Crăciunul anului 1949 a fost eliberat din funcție.
În 1950 și 1951 a lucrat ca fermier în localitatea Szárászpuszta din regiunea Dunántúl, pe moșia unei familii de șvabi colonizați, întreținându-și în acest fel familia numeroasă rămasă în capitala Ungariei. Între timp a cules materiale etnografice printre secuii din Bucovina și ceangăii din Moldova colonizați în regiunea Dunántúl, în localitățile Egyházaskozár, Mekényes și Szárászpuszta. După ce Serviciul Maghiar pentru Securitatea Statului (ÁVO) l-a persecutat sub acuzația uneltirii contra sistemului, fiindu-i confiscate pământurile, a lucrat ca muncitor necalificat la Csepel, pe un șantier de construcții, apoi a făcut măsurători în regiunea Marii Câmpii a Ungariei pentru lucrările de canalizare. A fost șomer în numeroase rânduri, iar familia lui a trăit în lipsuri. Mai târziu a obținut la Budapesta un post de profesor la o școală generală, apoi, din 1953 la școala generală de pe strada Viola, Liceul József Attila și Liceul Kaffka Margit, însă în 1961, când a împlinit 60 ani, a ieșit la pensie. După pensionare și până la moartea sa, survenită în 1992, a trăit la Budapesta și s-a dedicat activității științifice, sintetizând culegerile sale anterioare, datele arhivistice. Ultimul său domiciliu a fost marcat cu o placă comemorativă, cuprinzând un basorelief și o inscripție, așezată pe clădirea de pe Calea Budafoki numărul 10/C. miniatura|Placa memorială a lui Pál Péter Domokos din Calea Budafoki nr. 10/C, Sectorul XI din Budapesta, realizată de De-a lungul timpului s-a ocupat de personalitățile marcante ale intelectualității romano-catolice maghiare din Transilvania. Astfel, în lucrarea „... édes hazámnak akartam szolgálni...” a realizat biografia preotului Ince János Petrás, culegător al folclorului ceangăilor din Moldova, unde a publicat scrisorile lui Petrás, tratatele acestuia despre ceangăii din Moldova, cel mai important fiind Feleletek („Răspunsuri”), apărut în 1841 ca răspuns la întrebările formulate de secretarul Academiei Maghiare de Științe , cântecele populare, ghicitori, date lingvistice, descrieri de obiceiuri și altele, precum și biografia preotului Ioan Caioni. Ca urmare a relației amicale și profesionale cu episcopul Áron Márton a scris monografia Rendületlenül... („Neclintit...”, Sândominic, 1989). În contextul în care acesta era calificat ca profesor de muzică și cântec, și-a îndreptat interesul mai ales spre cântecele și muzicile populare. A avut relații profesionale cu etnomuzicologi contemporani cu el precum , Béla Bartók, Zoltán Kodály, Constantin Brăiloiu și alții.
A descoperit mai multe culegeri de cântece în manuscris și le-a publicat, astfel în 1929 a prezentat în periodicele Zenei Szemle („Cronica Muzicală”) și Irodalomtörténeti Közlemények („Publicații de Istoria Literaturii”) culegerea de cântece romano-catolice din secolul al XVII-lea, devenită cunoscută sub numele de Csíkcsobotfalvi kézirat („Manuscrisul de la Cioboteni”), o variantă presupusă premergătoare a culegerii Cantionale Catholicum (Șumuleu Ciuc, 1676) a lui Ioan Caioni. În același an a publicat un studiu în anuarul jubiliar al Muzeului Național Secuiesc intitulat A csíki énekeskönyvek („Cărțile de cântece din Ciuc”), în care a prezentat alături de manuscrisul de la Cioboteni și alte culegeri (codicele Benedek Jancsó, culegerea lui Farkas Mihál, codicele Bocskor și cartea cu cântece a lui János Baka). În lucrarea sa de 1 520 de pagini intitulată „... édes hazámnak akartam szolgálni...” („...dulcea mea patrie am vrut s-o slujesc...”, 1979) a republicat culegerea lui Ioan Caioni, unde a încercat să reconstruiască melodiile originale ale acesteia cu ajutorul notelor muzicale culese de el și a culegerilor populare, fiind necesar deoarece edițiile vechi ale Cantionale Catholicum (1676, 1719, 1806) nu au conținut note muzicale și s-au făcut doar referiri verbale la melodiile cântecelor populare religioase.
Domokos a publicat mai multe studii de etnomuzicologie în mai multe reviste de specialitate și culegeri, în care a prezentat și dansuri, probleme legate de ritm precum și sursele muzicii de dans instrumentale din secolul al XVIII-lea.
Călătoria în Moldova miniatura|stanga|Pál Péter Domokos și însoțitorul lui, studentul la drept László Laczkó (1908–1944), deghizați ca vânzători de oale în Moldova (1931). În același an cu încetarea activității la catedră, în 1929, a întreprins prima călătorie de culegere etnografică în rândul ceangăilor din regiunea Moldovei, parcurgând drumul pe jos și pe bicicletă, intrând în Moldova prin Valea Oituzului.Moldvai ..., Domokos, 2005, p. 14 Pentru a face rost de bani în scopul acoperirii costurilor călătoriei, a vândut mai multe bunuri Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe și a cerut ajutor pentru a cumpăra un fonograf și cilindri de ceară, însă muzeul nu avea fonduri. De asemenea, a învățat arta fotografiei de la fotograful clujean Ödön Éjszaki.Moldvai ..., Domokos, 2005, p. 13
În 1931 a urmat cea de a doua expediție, tot prin Valea Oituzului, deghizat în vânzător de oale cu o căruță cu cai pentru a nu fi șicanat de autorități, luând atunci un fonograf și fiind însoțit de László Laczkó (n. 1908 în Brețcu), student la Facultatea de Drept a Universității Ferdinand din Cluj care aduna materiale pentru teza de doctorat numită A római katolikus egyház története Moldvában („Istoria Bisericii Romano-Catolice din Moldova”). Călătoria a fost sponsorizată de Academia Maghiară de Științe cu 500 penghei.
Un motiv care a stat la culegerea de folclor a fost lipsa de informații despre muzica populară maghiară din secolul al XVIII-lea, raportându-se la studiile de până atunci ale lui Szabolcs Bence, Zoltán Kodály și arhive din Transilvania.Moldvai ..., Domokos, 2005, p. 9 Obiectivul primei călătorii a fost culegerea cântecelor, melodiilor și baladelor populare, deoarece Moldova era în acea perioadă o regiune muzicală neexplorată încă. Totodată, a comparat cercetarea și arhivistica de până atunci cu experiența sa la fața locului. În prima expediție a notat de mână notele muzicale iar în a doua a utilizat fonograful, înregistrările fiind transcrise de Béla Bartók.
A publicat rezultatele cercetărilor din prima călătorie în volumul A moldvai magyarság (ediția I, Miercurea Ciuc, 1931, edițiile a II-a (1934), a III-a (1941) și a IV-a (1942). miniatura|Pál Péter Domokos studiind cu ajutorul fonografului în 1931 o comunitate ceangăiască din Galbeni, Bacău Pentru prima ediție, privată, în ciuda recomandării lui Béla Bartók, nu a găsit un editor, însă a reușit să o tipărească la Șumuleu în 500 de exemplare la tipografia lui Ferenc Péter, Domokos ocupându-se și de difuzarea ei. A doua ediție, tot privată, a fost realizată în 1 000 de exemplare în anul 1934 la Cluj, la Casa de Editură și Tipografie „Gloria”, cartea fiind revăzută și adăugită, purtând subtitlul A csángómagyarok multja és jelene. Hatvannyolc csángómagyar népdal („Trecutul și prezentul maghiarilor ceangăi. Șaizeci și opt de cântece populare ale maghiarilor ceangăi”).