Strada Calomfirescu Radu este situată în centrul istoric al municipiului București, în sectorul 3.

Descriere Strada este orientată de la nord-vest spre sud-est și se desfășoară pe o lungime de 230 de metri între Calea Moșilor și bulevardul Hristo Botev. La circa 70 de metri de Calea Moșilor se intersectează, pe partea stângă, cu strada Robescu F. Constantin. După alți cca 120 de metri strada se intersecează pe partea dreaptă cu strada Stelea Spătarul și își schimbă direcția spre est pe cca 50 de metri, până la intersecția cu bulevardul Hristo Botev.

Istoric Strada poartă numele lui Radu Calomfirescu, unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, intrat în legendele românilor.Radu Calomfirescu, poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Mare căpitan și mare boier muntean, înrudit cu frații Buzești, Radu Calomfirescu (sau Radu din Calomfirești) a participat la războiul antiotoman al lui Mihai Viteazul încă de la declanșarea acestuia, având însemnate sarcini militare, dar și diplomatice.Căpitani de legendă în oastea lui Mihai Viteazul - stefangrigorescu-ialomita.ro, accesat la 31 octombrie 2014

Monumente istorice și clădiri Ansamblul de arhitectură „Strada Radu Calomfirescu nr. 9-15; 10-16” este înscris pe Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 549, cod LMI B-II-a-B-18273. Pe lista monumentelor istorice sunt înscrise „Casa arh. Leonida Negresco” de la nr. 12, cod LMI B-II-m-B-18283 și „Casa «cu geamuri bombate», casa Nicolae Paulescu” de la nr. 15, cod LMI B-II-m-B-18286. Mai sunt înscrise pe lista monumentelor și blocul de locuințe de la nr. 7, precum și casele de la numerele 1, 3, 4 bis, 5, 6, 9, 10, 11, 13, 14 și 16.

Galerie de imagini

Note

Lectură suplimentară ***Colectiv, București: Ghid , Editura Meridiane, București, 1962 Victor Bilciurescu, București și bucureșteni de ieri și de azi , Editura Universul, București, 1945 Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor - Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre , Editura pentru Literatură, București, 1966 George Potra, Din Bucureștii de altădată , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981 Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, Editura Humanitas, București, 2011, ISBN 978-973-50-2918-0

Legături externe Strada Calomfirescu Radu pe hartă, www.openstreetmap.org Strada Calomfirescu Radu pe Flickr-com Strada Calomfirescu Radu la Google maps - street view

Categorie:Sector 3 Categorie:Străzi din Centrul istoric din București Categorie:Monumente istorice de arhitectură din București