Orașe și ani (în ) este un roman sovietic scris în perioada mai 1922 – septembrie 1924 de Konstantin Fedin și publicat în anul 1924 la Leningrad. Inspirat de experiența germană a autorului, Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 134. Reinhard Lauer, Kleine Geschichte der russischen Literatur, Verlag C.H. Beck, München, 2005, p. 195.V. Harea, „K. Fedin, Opere vol. IV (ed. Cartea Rusă, Buc. 1957)”, în Iașul literar, anul VIII, nr. 8, august 1957, p. 114. el evocă, la fel ca Răpirea Europei (1933–1935) și Sanatoriul Arktur (1940), unele aspecte din viața autorului în Europa Occidentală. Orașe și ani reprezintă, de asemenea, unul dintre primele romane din literatura rusă care se referă la evenimentele din Primul Război Mondial și din timpul Războiului Civil Rus Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, 1998, p. 300. și este considerat „unul dintre primele romane majore ale literaturii sovietice”. Hongor Oulanoff, „Fedin”, în Victor Terras (ed.), Handbook of Russian Literature, Yale University Press, 1990, p. 134.

Romanul reflectă participarea intelectualilor ruși la evenimentele revoluționare produse în Rusia după răsturnarea regimului țarist în 1917 și soarta lor în noile circumstanțe social-politice. Autorul îi prezintă pe intelectualii ruși în contradicție cu ei-înșiși și cu vremurile pe care le trăiesc. Edward J. Brown, Russian literature since the Revolution, revised and larged edition, Harvard University Press, Cambridge-Massachusetts și Londra-Anglia, 1982, p. 9. Personajul principal, Andrei Starțov, un intelectual cultivat și sensibil cu o educație occidentală, aderă la cauza Revoluției Ruse, dar nu reușește să se adapteze colectivismului și conformismului impuse de noul regim comunist. Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, 1982, p. 96.Virgil Ardeleanu, „Konstantin Fedin: Sanatoriul Arkthur”, 1966, p. 310.

Primirea cărții a fost una deosebit de favorabilă în Uniunea Sovietică, Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 133. iar Orașe și ani a fost reeditat de mai multe ori în anii următori, având parte de un mare succes critic și comercial. Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, 1998, p. 301. Interesul considerabil stârnit de roman s-a datorat noutăților structurale și stilistice, precum și prezenței temei „omului de prisos”. Richard Freeborn, „Cities and Years”, 1998, p. 301. Unii critici sovietici l-au acuzat însă pe autor că a manifestat prejudecăți mic-burgheze în prezentarea intelectualității și a proletariatului.

Cu timpul, romanul a început să fie uitat, la fel ca majoritatea operelor literare sovietice publicate în primii ani de după Revoluție. Înrăutățirea reputației lui Fedin ca urmare a publicării ulterioare a unor romane realist-socialiste lipsite de substanță și a acceptării unor poziții înalte în nomenklatura culturală a URSS-ului a făcut ca Orașe și ani să fie astăzi un roman aproape uitat, spre deosebire de Doctor Jivago al lui Boris Pasternak, ce are un subiect oarecum similar.

Romanul lui Fedin a fost ecranizat de două ori: în 1930 și în 1973, Alan Goble (ed.), The Complete Index to Literary Sources in Film, Bowker-Saur, Windsor Court, East Grinstead House, West Sussex, 1999, p. 153. a fost adaptat într-o operă muzicală în 1931 Larry Sitsky, Music of the Repressed Russian Avant-garde, 1900–1929, Greenwood Press, Westport, CT, 1994, p. 157. și transpus în anii 1970 într-un spectacol de teatru radiofonic. Иностранная литература, Союз писателей СССР, Moscova, nr. 9, septembrie 1974, p. 275. Prima ecranizare, regizată de Evgheni Cerveakov, a fost realizată de studioul sovietic Lenfilm, Denise J. Youngblood, On the kino front: the evolution of Soviet cinema in the 1920s, Stanford University, 1980, p. 490. Denise Jeanne Youngblood, Russian War Films: On the Cinema Front, 1914–2005, University Press of Kansas, 2007, p. 22. și a fost păstrat într-o versiune parțială, după ce două role (3 și 5), Denise J. Youngblood, Soviet Cinema in the Silent Era, 1918–1935, University of Texas Press, Austin, 1991, p. 214. din cele nouă pe care le avea filmul original, А.В. Мачерет, Советские художественные фильмы : аннотированный каталог, Iskusstvo, Moscova, 1961, pp. 365–366. s-au pierdut. Cea de-a doua ecranizare, regizată de Aleksandr Zarhi, a fost realizată în 1973 ca o coproducție sovieto-est-germană (Mosfilm – DEFA Berlin) și a fost filmată pe peliculă lată.Articol publicat de M. Semionov (М. Семенов) în revista sovietică Советский экран, nr. 17, 1973. Советский Экран, Союз работников кинематографии СССР, Moscova, 1973, p. 11.

Rezumat

Tânărul intelectual rus Andrei StarțovNicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. IX. (figură parțial autobiografică) vine la studii în orașul Nürnberg din Germania în perioada premergătoare Primului Război Mondial. Se împrietenește aici cu pictorul german Kurt Wann, un tip energic și activ, dar prietenia lor se destramă după declararea stării de război între Germania și Rusia și mobilizarea lui Kurt.Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. X. Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 48. Starțov este trimis ca prizonier civil Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 179. în orașul saxon Bischoffsberg de la granița cu Boemia Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 181. și începe să se simtă ca un element minuscul în angrenajul imens de forțe ostile.Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 52.Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 221. Aici o cunoaște pe nemțoaica Marie Urbach, o fată rebelă provenită dintr-o familie înstărită, iar între cei doi tineri se înfiripă o relație de dragoste. Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 136. Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, 1998, pp. 300–301.

Dornic să fie liber, Andrei părăsește orașul Bischoffsberg cu scopul de a ajunge în Rusia, dar este prins întâmplător de margraful von Schönau, ofițer în Armata Germană ce revenise la castelul familiei după ce fusese grav rănit pe Frontul de Vest. Nobilul îi cruță viața mai mult dintr-un amuzament sadic, niciunul dintre ei neștiind că sunt rivali în dragoste. Odată cu încheierea păcii, în 1918, Andrei se întoarce în Rusia, unde îl reîntâlnește la Moscova pe Kurt. Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 180. Pictorul german căzuse anterior prizonier la ruși și suferise între timp o schimbare radicală: el abandonase arta și se transformase într-un revoluționar înflăcărat ce sprijinea punerea în aplicare a ideologiei bolșevice. Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, 1998, p. 301. Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 14. În calitate de membru de frunte al Sovietului de deputați al soldaților germani, Kurt Wann este trimis în orașul de provincie Semidol pentru a supraveghea repatrierea prizonierilor de război germani, iar Andrei Starțov îl însoțește.

Von Schönau căzuse prizonier în Rusia la începutul anului 1917, dar evadase din lagărul de prizonieri germani și, exploatând tendințele naționaliste separatiste ale populației mordvine, organizează și comandă un detașament antisovietic ce săvârșește crime de război sângeroase. Rebeliunea contrarevoluționară este înfrântă de Armata Roșie și de prizonierii de război germani în apropiere de Semidol, iar Schönau, considerat criminal de război și dușman al poporului sovietic, este condamnat la moarte de un tribunal revoluționar, dar reușește să scape de urmăritori. În acest timp, Starțov participă la organizarea primelor forme ale puterii sovietice în orașul Semidol și începe o relație cu activista Rita Tverețkaia, pe care însă nu o iubește. Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 60. Cu toate acestea, nu-și găsește locul în noua organizare socială postrevoluționară, deoarece valorile sale morale (idealismul pacifist și umanitarist) intră în conflict cu ideologia sovietică. Întâlnindu-se întâmplător pe stradă cu von Schönau, Starțov îi procură acestuia acte de identitate false pentru a ajunge în GermaniaNicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. XII. și îl însărcinează să ducă o scrisoare logodnicei sale, Marie Urbach, în care îi mărturisește că o iubește în continuare. El ajută astfel un dușman lipsit de scrupule potrivit un cod cavaleresc desuet.Silvian Iosifescu, „Konstantin Fedin la șaptezeci de ani”, în Gazeta literară, anul IX, nr. 9 (416), joi 1 martie 1962, p. 6.

Înainte ca actul său de trădare să fie descoperit, Andrei este trimis în 1919 la Petrograd pentru a lua parte la apărarea orașului, fiind urmat acolo de Rita Tverețkaia, care rămăsese însărcinată. În acest timp, nobilul german ajunge la Bischoffsberg și îi dezvăluie Mariei Urbach trădarea sentimentală săvârșită de logodnicul ei rus. Nemțoaica se căsătorește cu un soldat rus oarecare pentru a dobândi dreptul de a intra în Rusia, dorind să se convingă de adevărul spuselor lui Schönau. Întâlnirea lor, care are loc în 1920, este devastatoare pe plan emoțional pentru amândoi. Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 51.

În cele din urmă, Starțov înnebunește sub povara vinei sale și i se confesează prietenului său Kurt, care-l ucide în 1922 atât ca pedeapsă pentru că a trădat idealurile revoluționare sovietice, cât și pentru a-l elibera de zbuciumul sufletesc care-l măcina.Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. X–XI. Tribunalul revoluționar care a judecat cazul a considerat că uciderea lui Starțov a fost una justă și l-a eliberat de Kurt Wann de orice acuzație.Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. 11–14. Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, 1982, p. 97.

Structură Romanul este împărțit în nouă capitole nenumerotate, împărțite fiecare în mai multe subcapitole. Capitolele și subcapitolele au următoarele titluri (potrivit traducerii realizate de Ovidiu Constantinescu și Ada Steinberg):Titlurile capitolelor provin din traducerea realizată de Ovidiu Constantinescu și Ada Steinberg, care a fost publicată de Editura pentru literatură din București în anul 1962, în cadrul colecției Biblioteca pentru toți. Cuprinsul se află la sfârșitul fiecăruia dintre cele două volume: vol I – pp. 329–330 și vol. II – pp. 339–340.

Capitol despre anul în care se sfîrșește romanul Cuvîntarea Scrisoarea Formula de trecere Primul capitol despre anul una mie nouă sute nouăsprezece Petersburg Un profesor la săpat tranșee Konrad Stein Dușmanul la porțile orașului! Ghemul Capitol despre anul una mie nouă sute patrusprezece Caruselul dragostei Data la care a început de fapt războiul mondial Dichtung und Wahrheit Flori Capitolul digresiunilor Legende – clevetiri – întîmplări Markgräfin-a de piatră Pași tot mai siguri Pensionul Miss Rowney Capitol despre anul una mie nouă sute șasesprezece Landsturm-ul Parcul celor Șapte Heleșteie Iarăși flori Fuga Capitol despre anul una mie nouă sute șaptesprezece La cine se gîndea Generalfeldmarschall-ul von Hindenburg? La ce-și duc oamenii bietele zile? Feodor Lependin Un articolaș indiscret Capitol despre anul una mie nouă sute optsprezece Drumul Steagul fără alb și negru Poame de pădure Un neam de origine finică Al doilea capitol despre anul una mie nouă sute nouăsprezece, dar care îl precede pe cel dintîi O sîmbătă la Semidol Sfîrșitul lui Lependin Pentru întîia oară în viață Întîlnirea Visul Capitol despre anul una mie nouă sute douăzeci Scoaterea învelitorilor de colb Pămînt nou Tovarășe Starțov, sîntem chit

Personaje