Palatul Administrativ din Bacău este un monument istoric situat pe strada Mărășești nr. 2–4, în centrul municipiului Bacău. În prezent, clădirea găzduiește sediul Consiliului Județean Bacău și al Instituției Prefectului Județului Bacău. Imobilul este inclus în Lista monumentelor istorice din județul Bacău, având codul BC-II-m-A-00773.

Clădirea se remarcă printr-o fațadă impunătoare, cu detalii arhitecturale elaborate, îmbinând masivitatea cu eleganța prin ferestre alungite și decorațiuni bogate. Stilul său este unul eclectic, cu influențe arhitecturale neoclasice și baroce.

De-a lungul timpului, Palatul Administrativ a găzduit diverse instituții locale: Prefectura Județului, Tribunalul (cu două secții), Parchetul Tribunalului, Curtea cu Jurați, Cabinetele I și II de Instrucție, Baroul Avocaților, Corpul Portăreilor, Avocatura Statului, Serviciul Tehnic al Statului, Judecătoria Ocolului I Rural, Pretoratul Plasei Bistrița, Sfatul Popular Regional Bacău, Sfatul Popular Județean Bacău, Consiliul Popular Județean Bacău și Organizația Județeană a Partidului Comunist Român. În prezent, clădirea adăpostește sediile Consiliului și Instituției Prefectului Județului Bacău.

Istoric Construcția Palatului Administrativ a avut loc între anii 1886–1890, în urma unui concurs de proiecte desfășurat în 1880 și câștigat de arhitectul Paul Petricu cu lucrarea intitulată „Dreptatea”. stanga|miniatura|252x252px|Revoluția Română din 1989 în Bacău, 24 decembrie După finalizarea lucrărilor, la parter au funcționat Tribunalul și Curtea cu Jurați, precum și Poșta, Telegraful și Casieria generală a județului, situate în aripa stângă a clădirii. Tot acolo se afla și intrarea separată pentru prefect, precum și scara de onoare care ducea la etaj, unde erau amenajate un salon și două camere destinate regelui Carol I al României, în eventualitatea unei vizite la Bacău. Prefectul de Bacău locuia la etaj, în aripa stângă, care dispunea și de pivniță, în timp ce restul pivnițelor erau utilizate pentru arhive. Centrul și aripa dreaptă ale clădirii erau destinate Consiliului Județean și Prefecturii.

Palatul Administrativ a constituit un punct de reper pentru evenimente istorice locale și naționale. Din fața clădirii au plecat trupele române din Bacău care au luptat în cele două războaie mondiale. La data de 20 noiembrie 1936, celebrul haiduc Gheorghe Coroi a fost adus pe jos, încorsetat în lanțuri la mâini și la picioare, escortat de jandarmi și însoțit de aproximativ 40 dintre gazdele sale și încă 20 de complici. De-a lungul străzii care lega arestul poliției din zona actualului cartier C.F.R. de tribunalul unde se desfășura procesul, se strânsese întreaga populație a Bacăului, la care se adăugau sute de curioși veniți din localitățile încevinate.

Tot în acest loc, la daa de 20 septembrie 1931, a fost celebrată „nunta secolului”. Anume arhitectul băcăuan Nicolae Lupu s-a căsătorit cu Mariana Mirică, câștigătoarea titlurilor Miss Moldova și Miss România în 1930. În același an, la Galveston, SUA, aceasta obținuse locul al doilea la concursul Miss Univers și fusese desemnată Miss Europa. Și trecând spre contemporaneitate, în timpul Revoluției Române din 1989, de la balconul Palatului au fost rostite lozinci precum „Libertate” și „Dictatura a căzut” în fața băcăuanilor adunați în piața din fața clădirii. centru|miniatura|629x629px|Palatul Administrativ din Bacău, 2013

Note

Legături externe

Categorie:Monumente istorice din județul Bacău