Horatio Nelson () a fost un amiral britanic, învingătorul flotei franco-spaniole în Bătălia de la Trafalgar, cu prețul vieții.
A fost un conducător exemplar, cu o personalitate puternică. Curajul său a fost la limita nebuniei, iar pasiunea vieții sale a fost riscul. O altă pasiune a lui Nelson, de asemenea riscantă, a fost legătura pe care acesta a avut-o cu Emma Hamilton, soția ambasadorului britanic la Napoli. Numeroasele victorii aduse în slujba Marinei Regale Britanice au făcut din Nelson un reper pentru cadrele militare și pentru populația britanică.
Date biografice thumb|left|130px|Reverendul Edmund Nelson, tatăl lui Horatio thumb|left|130px|Catherine Nelson, mama lui Horatio Horatio Nelson s-a născut pe 29 septembrie 1758, în Burnham Thorpe, Norfolk, Anglia. Era al șaselea copil din cei unsprezece copii ai reverendului Edmund Nelson și ai soției CatherineSugden, p. 36 Părinții săi nu aveau o viață îmbelșugată. Mama sa moare în 1767, când Nelson are 9 ani. Mama lui era o strănepoată a prim-ministrului britanic Robert Walpole, I conte de Orford. Până la 12 ani studiază la Paston Grammar School și la Grammar School din Norwich. Pentru a-și ajuta tatăl, care nu se prea descurca cu întreținerea numeroasei lor familii, se înrolează în 1 ianuarie 1771 în Marina Regală. Unchiul său, căpitanul Maurice Suckling, îl îmbarcă pe vasul HMS Raisonable.
Ironia carierei sale pe mare a fost faptul că el suferea de „rău de mare”.Sugden, p. 56 Totuși, perseverența îl ajută să devină în anul 1777 locotenent în Marina Regală Britanică.
La vârsta de 20 ani, Horatio Nelson este numit căpitan pe fregata Hinchinbrook. A făcut multe expediții în Indiile de vest, la Cercul Polar și în Indiile de Est, unde s-a îmbolnăvit de malarie. La bordul lui HMS Lowenstoft a călătorit până la Barbados și Jamaica.
În anul 1781, Nelson conduce expediția militară împotriva fortăreței spaniole San Juan, din Nicaragua. Bătălia a fost câștigată, dar, tânărul căpitan se îmbolnăvește și se întoarce în Anglia, unde rămâne un an în rezervă. Întors la datorie, primește comanda navei HMS Boreas, în Indiile de Vest și continuă lupta împotriva coloniilor rebele americane până la terminarea războiului. thumb|left|150px|Lady Nelson, miniatură de Daniel OrmeÎn anul 1787, pe 11 martie, Nelson se căsătorește cu Fanny Nesbit, o tânără văduvă, care are deja un fiu de cinci ani, Josiah. Următorii ani reprezintă un pas înapoi pentru cariera tânărului căpitan. Regatul Marii Britanii nu se mai afla în război cu nici o țară și, drept urmare, Nelson este trecut în rezervă, o practică des întâlnită în acele vremuri. Viața plictisitoare pe uscat se termină o dată cu izbucnirea războiului cu Franța. Lui Nelson i se încredințează, în anul 1793, comanda vasului "Agammemnon", dotat cu 64 de tunuri și împreună cu flota Lordului Hood, navighează pe Marea Mediterană unde participă la Asediul Toulonului. În cursul unei misiuni la Neapole, în septembrie 1793, o cunoaște pe Lady Hamilton, soția ambasadorului britanic la Neapole, cu care mai târziu va avea o relație amoroasă.
Un an mai târziu, în timpul unei operațiuni de unire a efectivului naval în Corsica, Nelson suferă primul accident grav: este lovit în față de o bucată de proiectil și își pierde ochiul drept. În anul 1796, comanda flotei din Marea Mediterană trece în mâinile lui Sir John Jervis.
Amiralitate Bătălia de la Sf. Vincent thumb|right|Nelson primește predarea lui San Nicolas, tablou de Richard Westall Un moment crucial în cariera lui Nelson a fost lupta de la capul Sf. Vincent - la 14 februarie 1797. Nelson se alătură flotei lui Sir John Jervis în largul capului St. Vincent și semnalează prezența unei flote spanioleColeman, p. 126. Jervis decide să lupte și cele două flote se întâlnesc în 14 februarie. Nelson se găsește în spatele liniei britanice, la bordul lui HMS Captain și își dă seama că va trece o lungă perioadă de timp până va putea să intre în acțiune. Atunci efectuează primul său act de insubordonare devenit celebruNu era prima oară când Nelson nu asculta ordinele, dar datorită rezultatului bătăliei, a devenit celebru.. În loc să continue să urmeze linia, își schimbă poziția și se angajează în luptă cu trei nave spaniole enorme, care se află la conducerea diviziei spaniole: San Josef (112 tunuri), San Nicolas (80 de tunuri) și Santissima Trinidad (130 de tunuri). Santissima Trinidad era considerată în acea vreme cel mai puternic vas de război. Jervis văzând manevra temerară, dar eficace a lui Captain, ordonă lui Culloden să facă aceeași manevră. După un duel de artilerie de o oră, Captain și Culloden sunt puternic avariate, iar Nelson se poziționează lângă San Nicolas, pentru a o aborda. San Josef, în încercarea de a ajuta San Nicolas, rău manevrată, se apropie atât de mult de ea, încât velele celor două nave se încurcă. Astfel Nelson ordonă oamenilor săi să abordeze San Nicolas trecând peste puntea lui San JoseColeman, p. 128. Această manevră atât de neobișnuită, a fost admirată de Marina Regală Britanică, astfel încât folosirea unei nave inamice pentru a trece pe o altă navă, a fost cunoscută apoi în mod glumeț drept Nelson's patent bridge for boarding ennemy vessels (podul brevetat de Nelson pentru a aborda navele inamice). La căderea nopții flota spaniolă se retrage spre Cadiz. În afară de cele două nave capturate de Nelson, britanicii au capturat alte două nave.Coleman, p. 127 Nelson este victorios, dar nu a ascultat ordinele. Apreciat de Jervis, acesta nu-l mustră oficial și nu menționează nimic despre acțiunile lui Nelson în raportul său oficial de luptă. Dar, într-o scrisoare privată scrisă lordului Spencer, Jervis scrie că Nelson a contribuit mult la succesul din acea zi. Victoria este primită foarte bine în Marea Britanie, Jervis este făcut Lord de St. Vincent, iar Nelson Cavaler de Bath,Coleman, p. 130 iar în 20 februarie, în funcție de vechimea sa și nu în legătură cu lupta, este numit amiral și i se acordă Ordinul NavalColeman, p. 131.
Atacul de la Cadiz thumb|right|Nelson la Cadiz de Richard Westall În 27 mai 1797, Nelson la comanda vasului HSM Theseus, primește ordinul de a merge în largul Cadizului pentru a supraveghea flota spaniolă și a aștepta sosirea navelor spaniole cu comori, din coloniile americane. În 3 iulie, organizează un asalt asupra orașului și un atac amfibiu. Conducând personal atacul, barja sa intră în coliziune cu cea a comandantului spaniol și începe o luptă între cele două echipaje. Este cât pe ce să fie ucis de două ori și de două ori este salvat de același marinar, John Sykes, care este grav rănit. Britanicii capturează nava spaniolă și o remorchează până la Theseus. În această perioadă, Nelson pune la punct un plan pentru a ataca Santa Cruz de Tenerife, cu scopul de a captura o mare cantitate de bani, transportată cu nava prințului de Asturias, care urma să sosească.Coleman, p. 133-134
Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife thumb|right|Nelson rănit în timpul bătăliei de la Santa Cruz de Tenerife de Richard WestallPlanul de luptă este constituit dintr-o combinație de bombardamente navale și o debarcare amfibie. Prima tentativă este anulată, după ce curenții adverși îngreunează asaltul, iar elementul surpriză este pierdut. Nelson ordonă imediat un alt atac, dar este respins. Se pregătește pentru o altă tentativă în timpul nopții. Vrea să fie la conducerea unuia dintre batalioane, dar operația se soldează cu un eșec, deoarece spaniolii erau pregătiți mult mai bine decât se așteptau. În confuzia atacului, multe ambarcațiuni nu ajung la țărm în pozițiile corecte, în vreme ce cele care au andocat corect, sunt respinse de focuri de armă. Barca lui Nelson ajunge la doc, dar cum pune piciorul pe pământ, este rănit la umăr în mai multe locuri.Hibbert, p. 122 Este dus pe Theseus pentru a fi tratat de un chirurg. Ajuns la navă, refuză să fie ajutat să urce la bord: "Lasă-mă în pace! Am încă picioarele și un braț!" Mare parte a brațului drept este amputată într-o jumătate de oră, iar Nelson se întoarce imediat la căpitanii săi pentru a le da ordine.Hibbert, p. 123
Mai târziu, el se va scuza cu comodorul John Thomas Duckworth că nu scrie scrisori mai lungi, pentru că nu este un stângaci natural.Nelson, p. 251
În acest timp, cei aflați sub comanda lui Sir Thomas Toubridge sunt blocați și nu se pot retrage pentru că bărcile lor au fost scufundate. Toubridge este constrâns să negocieze cu comandanții spanioli și ulterior i se permite să se retragăBradford, p. 160. Expediția este un faliment, un sfert din forțele britanice sunt morți sau răniți. Britanicii rămân la Tenerife trei zile, iar în 16 august escadrila se unește flotei lui Jervis, la Cadiz. Considerând că un amiral stângaci nu este util, Nelson îi scrie lui Jervis: "Un amiral stângaci nu va fi considerat niciodată util, prin urmare cu cât mai repede primesc o căsuță umilă cu atât mai bine, și voi face loc unui om mai bun, pentru a servi statul"Bradford, p. 162 Se întoarce în Anglia, la bordul lui HSM Seahorse în 1 septembrie și este primit ca un erou, iar rana sa atrage simpatia tuturor. Publicul refuză să atribuie eșecul din Tenerife lui Nelson, preferând să dea vina pe planificarea defectuoasă a politicilor de la St. Vincent sau chiar pe secretarul de război William Pitt.Bradford, p. 164
Nelson se întoarce la Bath cu Fanny, apoi se mută la Londra, pentru a cere asistență medicală de specialitate, cu privire la brațul amputat. Chirurgii nu reușesc să înlăture ligatura principală a brațului amputat, ceea ce-i provoacă infecții și inflamații. Totuși la începutul lui decembrie, Nelson începe să se recupereze rapid. Dornic să se întoarcă pe mare, primește comanda vasului HMS Vanguard cu 74 de tunuri. Activitățile francezilor în Marea Mediterană, preocupă Amiralitatea britanică. La 28 martie 1798 Nelson se alătură Lordului St. Vincent. Acesta îl trimite la Toulon pentru a spiona activitățile francezilor.
Supravegherea francezilor Nelson trece prin strâmtoarea Gibraltar, dar în 20 mai o furtună puternică dispersează escadrila. În timp ce britanicii se luptă cu furtuna, Napoleon Bonaparte navighează cu flota sa de invazie, condusă de vice-amiralul François-Paul Brueys d'Aigalliers. Flota lui Nelson primește întăriri și ordinul de a-i intercepta pe francezi. Începe să-i caute pe coastele italiene, dar este încetinită de lipsa fregatelor, nave ușor manevrabile și mai rapide. Napoleon ajunge la Malta și după o demonstrație de forță, cucerește insula.Bradford, p. 176-177 Nelson îl urmează, dar francezii au părăsit deja insula și se îndreaptă spre Egipt. După o reuniune cu căpitanii săi, se decide că cea mai probabilă destinație a lui Napoleon este Alexandria. Dar, la 28 iunie când sosesc la Alexandria, nici urmă de francezi. Consternat, începe căutarea pe partea estică a deltei Nilului. La 1 iulie, flota lui Napoleon debarcă la Alexandria, fără să întâmpine nici o opoziție.Bradford, p. 188-189 Vice-amiralul Brueys ancorează flota sa în golful Abukir, fiind gata să-l sprijine pe Napoleon dacă va fi necesar. Nelson între timp traversează Marea Mediterană și nereușind să-i găsească pe francezi, merge la Neapole pentru aprovizionare.Bradford, p. 193-194 Pleacă din nou și decide să treacă pe la Alexandria pentru o ultimă verificare. Capturează un vas comercial francez, de la care află primele vești despre francezi: îi văzuseră cu o lună mai devreme, trecând la sud-est de Creta, în direcția AlexandrieiBradford, p. 196.
Bătălia de la Abukir