Roșul este una dintre culorile din spectrul vizibil ochiului uman, aflată lângă portocaliu, și clasificată ca o „culoare caldă”. Are cea mai mică frecvență și, în consecință, cea mai lungă lungime de undă în comparație cu toate celelalte culori vizibile (între aproximativ 625 și 740 nanometri). Este o culoare primară în modelul de culori RGB și secundară în modelul de culori CMYK și este culoarea complementară a cyanului. Cerul roșu la apusul soarelui rezultă din Împrăștierea Rayleigh, în timp ce culoarea roșie a Marelui Canion și a altor caracteristici geologice este cauzată de hematit sau ocru roșu ambele forme de oxid de fier. Oxidul de fier dă, de asemenea, culoarea roșie a planetei Marte. Culoarea roșie a sângelui provine din proteina hemoglobină, în timp ce căpșunele coapte, merele roșii și frunzele roșii de toamnă sunt colorate de antocianină.
Pigmentul roșu obținut din ocru a fost una dintre primele culori folosite în arta preistorică. Vechii egipteni și maiașii își colorau fețele în roșu la ceremonii. Generalii romani aveau trupurile colorate în roșu pentru a sărbători victoriile. De asemenea, a fost o culoare importantă în China, unde a fost folosit pentru a colora ceramica timpurie și mai târziu porțile și zidurile palatelor. În Renaștere, costumele roșii strălucitoare pentru nobilime și bogați erau vopsite cu kermes și dactylopius coccus (insectă). În secolul al XIX-lea au fost creați primii coloranți roșii sintetici, care au înlocuit coloranții tradiționali. Roșul a devenit și culoarea revoluției. Rusia sovietică a adoptat un steag roșu în urma Revoluției bolșevice din 1917, urmată ulterior de China, Vietnam și alte țări comuniste.
Deoarece roșul este culoarea sângelui, istoric a fost asociat cu sacrificiul, pericolul și curajul. Sondajele moderne din Europa și Statele Unite arată că roșu este, de asemenea, culoarea asociată cel mai frecvent cu căldura, activitatea, pasiunea, sexualitatea, furia, iubirea și bucuria. În China, India și în multe alte țări asiatice, roșu simbolizează fericirea și norocul.
Etimologie Cuvântul românesc „roșu” derivă din latinescul roseus, care înseamnă „trandafiriu”. În limba română, mai există un cuvânt pentru roșu, adjectivul „ruber” care provine din latinescul ruber „roșu”, din proto-indo-europeană *reudh–, „roșu”.«russet», Online Etymology Dictionary, Douglas Harper, 2001–2012, consultado el 19 de mayo de 2012.
În știință și natură
Colorimetria și percepția culorii Câmpul cromatic al roșului reunește nuanțe care variază de la vermilion spre portocaliu până la carmin spre violet. Când culoarea aceleiași lungimi de undă dominante este desaturată și clară, adică amestecată cu albul, vorbim de roz. Când este desaturată și întunecată, este percepută ca maro, cu excepția cazului în care tinde spre violet și vorbim despre culoarea vișiniu.
Norma AFNOR X-08-010 „Clasificarea generală metodică a culorilor” a propus limite fizice pentru toate aceste categorii de culori. annulée le 30 août 2014. reprend ses classes.. Lungimea de undă dominantă corespunzătoare roșului este cuprinsă între 605 nanometri partea portocalie și -499 nm partea purpurie, cu zona centrală, fără culoare, de la 622 nm la -494 nm., , . Roșul este culoarea cu cea mai lungă lungime de undă din spectrul vizibil. Pe diagrama cromatică, zona roșie include nuanțe amestecate cu albastru, care dau lungimile de undă negative.
+ Roșuri conform AFNOR XO8-010 roșu-portocaliu roșu roșu-violet
La om, culoarea roșie este percepută prin conuri (care sunt celule fotoreceptoare prezente pe retina ochiului), special concepute pentru a distinge culorile. Există trei tipuri de conuri în ochiul uman: S, M și L. Fiecare dintre aceste tipuri percepe o gamă particulară de culori, iar percepția culorilor individuale apare din combinația de stimuli diferiți. Culoarea roșie este asociată cu o stimulare mult mai mare a conurilor L decât stimularea conurilor M (în timp ce conurile S nu primesc stimulare din roșu).
Pot exista diferențe substanțiale între oameni în percepția roșului. Se vorbește despre „protanomalie” dacă sensibilitatea la roșu este afectată și „protanopie” pentru a indica absența totală a sensibilității la roșu. Daltonistul nu poate deosebi anumite culori una de alta, în special roșu de verde.
Primatele pot distinge întreaga gamă a culorilor spectrului vizibile pentru oameni, dar multe tipuri de mamifere, precum câinii, pisicile și bovinele, au dicromatie, ceea ce înseamnă că pot vedea albastru și galben, dar nu pot distinge roșu și verde (ambele se văd ca gri).Daltonismo, non tutti gli animali vedono i colori Taurii, de exemplu, nu pot vedea culoarea roșie a capei unui toreador, dar sunt agitați de mișcarea sa. Păianjenii pot percepe doar culoarea verde și culorile din ultraviolete, nu percep culoarea roșie. Arizona State University - How Do You Know If an Animal Can See Color? Albinele, creveții, caracatița, calamarul, iepurele și veverița nu percep culoarea roșie.
Pantone Sistemul Pantone a fost dezvoltat în anii ’50 pentru a clasifica culorile și a le „traduce” în sistemul de imprimare cu patru culori CMYK, datorită unui cod arbitrar format din două câmpuri: în primul poate fi prezent un cuvânt (de exemplu "RED" -roșu-) sau un număr format din două cifre care se referă la familia culorii.
Începând cu anul 2000, Institutul Pantone Color, după ce se consultă cu designeri renumiți din mai multe domenii artistice, stabilește, la sfârșitul fiecărui an, pentru anul următor, o culoare sau o nuanță reprezentativă pentru sfera artistică și industriile conexe. Următoarelor nuanțe de roșu li s-a acordat titlul de „Culoarea anului”:
Istoric Preistorie În interiorul peșterii 13B de la Pinnacle Point, un sit arheologic găsit pe coasta Africii de Sud, paleoantropologii au găsit dovezi în 2000 că, între 170.000 și 40.000 de ani în urmă, oamenii din Epoca de Piatră Târzie răzuiau și măcinau ocru, o argilă colorată în roșu de oxidul de fier, probabil cu intenția să-și coloreze corpurile. Pulbere de hematit roșu a fost găsită împrăștiată în jurul rămășițelor într-un sit funerar dintr-un complex de peșteri din Zhoukoudian, lângă Beijing. Situl are dovezi de locuire încă de acum 700.000 de ani. Este posibil ca hematitul să fi fost folosit pentru a simboliza sângele într-o ofrandă pentru morți.
Roșu, negru și alb au fost primele culori folosite de artiștii din Paleoliticul superior, probabil pentru că pigmenții naturali, cum ar fi ocru roșu și oxidul de fier erau ușor disponibili acolo unde locuiau oamenii timpurii. Rubia, o plantă a cărei rădăcină putea fi transformată într-un colorant roșu, creștea pe scară largă în Europa, Africa și Asia. În Peștera Altamira din Spania este desenat un bizon colorat cu ocru roșu, care dateaza între 15.000 si 16.500 î.Hr.
În Neolitic, a început să fie folosit un colorant roșu obținut prin uscarea și apoi zdrobirea corpurilor femelelor unei insecte mici din genul Kermes, în special Kermes vermilio.
Lumea antică În Egiptul antic, roșul era asociat cu viața, sănătatea și victoria. Egiptenii se colorau cu ocru roșu în timpul sărbătorilor. Femeile egiptene foloseau ocru pentru înroșirea obrajilor și a buzelor și, de asemenea, foloseau henna pentru a-și colora părul și a-și vopsi unghiile. Dar, ca multe culori, a avut și o asociere negativă, cu focul, distrugerea și răul. O rugăciune către zeul Isis spune: „Oh Isis, protejează-mă de toate lucrurile rele și roșii”. Vechii egipteni au început să producă pigmenți în jurul anului 4000 î.Hr., ocrul roșu fiind utilizat pe scară largă ca un pigment pentru picturile pe pereți. Egiptenii au folosit rădăcina rubiei pentru a obține un colorant, cunoscut mai târziu sub numele de alizarin, și l-au folosit și ca pigment.
În China Antică, artizanii făceau ceramică pictată cu roșu și negru încă din perioada culturii Yangshao (5000-3000 î.Hr.). Un vas de lemn pictat în roșu a fost găsit într-un sit neolitic din Yuyao, Zhejiang. Alte obiecte de ceremonie pictate în roșu au fost găsite în alte situri care datează din perioada Primăverii și Toamnei (770–221 î.Hr.). În timpul dinastiei Han (200 î.Hr.-200 d.Hr.) meșterii chinezi au realizat un pigment roșu, tetroxidul de plumb, pe care l-au numit ch-ien tan, încălzind pigmentul alb de plumb. La fel ca egiptenii, au făcut un colorant roșu din planta rubia pentru a colora țesăturile de mătase și au folosit pigmenți colorați cu rubia pentru a confecționa lacuri roșii. Pigmentul de plumb roșu sau tetroxid de plumb a fost utilizat pe scară largă în miniaturile persane și indiene, precum și în arta europeană, unde a fost numit minium.
În India, rubia a fost folosită pentru a face vopsea din cele mai vechi timpuri. O bucată de bumbac vopsită cu rubia datată din mileniul al III-lea î.Hr. a fost găsită într-un sit arheologic de la Mohenjo-daro. A fost folosit de călugări și pustnici indieni timp de secole pentru vopsirea hainelor.
Primii locuitori ai Americii obțineau un colorant crimson din Dactylopius coccus, o insectă din aceeași familie cu insecta Kermes din Europa și Orientul Mijlociu, insectă care trăiește pe cactușii din genul Opuntia, hrânindu-se din seva și nutrienții plantei. S-au găsit textile vopsite în roșu din cultura Paracas (800 - 100 î.Hr.) în morminte din Peru.
Roșu a apărut și la înmormântările regilor din statele-orașe Maya. În Mormântul Reginei Roșii din interiorul Templului XIII din ruinele orașului mayaș antic Palenque (600–700 d.Hr.), scheletul și obiectele ceremoniale ale unei femei nobile au fost complet acoperite cu pulbere roșie strălucitoare din cinabru.
În Grecia antică și în civilizația minoică din Creta antică, roșul a fost utilizat pe scară largă în picturile murale și în decorarea policromă a templelor și palatelor. Grecii au început să folosească plumb roșu ca pigment.
Romanii purtau toge cu dungi roșii în vacanțe, iar mireasa de la o nuntă purta un șal roșu, numit flammeum. Roșul a fost folosit pentru a colora statuile și pielea gladiatorilor. Roșul era și culoarea asociată armatei; soldații romani purtau tunici roșii, iar ofițerii purtau o mantie numită paludamentum care, în funcție de calitatea colorantului, putea fi crimson, stacojiu sau violet. În mitologia romană roșul este asociat cu zeul războiului, Marte. Un general roman pentru care se organiza un triumphus avea întregul corp pictat în roșu în onoarea realizării sale.
Romanilor le plăceau culorile strălucitoare, multe vile romane fiind decorate cu picturi murale de un roșu viu. Pigmentul folosit pentru multe dintre picturile murale a fost numit vermilion și provenea din cinabru mineral, un minereu comun de mercur. A fost unul dintre cele mai frumoase culori roșii din cele mai vechi timpuri – picturile și-au păstrat strălucirea mai mult de douăzeci de secole. Sursa de cinabru pentru romani a fost un grup de mine lângă Almadén, sud-vestul Madridului, în Spania. Lucrul în mine a fost extrem de periculos, deoarece mercurul este foarte toxic; minerii erau sclavi sau prizonieri, iar trimiterea în minele de cinabru era o sentință la moarte.
Istorie postclasică Europa După căderea Imperiului Roman de Apus, roșul a fost adoptat drept culoarea măreției și autorității de către Imperiul bizantin, prinții Europei și Biserica Romano-Catolică. De asemenea, a jucat un rol important în ritualurile Bisericii Catolice, simbolizând sângele lui Hristos și al martirilor creștini.
Roșul era culoarea steagului împăraților bizantini. În Europa de Vest, împăratul Carol cel Mare și-a vopsit palatul în roșu ca un simbol foarte vizibil al autorității sale și a purtat pantofi roșii la încoronarea sa.