Culcea (în , colocvial Kölcse) este un sat în comuna Săcălășeni din județul Maramureș, Transilvania, România. Localitatea se învecinează cu Săcălășeni, Coruia, Coaș, Remetea Chioarului, Coltău și Săpâia.
Acesul în localitate se face din drumul județean ce leagă municipiul Baia Mare de Șomcuta Mare (via Săcălășeni - Remetea Chioarului) pe două drumuri comunale (unul la ieșire din Săcălășeni, celălalt înainte de intrarea în comuna Coaș).
Culcea este racordată la rețelele de utilități (electrică, telefonie/internet, apă/canalizare, gaze naturale). De asemenea, localitatea este inclusă în rețeaua de transport urban a municipiului Baia Mare.
Culcea deține o școală primară, o farmacie, un cămin cultural și 3 lăcașuri de cult (aparținând cultului ortodox, penticostal și Martorii lui Iehova).
Așezare
Situată la 12 km de municipiul Baia Mare, localitatea Culcea este așezată într-o zonă geografică diversificată. Peisajul cuprinde o zonă de câmp ce oferă posibilitatea cultivării porumbului, legumelor și cerealelor. Culcea deține o zonă deluroasă propice culturilor de pomi fructiferi și viță de vie. De asemenea, Culcea deține o pădure mixtă, cu parcele largi de foioase și conifere. Pe perioada verii este o adevărată "migrație" la culesul ciupercilor, chiar dacă recolta nu este atât de bogată ca în alte zone ale Maramureșului. Pășunea are o deschidere foarte largă ce face ca localitatea să ofere o priveliște atât a localităților învecinate, cât și a unei laturi importante din Baia Mare. Așezarea geografică face ca teritoriul localității să fie scăldat de razele soarelui de la răsărit până la apus, lucru benefic agriculturii.
Istoric Prima atestare documentară: 1603 (Keölczye). Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, București, Editura Academiei, 1967-1968.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a făcut parte din comitatul maghiar Sătmar, iar în perioada interbelică a aparținut de județul Satu Mare, plasa Șomcuta Mare.
Etimologie Etimologia numelui localității: din n.fam. Culce(r) (< subst. culcer, var. veche a lui clucer „boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești" < sl. kliučarŭ „intendent”, Iordan, 1983) + suf. top. -a. Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2016.
După Iorgu Iordan (1983), n.fam. Culcea este hipocoristic a lui Neculcea. Însă în județul Maramureș sunt atestate doar formele Culcer (15 persoane cu acest nume de familie), respectiv Culcear (62 persoane). Pentru originea n.fam. Culcer, Iorgu Iordan propune subst. culcer, var. veche a lui clucer “boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești”. Apelativul clucer provine din sl. kliučarŭ “intendent”. E posibil ca acest antroponim (Culcer, devenit *Culce) să fi stat la baza formării denumirii 'Clcea, iar forma finală a rezultat prin adăugarea sufixului toponimic -a. Dealtfel, cele mai frecvente atestări documentare sunt Culce și Culcea, în formele Keölczye, Keolcze, Kulcsa, Culce etc. Prezența sufixului -a ne permite să emitem ipoteza că la originea oiconimului a stat un microtoponim local care a inclus antroponimul Culce(a)r (de genul *Dealul lui Culcear), dat fiind faptul că acest sufix e dat, în general, oiconimelor care provin din microtoponime.Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2023.
Demografie La recensământul din 2011, populația era de 627 locuitori.
Monument istoric Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (1720).
Note
Culcea, Săcălășeni