Breznița-Ocol (în trecut, Breznița) este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Breznița-Ocol (reședința), Jidoștița, Magheru și Șușița.

Așezare Comuna se află în nord-vestul județului, fiind tranversată de DJ6078. Se află la o distanță de doar 4 km față de Drobeta Turnu-Severin. Geografic se află la contactul dintre Podișul Mehedinți cu terasa Dunării, iar morfologic în extremitatea sud-estică a Podișului Mehedinți;

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Breznița-Ocol se ridică la 3.826 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.859 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (90,77%), cu o minoritate de romi (2,2%), iar pentru 6,98% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,08%), iar pentru 7,08% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Breznița, făcea parte din plasa Ocolul de Sus a județului Mehedinți și era formată din satele Breznița și Magherul. În comună funcționa o biserică și o școală mixtă frecventată de 37 de elevi (dintre care trei fete). La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, funcționa în aceiași plasă și comuna Jidoștița, formată din satele Jidoștița și Șușița, având 1200 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală mixtă frecventată de 26 de elevi (dintre care două fete).

Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Breznița cu denumirea actuală de Breznița-Ocolu (pentru a fi deosebită de o comună cu un nume similar), în plasa Ocolu a aceluiași județ, având 1680 de locuitori. Comuna Jidoștița avea 1492 de locuitori, aparținând aceleiași plăși. În 1931, satul Magheru se desprinde de comuna Breznița-Ocol, formând o comună de sine-stătătoare. Această comună a avut o existență efemeră, fiind reinclusă ulterior în comuna Breznița-Ocol.

În 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Turnu Severin din regiunea Gorj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova și (după 1960) în regiunea Oltenia. În 1968, au revenit la județul Mehedinți, reînființat, comuna Jidoștița fiind desființată și ea, satele ei fiind incluse în comuna Breznița-Ocol.

Monumente istorice În comuna Breznița-Ocol se găsește un sit arheologic (în satul Breznița-Ocol) și trei așezări din sec. al XIV-lea, sec. al VII-lea (Hallstatt) respectiv Epoca bronzului (cultura Verbicioara). Acestea se găsesc în spatele Poliției din sat, pe malurile pârâului. Tot în același sat, figurează ca monument istoric și casa lui Petre Tomescu, situată pe strada Principală (1800). În satul Jidoștița se găsesc două monumente de interes local: o moară cu două ciuturi (1925) dar și casa lui Ilie Ungureanu, aflată pe strada Principală (1908). Toate aceste monumente istorice de interes local sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Mehedinți.

Politică și administrație Comuna Breznița-Ocol este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Note

Lectură suplimentară Monografia comunei Breznița Ocol - județul Mehedinți, Boengiu Catinca, Boengiu Paul, Lăpădat Petruța, Editura Irco Script, Drobeta Turnu Severin, 2006

Vezi și Clisura Dunării Munții Almăjului - Locvei (sit SPA) Porțile de Fier (sit de importanță comunitară)

Legături externe Ghidul Primăriilor, Primăria Breznița-Ocol

Breznița-Ocol